Atleta sighișoreană Mădălina Florea conduce, înainte de Marea Finală, în clasamentul general al Golden Trail World Series (GTWS), circuitul mondial de alergare montană, cu 872 de puncte, având un avans de 66 de puncte în fața celei de-a doua clasate, kenyana Caroline Kimutai, a informat luni organizația.
'Cele șapte etape ale Golden Trail World Series din 2026 sunt complete. Acum, a mai rămas doar Marea Finală. Cu clasamentul final prinzând contur, fiecare punct adunat pe tot parcursul sezonului a condus la acest moment. Florea Mădălina rămâne în top cu 872 de puncte după patru curse GTWS. Și-a început sezonul cu locul 2 la Ledro Sky Trentino înainte de a obține trei victorii consecutive la Québec Mega Trail, Pitz Alpine Glacier Trail și Sierre-Zinal, alături de puncte bonus valoroase de pe segmente', a arătat Golden Trail World Series pe rețelele sociale.
Mădălina Florea a subliniat că cel mai important obiectiv al său din acest an este marea finală a circuitului, care se va desfășura în Coreea de Sud, în cadrul evenimentului Muju Trail Grand Finale.
Cursa feminină decisivă este programată pentru data de 24 octombrie, pe un traseu tehnic situat în Parcul Național Deogyusan, având o lungime de aproximativ 25,6 kilometri și o diferență pozitivă de nivel de 2.228 de metri.
'Mai am un singur obiectiv important în calendar în acest sezon: finala Golden Trail World Series, pe 24 octombrie în Coreea. Mai este suficient timp, așa că planul este simplu: mai întâi să mă recuperez complet, apoi să revin treptat la antrenamente și să construiesc, pas cu pas, forma pentru finală. Nu este nevoie să sar peste etape, să intru în panică sau să transform câteva zile mai dificile în ceva mai mare decât sunt în realitate. Uneori, să ai grijă de performanța ta înseamnă și să știi când este momentul să te oprești puțin. Sunt foarte norocoasă să am alături oamenii potriviți în această perioadă: pe antrenorul meu, Vollet Greg, pe psihologul meu, Ioana Oproiu, echipa MedySportLine coordonată de domnul dr. Vasile Oșean, care mă va ajuta în procesul de recuperare, clubul CSM Sighișoara și, bineînțeles, partenerii mei', a transmis Mădălina Florea pe contul său de Facebook.
Potrivit ierarhiei oficiale, românca este urmată îndeaproape de kenyana Caroline Kimutai, care a acumulat 806 puncte după ce a adunat 192 de puncte la recenta cursă Jinshanling Great Wall Trail Race din China.
'Cu 806 puncte, ea se află acum la doar 66 de puncte în spatele liderului. De-a lungul celor patru curse ale sale, ea a câștigat victoria la Ledro Sky Trentino, a terminat pe locul 3 la Québec Mega Trail, pe poziția a 2-a la Sierre-Zinal și pe locul 3 la Jinshanling Great Wall Trail Race', notează reprezentanții competiției.
Pe treapta a treia a podiumului mondial se află o altă atletă din Kenya, Jackyline Kamau, cu 766 de puncte, obținute după o victorie răsunătoare în etapa din China.
La masculin, bătălia pentru titlul mondial se anunță extrem de strânsă. Titlul suprem se va decide direct pe potecile din Coreea de Sud (în cursa masculină din 25 octombrie) într-o luptă în trei între actualul lider, kenyanul Philemon Kiriago (870 de puncte), conaționalul său Patrick Kipngeno (830 de puncte) și marocanul Elhousine Elazzaoui (824 de puncte).
'Șapte etape în spatele nostru. O Mare Finală pentru a decide totul', au concluzionat oficialii Golden Trail World Series. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Mureș: Mădălina Florea este în top, cu 872 de puncte, înainte de marea finală GTWS

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Direcția Sivică estimează că vinde 31.000 de mc de lemn de foc; cantitatea poate fi suplimentată până la 46.000 de mc
Buzău: Direcția Sivică estimează că vinde 31.000 de mc de lemn de foc; cantitatea poate fi suplimentată până la 46.000 de mc
A XIX-a ediție a Maratonului Internațional București - sâmbătă și duminică; vor fi restricții de trafic
Traficul rutier în Capitală va fi restricționat sâmbătă și duminică pentru desfășurarea celei de-a XIX-a ediții a Maratonului Internațional București, unde sunt așteptați peste 12.500 de alergători. ''Ediția din acest an aduce la start peste 12.500 de alergători din mai mult de 50 de țări, consolidând dimensiunea internațională a comp
Harghita: Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 1.7 milioane de lei în primele nouă luni
Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Harghita al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat, până la 30 septembrie 2026, un număr de 447 de inspecții, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.701.500 de lei,
Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși care au încercat să-i omoare o vacă
Un bărbat din satul Federi, comuna Pui, județul Hunedoara, a scăpat cu viață după ce a fost atacat de trei urși în timp ce încerca să-și salveze o vacă, ce fusese surprinsă de animalele sălbatice. Salvarea bărbatului a venit de la un grup de turiști, aflați în apropiere, care i-au venit în ajutor și au făcut zgomot puternic pentru a &ic
CNAIR: Circulația pe noul pod peste Tisa se deschide joi; va fi inaugurat și PTF Sighetul Marmației II
Circulația pe noul pod peste Tisa va fi deschisă joi, 8 octombrie, la ora 12:30, odată cu inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sighetul Marmației II, a anunțat miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Bihor: Oradea găzduiește ediția 2026 a FAST - festivalul celor 5 facultăți de arhitectură din țară (9 - 14 octombrie)
Municipiul Oradea devine, în perioada 9 - 14 octombrie, centru național de dezbatere despre arhitectură, educație și viitorul mediului construit, prin găzduirea festivalului național al celor cinci facultăți de arhitectură din țară, ocazie cu care vor fi aniversați și 25 de ani de activitate a filialei bihorene a Ordinului Arhitecților din România (OAR).
Constanța: Corveta 'Contraamiral August Roman' - primele trageri cu artileria de la bord în antrenamente pe Marea Neagră
Corveta 'Contraamiral August Roman' - 261 a efectuat primele trageri cu sistemele de artilerie de la bord, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale Române (FNR), în cadrul unor antrenamente pe Marea Neagră, a informat, miercuri, Statul Major al Forțelor Navale. Potrivit Forțelor Navale Române, corveta 'Contraamiral Aug
Mureș: Magie medievală și proiecții 3D la a doua ediție a Festivalului 'Halloween în Cetate' de la Sighișoara
Sighișoara, singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei, își va schimba complet atmosfera la sfârșitul acestei luni, prin organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului 'Halloween în Cetate'. Manifestarea va fi organizată în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie de Asociația 'Drag de Sighișoara&#









