Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP.
Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani, a fost condamnat în mai 2025 la 25 de ani de închisoare de un tribunal din statul New York pentru tentativă de omor asupra scriitorului în vârstă de 79 de ani. În urma atacului, autorul și-a pierdut vederea la un ochi.
Începând de miercuri, agresorul este vizat de un nou proces judecat la Buffalo (nord-est), în fața unui tribunal federal de data aceasta, pentru ''comiterea unui act de terorism'' și ''tentativă de susținere'' a unei organizații teroriste.
Din punctul de vedere al acuzării, atacatorul a fost motivat de fatwa emisă în 1989 de ayatollahul Khomeini, liderul de la acea vreme al Republicii Islamice Iran, împotriva autorului cărții ''Versetele satanice'', considerat o blasfemie la adresa islamului.
Parchetul l-a acuzat totodată de simpatie față de Hezbollah, o organizație libaneză pro-iraniană.
Procurorii afirmă că fotografii și materiale provenite de la această grupare au fost găsite la domiciliul lui Hadi Matar, care utiliza de asemenea un permis de conducere fals, pe numele unui lider al acestei mișcări clasificate drept teroristă de Statele Unite.
În fața instanței, Salman Rushdie a vorbit circa o oră despre agresiunea săvârșită împotriva sa în momentul când se pregătea să rostească un discurs la o conferință despre libertatea de exprimare desfășurată la Chautauqua, statul New York, au precizat mai multe publicații.
Întrebat dacă crede că agresorul lui a fost motivat de fatwa iraniană, scriitorul a răspuns: ''nu am nicio certitudine în privința asta. Am bănuielile mele''.
Născut în India, dar petrecându-și mare parte din viață în Regatul Unit, Salman Rushdie a fost constrâns mult timp să trăiască în clandestinitate sub protecția poliției britanice.
Deși fatwa nu a fost niciodată abrogată oficial, Iranul a precizat în 1998 că nu încearcă să o pună în aplicare. Odată amenințarea atenuată, Salman Rushdie a ieșit din clandestinitate, s-a stabilit la New York și a obținut cetățenia americană.
Potrivit avocatului apărării, Hadi Matar n-a acționat în numele vreunei organizații teroriste, chiar dacă a fost animat de furie împotriva scriitorului din cauza caracterului pretins blasefamator al cărții sale.
Agresorul riscă închisoarea pe viață. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic
Eurovision / Republica Cehă se retrage de la ediția 2027 invocând reduceri bugetare
Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția de anul viitor a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reduceri bugetare, informează AFP. ''Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor'', a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concu
Valentino a prezentat o colecție de bluze-corset și bijuterii voluminoase într-o bibliotecă de secol XIX din Paris
Casa de modă Valentino a prezentat duminică o colecție alcătuită din bluze-corset în culori vii, fuste din dantelă și coliere masive din aur în cadrul unei defilări intitulate ''Antibiblioteca'' de directorul de creație Alessandro Michele și găzduită de sala de lectură din secolul al XIX-lea a Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris, informează Reu
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Doisprezece bărbați au fost arestați în Vietnam fiind acuzați că au furat aproape 2.700 de pisici în vederea comercializării lor pentru carne, au anunțat luni poliția și media de stat. Consumul de carne de câine și de pisică este legal în Vietnam, însă vânzătorii sunt obligați să obțină certificate care să a
Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE. Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
Conrad 'Cronos' Lant, solistul legendarei trupe britanice de heavy metal Venom, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit unui anunț publicat joi pe paginile formației de pe rețelele de socializare și în cotidianul The Guardian, informează revista Variety. Cauza decesului său nu a fost precizată. 'Timp de
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
''începem filmarea?'' - întreabă cu o voce melodioasă replica digitală (generată de inteligența artificială - AI) a Gretei Garbo, celebra vedetă de cinema de la Hollywood din anii '30, într-o reclamă neobișnuită pentru producătorul suedez de rulmenți SKF, informează Reuters. Reclama a stârnit dezbate
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Actorul și comediantul american Eddie Murphy își va face debutul într-un serial de televiziune. El va interpreta rolul principal în 'The Chairman', un serial dramatic creat de Matthew Weiner ('Mad Men'), transmite vineri agenția de presă EFE. Eddie Murphy, nominalizat la Oscar și câștigător al unui premiu Emmy, va colabo









