Cântăreața Taylor Swift și jucătorul de fotbal american Travis Kelce s-au căsătorit oficial vineri, a declarat publicistul lui Swift, Tree Paine, într-un comunicat, informează sâmbătă dpa.
Ceremonia a fost oficiată de actorul Adam Sandler, potrivit comunicatului. Fratele lui Swift, Austin Swift, a fost cavalerul de onoare al artistei, se adaugă în comunicat.
Madison Square Garden, unde, potrivit zvonurilor, urma să aibă loc nunta, a făcut referire la cuplu pe platforma de socializare X vineri seară.
Postarea a legat conturile de pe X ale cuplului cu legenda 'este o poveste de dragoste', o referire la piesa lui Swift din 2008, Love Story. Iar în fața acestei faimoase arene din Manhattan era afișat mesajul 'PROASPÃT CÃSÃTORIȚI!'.
Cuplul nu confirmase anterior niciun plan de nuntă, existând incertitudini cu privire la dată sau dacă se vor căsători.
Speculațiile cu privire la o posibilă nuntă în weekendul de 4 iulie s-au intensificat în urma măsurilor de securitate semnificative și a activității logistice din jurul Madison Square Garden.
Zvonurile au fost alimentate de aparițiile unor celebrități în New York City, între care Hugh Grant, Bradley Cooper și Ed Sheeran, dublate de relatări despre garduri de securitate extinse și închideri de străzi. Pe parcursul serii de vineri, numeroase vehicule cu geamuri fumurii au sosit la arenă.
Conform relatărilor din presă, aproximativ 100 de invitați au participat la o cină la Madison Square Garden în noaptea dinaintea nunții, în timp ce aproximativ 1.000 au fost invitați la celebrarea nunții de vineri.
Casa Albă s-a alăturat, de asemenea, reacției online la nuntă, postând o imagine parodică pe X care arăta pancarte digitale în afara Madison Square Garden pe care scria 'Trump este președintele vostru' în loc de anunțul real 'PROASPÃT CÃSÃTORIȚI!'.
Trump o criticase anterior pe Swift după ce aceasta a susținut-o pe rivala sa democrată, fosta vicepreședintă Kamala Harris, la alegerile prezidențiale din 2024.
Festivitățile au avut loc în timpul unui weekend aglomerat pentru New York, cu evenimente legate de Ziua Independenței SUA și Cupa Mondială, în timp ce orașul se confrunta și cu un val de căldură. Mulțimile și temperaturile ridicate, însă, nu i-au descurajat pe fanii lui Swift, cunoscuți sub numele de Swifties, să se adune în afara arenei.
Swift, unul dintre artiștii cu cele mai mari vânzări de albume din lume, și Kelce, triplu campion al Super Bowl cu Kansas City Chiefs, sunt împreună din 2023. Și-au anunțat logodna pe Instagram în august anul trecut. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Taylor Swift, Travis Kelce, căsătorie, New York

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic
Eurovision / Republica Cehă se retrage de la ediția 2027 invocând reduceri bugetare
Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția de anul viitor a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reduceri bugetare, informează AFP. ''Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor'', a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concu
Valentino a prezentat o colecție de bluze-corset și bijuterii voluminoase într-o bibliotecă de secol XIX din Paris
Casa de modă Valentino a prezentat duminică o colecție alcătuită din bluze-corset în culori vii, fuste din dantelă și coliere masive din aur în cadrul unei defilări intitulate ''Antibiblioteca'' de directorul de creație Alessandro Michele și găzduită de sala de lectură din secolul al XIX-lea a Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris, informează Reu
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Doisprezece bărbați au fost arestați în Vietnam fiind acuzați că au furat aproape 2.700 de pisici în vederea comercializării lor pentru carne, au anunțat luni poliția și media de stat. Consumul de carne de câine și de pisică este legal în Vietnam, însă vânzătorii sunt obligați să obțină certificate care să a
Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE. Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
Conrad 'Cronos' Lant, solistul legendarei trupe britanice de heavy metal Venom, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit unui anunț publicat joi pe paginile formației de pe rețelele de socializare și în cotidianul The Guardian, informează revista Variety. Cauza decesului său nu a fost precizată. 'Timp de
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
''începem filmarea?'' - întreabă cu o voce melodioasă replica digitală (generată de inteligența artificială - AI) a Gretei Garbo, celebra vedetă de cinema de la Hollywood din anii '30, într-o reclamă neobișnuită pentru producătorul suedez de rulmenți SKF, informează Reuters. Reclama a stârnit dezbate
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Actorul și comediantul american Eddie Murphy își va face debutul într-un serial de televiziune. El va interpreta rolul principal în 'The Chairman', un serial dramatic creat de Matthew Weiner ('Mad Men'), transmite vineri agenția de presă EFE. Eddie Murphy, nominalizat la Oscar și câștigător al unui premiu Emmy, va colabo









