Prințul Harry a fost prezent joi, la Londra, la o primă apariție publică, la scurt timp de la revenirea, în urmă cu trei săptămâni, în Regatul Unit împreună cu familia. El a participat la o serată organizată în cadrul Invictus Games, o competiție destinată militarilor răniți, pe care a fondat-o în 2014, informează AFP.
Harry, îmbrăcat într-un smoking și purtând medaliile sale militare, a venit fără soția sa, Meghan, la această serată, care are drept scop sprijinirea militarilor răniți prin strângerea de fonduri pentru Fundația Invictus Games.
Prințul în vârstă de 42 de ani a pozat la sosire pentru fotografi și a făcut selfie-uri cu veteranii răniți.
Întrebat cum se simte, el a răspuns: 'Bine. A fost bine să revin pe pământ britanic!'.
Harry, Meghan și cei doi copii ai lor au sosit la 26 august în Regatul Unit. O întoarcere surpriză, la șase ani după ruptura lor zgomotoasă de familia regală britanică și plecarea în Statele Unite.
De la întoarcerea lor, ei au fost destul de discreți. Potrivit presei britanice, Harry și familia sa s-a stabilit în regiunea Cotswolds, apreciată de vedete.
Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea al Marii Britanii a vizitat la 7 septembrie un studio londonez de podcasturi, vizită difuzată pe contul de Instagram al acestuia din urmă.
Joi, Harry a participat, de asemenea, la Londra, la un eveniment dedicat copiilor victime ale conflictelor, alături de organizația Save The Children, potrivit unui comunicat al acesteia.
Apariția publică de joi a lui Harry a avut loc în timp ce unchiul său, Charles Spencer, fratele mamei sale, prințesa Diana, a lansat o serie de atacuri la adresa regelui Charles al III-lea, legate de moartea lui Lady Di.
Într-o carte care va apărea marți, intitulată 'Swan Song: Diana, My Sister', Charles Spencer îl acuză pe Charles, care era atunci prinț moștenitor, că i-ar fi spus, la scurt timp după decesul prințesei, că ea va fi uitată 'destul de curând'.
Fratele lui Lady Di a scris, de asemenea, că Charles părea să fie 'extrem de încântat', în timpul unei conversații telefonice purtate imediat după moartea prințesei.
Diana a murit la vârsta de 36 de ani când mașina în care se afla ea și iubitul ei, Dodi al-Fayed, s-a izbit de un stâlp de susținere într-un tunel din Paris, în timp ce încerca să scape de paparazzi pe motociclete.
Într-o rară dezmințire, regele a contestat ferm aceste acuzații printr-un comunicat emis de Palat miercuri seara.
Charles și Diana s-au separat în 1992 și au divorțat în 1996. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Prima apariție publică a prințului Harry de la revenirea sa în Regatul Unit

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic
Eurovision / Republica Cehă se retrage de la ediția 2027 invocând reduceri bugetare
Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția de anul viitor a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reduceri bugetare, informează AFP. ''Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor'', a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concu
Valentino a prezentat o colecție de bluze-corset și bijuterii voluminoase într-o bibliotecă de secol XIX din Paris
Casa de modă Valentino a prezentat duminică o colecție alcătuită din bluze-corset în culori vii, fuste din dantelă și coliere masive din aur în cadrul unei defilări intitulate ''Antibiblioteca'' de directorul de creație Alessandro Michele și găzduită de sala de lectură din secolul al XIX-lea a Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris, informează Reu
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Doisprezece bărbați au fost arestați în Vietnam fiind acuzați că au furat aproape 2.700 de pisici în vederea comercializării lor pentru carne, au anunțat luni poliția și media de stat. Consumul de carne de câine și de pisică este legal în Vietnam, însă vânzătorii sunt obligați să obțină certificate care să a
Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE. Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
Conrad 'Cronos' Lant, solistul legendarei trupe britanice de heavy metal Venom, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit unui anunț publicat joi pe paginile formației de pe rețelele de socializare și în cotidianul The Guardian, informează revista Variety. Cauza decesului său nu a fost precizată. 'Timp de
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
''începem filmarea?'' - întreabă cu o voce melodioasă replica digitală (generată de inteligența artificială - AI) a Gretei Garbo, celebra vedetă de cinema de la Hollywood din anii '30, într-o reclamă neobișnuită pentru producătorul suedez de rulmenți SKF, informează Reuters. Reclama a stârnit dezbate
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Actorul și comediantul american Eddie Murphy își va face debutul într-un serial de televiziune. El va interpreta rolul principal în 'The Chairman', un serial dramatic creat de Matthew Weiner ('Mad Men'), transmite vineri agenția de presă EFE. Eddie Murphy, nominalizat la Oscar și câștigător al unui premiu Emmy, va colabo









