Un studiu realizat pe aproape 300 de persoane din nordul Marii Britanii a constatat că nivelurile de vitamina D rămân adesea scăzute pe tot parcursul anului în rândul persoanelor cu cel mai ridicat risc de deficiență, relatează miercuri Science Daily. Concluziile contrazic convingerea larg răspândită conform căreia expunerea la soare în timpul verii este suficientă restabilirea nivelurilor sănătoase de vitamina D.
Cercetătorii de la centrul Human Nutrition and Exercise Research Centre din cadrul Universității din Newcastle au analizat nivelurile de vitamina D în cazul a aproape 300 de persoane care trăiesc în nordul Marii Britanii.
Rezultatele lor sugerează că un număr semnificativ de persoane ar putea prezenta, fără să știe, niveluri scăzute de vitamina D pe tot parcursul anului, ceea ce le-ar putea afecta sistemul osos, starea generală de bine și sănătatea pe termen lung.
Studiul, publicat în jurnalul științific European Journal of Clinical Nutrition, s-a concentrat asupra adulților de 65 de ani și peste această vârstă, precum și asupra persoanelor de toate vârstele provenind din grupuri etnice minoritare. Finanțarea a fost asigurată de Better You Ltd, o companie din Marea Britanie specializată în sănătate și bunăstare, care produce și comercializează suplimente nutritive.
Cercetătorii au constatat că deficiența de vitamina D era frecvent întâlnită în cazul ambelor grupuri studiate. Peste jumătate dintre persoanele vârstnice prezentau niveluri insuficiente de vitamina D, proporția chiar mai semnificativă în rândul participanților din grupuri etnice minoritare.
Poate cel mai remarcabil a fost faptul că nivelurile de vitamina D nu s-au îmbunătățit în lunile de vară. Această constatare contrazice presupunerea comună conform căreia expunerea crescută la lumina soarelui în timpul verii este suficientă pentru a readuce nivelurile de vitamina D la valori normale.
Vitamina D este esențială pentru menținerea sistemul osos și pentru susținerea stării generale de sănătate.
Nivelurile insuficiente au fost asociate cu un risc mai mare de afecțiuni precum osteoporoza, rahitismul și slăbirea imunității.
Bernard Corfe, profesor de nutriție la Universitatea din Newcastle, unul dintre coordonatorii studiului, a declarat: 'Ceea ce este frapant la aceste constatări este faptul că nivelurile de vitamina D nu s-au îmbunătățit, nici măcar în lunile de vară, când ne-am aștepta, de obicei, ca acestea să se refacă. Pentru cei care locuiesc în zone precum nordul Angliei, acest lucru arată că expunerea la soare nu este neapărat suficientă, în special pentru persoanele în vârstă și cele care provin din grupuri etnice minoritare'.
'Mesajul este simplu, dar important. Dacă faceți parte dintr-un grup cu risc crescut, nu puteți presupune că un timp mai îndelungat petrecut în aer liber, vara, va rezolva problema. Trebuie să ne gândim la modalități mai consecvente, pe tot parcursul anului, de a menține niveluri sănătoase de vitamina D', a declarat cercetătorul.
Participanții au fost recrutați la nivel local, atât prin acțiuni de sensibilizare în comunitate, cât și prin metode online. Fiecare persoană a efectuat un test simplu de sânge (prin înțeparea degetului), iar probele au fost analizate de un laborator specializat.
Rezultatele au indicat, totodată, necesitatea unor strategii de sănătate publică mai bine orientate. Potrivit cercetătorilor, directivele mai clare, testarea nivelului de vitamina D în cadrul consultațiilor la medicul de familie și administrarea de suplimente cu această vitamină, atunci când este cazul, ar putea contribui la soluționarea acestei probleme.
Studiul aduce dovezi importante într-un domeniu care a beneficiat de o atenție relativ limitată și oferă o mai bună înțelegere a riscului legat de vitamina D pe tot parcursul anului în rândul populațiilor vulnerabile.
Conform cercetătorilor, în următoarea etapă a proiectului vor fi explorate căile de îmbunătățire a nivelurilor de vitamina D prin strategii personalizate și adecvate din punct de vedere cultural. Acestea pot include recomandări alimentare personalizate și abordări medicale concepute pentru a răspunde mai bine nevoilor diferitelor comunități.
Finanțatorul studiului, Better You Ltd, nu a avut niciun rol în realizarea acestei cercetări, în desfășurarea studiului sau în interpretarea rezultatelor, notează Science Daily, toate aspectele cercetării fiind realizate în mod independent de Universitatea din Newcastle. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
Expunerea la soare nu este întotdeauna suficientă pentru restabilirea nivelului de vitamina D (studiu)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Margaret Hamilton, pionieră americană în domeniul informaticii și figură marcantă a programului Apollo, a murit la 90 de ani
Cercetătoarea americană Margaret Hamilton, care a condus dezvoltarea sistemului informatic utilizat în cadrul programului selenar Apollo, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani, a anunțat miercuri Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), unde a lucrat aproape 20 de ani, transmite joi AFP. ''Margaret Hamil
Nobel 2026/Premiul pentru Chimie obținut pentru cercetări legate de sinteza organică asimetrică
Premiul Nobel pentru Chimie 2026 este împărțit între cercetătorul francez Henri Kagan și cel nipon Kenso Soai pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică, a anunțat miercuri Academia Regală Suedeză de Științe, conform site-ului nobelprize.org. Unele molecule, precum aminoacizii, e
Roverul NASA surprinde o imagine impresionantă cu zorii zilei pe Marte
Agenția spațială americană, NASA, a publicat o imagine impresionantă surprinsă în zori pe Marte de roverul Curiosity, în care pot fi văzute stâncile zimțate, formate cu miliarde de ani în urmă, inundate de razele soarelui, relatează Reuters. Roverul Curiosity, de dimensiunea unei mașini, a asolizat în 2012 î
O rachetă Nuri a transportat pe orbită 15 sateliți în prima lansare sud-coreeană din acest an
Coreea de Sud a lansat marți noaptea (6 octombrie) prima sa misiune orbitală din acest an, cu o rachetă proprie de tip Nuri, care a decolat de la Centrul Spațial Naro, transportând 15 sateliți pe orbită, transmite miercuri Space.com. Lansarea a avut loc la ora 03:25 GMT (pe 7 octombrie). Aproape totul a decurs conform planului. Toți sate
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'









