Antrenorul echipei de fotbal AC Milan, Ruben Amorim, a declarat că a permis formației rossonera să joace cu mai multă libertate în victoria repurtată cu 3-0 în Serie A împotriva formației Lecce și că nu va mai face aceleași erori care au marcat mandatul său la Manchester United, relatează Reuters.
Antrenorul de 41 de ani a insistat cu trei fundași pe linia de fund la Manchester United, punând în joc acest sistem în 45 din cele 47 de meciuri din Premier League cât a fost la cârma echipe de pe Old Trafford, câștigând doar 15 partide.
În mandatul său, United a terminat sezonul 2024-2025 pe cel mai slab loc din istorie - 15.
Rigiditatea lui Amorim a devenit un focar de frustrare pentru fani și pentru foștii jucători ai lui United, dar chiar dacă a trecut pentru puțin timp la un sistem cu patru fundași pe linia de fund, dezastrul deja fusese produs și a fost demis în luna ianuarie de responsabilii lui United.
Victoria de duminică a pus capăt unei serii de trei meciuri fără victorie pentru Milan, iar Amorim a declarat pentru rețeaua DAZN că a încercat să învețe din experiența sa de la United.
''Am avut dificultăți în ultimele meciuri, pentru că structura a fost blocată în poziții, dar jucătorii au avut puțin mai multă libertate și au jucat mai bine cu puțin mai multă libertate'', a spus portughezul.
''Ceea ce am simțit în ultimele meciuri este același lucru pe care l-am simțit la Manchester United și nu pot face aceleași greșeli'', a mai spus acesta.
''Uneori nu avem caracteristicile perfecte să jucăm în acel mod și dacă nu le avem va trebui să ne adaptăm'', a adăugat acesta.
''Cred că astăzi (duminică, n.r.) ne-a ieșit, în alt meci putem să revenim să construim cu trei fundași, lucrul important este să avem moduri diferite de a juca'', a încheiat Amorim.
AC Milan va disputa următorul meci împotriva echipei Sassuolo la 11 octombrie. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Antrenorul Ruben Amorim (AC Milan) este determinat să învețe din greșelile de la Manchester United

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Harry Kane, cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia (Jude Bellingham)
Mijlocașul Jude Bellingham (Real Madrid) l-a catalogat pe Harry Kane drept cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia, după ce atacantul a egalat recordul de selecții în echipa națională de fotbal, transmite DPA Kane a egalat recordul deținut de Peter Shilton, de 125 de selecții, cu prilejul meciului de marți împotriva Cehiei din Liga
Auto - F1: Russell (Mercedes) va lua startul din coada grilei în Marele Premiu al statului Singapore
Echipa Mercedes a confirmat că pilotul britanic George Russell va lua startul în Marele Premiu al statului Singapore de la coada grilei, în urma unei schimbări de motor survenite după abandonul său din Malaezia, o nouă lovitură pentru șansele sale, deja tot mai diminuate, la titlul mondial din Formula 1, scrie AFP. Defecțiunea unit
Fotbal: Manchester City, în vizorul fiscului britanic încă din 2018
Autoritățile fiscale britanice au deschis o anchetă asupra lui Manchester City în 2018 pentru a stabili dacă clubul de fotbal, recent găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, a folosit scheme complexe pentru a-și reduce impozitele, a relatat miercuri Financial Times, citat de AFP. Ancheta ar fi fost lans
Fotbal: Spania și-a consolidat poziția de lider în clasamentul FIFA; România a coborât pe locul 58
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, și-a consolidat poziția de lider al clasamentului Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), după fereastra internațională din septembrie-octombrie, în timp ce România a coborât pe locul 58. ''La Roja'' a obținut patru victorii în acest interval, 3-
Auto: Formula 1 va reveni în Africa în 2030 (presă)
Formula 1 ar urma să revină în Africa în 2030, cu o cursă în Rwanda, a relatat, marți, portalul RacingNews365, citat de Field Level Media. Un acord a fost realizat și un anunț oficial ar putea fi făcut în cursul acestui an, conform materialului. în ciuda unor încercări din partea unor organiza
Fotbal: Arabia Saudită a câștigat Cupa Golfului după o pauză de 22 de ani
Selecționata de fotbal a Arabiei Saudite a câștigat cea de-a 27-a ediție a Cupei Golfului, după ce a învins formația Emiratelor Arabe Unite cu scorul de 2-0, marți, la Jeddah. Hammam Al Hammami (11) și Feras Al Brikan (13) au marcat golurile echipei antrenate de grecul Georgios Donis, care a pus capăt astfel unei așteptări de 22 de
Fotbal: Lionel Scaloni - Messi este un jucător inimitabil
Antrenorul echipei naționale a Argentinei, Lionel Scaloni, a fost extrem de emoționat și nu a contenit cu laudele, marți seară, după ultima prestație triumfătoare a ''inimitabilului'' Lionel Messi, pe care îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile, scrie AFP. ''Este un fotbalist inimitabil și cred că
Fotbal: Lionel Messi - A fost o mare onoare să port acest tricou al Argentinei
Starul Lionel Messi a declarat că ''a fost o mare onoare să poarte acest tricou'' și că ''a juca pentru echipa națională de fotbal a Argentinei este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla'', după victoria de marți în amicalul cu Beninul (3-0), în ultimul său meci pentru selecționata Albiceleste, jucat pe St









