Megaracheta Starship, construită de Space X, companie deținută de Elon Musk, pentru a merge pe Lună și pe Marte, a realizat vineri un zbor de test reușit, primul de la listarea companiei la bursă în luna iunie, informează AFP.
Mastodontul metalic cu o înălțime de 124 de metri a fost lansat de la baza din Texas vineri, cu puțin timp înainte de ora locală 18:00 (23:00 GMT).
Acesta este cel de-al 13-lea zbor de test al megarachetei, cea mai mare și cea mai puternică construită vreodată, și al doilea zbor al celei mai noi versiuni, denumite V3.
După separarea în aer a primelor două trepte, mai multe teste și manevre au fost realizate cu succes asupra propulsorului și navei înainte ca racheta să-și încheie călătoria în apă așa cum era prevăzut.
Deși prima treaptă s-a prăbușit puțin cam brutal decât era estimat în apele Golfului Mexic, nava s-a plasat delicat pe suprafața Oceanului Indian, pe fundalul ovațiilor inginerilor.
''Este cea mai lină amerizare pe care am făcut-o vreodată'', a exclamat Dan Huot, un responsabil SpaceX, în timpul transmisiunii în direct, vorbind despre ''un scenariu de vis''.
Deși Space X a demonstrat, cu prilejul unor teste precedente, că reușește să recupereze propulsorul gigant grație unei tehnici spectaculoase și extrem de complexe - aparatul revenind pe rampa de lansare pentru a fi recuperat cu ajutorul unor brațe mecanice - , a încercat vineri să testeze limitele vehiculului și, în acest scop, a oprit intenționat unele dintre motoare.
Aceasta este cea de-a doua încercare de lansare a acestui zbor, primul de la listarea companiei la bursă la mijlocul lunii iunie.
Săptămâna trecută, primul zbor-test a fost anulat în ultimul minut din cauza unei probleme tehnice. În timp ce racheta se pregătea să se ridice de la sol, mai multe motoare nu s-au aprins așa cum era prevăzut, ''declanșând intreruperea automatică a lansării'', a explicat Elon Musk, patronul SpaceX, pe rețeaua X.
Administratorul NASA, Jared Isaacman, a felicitat compania pentru acest zbor reușit.
''Odată ce Starship va fi operațională, capacitățile sale vor schimba situația, garantându-ne mai ales să nu renunțăm vreodată la Lună'', a spus el pe rețeaua X. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Zbor de test reușit al megarachetei Starship, primul de la listarea SpaceX la bursă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Margaret Hamilton, pionieră americană în domeniul informaticii și figură marcantă a programului Apollo, a murit la 90 de ani
Cercetătoarea americană Margaret Hamilton, care a condus dezvoltarea sistemului informatic utilizat în cadrul programului selenar Apollo, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani, a anunțat miercuri Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), unde a lucrat aproape 20 de ani, transmite joi AFP. ''Margaret Hamil
Nobel 2026/Premiul pentru Chimie obținut pentru cercetări legate de sinteza organică asimetrică
Premiul Nobel pentru Chimie 2026 este împărțit între cercetătorul francez Henri Kagan și cel nipon Kenso Soai pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică, a anunțat miercuri Academia Regală Suedeză de Științe, conform site-ului nobelprize.org. Unele molecule, precum aminoacizii, e
Roverul NASA surprinde o imagine impresionantă cu zorii zilei pe Marte
Agenția spațială americană, NASA, a publicat o imagine impresionantă surprinsă în zori pe Marte de roverul Curiosity, în care pot fi văzute stâncile zimțate, formate cu miliarde de ani în urmă, inundate de razele soarelui, relatează Reuters. Roverul Curiosity, de dimensiunea unei mașini, a asolizat în 2012 î
O rachetă Nuri a transportat pe orbită 15 sateliți în prima lansare sud-coreeană din acest an
Coreea de Sud a lansat marți noaptea (6 octombrie) prima sa misiune orbitală din acest an, cu o rachetă proprie de tip Nuri, care a decolat de la Centrul Spațial Naro, transportând 15 sateliți pe orbită, transmite miercuri Space.com. Lansarea a avut loc la ora 03:25 GMT (pe 7 octombrie). Aproape totul a decurs conform planului. Toți sate
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'









