Cele două chitare-vedetă ale licitației dedicate lui Johnny Marr, fost membru al formației britanice The Smiths, au fost vândute joi la Londra cu peste 654.000 de euro, conform casei de licitații Christie's, care a organizat evenimentul, transmite AFP.
Chitara Rickenbacker 330 Jetglo din 1982, care a fost folosită la primele înregistrări ale formației The Smiths, a fost vândută cu 358.400 de lire (416.000 de euro), de peste patru ori mai mult decât valoarea estimată, după o licitație intensă care a durat mai mult de cinci minute, a precizat Christie's.
O altă chitară, o Gibson ES-355 Cherry, a depășit la rândul ei așteptările, ajungând la 204.800 de lire (238.000 de euro), mult peste estimarea inițială (care se situa între 100.000 și 150.000 de lire).
Oferită lui Johnny Marr de către producătorul și fondatorul casei de discuri Sire Records, Seymour Stein, pentru a încuraja trupa să semneze un contract, acest instrument emblematic i-a permis să compună primele note ale hitului 'Heaven Knows I'm Miserable Now'.
Denumită 'The Johnny Marr Collection', această licitație a cuprins aproximativ 80 de chitare ale muzicianului, dar a inclus și afișe de concert, discuri de aur și de platină câștigate, precum și o colecție de muzicuțe din cele peste patru decenii de carieră.
Chitaristul a mărturisit la sfârșitul lunii iunie pentru BBC că a luat decizia de a se despărți de colecția sa în timpul redactării cărții 'Marr's Guitars', publicată în 2023. 'Realizarea acestei cărți mi-a oferit un pretext pentru a scoate toate chitarele, a le fotografia și a le duce la câteva evenimente. Când această perioadă s-a încheiat, ideea de a le pune pur și simplu din nou în depozit mi s-a părut cu adevărat ciudată', a explicat el, adăugând că nu agreea ideea ca studioul său 'să devină un muzeu'.
Cofondator în 1982 al formației The Smiths alături de solistul Morrissey, Johnny Marr a marcat istoria rockului independent prin stilul său cristalin și complex, ancorat în popul britanic. După destrămarea formației, în 1987, a devenit un colaborator foarte căutat, lucrând cu The Pretenders, Talking Heads, Bryan Ferry și chiar cu Oasis. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Două chitare ale lui Johnny Marr din The Smiths, vândute la licitație cu peste 650.000 de euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic
Eurovision / Republica Cehă se retrage de la ediția 2027 invocând reduceri bugetare
Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția de anul viitor a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reduceri bugetare, informează AFP. ''Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor'', a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concu
Valentino a prezentat o colecție de bluze-corset și bijuterii voluminoase într-o bibliotecă de secol XIX din Paris
Casa de modă Valentino a prezentat duminică o colecție alcătuită din bluze-corset în culori vii, fuste din dantelă și coliere masive din aur în cadrul unei defilări intitulate ''Antibiblioteca'' de directorul de creație Alessandro Michele și găzduită de sala de lectură din secolul al XIX-lea a Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris, informează Reu
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE. Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune









