Echipa de fotbal Dinamo București a transferat trei tineri jucători, mijlocașii ofensivi Adriano Manole, Ianis Doană și fundașul Răzvan Radu, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook.

Adriano Manole, în vârstă de 18 ani, vine de la FC Argeș, club la care a crescut și pentru care a debutat în Superligă în sezonul recent încheiat.

Ianis Doană, în vârstă de 18 ani, a evoluat în sezonul recent încheiat la CSA Steaua București, unde a bifat un număr de 24 de meciuri, în care a înscris 3 goluri și a oferit 4 pase decisive.

Răzvan Radu, un fundaș stânga de 20 de ani, a sosit prin transfer de la Metalul Buzău, pentru care în sezonul recent încheiat a bifat un total de 23 de meciuri la nivel de ligă secundă, timp în care a oferit două pase decisive.

Tinerii au semnat înțelegeri valabile pentru trei sezoane, până la 30 iunie 2029, cu opțiune din partea clubului de prelungire pentru încă două sezoane.

Dinamo s-a despărțit de cinci jucători importanți la finalul sezonului recent încheiat, fundașii Kennedy Boateng, Jordan Ikoko, Valentin Țicu și mijlocașii Gheorghi Milanov și Eddy Gnahore.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)