Municipiul Oradea pregătește noi investiții în producerea și stocarea energiei regenerabile, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, cele două proiecte vizând instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare la cinci obiective publice, respectiv o capacitate de stocare de 40,13 MWh în Episcopia Bihor, a informat joi Biroul de presă al primăriei.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, Consiliul Local a aprobat, în ședința de joi, documentațiile tehnico-economice, aplicațiile de finanțare și cofinanțarea pentru cele două proiecte pe care Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională le-a pregătit pentru depunerea spre finanțare.
'Prin aceste investiții, Municipiul Oradea urmărește creșterea producției proprii de energie verde, utilizarea acesteia pentru consumul obiectivelor publice și valorificarea mai eficientă a energiei produse la nivel local', transmite municipalitatea.
Unul dintre proiecte prevede instalarea unor sisteme fotovoltaice, cu capacități de stocare integrate, la: Liceul cu Program Sportiv Bihorul, Colegiul Economic 'Partenie Cosma', Oradea Arena, Bazinul Olimpic Oradea și Centrul Metropolitan Oradea. La Bazinul Olimpic este propusă o soluție de tip carport, cu panouri montate pe o structură metalică deasupra parcării, unde ar urma să fie instalate aproximativ 1.058 de module fotovoltaice.
În total, investiția pentru cele cinci obiective este estimată la 8,65 milioane de lei, fără TVA, iar realizarea acesteia ar urma să dureze aproximativ 10 luni.
Cel de-al doilea proiect vizează construirea unei capacități de stocare a energiei electrice de 40,13 MWh, conectată la centrala fotovoltaică de 17,86 MWp care va fi realizată pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă din Episcopia Bihor. Sistemul, de tip 'în spatele contorului', va permite stocarea energiei produse de centrala fotovoltaică și utilizarea acesteia atunci când este necesar.
Investiția are o valoare estimată de 51,12 milioane de lei, fără TVA. Durata de implementare este estimată la 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare, iar execuția capacității de stocare ar urma să dureze 11 luni.
Conform municipalității, cele două proiecte urmăresc reducerea consumului de energie preluată din rețeaua publică și a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin creșterea producției și utilizării energiei din surse regenerabile.
Municipiul Oradea deține 159 de clădiri publice - spitale, dispensare, policlinici, grădinițe, școli, licee, cămine pentru vârstnici, centre de zi și clădiri administrative - cu o suprafață totală de peste 271.000 mp. Sistemul de iluminat public al orașului cuprinde, la rândul său, peste 22.000 de puncte luminoase.
În anul 2025, consumul de energie electrică în clădirile publice a depășit 14.000 MWh/an, iar cel aferent iluminatului stradal a fost de peste 13.000 MWh/an.AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Bihor: Primăria Oradea pregătește investiții de peste 59 de milioane de lei în energie verde

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși care au încercat să-i omoare o vacă
Un bărbat din satul Federi, comuna Pui, județul Hunedoara, a scăpat cu viață după ce a fost atacat de trei urși în timp ce încerca să-și salveze o vacă, ce fusese surprinsă de animalele sălbatice. Salvarea bărbatului a venit de la un grup de turiști, aflați în apropiere, care i-au venit în ajutor și au făcut zgomot puternic pentru a &ic
CNAIR: Circulația pe noul pod peste Tisa se deschide joi; va fi inaugurat și PTF Sighetul Marmației II
Circulația pe noul pod peste Tisa va fi deschisă joi, 8 octombrie, la ora 12:30, odată cu inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sighetul Marmației II, a anunțat miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Bihor: Oradea găzduiește ediția 2026 a FAST - festivalul celor 5 facultăți de arhitectură din țară (9 - 14 octombrie)
Municipiul Oradea devine, în perioada 9 - 14 octombrie, centru național de dezbatere despre arhitectură, educație și viitorul mediului construit, prin găzduirea festivalului național al celor cinci facultăți de arhitectură din țară, ocazie cu care vor fi aniversați și 25 de ani de activitate a filialei bihorene a Ordinului Arhitecților din România (OAR).
Constanța: Corveta 'Contraamiral August Roman' - primele trageri cu artileria de la bord în antrenamente pe Marea Neagră
Corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 a efectuat primele trageri cu sistemele de artilerie de la bord, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale Române (FNR), în cadrul unor antrenamente pe Marea Neagră, a informat, miercuri, Statul Major al Forțelor Navale. Potrivit Forțelor Navale Române, corveta 'Contraamiral Aug
Mureș: Magie medievală și proiecții 3D la a doua ediție a Festivalului 'Halloween în Cetate' de la Sighișoara
Sighișoara, singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei, își va schimba complet atmosfera la sfârșitul acestei luni, prin organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului 'Halloween în Cetate'. Manifestarea va fi organizată în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie de Asociația 'Drag de Sighișoara&#
Gorj: 2026 a fost un an benefic pentru producția de miere, însă apicultorii se confruntă cu lipsa pieței de desfacere
Anul 2026 a fost unul benefic pentru apicultura din județul Gorj, comparativ cu 2024 și 2025, care au fost dezastruoși, însă apicultorii se confruntă cu o altă problemă, respectiv lipsa pieței de desfacere. Potrivit vicepreședintelui Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Gorj, Ionuț Pîrvan, o soluție pentru relaxarea pieței ar f
Hunedoara: Accident în care au fost implicate un autobuz și un autoturism, la Peștișu Mare
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital în urma unui accident de circulație care a avut loc miercuri în zona localității Peștișu Mare, pe șoseaua dintre Deva și Hunedoara, și în care au fost implicate un autobuz și un autoturism. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență
REPORTAJ/Vrancea: Grupul Chilian - rețeaua din spatele frontului care a transformat cergile și casele vrâncenilor în arme pentru țară (GALERIE FOTO)
Cergi așezate într-o anumită ordine pe garduri și pe sârmele de rufe, sticle și bidoane lăsate să plutească pe Putna, bilețele ascunse și purtate la gât de soldați, case puse la dispoziția comandamentelor germane pentru ca planurile inamicului să poată fi copiate și un traseu clandestin de zeci de kilometri prin munți, pe care peste 2.000 de militar









