Fundașul portughez Joao Cancelo, de la clubul saudit Al-Hilal, va semna noul contract joi și va fi prezentat oficial ca jucător al echipei de fotbal FC Barcelona, a confirmat clubul catalan, citat de EFE.
Prezentarea celei de-a cincea achiziții a echipei pentru acest sezon, după sosirile lui Anthony Gordon, Karim Adeyemi, Jesse Bisiwu și Rodrigo Hernandez ''Rodri'', va avea loc la sediul clubului la prânz.
Cancelo, care a sosit luni la Barcelona, după ce a părăsit clubul saudit Al-Hilal, a fost prezent la Trofeul Joan Gamper, miercuri, dar nu a fost prezentat ca jucător al primei echipe, deoarece acordul nu fusese încă finalizat.
Aceasta va fi a treia perioadă a internaționalului portughez la clubul catalan, după ce a jucat împrumutat în sezonul 2023-2024 sub conducerea lui Xavi Hernandez și în a doua jumătate a sezonului trecut cu Hansi Flick ca antrenor.
În ciuda speranțelor inițiale ale lui Al-Hilal de a primi o indemnizație de transfer, Cancelo, în vârstă de 32 de ani, va semna în cele din urmă ca agent liber, fiind de acord cu un contract pe trei ani până în iunie 2029, potrivit diverselor surse.
În acest fel, echipa lui Hansi Flick își consolidează poziția de fundaș lateral cu un jucător de picior drept care poate acoperi cu încredere ambele flancuri, deși în ultimele șase luni sub conducerea lui Flick a jucat în principal pe partea stângă a defensivei.
Cu 73 selecții și 12 de goluri pentru naționala Portugaliei, Cancelo a disputat în a doua parte a sezonului trecut 23 de meciuri în toate competițiile și a marcat două goluri pentru Barcelona. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Fotbal: Portughezul Joao Cancelo, a cincea achiziție a Barcelonei în mercato de vară

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Cristiano Ronaldo, la doar 20 de goluri de pragul legendar de 1.000 pe care și l-a stabilit
Cristiano Ronaldo și-a recăpătat zâmbetul după tot tumultul declanșat odată cu plecarea sa bruscă din cantonamentul naționalei Portugaliei, marcând primul dintre cele trei goluri (3-0) în victoria obținută vineri seara de Al Nassr în campionatul saudit, în fața echipei Diriyah, scrie EFE. Această reușită a dus bil
MotoGP: Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia), la primul pole position al carierei, la Marele Premiu al Indoneziei
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia-Trackhouse) a obținut sâmbătă primul pole position din cariera sa la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, la Marele Premiu al Indoneziei, 'furând' prim-planul celor doi principali pretendenți la titlu: compatrioții săi Jorge Martin și Marc Marquez, scrie AFP. El va pleca de pe prima poziție at&acir
Fotbal: Malaga, 1-1 cu Espanyol Barcelona, în La Liga
Nou promovata Malaga a ajuns la a patra remiză în La Liga, după ce a încheiat 1-1, vineri seara, pe teren propriu, cu Espanyol Barcelona, în meciul din prologul etapei a 8-a a campionatul spaniol de fotbal. Pe 'La Rosaleda', oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Bryan Zaragoza, gazdele reușind egalarea
Fotbal: Borussia Dortmund, doar o remiză cu Werder Bremen, în Bundesliga
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund, lider la zi în Bundesliga, a făcut, vineri seara, un prim pas greșit în campionat, nereușind decât o remiză, 2-2, acasă, cu Werder Bremen, în etapa a 5-a. Pe Signal Iduna Park, toate golurile s-au marcat în ultimele zece minute ale confruntării, gazdele punctând pr
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi
Polo masculin: CS Dinamo București a pierdut la limită cu CN Posillipo, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa italiană CN Posillipo cu scorul de 13-12 (4-3, 3-1, 2-3, 4-5), vineri seara, la Napoli, în Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Dinamo a fost condusă cu 12-9, a reușit egalarea, dar gazdele au obținut victoria, deși bucureștenii au avut ultimul atac.
Fotbal: Vincenzo Montella, selecționerul Turciei, a fost demis
Italianul Vincenzo Montella, selecționerul naționalei de fotbal a Turciei, a fost demis vineri în urma unei serii de înfrângeri în Liga Națiunilor și a nemulțumirii tot mai mari în rândul publicului și al presei din Turcia, informează AFP. 'S-a decis să nu continuăm cu antrenorul nostru principal', a anunțat Federați









