Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, luni, pe site-ul oficial, primul său transfer din pauza competițională de vară, mijlocașul muntenegrean Vladan Bubanja urmând să evolueze în tricoul alb-vișiniu sub formă de împrumut până în vara anului viitor.
Bubanja va fi putea fi achiziționat definitiv de FC Rapid în 2027 conform înțelegerii cu FC Orenburg, grupare rusă care îl deține în proprietate.
'Mijlocașul în vârstă de 27 de ani vine sub formă de împrumut pentru un sezon, cu opțiune de cumpărare. Bun venit și la cât mai multe reușite în tricoul vișiniu, Vladan!', se menționează pe site-ul citat.
Muntenegreanul își dorește ca la finalul următorului sezon Rapid să obțină calificarea în cupele europene.
'Sunt foarte bucuros să fiu aici și abia aștept să ne vedem la stadion. Rapid este un club mare, cu o istorie bogată, așa că mă aștept să avem un sezon foarte bun, iar la final să obținem calificarea în cupele europene. Consider că în România este un campionat în care cerințele fizice sunt foarte mari, dar mă voi adapta repede', a spus mijlocașul defensiv.
Vladan Bubanja a evoluat în cariera sa de până acum la FK Sutjeska Niksic, Lokomotiva Zagreb, FK Sarajevo, FC Orenburg și ultima oară la NK Osijek.
De la sfârșitul sezonului, FC Rapid a renunțat la doi jucători care erau împrumutați. Astfel, atacantul Daniel Paraschiv a revenit la Real Oviedo, iar fundașul central Leo Bolgado s-a întors la CFR Cluj.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)
Fotbal: Mijlocașul muntenegrean Vladan Bubanja va evolua la FC Rapid

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









