Federația Română de Baschet organizează în perioada 20 iunie - 4 iulie două competiții, BabyBaschet și MiniBaschet, la Costinești, la care sunt înscrise peste 300 de echipe și aproximativ 5.000 de participanți cu vârste de până în 12 ani, se arată într-un comunicat al FRB.
'Start Competiția Națională de BabyBaschet și MiniBaschet - Costinești 2026, la care participă sute de echipe și mii de copii! În acest weekend, la Costinești, începe Competiția Națională de BabyBaschet și MiniBaschet 2026, cel mai amplu eveniment dedicat baschetului juvenil din România, ce se va desfășura în perioada 20 iunie - 04 iulie 2026', se arată într-un comunicat al FRB, remis, vineri, AGERPRES.
Competiția reunește anual mii de copii, antrenori, oficiali, părinți și susținători din întreaga țară.
'Iubitorii sportului în general și ai baschetului în special sunt invitați la evenimentele și momentele reprezentative organizate în cadrul Competiției Naționale de BabyBaschet și MiniBaschet - Costinești 2026. Numeroase meciuri jucate în paralel cu pasiunea copiilor, concursuri de îndemânare, tombole cu premii, momente speciale ale sponsorilor, suveniruri realizate special pentru eveniment și multe alte surprize vă așteaptă la terenurile de pe malul mării să ne bucurăm împreună, timp de două săptămâni, de cel mai frumos baschet, baschetul copilăriei', precizează sursa citată.
La ediția din acest an s-au înscris 99 de echipe la categoria Babybaschet și 208 echipe la Minibaschet. Astfel, este estimată participarea a peste 10.000 de persoane, dintre care aproximativ 5.000 de sportivi cu vârste de până la 12 ani, ceea ce transformă evenimentul într-unul dintre cele mai importante proiecte sportive dedicate copiilor și tinerilor din România.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)
FRB organizează o competiție de baschet pentru copii cu 5.000 de participanți

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









