Statele Unite au anunțat marți noi reguli pentru a restricționa un anumit tip de cercetare virologică, pe care administrația Trump o acuză că s-a aflat la originea pandemiei de COVID-19, informează AFP.
În virtutea acestei noi politici sanitare, Statele Unite vor înceta să mai finanțeze cercetările denumite 'câștig de funcție' în anumite țări.
Aceste cercetări constau în modificarea deliberată a unor agenți patogeni, precum virusurile, pentru a studia evoluția lor făcându-i să devină în mod artificial mai virulenți sau mai transmisibili.
Obiectivul este de a-i înțelege mai bine și de a facilita dezvoltarea de tratamente, mai ales de vaccinuri.
Noile reglementări americane interzic mai ales 'sprijinul federal pentru cercetările periculoase 'câștig de funcție' desfășurate în Statele Unite și în străinătate' și instaurarea 'unei examinări independente riguroase pentru anumite cercetări cu risc înalt', a detaliat Departamentul pentru Sănătate într-un comunicat.
Ele limitează, de asemenea, 'finanțarea federală a cercetărilor realizate în țări sau de către instituții care nu dispun de norme corespunzătoare în materie de biosecuritate, siguranță biologică și supraveghere'.
Autoritățile americane păstrează astfel 'beneficiile aduse de cercetările din domeniul științelor vieții, definind în același timp domeniile ce prezintă cele mai mari riscuri, mai ales prevenirea scurgerilor accidentale sau intenționate din laborator, precum și sancțiuni împotriva practicilor iresponsabile', a dat asigurări Jay Bhattacharya, directorul NIH, agenția americană însărcinată cu cercetarea medicală, într-un articol publicat în The Wall Street Journal.
În mai 2025, Donald Trump a semnat un decret ce viza restricționarea cercetărilor considerate de anumiți specialiști ca fiind prea riscante.
Președintele republican apără de multă vreme teoria potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 ar fi scăpat din Institutul de Virologie din Wuhan, China, în urma unor cercetări de tip 'câștig de funcție'.
La peste șase ani de atunci, întrebarea dacă virusul ce declanșează boala COVID-19 a scăpat accidental dintr-un laborator sau s-a transmis de la animale la oameni rămâne un mister intens dezbătut.
Medicul Anthony Fauci, care a orchestrat răspunsul american la pandemia de COVID-19, a declarat în repetate rânduri că Statele Unite nu au finanțat astfel de cercetări în China.
Cu toate acestea, republicanii îl acuză de minciună, iar un senator conservator a dezvăluit săptămâna aceasta fragmente dintr-un jurnal în care medicul Faucy evoca la începutul pandemiei incertitudinile sale cu privire la originile virusului.
Fostul oficial american cu rang înalt urmează să depună din nou mărturie pe această temă în fața unei comisii a Senatului în cursul zilei de miercuri. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Statele Unite restricționează cercetările privind virusurile, invocând exemplul pandemiei de COVID-19

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Astronomii au detectat cel mai îndepărtat blazar alimentat de o gaură neagră de până acum
Margaret Hamilton, pionieră americană în domeniul informaticii și figură marcantă a programului Apollo, a murit la 90 de ani
Cercetătoarea americană Margaret Hamilton, care a condus dezvoltarea sistemului informatic utilizat în cadrul programului selenar Apollo, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani, a anunțat miercuri Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), unde a lucrat aproape 20 de ani, transmite joi AFP. ''Margaret Hamil
Nobel 2026/Premiul pentru Chimie obținut pentru cercetări legate de sinteza organică asimetrică
Premiul Nobel pentru Chimie 2026 este împărțit între cercetătorul francez Henri Kagan și cel nipon Kenso Soai pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică, a anunțat miercuri Academia Regală Suedeză de Științe, conform site-ului nobelprize.org. Unele molecule, precum aminoacizii, e
Roverul NASA surprinde o imagine impresionantă cu zorii zilei pe Marte
Agenția spațială americană, NASA, a publicat o imagine impresionantă surprinsă în zori pe Marte de roverul Curiosity, în care pot fi văzute stâncile zimțate, formate cu miliarde de ani în urmă, inundate de razele soarelui, relatează Reuters. Roverul Curiosity, de dimensiunea unei mașini, a asolizat în 2012 î
O rachetă Nuri a transportat pe orbită 15 sateliți în prima lansare sud-coreeană din acest an
Coreea de Sud a lansat marți noaptea (6 octombrie) prima sa misiune orbitală din acest an, cu o rachetă proprie de tip Nuri, care a decolat de la Centrul Spațial Naro, transportând 15 sateliți pe orbită, transmite miercuri Space.com. Lansarea a avut loc la ora 03:25 GMT (pe 7 octombrie). Aproape totul a decurs conform planului. Toți sate
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'









