Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul nu susține formarea unui guvern tehnocrat condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Grindeanu a spus că o astfel de formulă i se pare slabă și că nu ar putea să ducă la îndeplinire și să atingă țintele nici măcar pe termen scurt.
'Noi nu susținem, și am transmis prim-ministrului desemnat, varianta de guvern tehnocrat. Mi se pare un guvern slab, un guvern care nu poate să ducă la îndeplinire și să atingă țintele nici măcar pe termen scurt pe care și le-ar propune orice guvern. Vă rog să vă gândiți că în perioada următoare e nevoie de o rectificare și mai ales e nevoie de un buget. Un guvern tehnocrat care, din experiența trecută, de acum 10 ani, a fost votat, și vă rog să vă aduceți aminte, a fost votat de aproape tot Parlamentul atunci, dar care de-a doua zi a fost guvernul nimănui. Un guvern de acest tip, și mă refer la guvernul Cioloș, un guvern de acest tip care trebuie să vină în fața Parlamentului, de exemplu cu bugetul, nu-l văd având forța necesară să și treacă măsuri de acest tip. Așa că e o soluție pe care noi nu o susținem și nu trebuie să ne mințim. Trebuie să existe o soluție politică, o soluție politică asumată, pe o majoritate asumată, așa cum am spus, transparentă. Poate să existe, și cred că vă spuneam și zilele trecute, o majoritate de conjunctură. Nu suntem parte a unei eventuale soluții de acest tip', a spus Grindeanu la sediul central al PSD după întâlnirea cu Luca Niculescu.
Liderul PSD a afirmat că este nevoie de o majoritate politică asumată și a indicat drept posibilă formulă una alcătuită din PSD, PNL și UDMR.
'Sigur, poate să existe și varianta legată de acorduri parlamentare, acorduri care țin de o susținere și aș insista să fie o susținere până în 2028, astfel încât să avem credibilitate până la urmă, sau guvernul viitor să aibă credibilitate pe tot ceea ce înseamnă demersuri, fie dacă vorbim de cele legate de buget, de angajamentele financiare internaționale sau fie cele legate pe politici publice absolut necesare de reformă în România în anii următori', a afirmat Grindeanu.
Întrebat dacă există și varianta unui guvern monocolor, cu miniștri tehnocrați, susținut în Parlament printr-un acord privind proiectele importante, Grindeanu a spus că nu încurajează această variantă.
'Eu nu încurajez o asemenea soluție și nu mi se pare una care să țină. Așa că, la prima vedere, răspunsul e nu. Dar fiindcă nu vreau să fie pe chestiuni de breaking news, cel care va da răspunsurile la sfârșitul zilei va fi prim-ministrul desemnat care ne va transmite, mă gândesc, și nouă și celorlalte partide care este formula pe care o consideră domnia sa ca fiind cea care va avea în spate o majoritate transparentă. Atunci vom ști și atunci vom lua hotărârile în Consiliul Politic Național', a mai spus Grindeanu. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:


