Premieră la Teatrul de Păpuși 'Puck' - 'Ziua în care a fugit somnul'

Teatrul de Păpuși 'Puck' din Cluj-Napoca își așteaptă micii spectatori vineri, 9 octombrie, de la ora 17, la premiera spectacolului 'Ziua în care a fugit somnul', în regia Andreei Bolovan. Noul spectacol va avea reprezentații și duminică, 11 septembrie, de la 11 și 12.30, precum și marți, 13 octombrie, de la ora 17. De asemenea, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11, este programat spectacolul 'Allatmesek'/'Povești cu animale', regia Varga Ibolya.

Într-o zi, Somnul s-a supărat. Și a fugit.

Alex și Ana își doresc să nu mai doarmă niciodată. O dorință aparent perfectă: mai mult timp pentru joacă, aventuri și toate lucrurile minunate care încap într-o zi. Numai că, atunci când Somnul dispare, lumea începe să funcționeze cam pe dos. Într-o aventură cu vise, nesomn și multă imaginație, doi copii pornesc în căutarea celui care, până nu demult, li se părea cel mai mare dușman al distracției.

Astfel începe spectacolul 'Ziua în care a fugit somnul', a cărui premieră va avea loc vineri, 9 octombrie, de la ora 17 și va avea reprezentații și duminică, 11 septembrie, de la 11 și 12.30.

'Ziua în care a fugit somnul' este o poveste tandră și jucăușă despre nevoia de odihnă, puterea dorințelor și magia lucrurilor pe care le descoperim abia atunci când ne lipsesc.

'Cred că azi mai mult decât oricând avem nevoie de o reconectare cu noi înșine, cu poveștile care ne animă și visele care ne însuflețesc. Doar așa sunt șanse să apară acel mic zâmbet interior care are puterea să facă viața cotidiană un pic mai simplă și mai frumoasă', declară Andreea Roxana Bolovan, regizoarea spectacolului.

Scenariul: Victoria Pătrașcu
Regia: Andreea Bolovan
Muzica: Adrian Văzduh
Scenografia: Elena Ilaș
Sculptura: Florin Marin

Distribuția: Robert Trifan, Ramona Atănăsoaie, Adina Ungur, Angelica Pamfilie, Ionuț Constantinescu, Andra Cotiușcă.

Asistent regie: Călin Mureșan

Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Spectacol cu învățături importante

De asemenea, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11, pe scena instituției va fi prezentat spectacolul Allatmesek'/'Povești cu animale'.

Poveștile cu animale ale lui Zsigmond Moricz pot fi familiare multora dintre noi, deoarece conțin învățături și lecții importante care au însoțit poveștile pentru copii de generații întregi. Actorii își folosesc pe scenă propria imaginație, dar și pe cea a publicului lor în loc de marionete pentru a interpreta aceste povești scurte.

Bazat pe poveștile lui Zsigmond Moricz, compilat de: Ibolya Varga

Compozitor: Aron Koto
Muzician: Jonathan Horvath

Distribuție: Ildiko Patka, Laura Punkosti, Emoke Vajas.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, durează 30 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletele se pot achiziționa online, accesând următoarele linkuri:

Pentru spectacolul de vineri, de la ora 17:

https://www.entertix.ro/bilete/41532/ziua-n-care-a-fugit-somnul-premier-9-october-2026-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

Pentru spectacolul de sâmbătă, de la ora 11:
https://www.entertix.ro/bilete/41615/llatmesk-10-october-2026-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

Pentru spectacolul de duminică, de la ora 11:
https://www.entertix.ro/bilete/41536/ziua-n-care-a-fugit-somnul-11-october-2026-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

Pentru spectacolul de duminică, de la ora 12.30:
https://www.entertix.ro/bilete/41537/ziua-n-care-a-fugit-somnul-11-october-2026-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

Pentru spectacolul de marți, de la ora 17: https://www.entertix.ro/bilete/41535/ziua-n-care-a-fugit-somnul-13-october-2026-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html

De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică va costa 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri va costa 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.

Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 de minute înainte de ora de începere a spectacolului.

Despre Teatrul de Păpuși 'Puck'

Teatrul de Păpuși 'Puck' a fost înființat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secția română, cât și la cea maghiară, precum și importante premii și nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuși 'Puck' este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituția clujeană este gazda Festivalului Internațional 'Puck', unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal 'WonderPuck', un eveniment dedicat întregii familii.

Biroul de Marketing
Teatrul de Păpuși PUCK

www.teatrulpuck.ro
www.facebook.com/teatrulpuck