Camera Deputaților a dat un vot favorabil, miercuri, cu 19 abțineri, proiectului de lege pentru instituirea zilei de 29 octombrie ca 'Ziua Reginei Maria'.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 29 octombrie ca 'Ziua Reginei Maria', zi dedicată comemorării personalității și contribuției istorice a Reginei Maria a României.
Cu prilejul marcării 'Zilei Reginei Maria', Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase, potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate, în limita bugetelor aprobate.
În ziua de 29 octombrie, instituțiile publice arborează drapelul național, potrivit prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit unui amendament, în vederea marcării 'Zilei Reginei Maria', Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate acestei zile.
Deputata AUR Ramona-Ioana Bruynseels, inițiator, a subliniat că, prin votul deputaților, s-a realizat un 'arc peste timp', mulțumind unei personalități marcante a istoriei României, la împlinirea a 150 de ani de la naștere.
'Vă mulțumesc mult pentru votul acordat acestui proiect. Este un semn de maturitate și de înțelepciune pentru noi toți. Iată că am reușit să depășim diferențele politice pentru a arăta recunoștință unei personalități marcante a istoriei noastre, care a reușit să unească națiunea română. (...) Mergem mai departe, arătându-ne buna-credință. Cred că astăzi am făcut un arc peste timp. Prin votul nostru, România îi spune astăzi reginei, la împlinirea a 150 de ani de la naștere, 'Mulțumim Majestate!'', a declarat deputata.
Proiectul, inițiat de Grupul parlamentar al AUR, a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Camera Deputaților a votat pentru instituirea datei de 29 octombrie ca 'Ziua Reginei Maria'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









