Regele Charles al Marii Britanii se purta 'ca un câștigător la loterie' după moartea primei sale soții, Diana, scrie fratele acesteia în cartea sa care urmează să fie lansată și din care au fost publicate joi noi extrase, transmite Reuters.
Fratele Dianei, Charles Spencer, a declarat că prințul Charles de atunci era 'extrem de încântat' imediat după moartea Dianei în 1997, posibil pentru că simțea că acest lucru îi permitea să se căsătorească din nou, conform unor pasaje din noua carte ce au fost publicate de Daily Mail.
Miercuri, Charles a făcut neobișnuita mișcare de a răspunde criticilor după ce primele extrase din cartea lui Spencer au fost publicate în Daily Mail, declarând prin intermediul unui purtător de cuvânt că durerea ar putea afecta rațiunea, judecata și memoria autorului.
Nu a existat niciun comentariu nou din partea regelui cu privire la extrasele ulterioare, care afirmau, de asemenea, că Diana a mers într-un loc unde se produc numeroase sinucideri, pe coasta de sud a Marii Britanii, dar că dragostea pentru fiii ei, William și Harry, 'a împiedicat-o să meargă până la capăt'.
'Este un fapt trist că, în ultimii ani ai vieții sale, Diana a condus de mai multe ori până la Beachy Head, cea mai înaltă stâncă calcaroasă din Anglia, gândindu-se să pună capăt la toate acestea', a scris Spencer.
Diana a murit la vârsta de 36 de ani când mașina în care se afla ea și iubitul ei, Dodi al-Fayed, s-a izbit de un stâlp de susținere într-un tunel din Paris, în timp ce încerca să scape de paparazzi pe motociclete.
Spencer spune în carte că a vorbit cu Charles la scurt timp după ce moartea Dianei a fost confirmată, scriind: 'Spre deosebire de ceilalți cu care am vorbit la telefon, care au fost uimiți, abia reușind să articuleze câteva cuvinte de condoleanțe și să-și ofere ajutorul, el părea extrem de încântat, ca un câștigător la loterie, îmi amintesc că m-am gândit la momentul respectiv'.
'Privind în urmă acum, bănuiesc că prima reacție a prințului trebuie să fi fost să se gândească la cum acest eveniment tragic i-ar putea reda libertatea să se căsătorească cu femeia pe care o iubea, în loc să se gândească la pierderea celei pe care nu o iubea'.
Charles și Diana s-au separat în 1992 și au divorțat în 1996. Aceasta s-a întâmplat la un an după ce Diana a declarat pentru BBC că 'am fost trei în această căsătorie, așa că a fost cam aglomerat', referindu-se la relația lui Charles cu Camilla Parker Bowles, cu care s-a căsătorit în 2005.
Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a comentat miercuri în mod acid apropiata lansare a acestei cărți de dezvăluiri. 'Deși nu comentăm cărțile din principiu, Majestatea Sa este conștientă de faptul că durerea fraternă poate întuneca rațiunea, poate afecta judecata și poate influența memoria în moduri pe care alții nu le recunosc, chiar și la mulți ani după o astfel de pierdere'.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Andreea Preda)
Regele Charles se purta ca și când ar fi câștigat la loterie după moartea Dianei, susține fratele acesteia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic
Eurovision / Republica Cehă se retrage de la ediția 2027 invocând reduceri bugetare
Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția de anul viitor a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reduceri bugetare, informează AFP. ''Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor'', a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concu
Valentino a prezentat o colecție de bluze-corset și bijuterii voluminoase într-o bibliotecă de secol XIX din Paris
Casa de modă Valentino a prezentat duminică o colecție alcătuită din bluze-corset în culori vii, fuste din dantelă și coliere masive din aur în cadrul unei defilări intitulate ''Antibiblioteca'' de directorul de creație Alessandro Michele și găzduită de sala de lectură din secolul al XIX-lea a Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris, informează Reu
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Doisprezece bărbați au fost arestați în Vietnam fiind acuzați că au furat aproape 2.700 de pisici în vederea comercializării lor pentru carne, au anunțat luni poliția și media de stat. Consumul de carne de câine și de pisică este legal în Vietnam, însă vânzătorii sunt obligați să obțină certificate care să a
Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE. Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
Conrad 'Cronos' Lant, solistul legendarei trupe britanice de heavy metal Venom, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit unui anunț publicat joi pe paginile formației de pe rețelele de socializare și în cotidianul The Guardian, informează revista Variety. Cauza decesului său nu a fost precizată. 'Timp de
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
''începem filmarea?'' - întreabă cu o voce melodioasă replica digitală (generată de inteligența artificială - AI) a Gretei Garbo, celebra vedetă de cinema de la Hollywood din anii '30, într-o reclamă neobișnuită pentru producătorul suedez de rulmenți SKF, informează Reuters. Reclama a stârnit dezbate
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Actorul și comediantul american Eddie Murphy își va face debutul într-un serial de televiziune. El va interpreta rolul principal în 'The Chairman', un serial dramatic creat de Matthew Weiner ('Mad Men'), transmite vineri agenția de presă EFE. Eddie Murphy, nominalizat la Oscar și câștigător al unui premiu Emmy, va colabo









