O persoană a murit carbonizată după ce autoturismul pe care îl conducea și un autotren au intrat în coliziune, luni, pe drumul național DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către Cobadin.
În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, cadrele medicale nu au putut face nimic pentru salvarea șoferului autoturismului, fiind declarat decedat, iar șoferul autotrenului, care a suferit un traumatism craniocerebral, a fost transportat la spital.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat că, în jurul orei 11:00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, că pe DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către localitatea Cobadin, s-ar fi produs un accident rutier.
'Din primele informații a reieșit că este vorba despre un impact între un autoturism și un autocamion', reiese din comunicatul transmis de IPJ Constanța.
Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, polițiștii aflați la fața locului acționând pentru fluidizarea și redirecționarea circulației pe rute alternative.
Cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier sunt în derulare. AGERPRES / (AS - redactor: Nona Jalbă; editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Constanța: Șoferul unui autoturism a murit carbonizat; a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 3, la ieșirea din Murfatlar

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiectul privind drepturile educaționale ale minorităților naționale, contestat de asociații ale românilor din Ucraina
Trei organizații care apără interesele cetățenilor români din Ucraina au transmis un memoriu autorităților de la București prin care cer să se intervină de urgență pe lângă conducerea de la Kiev pentru modificarea proiectului de lege nr. 16.119 privind drepturile educaționale ale minorităților naționale. Memoriul a fost trimis președintelui Nicușor
Sergiu Petrea (OAR București): Profesia de arhitect nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu potențialul ei
Profesiei de arhitect îi lipsește unitatea și nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu importanța și potențialul său, iar reprezentanții breslei își propun să ia măsuri pentru a remedia această situație, a declarat președintele filialei teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România (OAR), Sergiu Petrea, joi, pentr
Brigada Rutieră: Restricții de circulație cu ocazia Maratonului Internațional București și a unor evenimente sociale
Brigada Rutieră a anunțat joi că va dispune restricții de circulație în Capitală în weekend, cu ocazia desfășurării Maratonului Internațional București, a unei adunări publice și a unei parade a motocicliștilor. Sâmbătă și duminică va avea loc Maratonul Internațional București, care cuprinde mai multe probe și va avea startul și finishul &ici
IGSU: Proiectile de artilerie neexplodate, descoperite pe șoseaua de centură a Bucureștiului, în timpul unor lucrări
Pirotehniștii au efectuat o misiune pe șoseaua de centură a Bucureștiului, unde a fost descoperită muniție rămasă neexplodată, cu ocazia lucrărilor de lărgire a benzilor de circulație, de către lucrătorii aflați în zonă. 'La fața locului au intervenit echipe specializate din cadrul Detașamentului Pirotehnic al USISU, pentru cercetarea, identificarea
Brașov: Șofer decedat în urma unui accident între Perșani și Vlădeni
Un bărbat de 74 de ani a murit, joi, în urma unui accident de circulație pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate autoturismul condus de acesta și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, au informat IPJ și ISU Brașov. La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cerce
Timiș: Românii pot sta liniștiți în privința securității energetice în această iarnă, afirmă directorul CNR-CME
Directorul general al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME), Ștefan Gheorghe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că românii pot sta românii liniștiți în acest sezon rece, securitatea energetică fiind asigurată. 'Consumatorii români pot sta liniștiți, securitatea energetică este asigu
Gorj: Mașinile de salubrizare - dotate cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent
Mașinile de salubrizare ale operatorului local de salubrizare IRIDEX Grup Salubrizare, cu care a fost încheiat contract pe partea de colectare la nivelul ADIS Gorj, au fost dotate, începând de joi, cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent. Potrivit unui comunicat de presă al ADIS Gorj, această măsură are rolul de
Mureș: Primul proiect de renaturare a unui curs de apă urban din România, deteriorat de pescari
Prima inițiativă de renaturare a unui curs de apă urban din România, de pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prin care au fost plantate diferite specii lemnoase și vegetație nativă, a fost afectată de acțiunile unor pescari, care au deteriorat o mare parte din arini. Potrivit arhitectului Klaus Birthler, de la Asociația unDAverde, pla









