Un start-up din sudul Indiei a anunțat joi că va lansa în decurs de o lună prima rachetă construită de o companie privată din istoria industriei spațiale indiene, informează AFP.
Acest lansator spațial, denumit 'Vikram 1', conceput pentru a plasa sateliți de mici dimensiuni pe orbita terestră joasă, ar trebui să fie lansat 'între 12 iulie și 4 august' de la centrul spațial indian Sriharikota, a anunțat compania Skyroot Aerospace, al cărei sediu se află în orașul Hyderabad.
'Ceea ce era la început doar un vis se află acum în poziție verticală pe rampa de lansare. Vikram 1. Prima rachetă privată indiană', a declarat CEO-ul Skyroot Aerospace, Pawan Kumar Chandana, pe rețeaua de socializare X. 'Această numărătoare inversă istorică a început', a adăugat el.
India, țara cu cea mai mare populație din lume - 1,5 miliarde de locuitori -, are ambiții mari în sectorul spațial. În ultimii zece ani, mai ales, India a reușit performanțe la nivelul marilor puteri spațiale și le-a obținut cu costuri mult mai mici.
După ce a trimis o sondă în jurul planetei Marte în 2014 și a plasat un robot pe Lună în 2023, agenția spațială indiană (ISRO) își propune să trimită un astronaut pe orbita Terrei, prin mijloace proprii, în anul 2027.
Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a anunțat, de asemenea, că își dorește ca un astronaut indian să pășească pe suprafața Lunii până în 2040.
Guvernul său a deschis în 2020 accesul la spațiul cosmic pentru companiile private. Peste 400 de microîntreprinderi împart de acum această piață, a cărei cifră de afaceri actuală este estimată la 8 miliarde de dolari.
Guvernul indian speră că această cifră de afaceri să ajungă la 40 de miliarde sau chiar la 50 de miliarde de dolari în următorii zece ani. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Prima rachetă spațială privată a Indiei va fi lansată până pe 4 august

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Margaret Hamilton, pionieră americană în domeniul informaticii și figură marcantă a programului Apollo, a murit la 90 de ani
Cercetătoarea americană Margaret Hamilton, care a condus dezvoltarea sistemului informatic utilizat în cadrul programului selenar Apollo, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani, a anunțat miercuri Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), unde a lucrat aproape 20 de ani, transmite joi AFP. ''Margaret Hamil
Nobel 2026/Premiul pentru Chimie obținut pentru cercetări legate de sinteza organică asimetrică
Premiul Nobel pentru Chimie 2026 este împărțit între cercetătorul francez Henri Kagan și cel nipon Kenso Soai pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică, a anunțat miercuri Academia Regală Suedeză de Științe, conform site-ului nobelprize.org. Unele molecule, precum aminoacizii, e
Roverul NASA surprinde o imagine impresionantă cu zorii zilei pe Marte
Agenția spațială americană, NASA, a publicat o imagine impresionantă surprinsă în zori pe Marte de roverul Curiosity, în care pot fi văzute stâncile zimțate, formate cu miliarde de ani în urmă, inundate de razele soarelui, relatează Reuters. Roverul Curiosity, de dimensiunea unei mașini, a asolizat în 2012 î
O rachetă Nuri a transportat pe orbită 15 sateliți în prima lansare sud-coreeană din acest an
Coreea de Sud a lansat marți noaptea (6 octombrie) prima sa misiune orbitală din acest an, cu o rachetă proprie de tip Nuri, care a decolat de la Centrul Spațial Naro, transportând 15 sateliți pe orbită, transmite miercuri Space.com. Lansarea a avut loc la ora 03:25 GMT (pe 7 octombrie). Aproape totul a decurs conform planului. Toți sate
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'









