Comunicate
4440 articole
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
Trimiterea în judecată a unui inculpat în stare de arest preventiv, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, amenințare și lovire Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, aduce la cunoștință opiniei publice următoarele: La data de 20.08.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prev. de art. 47 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) lit. e) și h) din Legea nr. 217/2003, cu aplic. art. 41 alin. (1) C.p., amenințare, prev. de art. 206 alin. (1) C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.p. și lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) și alin. (21) lit. c) C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C.p. În esență, în sarcina inculpatului M.I. s-a reținut că la data de 01.08.2026, în jurul orei 00:30, aflându-se pe o stradă din sectorul 4, a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Sectorului 4 București și s-a apropiat de persoana vătămată I.A., deși avea impusă obligația de a păstra o distanță de minim 100 de metri față de aceasta. Mai mult, pentru a o constrânge pe victimă să renunțe la ordinul de protecție emis împotriva sa, inculpatul M.I. a amenințat-o pe aceasta cu moartea. Ulterior, incidentul a escaladat, inculpatul trăgând-o de păr și lovind-o pe persoana vătămată cu pumnul și cu palma în zona capului. Precizăm că activitățile procedurale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.
Comunicat de presă - Sibiu Jazz Festival
Simona Maxim: ' Îmbrățișăm o viziune prin care să cuprindem esența jazzului și viitorul' Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival, consideră că muzica înseamnă, în primul rând, dragoste, un sentiment complex ce vine dinăuntru și îmblânzește inimi, cucerește cele mai neobișnuite piscuri ale sufletului. Sibiu Jazz Festival (ediția 54) ne invită să împărtășim acest sentiment, să-l celebrăm și pentru măcar câteva zile (2-6 septembrie) să-l ridicăm la binemeritatul rang nobil. Sibiu Jazz Festival este cel mai vechi festival de jazz din România. Într-un moment în care tot mai multe orașe și-au construit propriile festivaluri de jazz, cum ați reușit să păstrați identitatea Sibiu Jazz Festival? Care sunt lucrurile pe care nu le-ați negociat niciodată? Dacă vorbim de vechi vorbim de calitate și dacă adăugăm muzica în această ecuație deja vorbim de tradiție de la care nu ne abatem atât noi, dar, în special, iubitorii de jazz care astăzi vin la ediția cu numărul 54 împreună cu copiii lor. Vorbim deja de un public ereditar de jazz. Aceasta este unicitatea Sibiu Jazz Festival, în primul rând, prin raportarea la istorie și timp. Căci există un timp istoric și un timp al jazzului. Despre acest timp vorbim, un spațiu temporal al jazzului care tinde către atemporal către metafizica muzicii și către bucuria sunetului. Aș pune semnul egal între bucuria de a trăi și bucuria de cânta, de a dansa, de a simți lăuntric muzica. Festivalul este exact prilejul acestei călătorii inițiatice care îți oferă șansa unei introspecții prin magia sunetelor. În al doilea rând, cred că un festival înseamnă mult mai mult decât prezența la un număr de concerte. Un festival este menit să ofere un cumul de experiențe, o stare prelungită de vrajă chiar și după festival care să trezească un foc lăuntric în inimă și întrebări mistuitoare în rațiune. De asemenea, totul contează: diversitatea programului artistic, oferta turistică și culturală a orașului, evenimente conexe care atrag mai multor categorii de public de cu vârste diferite. Sibiu Jazz Festival promite o experiență integrală, globală, holistică cum se spune mai nou. Ca de fiecare dată rămâne neschimbat în festival conceptul de bază: muzica bună! Sibiu Jazz Festival nu și-a legat niciodată identitatea de un singur spațiu, ci a ales să circule prin oraș, de la săli consacrate până la biserici și alte spații neconvenționale. Ce câștigă festivalul din această mobilitate și ce pierde? Cum arată harta ediției din acest an? Am vorbit deja de un timp istoric al jazzului care la rândul său are nevoie de un spațiu fizic. Am ales spații sacre (biserici, lăcașuri de cult vechi încă neintegrate în circuitul turistic al orașului) sau spații cu efervescență culturală pe care să le revitalizăm cu jazz și proiecte artistice îndrăznețe, cu potențial, practic inspirând artiștii să fie și mai creativi prin îmbinarea dintre muzică, artă corporală, poezie, actorie etc. Festivalul din acest an se deschide cu o experiență muzicală la granița dintre teatru și film. Astfel, continuăm procesul creativ instituit cu ani în urmă de a urmări, include și concepe proiecte pilot sau de tip experiment cu adevărat inedite. La fiecare ediție dorim să oferim publicului proiecte muzicale foarte diferite ca și coloratură muzicală. Nici una din formațiile angajate nu se aseamănă stilistic cu cealaltă. Line-up-ul unui festival spune întotdeauna ceva despre felul în care organizatorii văd prezentul unui gen muzical. Dacă ediția a 54-a ar putea fi citită ca un manifest, care ar fi ideea din spatele selecției artistice? Invit publicul să descopere line-up-ul din acest an, mai ales că programul complet poate fi vizualizat pe site-ul nostru - https://sibiujazz.eu/. Pendulăm între continuitate și modernitate. Prin participarea în festival a trupei Equinox Quintet (câștigătorii Sibiu Jazz Competition 2025) asigurăm o continuitate a calității muzicale. Equinox Quintet reprezintă noua generație de muzicieni formați printr-o pregătire academică solidă care readuc pe scenă un jazz modern energic, construit pe compoziții originale, improvizație colectivă și o estetică actuală aflată la intersecția dintre jazz-rock fusion și tradiția jazzului modern. Dacă vorbim de modernitate, Nguyen Le Trio este în premiră la Sibiu Jazz Festival 2026. Vorbim de un muzician profund, plin de mister, ce caută să răscolească metafizica muzicii. Nguyen vine însoțit de parizianul Romain Labaye, la bas electric, și scoțianul Alyn Cosker, la tobe, elaborând un repertoriu pentru festival unde vom regăsi cele mai celebre compoziții din albumele fusion ale sale: Bakida, Silk & Sand, Streams, Jimi's Back, și altele. Vom avea parte și de o furtună electroacustică, vorbim de AZURE a lui Ulrich Drechsler Trio, o veritabilă forță a naturii, cu misiunea de a-și defini propria viziune asupra muzicii de club. Vom dansa, vom descoperi infinitul și bucuria de a trăi. AZURE este cea mai mare aventură a lui Ulrich de până acum, o călătorie pe teritorii muzicale complet necunoscute. Bilete pentru perioada 2-6 septembrie pentru fiecare eveniment se găsesc aici https://sibiujazzfestival.iabilet.ro/. Programul Sibiu Jazz Festival depășește de mult granița concertelor și a muzicii live. Cum se completează în acest an muzica cu celelalte formate și manifestări artistice din program? Jazzul nu a fost niciodată singur. Mereu a fost acompaniat de imaginație, poezii, spații neconvenționale, creație în deplină libertate. Această atmosferă vrem să o recreăm de fiecare dată. Pentru ea ne luptăm să aducem pe scenă formațiile formate în spiritul libertății. Nu căutăm granițe, ci netezirea lor. Vedem limite pentru pretextul suficient de a le explora și îmbrățișăm o viziune prin care să cuprindem esența jazzului și viitorul. 2026 rămâne un an complicat pentru sectorul cultural: bugete reduse, sponsori mai prudenți și evenimente redimensionate sau chiar anulate. Cum se vede această presiune din interiorul unui festival cu peste cinci decenii de istorie? Și unde trasați limita între adaptare și compromis? Jazzul nu poate fi oprit de anii complicați pe care îi traversăm ba chiar, în mod paradoxal, acești ani mai dificili pun presiune pe muzicieni să dea naștere unor compoziții de o calitate superioară. E larg răspândit conceptul de zonă de confort care în muzică nu face bine deloc. Vremurile grele ne scot din zona de confort și ne aruncă în față realitatea așa cum este. Șansa noastă e să fim ancorați în prezent cu un pas spre viitor. Cunosc bine faptul că bugetele sunt mai suple, sponsorii sunt mai precauți și caută soluții de bun simț pentru a-și reduce, pe cât posibil, aportul financiar în comunități. Cuvântul cheie astăzi este adaptabilitatea pe toate palierele. Compromisuri pot există în măsura în care ele pot fi înțelese, integrate în spiritul și organizarea festivalului. Lista parteneri noștri tradiționali și europeni e destul de închegată: Primăria Municipiului Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu, Rock FM, Club Francophone d'Affaires de Sibiu, Hermania, Schwarz Gruppe Int, Sobis Smart Collaboration, iabilet.ro, Cărturești, Hermanstadter Zeitung, Europe Jazz Network, European Jazz Network Green, Semente Cultural Promotions Suedia și Jazz Fan Rising. Jazzul s-a născut ca o formă de libertate și de rezistență culturală, iar de-a lungul istoriei a însoțit numeroase mișcări sociale. Într-o lume dominată de algoritmi și consum rapid, mai păstrează jazzul această forță de a incomoda și de a pune întrebări? Sau rolul lui s-a schimbat? Sibiu Jazz Festival este o revedere cu farmecul inegalabil al jazzului și o șansă pentru extinderea comunității europene de jazz. Sibiu Jazz Festival rămâne cel mai renumit festival de jazz din România. Acest lucru se datorează și faptului că, începând cu anul 2005, am devenit membri ai cele mai importante organizații europene de jazz: Europe Jazz Network. Totodată suntem mândrii că în plan internațional am fost singurul festival de jazz din țară prezentat la Târgul de Turism de la Berlin în cadrul programului 'Jazz Across Europe'. Noi, la Sibiu Jazz Festival, reprezentăm o comunitate veche, închegată, care trece prin transformări în măsura în care și societatea trece prin ele. Cred cu tărie că muzica înseamnă viață și viața are muzica ei proprie. Când prima o urmărește pe ce de-a doua, fenomenul artei pătrunde în intimitatea omului.
Comunicat de presă - Rotary Club Constanța Marea Neagră
'Educație pe Prispă': 30 de copii redescoperă bucuria de a merge la școală Rotary Club Constanța Marea Neagră lansează, în perioada 24 - 28 august a.c., proiectul 'Educație pe Prispă - Redescoperim bucuria de a învăța', dedicat unui număr de 30 de copii din satul Piatra - comuna Mihail Kogălniceanu, elevi până la clasa a III-a inclusiv. Timp de cinci zile, aceștia vor participa la activități prin care învățarea devine joc, descoperire, creativitate și experiență trăită împreună. Proiectul pornește de la o idee simplă: copiii trebuie să descopere încă din primii ani că școala poate fi un loc în care vin cu plăcere, în care sunt încurajați, ascultați și în care pot reuși. Prin 'Educație pe Prispă', Rotary Club Constanța Marea Neagră își propune să crească motivația copiilor pentru participarea la școală și să contribuie la prevenirea absenteismului și abandonului școlar, apropiindu-i de educație prin activități adaptate vârstei lor. Cinci zile în care învățarea devine o experiență Atelierele se vor desfășura la Centrul pentru Tineret din Mihail Kogălniceanu, iar fiecare dintre cele cinci zile va aborda educația dintr-o perspectivă diferită. În cadrul atelierului 'Îmi place să merg la școală', copiii vor participa la jocuri de cunoaștere, vor vorbi despre lucrurile care le plac la școală și despre ceea ce își doresc să învețe. 'Poveștile prind viață' va transforma lectura într-o experiență interactivă, prin citire expresivă, teatru de povești, jocuri de înțelegere a textului și provocări de vocabular. În cadrul atelierului 'Eu pot să scriu!', copiii își vor folosi imaginația prin scriere creativă și benzi desenate, inventând personaje și povești. 'Învățăm jucându-ne' va aduce matematica și logica mai aproape de copii prin jocuri, provocări și activități de echipă. Ultimul atelier, 'Aripile mele pentru noul an școlar', va fi dedicat dezvoltării personale, emoțiilor și încrederii cu care copiii se pregătesc să înceapă un nou an școlar. Prin aceste activități, proiectul urmărește dezvoltarea încrederii copiilor în propriile capacități, consolidarea competențelor de citire, scriere și exprimare, stimularea imaginației și creativității, dezvoltarea competențelor sociale și emoționale și creșterea motivației pentru participarea școlară. Un început mai ușor pentru copiii din Piatra În acest an, proiectul are și un obiectiv important pentru comunitatea locală. În contextul în care școala din satul Piatra urmează să intre în proces de reabilitare, copiii vor avea ocazia să viziteze Liceul Teoretic 'Mihail Kogălniceanu' și să descopere, înainte de începerea cursurilor, spațiul în care vor învăța. La activitățile proiectului se vor implica și cadre didactice din Mihail Kogălniceanu, astfel încât copiii să aibă ocazia să le cunoască și să interacționeze cu ele într-un context relaxat, înainte de începerea noului an școlar. 'Vrem ca prima întâlnire a copiilor din Piatra cu locul în care vor învăța să nu aibă loc chiar în prima zi de școală, printre emoții, ghiozdane și fețe necunoscute. Vrem să îl descopere mai devreme, să cunoască oamenii și să facă această tranziție cu mai multă încredere. Dar, dincolo de această situație punctuală, «Educație pe Prispă» pornește de la dorința de a-i face pe copii să descopere bucuria de a învăța, să vină cu plăcere la școală și să aibă încredere că pot reuși', declară prof.univ.dr. av. Gheorghe Dinu, președintele Rotary Club Constanța Marea Neagră. Prevenția începe înainte ca problema să apară Una dintre mizele proiectului este prevenirea, pe termen lung, a absenteismului și abandonului școlar. 'Educație pe Prispă' urmărește să contribuie încă din primii ani de școală la construirea unei relații pozitive a copiilor cu educația. Copiii sunt încurajați să înțeleagă cât de importantă este școala pentru viitorul lor, să aibă încredere în propriile capacități și să păstreze această motivație pe măsură ce înaintează în parcursul educațional. Iar proiectul nu se va încheia după cele cinci zile de activități. Rotary Club Constanța Marea Neagră va rămâne alături de cei 30 de copii și pe parcursul anului școlar, să urmărească evoluția lor, să îi încurajeze și, acolo unde va fi nevoie, să identifice modalități prin care să îi sprijine să își continue educația. 'Nu vrem ca «Educație pe Prispă» să fie doar o experiență frumoasă dintr-o săptămână de vacanță. Ne dorim să rămânem aproape de acești copii și după începerea școlii. Vrem ca, peste ani, atunci când vor întâmpina dificultăți, să își amintească ceea ce încercăm să le transmitem acum: că școala este importantă pentru viitorul lor, că merită să continue și că există oameni care cred în ei. Prevenirea abandonului școlar nu trebuie să înceapă atunci când un copil este deja pe punctul de a renunța, ci mult mai devreme', declară Liliana Giosan, secretarul Rotary Club Constanța Marea Neagră și președintele ales al clubului pentru următorul an rotarian. Educația, o responsabilitate a întregii comunități 'Educație pe Prispă' aduce împreună copii, cadre didactice, membri Rotary și voluntari, pornind de la convingerea că educația unui copil nu este doar responsabilitatea școlii, ci a întregii comunități. Proiectul urmărește inclusiv consolidarea relației dintre școală, familie și comunitate și dezvoltarea unei culturi a mentoratului și responsabilității civice. 'Educație pe Prispă - Redescoperim bucuria de a învăța' este un proiect inițiat de Rotary Club Constanța Marea Neagră, realizat împreună cu partenerii: Asociația Viitorul Orașului Tău Posh Baby Brands Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu Liceul Teoretic 'Mihail Kogălniceanu' Partener media: Radio CFM Constanța Învățăm împreună. Creștem împreună.
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea
4,07 % - rata șomajului înregistrat în evidențele AJOFM Tulcea în luna iulie 2026 La sfârșitul lunii iulie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea erau înregistrați 2992 de șomeri (din care 1553 de femei), rata șomajului fiind de 4,07%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,97 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,1 pp. Din totalul de 2992 de persoane înregistrate în evidențele AJOFM Tulcea, 543 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 2449 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2146 de șomeri provin din mediul rural și 846 sunt din mediul urban. Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Tulcea (41,34%), urmat de cei cu studii liceale (29,37%), iar 14,60% au studii profesionale. Șomerii cu nivel de studii medii - submedii reprezintă 96,73% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,27%. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 157 de persoane foarte greu ocupabile, 590 greu ocupabile, 2083 mediu ocupabile, iar 162 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre. Informații detaliate despre structura șomajului la nivelul județului Tulcea sunt afișate pe pagina de internet a AJOFM Tulcea la adresa https://www.anofm.ro/tulcea/. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu
Peste 1.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute și 43.000 de țigarete cu timbru bulgăresc, descoperite de polițiștii de frontieră în cadrul unei acțiuni BLITZ Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au scos din circuitul ilegal peste 1.000 de articole susceptibile a fi contrafăcute și 43.000 de țigarete cu timbru fiscal bulgăresc, în urma unor controale desfășurate în perioada 18-20 august, pe principalele artere de circulație din zona de competență. Bunurile, estimate la o valoare totală de peste 318.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În perioada 18-20 august a.c., polițiștii de frontieră din cadrul sectoarelor Poliției de Frontieră Giurgiu și Calafat au desfășurat activități specifice în cadrul acțiunii BLITZ, vizând prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere. Pe timpul misiunilor desfășurate pe DN 5 și DN 56 au fost oprite pentru control mai multe mijloace de transport care circulau pe rute internaționale precum Turcia-România, Turcia-Ucraina, Bulgaria-Germania și Turcia-Ungaria. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit 1.077 de produse constând în articole vestimentare și de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și susceptibile a fi contrafăcute, precum și 43.000 de țigarete (2.150 de pachete) de diverse mărci, având aplicat timbru fiscal bulgăresc. Bunurile aparțineau unor cetățeni turci, bulgari, români, unguri și georgieni, cu vârste cuprinse între 31 și 50 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență ori de autenticitate pentru produsele transportate. Valoarea estimată a bunurilor susceptibile a fi contrafăcute este de aproximativ 254.000 de lei, iar cea a țigaretelor de peste 64.500 de lei. Întreaga cantitate de produse a fost ridicată și introdusă în camerele de corpuri delicte ale instituției, în vederea continuării cercetărilor. Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră au aplicat sancțiuni contravenționale și au întocmit lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunilor de 'punere în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, care prejudiciază titularul mărcii' și de 'deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete'. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, asigurând securitatea frontierelor și protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița
Jandarmeria Ialomița suplimentează efectivele angrenate în misiuni în această perioadă În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului. Astfel, echipajele de jandarmi vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării următoarelor manifestări: - De vineri, 21 august a.c., până duminică, 23 august a.c., la 'Festivalul Tradițiilor Pescărești', organizat pe malul Brațului Borcea din municipiul Fetești; - Sâmbătă, 22 august a.c. și duminică, 23 august a.c., la evenimentul recreativ 'Turism Dance', ce va avea loc la Grădina de Vară de la Amara. - Sâmbătă, 22 august a.c. la evenimentele 'Slobozia Got Flavor', ce va avea loc la Grădina de Vară și 'Disco Night', ce va avea loc în Piața Revoluției, ambele în municipiul Slobozia. Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Ialomița face următoarele recomandări: - Adoptați un comportament civilizat și evitați implicarea în conflicte; - Acordați o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale; - Dacă sunteți însoțiți de copii, aceștia să fie supravegheați cu atenție; - Dacă sunteți martorii unor fapte antisociale, apelați cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic de urgență 112. Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul
Comunicat de presă - Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc
ADFR anunță deschiderea înscrierilor pentru programul EFP European Shooting Stars de la Berlinale 2027 Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) anunță deschiderea unui apel de înscrieri pentru actorii și actrițele din România care au avut un rol principal într-o producție de film realizată în ultimul an, sau care urmează să apară în 2026. Programul EFP European Shooting Stars promovează în cadrul Berlinalei zece actori și actrițe care vor beneficia, în timpul festivalului, atât de promovare (interviuri și materiale de prezentare), cât și de întâlniri cu directori de casting, producători și regizori europeni. La finalul programului, fiecare actor selectat va fi premiat la gala de închidere din Berlinale Palast. ADFR va propune un actor sau o actriță care îndeplinește următoarele criterii obligatorii: - Are peste 18 ani și până în 45 ani; - A interpretat un rol principal într-un film de lungmetraj sau un serial internațional care a avut premiera în 2026 (începând cu februarie), sau care se află în post-producție și va apărea în 2027; - Înțelege și vorbește fluent limba engleză; - Este liber/ă în perioada 11 - 16 februarie 2027 (TBC) pentru a participa la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, precum și înainte, în perioada 2 - 4 februarie 2027, pentru sesiunile online și campania de promovare; - Dispune de materiale foto și video din filmul/serialul în care a jucat - Dispune de un video de prezentare cu majoritatea rolurilor jucate (un reel), disponibil la momentul aplicării sau până la cel târziu 10 septembrie 2026 Completarea formularului de înscriere și trimiterea tuturor documentelor pe care ți le vom trimite, în cazul în care vei fi selectat/ă (scrisoare de participare, acord GDPR, etc.) este obligatorie. Formularul pentru înscriere poate fi găsit aici: https://forms.gle/DL5HdHdwbhdQw6bw6 Înscrierile sunt deschise între 20.08 - 07.09. Pentru detalii suplimentare, ne puteți scrie pe office@romfilmdevelopment.org sau puteți vizita website-ul nostru: www.romfilmdevelopment.org. Programul European Shooting Stars are loc de 29 ani în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin și a propulsat de-a lungul timpului nume sonore precum Carey Mulligan ('Promising Young Woman', 'Maestro'), Alba Rohrwacher ('La Chimera', 'My Brilliant Friend'), câștigătoarea de Oscar Alicia Vikander ('Ex Machina', 'The Danish Girl'), Maisie Williams ('Game of Thrones') sau Riz Ahmed ('Sound of Metal', 'The Night Of'). În 2022, actrița Judith State ('R.M.N.', 'Monștri.') s-a numărat printre cei zece participanți ei ediției. Despre European Film Promotion: European Film Promotion a fost înființată în 1997 și este unica rețea europeană de promovare a industriilor cinematografice ale continentului. Rețeaua cuprinde organizații din 38 de state membre europene și promovează, prin programele dezvoltate în cadrul celor mai mari festivaluri de film din lume, cinematografia europeană și cineaștii acesteia. EFP este susținută financiar de Europa Creativă prin programul MEDIA, precum și de Uniunea Europeană. Despre ADFR: Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) este o organizație non-guvernamentală care are ca scopuri principale sprijinirea producției și distribuției de film independent și dezvoltarea unor noi comunități de cineaști și cinefili în România. Pe lângă reprezentarea României în toate programele EFP, organizate în marile festivaluri ale lumii, susținem promovarea filmului românesc și european prin publicarea revistei online bilingvă Films in Frame.
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
A fost finalizată cea de-a șaptea creșă din județul Hunedoara Ministrul dezvoltării, Cseke Attila a inaugurat, în Geoagiu, cea de-a șaptea creșă din județul Hunedoara, realizată prin Programul guvernamental de construire creșe 'Sfânta Ana', și cea de-a 108-a la nivel național. Celelalte șase creșe din acest județ au fost finalizate, prin programul coordonat de Ministerul Dezvoltării, în localitățile Deva, Sântămăria-Orlea, Simeria, Orăștie, Petroșani și Uricani. Creșa, modernă și prietenoasă cu mediul, certificată nZEB (near Zero Energy Building), are o capacitate de 4 grupe și poate primi 40 de copii. Creșa are spații de joacă în interior și în aer liber, dormitoare și sală de mese pentru copii, și este dotată cu bucătărie proprie. Serviciul Comunicare Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Bd. Libertatii nr. 16, Latura Nord, sector 5, cod 050706, București Tel. 0372 111 499 E-mail: presa@mdlpa.gov.ro Site: www.mdlpa.ro
Comunicat de presă - ARCUB - brand cultural al Arte și Evenimente Urbane București
Teodora Brody prezintă la ARCUB 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor': spectacole de muzică, dialog și creație spontană inspirate de Constantin Brâncuși Cea mai nouă producție artistică a artistei de jazz Teodora Brody, intitulată 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', inspirată de universul artistic al lui Constantin Brâncuși, prinde viață în această toamnă la ARCUB - Hanul Gabroveni. Organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, proiectul va fi prezentat în perioada septembrie-noiembrie 2026, la ARCUB - Sala Mare, cu câte două reprezentații în fiecare lună, oferind publicului experiențe artistice unice, aflate la intersecția dintre muzică, dialog și creație spontană. Evenimentul debutează pe 10 septembrie, de la ora 19:00, când Teodora Brody o va avea ca invitată pe regizoarea Chris Simion-Mercurian. Pe 11 septembrie, de la aceeași oră, artista îl va avea alături pe actorul Vlad Ivanov. În ambele seri, alături de Teodora Brody se va afla Martin Melendez, muzician cubanez a cărui creație se află la intersecția dintre muzica cubaneză, jazz, funk și flamenco, un adevărat maestru al sunetului și improvizației libere. 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor' este un concert-mărturisire construit în jurul dialogului dintre muzică și cuvânt. Timp de 90 de minute, fiecare reprezentație se construiește în timp real, fără un scenariu fix, prin improvizație și dialog direct între artiști și public, întrebările putând genera momente muzicale, iar muzica deschizând noi direcții de conversație într-un proces spontan în care mărturisirea și expresia artistică se susțin reciproc. Conceptul proiectului pornește de la fascinația Teodorei Brody pentru universul lui Constantin Brâncuși și, în mod special, pentru preocuparea sa de peste patru decenii pentru reprezentarea păsării și a ideii de zbor. De la 'Măiastra' la 'Pasărea în văzduh', Brâncuși a revenit asupra acestei forme, simplificând-o și rafinând-o în căutarea unei expresii esențiale a zborului. Această perspectivă asupra procesului de creație și a căutării esenței devine una dintre sursele de inspirație ale proiectului Teodorei Brody, care aduce alături de ea, pe scenă, oameni care și-au urmat propria vocație și au transformat această căutare într-un parcurs personal și profesional. Teodora Brody îi numește 'Oameni-Păsări'. Publicul este astfel invitat să descopere omul din spatele artistului - cu experiențele, vulnerabilitățile, întrebările și aspirațiile sale, într-un demers care explorează, prin sunet și cuvânt, teme precum identitatea, autenticitatea și sensul. Fiecare întâlnire capătă astfel o structură și o expresie proprie, oferind un spațiu de apropiere și reflecție comună. 'Eu îi numesc Oameni-Păsări - spune Teodora - oameni care au înțeles că zborul nu înseamnă absența căderii, ci puterea de a se ridica, iar și iar, și de a zbura mai departe către visul și adevărul lor, rămânând fideli unei chemări pe care nu au putut niciodată să o abandoneze. Prin felul în care trăiesc, creează și își asumă propriul adevăr, ei au darul de a trezi și în ceilalți curajul de a-și deschide aripile. Fiecare întâlnire, fiecare mărturisire și fiecare moment muzical devin o invitație la introspecție, la reconectarea cu propria natură și la redescoperirea potențialului creator care există în fiecare dintre noi.' Informații despre bilete și acces Biletele pentru reprezentațiile din 10 și 11 septembrie sunt disponibile online pe arcub.ro și în rețeaua IaBilet.ro. Prețul unui bilet individual este de 60 de lei (acces general) și 35 de lei pentru elevi, studenți și pensionari, în limita locurilor disponibile. Pentru publicul care dorește să participe la ambele reprezentații, este disponibil un pachet special, la prețul de 100 de lei (acces general), respectiv 50 de lei pentru categoriile reduse (elevi, studenți și pensionari). Despre Teodora Brody Pionieră a întâlnirii dintre jazzul internațional și profunzimea doinei românești, Teodora Brody este o artistă recunoscută la nivel global pentru vocea sa inconfundabilă și pentru curajul de a explora noi teritorii muzicale. Formată sub îndrumarea legendarului Johnny Răducanu, Teodora Brody și-a construit, de-a lungul a trei decenii de activitate, un parcurs artistic unic, care a purtat-o pe scene prestigioase din întreaga lume, de la Carnegie Hall și Montreux Jazz Festival până la Library of Congress, și în colaborări cu orchestre de renume, precum London Symphony Orchestra. La confluența dintre jazz, muzică clasică, doină și improvizație, artista dezvoltă proiecte neconvenționale prin care cercetează libertatea expresiei muzicale, profunzimea identității și puterea artei de a crea conexiuni autentice între oameni. Prin această abordare, Teodora Brody transformă fiecare proiect într-un demers de redescoperire a rădăcinilor și de deschidere către noi forme de expresie muzicală. Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în parteneriat cu TVR Cultural.
Comunicat de presă - Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune
APAA: Alergia la ambrozie trebuie reevaluată anual. Mergeți la alergolog. Antihistaminicele tratează simptomele, dar boala poate evolua Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) atrage atenția că persoanele care știu deja că sunt alergice la ambrozie nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe diagnosticul și tratamentul din anii anteriori. Alergia poate evolua, iar tratamentul trebuie reevaluat și adaptat stadiului actual al bolii. Vârful sezonului de ambrozie se apropie Sezonul ambroziei începe în a doua parte a verii, cu niveluri ridicate de polen la sfârșitul lunii august și în septembrie. O singură plantă poate elibera până la un miliard de grăuncioare de polen, purtate de vânt pe distanțe de până la trei kilometri. Pentru persoanele sensibilizate, expunerea poate însemna săptămâni de simptome care afectează somnul, activitatea profesională sau școlară și calitatea vieții. Mulți pacienți reiau pur și simplu antihistaminicele folosite în anii anteriori și așteaptă ca sezonul să treacă. APAA avertizează însă: faptul că știi că ești alergic nu înseamnă că știi și în ce stadiu se află boala astăzi. Simptomele se pot intensifica, pot apărea noi sensibilizări, iar rinita alergică poate duce spre dezvoltarea astmului. Potrivit datelor Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC), până la 40% dintre pacienții cu rinită alergică pot dezvolta astm. De aceea, recomandarea este ca înainte de vârful de sezon pacienții să meargă la medicul alergolog pentru o reevaluare, care poate arăta dacă boala a evoluat și dacă schema de tratament trebuie actualizată. 'Tratamentul împotriva alergiei la ambrozie trebuie să fie personalizat și inițiat la momentul oportun de către medicul alergolog. Să nu uităm că surse de informare precum reclame TV, social media și AI au doar rol informativ, iar orice decizie medicala trebuie luată de către un medic alergolog. Remisia de lungă durată a alergiei la ambozie se obține cu ajutorul medicului și nu prin automedicație.', spune Rozalina Lăpădatu, președinta Asociației Pacienților cu Boli Autoimune Alergiile reprezintă deja o problemă importantă de sănătate publică: aproximativ 10% din populația României suferă de o formă de alergie, 1 din 3 pacienți alergici este copil, iar aproximativ 5% din populația activă este alergică la ambrozie, conform datelor SRAIC și INS. Una dintre afecțiunile care necesită atenție este rinita alergică, deoarece, în lipsa unei evaluări și a unui management adecvat, boala poate evolua și se poate asocia în timp cu astmul și alte complicații. 'Rinita alergică este una dintre cele mai frecvente boli alergice. Dacă este abordată în perioada în care pacientul nu a dezvoltat anumite comorbidități, ar putea modifica parcursul natural al pacientului cu rinită alergică.', spune Conf. Dr. Camelia Berghea, președinta Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică. Tratamentul de desensibilizare poate modifica evoluția bolii Tratamentul alergiei nu înseamnă doar controlul simptomelor cu antihistaminice. Desensibilizarea cu alergen este singura formă de tratament care poate modifica evoluția naturală a bolii alergice, acționând asupra mecanismului care stă la baza reacției alergice. Tratamentul se desfășoară, de regulă, pe o perioadă de aproximativ trei ani și poate determina o reducere importantă și de durată a simptomelor și a necesarului de medicație, inclusiv după încheierea terapiei. Obiectivul nu mai este doar ca pacientul să treacă mai ușor peste încă un sezon de ambrozie, ci ca răspunsul organismului la alergen să fie modificat pe termen lung. Legea Ambroziei există. Aplicarea ei înseamnă și prevenție În România, Legea Ambroziei este în vigoare din 2018 și obligă proprietarii și administratorii terenurilor să combată planta înainte de polenizare. Aplicarea ei este esențială: nerespectarea măsurilor favorizează răspândirea ambroziei și poate crește numărul persoanelor sensibilizate. APAA transmite astfel un mesaj simplu înaintea vârfului sezonului: dacă știți că sunteți alergici la ambrozie, nu vă limitați la tratamentul din anii anteriori. Mergeți la alergolog, reevaluați boala și aflați care este tratamentul potrivit pentru stadiul actual.
Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (Grup UPR)
Austeritatea pentru români, excepția pentru partide La 7 august 2026, într-o singură zi, 15.470.004 lei din bugetul statului au fost virați către opt partide politice: 5.132.818 lei către PSD, 3.035.116 lei către AUR, 2.794.483 lei către PNL, 1.983.502 lei către USR, 1.319.399 lei către S.O.S. România, 1.063.111 lei către POT, 72.619 lei către PMP și 68.956 lei către Forța Dreptei. Dacă însumăm transferurile lunare publicate pentru perioada ianuarie - august 2026, finanțarea publică acordată partidelor depășește 122,69 milioane de lei în primele opt luni ale anului. Nu invoc aceste cifre pentru a susține teza simplistă potrivit căreia eliminarea finanțării publice a partidelor ar rezolva dezechilibrul finanțelor statului. Ar fi intelectual incorect să comparăm 122 de milioane de lei cu un deficit bugetar proiectat pentru 2026 la 127,7 miliarde de lei, respectiv 6,2% din PIB. Le invoc pentru o problemă diferită și, din punct de vedere politic, mult mai importantă, simetria morală dintre sacrificiul solicitat societății și sacrificiul pe care sistemul politic este dispus să îl accepte pentru sine. Bugetul anului 2026 a fost construit oficial pe o traiectorie de consolidare fiscală și pe reducerea graduală a unor categorii de cheltuieli, iar statul justifică restrângeri, înghețări și o disciplină mai severă în utilizarea resurselor publice prin necesitatea restabilirii echilibrului bugetar. Această doctrină poate fi justificată economic. Credibilitatea ei politică depinde însă de un principiu pe care nicio formulă contabilă nu îl poate substitui, cel care cere austeritate nu poate revendica pentru sine o excepție morală de la austeritate. Aici nu discutăm numai despre bani, dar despre natura legitimității într-o democrație reprezentativă. Cetățeanului i se poate cere să accepte o povară fiscală suplimentară, restrângerea unei facilități sau amânarea unei cheltuieli publice numai dacă autoritatea care formulează această cerere demonstrează că aceeași exigență guvernează și propria conduită. Altfel, disciplina bugetară încetează să mai funcționeze ca principiu general și capătă forma unei pedagogii politice în care sacrificiul este prescris de cei care își conservă propriul mecanism de finanțare. Din acest motiv, la 15 octombrie 2025, înainte ca această temă să devină una dintre controversele curente ale anului 2026, am inițiat singură propunerea legislativă care a devenit PL-x nr. 90/2026, prin care am propus suspendarea, pentru anii 2026 și 2027, a subvențiilor acordate partidelor politice de la bugetul de stat și direcționarea acestor resurse către sănătate, educație, protecția copiilor și protecția persoanelor vulnerabile. Senatul a respins propunerea legislativă la 16 februarie 2026. În timpul dezbaterilor din plen, reprezentanții PNL au susținut, de la tribuna Senatului, că măsura reprezintă 'o alocație', iar reprezentanții USR au afirmat că, prin adoptarea acesteia, 'se va umbla cu sacoșele cu bani'. Propunerea legislativă se află în prezent la Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, unde a fost trimisă Comisiei juridice pentru întocmirea raportului. Am continuat aceeași linie prin PL-x nr. 388/2026, pe care am inițiat-o și care propune o regulă elementară de coerență financiară, o cheltuială electorală finanțată integral sau parțial din donații să nu poată fi rambursată ulterior din fonduri publice. Sursele respective trebuie evidențiate distinct în conturile bancare de campanie și în documentele contabile, tocmai pentru a exclude situația în care aceeași cheltuială dobândește succesiv justificări financiare diferite în raport cu finanțatorul privat și cu bugetul public. Nu contest rațiunea democratică din care s-a născut finanțarea publică a partidelor. Independența față de finanțatori privați, pluralismul politic și reducerea riscului de captură economică a organizațiilor politice sunt obiective legitime. Tocmai de aceea, discuția trebuie purtată cu rigoare și nu cu reflex populist. Întrebarea serioasă nu este dacă partidele trebuie să dispună de resurse, evident că trebuie să dispună de resurse pentru a funcționa într-o democrație. Întrebarea fundamentală este care reprezintă nivelul rezonabil al contribuției publice, câtă transparență trebuie să existe în privința utilizării acesteia și până unde poate merge statul în protejarea financiară a organizațiilor care exercită puterea, în timp ce le cere celorlalte categorii sociale să accepte reducerea propriilor așteptări bugetare. Între ianuarie și august 2026, cuantumul lunar al subvențiilor a evoluat de la 14.471.475 lei în ianuarie la 15.405.550 lei în februarie, după care a rămas aproape constant în jurul valorii de 15,47 milioane de lei pe lună, ajungând la 15.470.004 lei atât în iulie, cât și în august. Această 'stabilitate' este relevantă tocmai pentru că apare într-un an în care politica fiscală este definită oficial prin consolidare, controlul cheltuielilor și reducerea deficitului. Din punct de vedere contabil, 15 milioane de lei într-o lună nu vor repara un deficit de 127,7 miliarde de lei. Cine ar pretinde contrariul ar transforma o problemă de principiu într-un exercițiu de aritmetică electorală. Din punct de vedere democratic, însă, fiecare leu capătă o semnificație diferită atunci când statul îi explică unui profesor, unui pensionar, unui părinte, unui pacient sau unei comunități locale că resursele sunt limitate. Pentru că legitimitatea sacrificiului nu rezultă numai din necesitatea lui economică, ci și din distribuirea lui echitabilă. Există o veche tentație a puterii de a transforma necesitatea într-o obligație pentru ceilalți și privilegiul într-o necesitate pentru sine. Finanțele publice sunt unul dintre locurile în care această contradicție devine perfect vizibilă. Bugetul nu este doar un document contabil, este expresia numerică a ierarhiei pe care statul o stabilește între propriile priorități. Atunci când un guvern sau o majoritate parlamentară afirmă că fiecare categorie trebuie să participe la efortul de echilibrare fiscală, întrebarea legitimă nu este dacă partidele trebuie desființate financiar. Întrebarea este dacă partidele acceptă să fie incluse în principiul pe care îl prescriu tuturor celorlalți. Reprezentarea democratică nu conferă un drept de preempțiune asupra resursei publice, iar finanțarea politică nu poate deveni singura zonă în care austeritatea este o teorie despre ceilalți. De aceea solicit reluarea dezbaterii asupra PL-x nr. 90/2026 și PL-x nr. 388/2026, nu pentru a transforma finanțarea partidelor într-un adversar convenabil și nici pentru a nega rolul finanțării publice în protejarea pluralismului politic, ci pentru a restabili o exigență fără de care disciplina bugetară își pierde legitimitatea democratică, statul nu poate cere societății o morală a restrângerii și rezerva sistemului politic o morală a excepției. Dacă austeritatea este necesară, ea trebuie să fie credibilă, iar credibilitatea începe cu aceeași regulă pentru toți, sacrificiul cerut cetățenilor trebuie să fie însoțit de disponibilitatea sistemului politic de a suporta, atunci când situația o impune, propriul său sacrificiu. Raisa ENACHI, Deputat de Vaslui
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Sorin Muncaciu (deputat AUR): 'Cum a ajuns Guvernul demis Bolojan să se comporte hoțește!' Deputatul AUR Sorin Muncaciu critică intenția Guvernului Bolojan, susținut de PNL și USR, de a tăia bursele sociale ale elevilor pe perioada vacanțelor școlare printr-o Hotărâre de Guvern care ar ascunde prevederea în corpul documentului, fără a fi asumată politic. Parlamentarul denunță eșecul actualului Executiv în implementarea reformelor pentru accesarea fondurilor europene din PNRR, deși a dispus de toate mijloacele Puterii, și îl acuză pe președintele Nicușor Dan de partizanat și complicitate la distrugerea României, motiv pentru care demersul inițiat de AUR pentru suspendarea din funcție a șefului statului este legitim și constituțional. 'Pur și simplu, în goana lor după mimarea reformei, cu un profesor universitar ca ministru interimar, globaliștii și neo-marxiștii de la PNL și USR susțin că bursele ale elevilor să nu se mai acorde în vacanțele școlare. O Hotărâre de Guvern pusă în transparență publică la 17 august 2026 nu amintește de această tăiere a burselor elevilor pe perioada vacanțelor școlare. În acest moment este în vigoare HG 732/2025 care la articolul 15 alin. (1) din HG prevede clar și fără echivoc: 'Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare.' Această tăiere nu este menționată nici în Nota de Fundamentare și nici la descrierea impactului măsurii normative aflate în dezbaterea publică așa cum este etic și profesional când faci un act normativ transparent. Evident, nu este absolut deloc etic să tai bursele elevilor dată fiind criza economică actuală și dat fiind abandonul școlar ridicat din cauza sărăciei populației României! Tăierea este ascunsă hoțește în corpul hotărârii! Punctul 9 al articolului unic din această HG pusă în dezbatere publică prevede: '(1) Bursele sociale se acordă conform prevederilor art. 5.' Articolul 5 prevede la alineatul (1): 'Bursele de merit, bursele sociale și bursele tehnologice se acordă în fiecare an școlar, în perioada cursurilor școlare, inclusiv în perioada pregătirii practice.' În loc să taie de la sinecuriștii din Guvernul Bolojan care au pierdut prin habarnismul lor 198 milioane euro BN numai pe eșecul eficientizării instituției care monitorizează companiile de stat și alte 40 milioane de euro pentru că nu au reușit să implementeze cartea de identitate electronica pentru cel puțin 3,5 milioane români cum scria în jalonul PNRR, Guvernul Bolojan, guvern ilegitim și demis prin moțiune de cenzură taie de la elevi! Taie bursele în vacantele școlare când ei ar fi putut economisi acei bănuți pentru reluarea cursurilor școlare! Vechii filosofi chinezi spuneau că dacă vrei să gândești pentru un an, cultivi orez, pentru un secol, plantezi o pădure, pentru un mileniu, educi oameni! Or, Guvernul Bolojan demis și ilegitim a distrus agricultura, mediul înconjurător prin măsurile aberante, lăsând copacii să îi taie firmele abonate la PNL de pe vremea lui Iohannis, sistemul energetic prin măsuri la fel de aberante. Acum, evident, mai lovesc în educație. În logica străvechiului proverb chinez, Guvernul Bolojan, ilegitim și demis gândește la măsuri imediate de distrugere a ce a mai rămas nedistrus in România. Probabil are de gând să meargă cu distrugerea mai devreme de un an! AUR a ajutat anual cu rechizite școlare copiii din medii defavorizate, a creat Caravana Medicală în zone unde medicii nu mai ajunseseră de decenii! Din Opoziție, am făcut tot ce era omenește posibil și din acest motiv Președintele României se încăpățânează să nu ne cheme la consultări urmărind majorități haotice și versatile după cum bate vântul, în loc să dea șansa AUR, partidului care ocupa al doilea număr de mandate in Parlament, ca urmare a alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 sa formeze Guvernul și sa implementeze strategia sa eficienta! Președintele României devine partizan și complice al distrugerii rapide a României amânând chestiunea numirii unui nou Guvern după 1 septembrie 2026! De aceea, Partidul AUR considera justificat, constituțional, politic, national, legitim în fata Istoriei unde toate se consemnează, demersul de suspendare a Președintelui României Nicușor Dan', a declarat deputatul AUR, Sorin Muncaciu. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia
Guvernul îngroapă muzeele prin noua Lege a salarizării Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia respinge categoric grilele propuse pentru personalul de executie din muzee în proiectul noii Legi a salarizării. În loc să repare inechitățile acumulate în ani întregi de subfinanțare, Guvernul le consolidează și le transformă în politică de stat. Coeficienții prevăzuți pentru personalul de execuție reprezintă o nouă umilință pentru profesioniștii care protejează patrimoniul cultural al României. Nivelul studiilor, complexitatea activității, experiența și răspunderea pentru bunuri culturale de neînlocuit sunt tratate ca și cum nu ar avea nicio valoare. Muzeele constituie, administrează, cercetează, conservă, restaurează și pun în valoare patrimoniul cultural în scopul cunoașterii, educării și recreerii. Cu alte cuvinte, muzeele păstrează, cercetează și educă. Ele completează educația școlară, dezvoltă gândirea critică, susțin învățarea pe tot parcursul vieții și fac patrimoniul accesibil întregii societăți. Statul recunoaște prin lege această misiune științifică, educațională și socială, dar refuză să o recunoască prin salarizare. Pretinde muzeelor să protejeze patrimoniul, să organizeze expoziții și programe educaționale, să atragă public, să se digitalizeze și să obțină venituri, dar îi condamnă la salarii umilitoare pe oamenii care realizează efectiv toate aceste activități. Este inacceptabil ca valoarea unui specialist să depindă de instituția în care lucrează sau de autoritatea care o finanțează. Patrimoniul nu devine mai puțin valoros pentru că se află într-un muzeu județean sau municipal, iar competența unui muzeograf, restaurator, conservator, arheolog ori bibliotecar nu poate fi plătită în funcție de adresa instituției. Federația CulturMedia solicită stabilirea unui coeficient de minimum 2,90 pentru funcțiile de specialitate cu studii superioare, gradul IA, o ierarhizare corectă pentru toate gradele profesionale, salarizare egală pentru muncă egală și eliminarea diferențelor nejustificate dintre instituțiile naționale și cele locale. Cerem, de asemenea, salarizarea demnă a personalului tehnic, administrativ, auxiliar și de supraveghere, recunoașterea condițiilor reale de muncă și compensarea corespunzătoare a activității desfășurate în weekend și în zilele de sărbătoare legală. Federația CulturMedia a participat, cu bună-credință, la toate consultările organizate pentru elaborarea acestei legi și a formulat observații și propuneri concrete, argumentate prin realitățile din instituțiile de cultură. Din păcate, sub promisiunile de fațadă ale unor miniștri care au exersat dubla măsură și comunicarea populistă, dialogul social a fost golit de conținut, iar forma inițială a proiectului a fost păstrată în esență. Profesioniștii culturii sunt plasați astfel, încă o dată, în zona unui adevărat salahorat cultural: sunt considerați suficient de buni pentru a contribui la educarea și informarea unui popor, pentru a-i proteja patrimoniul, memoria și identitatea, dar, în opinia oficialilor, nu și suficient de calificați ori de importanți pentru a avea dreptul la respect, recunoaștere profesională și un trai demn. Această contradicție este profund nedreaptă, iar tratamentul umilitor aplicat în continuare lucrătorilor din cultură nu mai poate fi acceptat. Nu mai acceptăm consultări de fațadă și negocieri organizate doar pentru ca Guvernul să poată pretinde că a respectat dialogul social. Participarea partenerilor sociali nu poate fi folosită pentru legitimarea unor decizii deja luate. Propunerile sindicatelor trebuie analizate cu seriozitate și introduse în forma finală a legii. În lipsa unei corectări reale a grilelor, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia va iniția procedurile legale pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă și a grevei generale în sectorul Cultură. Greva îi va include și pe arheologii care desfășoară activități de diagnostic, supraveghere și cercetare arheologică preventivă pe șantierele de infrastructură. Pe durata grevei, aceștia își vor suspenda activitatea, inclusiv în cadrul investițiilor finanțate prin PNRR. În zonele în care supravegherea, cercetarea sau descărcarea de sarcină arheologică sunt obligatorii, lucrările de infrastructură se vor opri. Dacă Guvernul alege să umilească profesioniștii care protejează patrimoniul României, trebuie să își asume și consecințele: muzee și biblioteci închise, activități culturale și educaționale suspendate, cercetări arheologice oprite și șantiere de infrastructură blocate. Nu se poate cere performanță europeană cu salarii de supraviețuire. Cultura nu mai acceptă să fie ruda săracă a sistemului bugetar. Bătaia de joc trebuie să înceteze! Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia 21 august 2026
Comunicat de presă - Asociația Culturală AICI A STAT
FESTIVALUL AICI A STAT REVINE ÎNTRE 8 ȘI 18 OCTOMBRIE CU O EDIȚIE DEDICATÃ CELLEI DELAVRANCEA Bucureștenii vor avea parte în această toamnă de zece zile cu totul și cu totul speciale dedicate Celei Delavrancea, o artistă și o intelectuală emblematică pentru secolul XX. În programul celei de-a doua ediții a Festivalului AICI A STAT (8-18 octombrie) care va recompune universul Cellei Delavrancea se desfășoară șapte evenimente culturale: recitaluri, serate culturale, o expoziție, un colocviu și două tururi ghidate, în unele dintre cele mai valoroase spații de patrimoniu ale capitalei, precum Ateneul Român, Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Galeria Madrigal și Muzeul Național al Literaturii Române. La loc de cinste se află recitalul susținut la Ateneul Român pe 13 octombrie de pianista Alexandra Silocea și violonistul Johannes Fleischmann. Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul AICI A STAT, Instagram și Facebook. Bilete, pe site-ul eventbook: https://eventbook.ro/festival/festivalul-aici-a-stat. Ediția din acest an a festivalului AICI A STAT marchează 80 de ani de la debutul literar al Cellei Delavrancea, prin volumul de nuvele Vraja, și 35 de ani de la trecerea sa în eternitate, propunând o incursiune în universul artistic și intelectual al acesteia, prin muzică clasică, documente de arhivă, lecturi și dialog interdisciplinar. Festivalul reunește artiști români și internaționali invitați special pentru această ediție. Astfel, pianista Alexandra Silocea, stabilită la Viena și prezentă constant pe scene și în instituții culturale europene de prestigiu, va susține un recital la Ateneul Român alături de violonistul austriac Johannes Fleischmann, un muzician cu profunzime expresivă, comunicare muzicală puternică și un simț rafinat al stilului, onorând cei 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Programul este completat de recitalul susținut de tânăra pianistă Anastasia Maria Barbu, finalistă a competiției BBC Radio Scotland Young Classical Musician of the Year într-un duo alături de actrița Natalia Cebanu, care va interpreta fragmente din amintirile Cellei Delavrancea. Programul festivalului include, de asemenea, două tururi ghidate dedicate locurilor legate de viața Cellei Delavrancea, un colocviu și o expoziție despre opera și personalitatea sa, o serată organizată de Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial și un eveniment realizat împreună cu Cantus Mundi, dedicat publicului tânăr. 'Am înțeles, în cei opt ani de când documentăm patrimoniul Bucureștiului și îi aducem poveștile aproape de public, cât de important este să prezentăm clădirile istorice prin oamenii care le-au locuit și prin memoria pe care aceștia au lăsat-o în urmă. Festivalul AICI A STAT continuă această direcție, iar ediția din 2026 recompune, prin muzică clasică, literatură și patrimoniu, universul uneia dintre cele mai fascinante personalități ale culturii române: Cella Delavrancea', declară Ana Rubeli, fondatoarea Asociației Culturale AICI A STAT. Cine a fost Cella Delavrancea Cella Delavrancea (1887-1991), a fost una dintre figurile singulare ale culturii române a secolului XX, o personalitate care a făcut parte din marile cercuri intelectuale ale epocii sale. Pianistă, scriitoare, profesoară, eseistă și memorialistă, a traversat mai bine de un secol de istorie, păstrând și transmițând memoria unei lumi culturale pe care a cunoscut-o din interior. Fiică a scriitorului și omului politic Barbu Ștefănescu Delavrancea și a pianistei Mariei Lupașcu, Cella a crescut într-o casă frecventată de personalități ale culturii române. Muzica a intrat foarte devreme în viața ei, iar formarea începută la București a continuat la Paris. Cariera sa de pianistă avea să o aducă pe marile scene și în apropierea unor muzicieni excepționali ai timpului. A susținut recitaluri alături de George Enescu, iar mai târziu a devenit ea însăși profesoară, devenind inclusiv profesoara fiicei Silviei Șerbescu. Biografia Cellei Delavrancea se suprapune peste o extraordinară istorie a întâlnirilor. L-a cunoscut încă din copilărie pe I.L. Caragiale, care a spus despre ea că este 'un copil minune', a fost apropiată de Constantin Brâncuși, s-a aflat în preajma Reginei Maria și a Reginei Elisabeta, a fost nașa de căsătorie a Marucăi Cantacuzino și Enescu și a cunoscut artiști, scriitori, muzicieni și intelectuali care aveau să definească secolul XX. A debutat în presa literară în 1929 în Bilete de papagal, revista lui Tudor Arghezi și a publicat proză, cronici muzicale, eseuri și volume memorialistice. Printre volumele importate sunt Vraja, Arpegii în ton major, Mozaic în timp, Trepte muzicale sau Dintr-un secol de viață, muzica și literatura se întâlnesc într-o formă aparte de recuperare a memoriei. În decembrie 1987, când a împlinit 100 de ani, la Sala Radio a fost organizat un concert aniversar prezentat cu grație de jurnalista Marilena Rotaru, iar Cella Delavrancea s-a așezat ea însăși la pian, cântând atât solo cât și alături de Dan Grigore. A fost primul artist din cultura română care și-a sărbătorit centenarul printr-un asemenea eveniment. Despre Asociația Culturală AICI A STAT Asociația Culturală AICI A STAT documentează și promovează patrimoniul cultural românesc prin cercetare de arhivă și de teren, proiecte editoriale și evenimente culturale. Inițiat în 2018 ca proiect de social media, AICI A STAT a documentat până în prezent peste 1.200 de obiective de patrimoniu din toată țara și a construit o comunitate de peste 80.000 de persoane. Din 2021, organizația dezvoltă constant programe dedicate patrimoniului urban, între care tururi ghidate, recitaluri de muzică clasică și serate culturale desfășurate în clădiri istorice. Festivalul AICI A STAT este un proiect dedicat patrimoniului cultural bucureștean și modului în care acesta poate fi redescoperit prin muzică clasică și experiențe culturale contemporane. Prima ediție a Festivalului AICI A STAT, organizată în 2025 și dedicată pianistei Silvia Șerbescu, a reunit peste 2.000 de participanți și peste 3 milioane de vizualizări. Festivalul continuă misiunea Asociației Culturale AICI A STAT de valorificare a patrimoniului cultural urban prin cercetare, muzică și formate culturale accesibile unui public cât mai larg. Partenerii Festivalului AICI A STAT 2026: - Parteneri strategici: Erste Private Banking, Garanti BBVA - Partener de mobilitate: Mercedes Benz Romania - Sponsori: JIDVEI, JBL, OTOTO, Urban Spaces, Cadoul Special - Parteneri instituționali: Institutul național al patrimoniului, MMB, MNLR, Cultura face bine, Visit Austria, Madrigal, Galeria Madrigal, Cantus Mundi - Parteneri: Aqua Carpatica, Privileg, Zelateria, Contemporia, Enrose, Grand Hotel Continental, Menthol, Franui, Zestal, - Partener comunicare: PiArt Vision - Parteneri media: Radio Guerrilla, RFI România, Radio România Cultural, Hotnews, Spotmedia, G4media, Alist Magazine, Buletin de București, B365.ro, Curatorialist, Zile și nopți, Designist, Igloo, The Woman, Les Dedans, Zeppelin, Women in music, Promenada culturala, Munteanu recomanda, Filtru cultural, PWN Romania
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): 'Turismul intern s-a prăbușit! Prețul serviciilor din România a devenit insuportabil pentru consumatori' Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă privind scăderea cu peste 10% a sectorului serviciilor prestate populației în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut. Senatorul subliniază că prețul serviciilor a devenit greu de suportat pentru consumatori, industria turismului intern fiind puternic afectat, ca efect al creșterii TVA și al inflației din ultimele 12 luni. 'A 11-a lună de scădere consecutivă în sectorul serviciilor prestate populației vine cu o cifră înspăimântătoare: mai bine de 10% este scăderea în iunie 2026 față de iunie 2025 - record negativ al acestor luni de scădere. Este efectul creșterii negândite de TVA de anul trecut, dar și efectul inflației catastrofale din ultimele 12 luni. Pur și simplu, prețul serviciilor din România a devenit insuportabil pentru consumatori. Cea mai mare scădere este pentru hoteluri, turismul intern fiind, practic, prăbușit. Culmea este că partidele de la putere din ultimul an, PSD, PNL și USR își apară, în continuare, deciziile de creștere a cotelor de TVA și de închidere a centralelor pe cărbune fără a le înlocui cu alte centrale', a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presa - Inspectoratul Județean de Jandarmerie Maramureș
Activitățile de picnic și campare - recomandările jandarmilor montani Jandarmii montani vin în sprijinul cetățenilor care își propun să iasă cu cortul în acest sfârșit de săptămână, informându-i că pe raza județului Maramureș activitatea de campare este permisă numai în locurile special amenajate în acest sens și semnalizate corespunzător. În Munții Rodnei, pe teritoriul județului Maramureș, turiștii își pot amplasa cortul în zona Stației Meteo, la Tarnița la cruce, sub Vârful Repedea, în zona Puzdrelele, între Șaua Gărgălău și Șaua Galațului sau în zona Complexului Turistic Borșa. Cei care preferă apropierea de municipiul Baia Mare, pot alege zona lacului Nistru și Valea Chiuzbăii. Jandarmii montani recomandă cetățenilor care merg cu cortul să țină cont de câteva reguli simple, dar foarte utile: - să se informeze asupra locului ales și să se asigure că în zonă nu au fost înregistrare apariții ale unor animale sălbatice cum este ursul. Dacă se știe că zona respectivă este frecventată de urși, e bine să se evite acea zonă; - să consulte prognoza meteo pentru a se echipa corespunzător, iar pe parcursul șederii să își ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că sunt în siguranță: lanternă, trusă de prim ajutor, un spray pentru insecte, apă, mâncare etc. - mâncarea trebuie împachetată într-un ambalaj închis astfel încât să nu răspândească miros și trebuie izolată de cort, agățată într-o creangă de copac astfel încât, dacă animalele sunt atrase de mirosul mâncării, să nu atace cortul, ci să se îndrepte înspre zona cu mâncarea; - animalele sălbatice pot fi ținute la distanță prin folosirea unor haine spălate cu un balsam puternic, mirosul puternic emanat de acesta le alunga. Se pot folosi cearșafuri și pături spălate cu balsam, pentru a le pune peste sacul de dormit. - tot pentru a ține animalele la distanță, se pot folos spray-uri antiinsecte sau chiar lumânări ce, odată aprinse, emană un miros care alungă animalele, dar nu dăunează omului. Totodată, reamintim cetățenilor că activitatea de picnic și campare este reglementată de Legea nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, de Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și de OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și prevederile acestor legi trebuie respectate. Subliniem faptul că respectarea legii are ca scop prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ asupra mediului și asupra stării de sănătate a populației. De asemenea, mulțumim cetățenilor care țin mereu cont de recomandările noastre, dovedind prin aceasta că respectarea legii și atitudinea civică sunt esențiale pentru o conviețuire armonioasă.
Comunicat de presă - ARCUB
Calea Victoriei, loc de întâlnire și experiențe urbane, la 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' În weekendul 22-23 august, între orele 10:00 - 23:00, Calea Victoriei devine din nou destinația ideală pentru o ieșire în oraș alături de familie sau prieteni. 'Străzi Desch
Comunicat de presă - Consiliul Județean Maramureș
De la bune practici europene la soluții pentru Maramureș: cea de-a treia întâlnire a factorilor interesați în cadrul proiectului Green LUPO Consiliul Județean Maramureș a organizat, joi, 20 august 2026, cea de-a treia întâlnire a factorilor interesați din județul Maramureș, în cadrul proiectului 'Green LUPO - Politici de utilizare ecologică a terenurilor prin managementul terenurilor pentru a proteja și reface natura și biodiversitatea', finanțat prin programul Interreg Europe 2021-2027. Evenimentul a oferit un cadru pentru prezentarea evoluției proiectului, schimbul de experiență și identificarea unor direcții de acțiune adaptate nevoilor județului, reunind reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate în proiect, printre care: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș (ADIGIDM), Asociația Ecologic, Direcția Județeană de Mediu Maramureș, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UAT Municipiul Baia Mare, UAT Municipiul Sighetu Marmației și UAT Oraș Seini. Întâlnirea a fost deschisă de vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Vlad-Emanuel Duruș, care a subliniat importanța colaborării dintre instituții, specialiști și comunitățile locale pentru găsirea unor soluții durabile în domeniul gestionării și valorificării responsabile a terenurilor. 'Proiectul Green LUPO ne oferă oportunitatea de a învăța din experiența partenerilor europeni și de a identifica soluții adaptate realităților din județul Maramureș. Protejarea biodiversității, regenerarea terenurilor și valorificarea responsabilă a resurselor reprezintă teme care ne privesc pe toți și care necesită o colaborare permanentă între instituții, specialiști și comunitățile locale', a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Vlad-Emanuel Duruș. În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția proiectului Green LUPO, precum și o sinteză a exemplelor de bună practică și a lecțiilor desprinse în urma celei de-a treia întâlniri transnaționale desfășurate în luna iunie, la Rouen, Franța. Atelierul de la Rouen a avut ca temă 'Transformare în loc de demolare - utilizări multiple și secundare ale siturilor' și a abordat modalități de reconversie și reutilizare a terenurilor dezafectate. Printre exemplele analizate s-au numărat proiecte de regenerare a unor foste terenuri industriale și portuare, precum și transformarea unui fost sit industrial într-un spațiu verde multifuncțional, cu funcțiuni de recreere, cultură și patrimoniu. Exemplele prezentate au evidențiat importanța reutilizării adaptative a siturilor, a regenerării biodiversității urbane și a implicării comunității în procesul de transformare a terenurilor. Reprezentantul Municipiului Sighetu Marmației, participant la întâlnirea transnațională în calitate de factor interesat în cadrul proiectului Green LUPO, a apreciat în mod deosebit comunicarea pe verticală și pe orizontală în cadrul proiectelor de succes prezentate la Rouen, subliniind importanța colaborării dintre diferitele niveluri administrative și actorii implicați în procesele de regenerare și reutilizare a terenurilor. Totodată, discuțiile au urmărit delimitarea conceptului de brownfield, fiind subliniat faptul că acesta se referă la terenuri anterior dezvoltate, abandonate sau subutilizate, care pot prezenta urme sau riscuri de poluare. În schimb, terenurile naturale sau seminaturale, terenurile agricole aflate în exploatare, pădurile, spațiile verzi funcționale și terenurile care nu au avut o utilizare antropică semnificativă nu sunt considerate brownfield. Concluziile și ideile rezultate în urma discuțiilor vor contribui la conturarea unor direcții de acțiune adaptate specificului județului Maramureș, în concordanță cu obiectivele proiectului Green LUPO și cu necesitatea protejării și refacerii naturii și biodiversității. La finalul întâlnirii, factorii interesați au fost invitați să formuleze propuneri și sugestii privind utilizarea terenurilor de tip brownfield din județul Maramureș, care ar putea fi valorificate ca exemple de bune practici în cadrul întâlnirii interregionale pe care Consiliul Județean Maramureș o va găzdui în luna februarie 2027. Identificarea acestor exemple va contribui la schimbul de experiență și la promovarea unor soluții de reconversie și regenerare a terenurilor la nivel european. Proiectul Green LUPO se derulează în perioada 1 mai 2025 - 30 aprilie 2028, având un buget total de 2.050.696 euro, din care bugetul aferent Consiliului Județean Maramureș este de 194.562,00 euro cu o finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională de 80%, în valoare de 155.649,60 euro, 18% cofinanțare națională, în valoare de 35.021,16 euro și 2% contribuția proprie a Consiliului Județean Maramureș, în valoare de 3.891,24 euro.
Comunicat de presă - Episcopia Giurgiului
Comunicat de presă În urma recentelor articole din presa centrală care vizează un presupus eveniment public ce va fi organizat în data de 23 august 2026 la Mânăstirea Comana și care include dezvelirea unui bust al defunctului general Radu Theodoru, înmormântat în cimitirul mânăstirii, în scopul informării corecte a publicului și pentru înlăturarea oricăror asocieri tendențioase ce pot crea o confuzie nedorită, facem următoarele precizări: - evenimentul amintit nu este organizat de Episcopia Giurgiului sau de Mânăstirea Comana ci este un eveniment organizat la mormântul defunctului de familia acestuia alături de toți cei pe care au ales să îi invite la acest moment. - Bustul ce urmează a fi dezvelit este amplasat pe mormântul defunctului general, nu în curtea mânăstirii sau la intrarea acesteia așa cum în mod eronat a fost precizat. - Slujbele de pomenire ce vor fi săvârșite la mormânt respectă tipicul și rânduiala slujbelor de pomenire pe care Biserica le-a rânduit pentru pomenirea celor adormiti, slujbe ce se săvârșesc în mod curent pentru orice persoană trecută la cele veșnice. - Orice alte eventuale manifestări externe cultului cum ar fi: declarații, discursuri, luări de poziție sau altele asemenea acestora ce pot fi consemnate în timpul acestor evenimente cad în responsabilitatea exclusivă a organizatorilor. Episcopia Giurgiului respinge totodată încercările nedemne de asociere în spațiul public a instituției noastre, a așezămintelor monahale sau a clericilor noștri cu orice tip de propagandă și ideologie. Biserica rămâne un spațiu al comuniunii și al păcii, al rânduielii și al pocăinței, primind deopotrivă pe drepți dar și pe păcătoși la chemarea pe care Hristos Domnul ne-o face tuturor, aceea de a ne mântui sufletele curățindu-le de tina păcatului, a urii și a dezbinării. Biroul de presă al Episcopiei Giurgiului
Comunicat de presă - Asociația Umanitară Tadeu
AuGUSTeria de 10 - Târg caritabil, ediția a 10-a Asociația Umanitară Tadeu și Biserica 'Sfântul Dumitru-Poștă', Paraclis Universitar, vă invită să participați la 'AuGUSTeria de 10 - Târg caritabil, ediția a 10-a', care va avea loc în zilele de 22 și 23 august a.c., pe strada Franceză nr.1, în Centrul Vechi al Capitalei. Târgul caritabil are drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului școlar a unor copii sărmani, care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile și va avea loc la Biserica 'Sfântul Dumitru-Poștă', Paraclis Universitar. În data de 22 august, începând cu ora 17.00, veți putea participa la 'Festivalul Limonadei', o sărbătoare plină de culoare, unde veți avea ocazia să gustați limonada preferată, care va fi preparată de voluntarii noștri, adulți și copii. Încheiem evenimentul 'AuGUSTeria de 10' cu Târgul de bucate tradiționale, la care vă așteptăm în data de 23 august, începând cu ora 11.00. În cadrul târgului veți putea alege, pentru dumneavoastră și persoanele dragi bucate tradiționale, pregătite de gospodinele noastre, cu ingrediente naturale și multă dragoste. În ambele zile, vizitatorii vor asista la momente artistice de muzică, dans, precum și la ateliere interactive, pe diverse teme, având posibilitatea unei călători în timp, într-o zonă special amenajată cu obiecte tradiționale. Participanții pot alege produsele favorite și oferi donații benevole, care vor constitui fondul necesar pentru cumpărarea ghiozdanelor și rechizitelor școlare care vor fi oferite copiilor. Aflat la cea de-a 10-a ediție, Târgul caritabil 'AuGUSTeria' este un proiect inițiat de Asociația Umanitară Tadeu, în colaborare cu Biserica 'Sfântul Dumitru-Poștă', Paraclis Universitar. În cei nouă ani de când proiectul se află în derulare, târgul cu gust de vară a reușit să pregătească pentru începutul anului școlar aproximativ 3000 de copii, cărora le-au fost oferite ghiozdane și rechizite necesare pentru școală. Având speranța că ne veți fi alături, vă mulțumim anticipat pentru prezență și generozitate!
Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă
Punerea în transparență decizională a proiectului legii partidelor Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința publicului că a elaborat proiectul de lege privind partidele politice, document ce reformează cadrul juridic actual, aliniindu-l la standardele europene și la practica ultimelor decenii. Reglementările propuse acoperă întregul parcurs al unui partid, de la constituire și înregistrare până la reorganizare, dizolvare și radiere. Sunt clarificate regulile privind identitatea partidului, drepturile membrilor, organizarea internă, patrimoniul, fundațiile politice și organizațiile de campanie. Totodată, procedurile de înregistrare și registrele sunt propuse a fi transferate în responsabilitatea Autorității Electorale Permanente și digitalizate, cu păstrarea controlului judecătoresc. Menționăm că proiectul elaborat de către AEP urmărește astfel un echilibru între autonomia partidelor și cerințele de transparență, integritate și protecție a drepturilor politice. Proiectul mută legea partidelor de la un cadru centrat pe înregistrare și reguli generale la unul care reglementează întregul ciclu de viață al partidului, cu mai multă transparență, democrație internă, protecție a membrilor, disciplină financiară și digitalizare, păstrând însă autonomia politică a formațiunilor și controlul instanțelor. Autoritatea Electorală Permanentă va organiza la data de 27 august 2026 o dezbatere la care vor participa reprezentanții partidelor politice parlamentare și ai grupurilor parlamentare. Proiectul de act normativ a fost publicat la data de 21.08.2026 și poate fi consultat pe website-ul AEP - www.roaep.ro, la secțiunea Legislație electorală - Transparență decizională. Observațiile și propunerile privind proiectul menționat pot fi transmise la adresa de e-mail legislatie@roaep.ro, până la data de 20.09.2026. Direcția comunicare și relații publice
Comunicat de presă - Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca
Expoziție de struguri de masă din colecția proprie, la USAMV Cluj-Napoca. Sunt invitați și cultivatori din Transilvania Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca invită pasionații de viticultură la un eveniment organizat, în 4 septembrie 2026, de către Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală: Expoziția de soiuri de struguri de masă din propria colecție - ediția a II-a. La evenimentul cu intrare gratuită, care se va desfășura între orele 11.00-17.00, pe platoul central din campusul USAMV, au fost invitați și cultivatori din Transilvania, între care se află absolvenți ai facultății. Vor avea loc prezentări ale soiurilor de struguri de masă și pentru vin din Colecția didactică a Disciplinei de Viticultură din cadrul facultății, precum și ale cultivatorilor invitați din zona Transilvaniei. De asemenea, participanții pasionați de domeniul viticulturii sunt încurajați să adreseze întrebări și să participe la degustările organizate în cadrul evenimentului, care se înscrie într-o paletă mai largă de cursuri sau reuniuni desfășurate în acest an pentru comunitatea clujeană. 'Expoziția organizată de facultatea noastră are scopul de a prezenta publicului larg și pasionaților de viticultură roadele plantației din campusul nostru, în mijlocul orașului, unde studenții de la trei specializări - Horticultură; Peisagistică; Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole - își desfășoară activitatea. Invităm publicul să cunoască strugurii în diferite forme, mărimi, culori și arome. Soiurile prezentate sunt în diferite stadii de coacere, astfel că nu vor putea fi toate degustate, însă vom face prezentările detaliate și vom împărtăși cu drag cunoștințele noastre', a declarat Șef lucr. dr. Anamaria Călugăr, organizatorul expoziției. Între soiurile care vor fi prezentate în expoziție se vor afla Cardinal, Victoria, Paula, Augusta, Gelu, Muscat Perla de Csaba, Perla de Zala, Corinth, Arkadia, Preobrazhenie, Landysh, Cotton Candy, Gold Finger, Talisman, Prezentabil, Veles, Muscat Bleu, Zieger, Pamiati, Ucitelia, Early, Gourmet, Joy Seedless, Heliodor Seedless etc, alături de soiuri de struguri de masă obținute la Stațiunea de Cercetare Horticolă a universității, în perioada în care se numea Stațiunea Palocsay: Napoca, Timpuriu de Cluj sau Someșan. Publicul va avea ocazia să savureze și soiuri de struguri de la Stațiunea Vinea Apoldia Maior, din care se produc, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), vinurile din colecțiile USAMV Cluj-Napoca. Expoziția este organizată în colaborare cu Societatea de Horticultură și Silvicultură din Transilvania, Asociația Terra Gloria și sub egida Societății Horticultorilor din România și a Proiectului EU GIFT.
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 20.08.2026, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a țării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru peste 102.300 de persoane, cetățeni români și străini și aproximativ 18.700 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera. Dintre aceștia, pe sensul de intrare în România, au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 53.735 persoane și 9.676 mijloace de transport. În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naționale și comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 20.08.2026, la nivel național, intrând în România 15.666.389 cetățeni ucraineni. De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de trecere de la frontiera externă, deschise traficului internațional, informații care se regăsesc pe aplicația Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Începând cu 1 ianuarie 2025, a controlului de frontieră la granițele interne ale României cu Ungaria și Bulgaria, deplasarea în Spațiul Schengen se realizează fără oprirea la cabinele Poliției de Frontieră, cu menținerea posibilității efectuării unor controale aleatorii și nesistematice de către polițiștii de frontieră și lucrători ai structurilor de ordine și siguranță publică, în zona de competență de până la 30 km de la frontieră, pentru verificări și prevenirea faptelor ilegale. Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 15.000 de verificări în aplicația eDAC. În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în zonele de competență - punctele de trecere, dar și la 'frontiera verde' - polițiștii de frontieră au constatat 141 de fapte ilegale (80 infracțiuni și 61 contravenții) prin care a fost încălcată legislația română. În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 52.600 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 97.000 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii. De asemenea, nu s-a permis intrarea în țară a 32 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și, de asemenea, nu s-a permis ieșirea a 12 cetățeni români din diferite motive legale. Poliția de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituții abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competență, în vederea depistării și sancționării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.
Comunicat de presă - Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Dialogurile TT 'Spațiile trebuie să rămână deschise - nu în sensul ușilor sau ferestrelor, ci al gândului.' Convorbire cu scenograful Dragoș Buhagiar - urmașul unei familii de maltezi care au urcat Dunărea dragându-i malurile, plecat de acasă la 14 ani și îndemnat să nu revină la Brăila. Scenograf care lucrează de 18 ani cu Silviu Purcărete. Președinte al UNITER. L-am prins la Piatra Neamț, unde a venit cu tabăra Pre-HOP[1] - pe care se gândește să o facă itinerantă - între două spectacole care se joacă la capete de lume: Regele Lear la Craiova și Iona, dus până la Tokyo. Drumul apei Reporter: Ați plecat de acasă la 14 ani, la un liceu de artă din Cluj, la 700 de kilometri. Ce a lăsat în urmă copilul acela - și v-a făcut artist sau doar singur mai devreme? D.B.: Nu știu dacă a lăsat ceva în urmă. Sau, dacă a lăsat o bucată de copilărie de lângă părinți, o copilărie mai fără griji, 'am recuperat-o' mai târziu în câteva spectacole. Plecarea a fost, de fapt, un câștig - pregătirea pentru o călătorie lungă. Am fost obligat să mă maturizez relativ repede. Nu eram tocmai singur într-o lume ostilă, dar eram într-o altă lume: Ardealul, pentru mine, era o altă țară. () Îmi vedeam părinții o dată la trei luni. Am devenit conștient că sunt responsabil de viitorul meu - nu-mi purta nimeni de grijă. Am crescut singur și am trecut prin niște situații interioare pe care nu le înțelegeam foarte bine. Dar am avut noroc că am făcut față. Probabil a avut grijă divinitatea. O zi cu statuia lui Matei Corvin Rep.: Se simte că spațiul acela v-a marcat. D.B.: Mă frapa spațietatea clădirilor - înălțimile, lățimile străzilor, parterul mereu înalt. Veneam dintr-un oraș cu arhitectură eclectică, dar cumva de butaforie: casele de negustori din Brăila, cu ornamente de ipsos - simțeai că e ceva improvizat. Aici era piatră, era solid. Am stat o zi întreagă lângă statuia lui Matei Corvin, de dimineața până seara - îmi tăia respirația, o senzație fizică pe care n-o decodam. Nu înțelegeam dimensiunea, nu înțelegeam ce simbolizează, dar mă copleșea. Și tot acolo, în casa lui Matei Corvin, era biblioteca Academiei de Arte; eu, chiar dacă eram la liceu, aveam voie să intru - nu luam cărți acasă, dar stăteam acolo și studiam reviste de specialitate, anatomie artistică. M-am intersectat cu urmele unei civilizații înfrânte, dar nu dispărute - atât de puternică fusese, încât se simțea încă istoria. Rep.: Și comunitatea? D.B.: Orașul mi-a schimbat viața, iar interacțiunea cu comunitatea maghiară m-a format. Colegii mei maghiari erau foarte talentați și foarte primitori. Am ajuns repede în casele lor, m-au adoptat. Întotdeauna am considerat că maghiarii sunt atenți la detalii, sentimentul de familie e mai acut. Am prieteni la Cluj cu care pot să nu mă văd trei ani - ne vedem mâine și e ca și cum n-aș fi plecat. Cel care i-a spus nu te întoarce Rep.: Cine v-a crescut, v-a marcat, dincolo de familie, în anii aceia de început? D.B.: La Teatrul 'Maria Filotti' din Brăila era un tâmplar de teatru, Mitică Bâtlan - l-am iubit foarte tare. Un meșter excepțional, care a apucat să lucreze cu tâmplarii din generația formată la Viena, când decorurile de teatru se comandau la firme speciale de construcții. El m-a crescut spiritual, a avut grijă de mine. Și tot el, de fiecare dată când mă duceam acasă, îmi spunea: să nu te întorci. Să nu te umpli de nostalgie. (Să nu te nostalgizezi.) Aici e un loc cald în care aparent te simți bine, dar care te înmoaie artistic. Du-te înainte, nu rămâne în urmă. Mi-a fost mentor - și profesional, și uman. Spectatorul care zboară puțin Rep.: Păstrați un halat recondiționat din Uriașii munților, primul spectacol cu Purcărete. D.B.: E un costum pe care l-am făcut din niște bucăți și care a devenit un obiect-accesoriu. Rep.: Dacă ar fi în atelier un singur obiect care vă rezumă, care ar fi? D.B.: Nu am unul. Ar trebui să fie mai multe - sunt foarte atașat de obiecte și de detalii. Poate o pălărie, un baston, vinilurile, ochelarii Mi-e greu să aleg un obiect. Rep.: Pălărie, baston, viniluri, ochelari. Ați definit deja o epocă. Spuneți că un spațiu bun 'lasă spectatorul să zboare puțin'. Cum simțiți, la repetiție, momentul în care un decor sufocă în loc să elibereze? D.B.: Spațiile trebuie să rămână deschise - nu în sensul ușilor sau ferestrelor, ci al gândului. Am făcut uneori decoruri despre care mi-am dat seama, stând la repetiții, că erau decorații, nu spații de joc. Prea încărcate. Le decodai din prima parte a spectacolului și pe urmă nu se mai întâmpla nimic cu ele; nu-ți dădeau voie să visezi. Și când merg la teatru și văd un spectacol bun al colegilor mei, știu că e bun în momentul în care zburd în timpul lui - când mă lasă să-mi închipui ce s-ar mai putea face în spațiul acela. Publicul trebuie antrenat în felul acesta: trebuie să-l provoci, să-i lași dreptul de a-și mai imagina ceva dincolo de ce i-ai oferit tu. Rep.: Sunteți un arheolog al hainelor purtate. Ce vede scena pe un obiect trăit și nu vede pe unul nou? D.B.: Scena - cum au zis înaintașii - e ca o lupă: se vede tot ce e confecționat nou. Un obiect purtat se patinează organic: pantalonul se tocește la genunchi, la buzunare, acolo unde corpul își pune amprenta; lângă întrerupător se face un halo, o urmă că s-a umblat acolo. Nu judec - fiecare are dreptul să se poarte cum vrea. Dar e ciudat să vezi haine rupte 'anorganic', în locuri unde nu s-ar toci: blugii rupți la mijlocul gambei, pe corpul altcuiva, ceva care schimbă brutal proporția omului. Cel mai frumos, la teatru, e să nu vezi construcția. Exact ca la un regizor bun: nu știi dacă actorul interpretează sau chiar așa e. Dar firescul de azi nu mai e firescul de atunci. Firescul a ajuns să însemne 'a nu juca prea mult, a nu vorbi prea tare' - adică s-a redus la o convenție superficială, iar dicția e una dintre victime. Am fost de curând la un spectacol, stăteam în rândul doi, la trei metri de actor - și nu înțelegeam ce spune. Dicția. Se zicea că e un actor bun. La Gala HOP din anul acesta, la Constanța, vom face niște ateliere de voce pentru teatrul radiofonic, un parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune. Le va susține Ilinca Stihi. Trebuie să știm cum ne folosim vocea, emisia - e altceva să ai un microfon între tine și public. Rep.: Când ajungeți într-un spațiu nou, de unde porniți? D.B.: Asta le spuneam și copiilor azi, la ateliere[2]: în momentul când ajungi într-un spațiu, indiferent cine ești - actor, regizor, scenograf, compozitor - trebuie să înțelegi locul. Nu te duci acolo și spui: scena asta e proastă, haideți să schimbăm tot. Aici, la Teatrul Tineretului, știi că e o scenă intimă, italiană - din start nu mă gândesc la construcții masive. Mă gândesc la proporție, la unghiurile de vizibilitate, la distribuția publicului. Adevărat e mai valoros decât bine Rep.: Construiți lumi de aproape 18 ani. Prin ce sunteți diferit, cu adevărat, de Silviu Purcărete? D.B.: Între noi doi? Când i-am văzut primul spectacol, mi-a sucit mințile - am înțeles ce ar putea să fie teatrul. Următorul a fost - Decameronul. Mi-am dorit imediat să lucrez acolo. E o formă de teatru viu, un adevăr teatral care nu se face cu minciună și cu butaforie. Nu e construit la vedere, dar nu e butaforic, nu e forțat; spațiile ies firesc din text. Am crescut cu spectacolele lui Silviu și, la un moment dat, am primit un telefon. De atunci lucrăm împreună. Nu știu dacă suntem diferiți. Profesional, cred că ne interesează aceleași unelte, în căutarea adevărului unui text. E greu să vorbesc despre lucrurile astea Nu știu dacă am vorbit bine. Rep.: Poate că adevărat e mai valoros decât bine. D.B.: Eu zic că e valoros. Am trăit alături de el niște proiecte absolut halucinante - și călătoria culturală a fost ceva extraordinar. Am reușit să-mi termin cu adevărat studiile odată cu perioada asta. O odaie oltenească la Tokyo Rep.: În Iona, spectacolul japonez, ați pus în final o cameră oltenească în fața unor spectatori niponi. Ce s-a întâmplat? D.B.: Să nu râdeți - sunt foarte multe similitudini, cromatice, de proporții. Rep.: Am trăit în Asia. D.B.: Am lucrat mult la Tokyo, am prins ceva din profunzimea relațiilor lor umane, și am văzut că umanitatea sănătoasă din satul românesc autentic e foarte apropiată de a lor. Cele două culturi au preocupări asemănătoare. Și textul lui Sorescu - relația pe care pescarul o are cu marea și cu filozofia - seamănă foarte tare cu lumea lor. Zona oltenească avea legătură cu Sorescu și cu lumea în care a crescut Purcărete - era foarte aproape de copilăria lui. Așa a ieșit spectacolul. Trăiești o viață întreagă încercând să descoperi cine ești - și viața trece foarte repede, n-ai cum să știi cine ești până la capăt. Dar e frumos să-ți descoperi rădăcini diverse. Dacă nu te-ai fi născut în locul acela, n-ai fi cine ești. Frumusețea stă în drum Rep.: Paul Chiribuță spunea că actorul re-face drumul lui Ulise - numai că Ulise îl parcurge o dată, iar teatrul îl reia de fiecare dată. D.B.: Asta le spuneam și eu azi copiilor de la tabără. Pe mine mă interesează fiecare spectacol ca pe o odisee. Premiera mi se pare partea cea mai puțin interesantă - trebuie să existe, dar frumusețea constă în drum, în perioada în care descoperi și ți se întâmplă lucruri. Când ajungi acasă, te relaxezi și te afunzi în lucrurile care-ți plac. E periculos. Breasla Rep.: Ați spus într-un interviu că scenograful e 'pe jumătate inginer și pe jumătate vătaf', omul care ține un șantier. Ați adus ceva din disciplina asta la UNITER? D.B.: Am preluat UNITER în perfectă stare de funcționare - n-am avut o problemă de reconstrucție. Împreună cu Aura Corbeanu am dus proiectele mai departe și am încercat să deschidem geamurile și ușile, să aerisim. Cu respect pentru ce era deja în mers, le-am adaptat la nevoile momentului. Proiectele trebuie să fie vii, ca și lumea în care trăim. Am constatat că la Gala HOP copiii (n.r. - a se citi studenții) au nevoie de mai multe zile de lucru. Am făcut întâlniri cu oameni de teatru care doresc să ofere ceva - și de acolo a apărut ideea de a extinde gala la o săptămână. Apoi, din discuții cu viitorul director de gală, Erwin Șimșensohn, am considerat că ar fi bine să existe o perioadă de lucru înaintea galei - și așa s-a inventat Pre-HOP. Tinerii se întâlnesc cu selecționerii, lucrează pe momentele prezentate la selecție, renunță sau își clarifică proiectele. O perioadă în care poți să-ți permiți să greșești și s-o iei de la capăt. Să te dai puțin înapoi și să te auto-evaluezi, fără presiunea concursului - pentru că acele trei-patru zile la Constanța sunt destul de dure, presiunea îi crispează pe unii, îi lasă să zburde mai puțin. Aici au voie să zburde. Castelele luate de val Rep.: Ați mai spus că vă plac castelele de nisip luate de valuri. D.B.: Le comparam cu efemeritatea teatrului. Sunt spectacole care ajung într-un punct de sublim, ireal, de frumos - o stare de grație, datorită actorilor, nu muncii mele de scenograf - și apoi dispar. Poate să nu mai fie așa ceva a doua oară; sau să fie ceva la care refuzi să te mai uiți, pentru că n-a trecut timpul. Sunt ca niște copii pe care trebuie să-i îngrijești foarte atent, și asta nu mai e în mâna noastră - e în mâna producătorului, în mâna actorilor. Asta e frumusețea, dar și dezavantajul teatrului: unicitatea momentului. Cred că lucrările astea sunt niște dicteuri: există ceva deasupra noastră care decide pentru noi. Nu trebuie să fim orgolioși și să spunem că le-am făcut singuri. Ar trebui să mulțumim, probabil, divinității că am fost aleși să facem meseria asta. Să poți să-ți închipui tot felul de lumi efemere - și la un moment dat să și trăiești din asta. E un privilegiu și un mare noroc. Orfanul Zhao: trădare și putere Rep.: La mijlocul anilor '90 ați lucrat aici, la Teatrul Tineretului, cu Alexandru Dabija - Orfanul Zhao, Mult zgomot pentru nimic, Cutuma. Cum a fost întâlnirea cu ceastă scenă? D.B.: Spectacolul Orfanul Zhao, cu premiera în 1995, a reprezentat o revenire în forță a Teatrului Tineretului. Alexandru Dabija, regizorul spectacolului, nu a ales întâmplător acest text - un vechi text chinezesc din secolul al XIII-lea. Tocmai fusese demis politic de la conducerea Teatrului Odeon, iar acest text vorbea despre trădare și putere. Ca scenograf aveam de rezolvat o situație: Teatrul din Piatra Neamț are o scenă de dimensiuni mici, iar spectacolul avea în distribuție întreaga trupă TT, în jur de 30 de persoane. Așadar, trebuia ca focusul să fie pe actori. De asemenea, textul presupunea o schimbare de spații de joc on the road. Erau anii '90, ani dificili, când spectacolul străzii era foarte intens, erau anii fără internet, informații despre China aveam doar din vechi albume de artă. Magazinele erau încă destul de goale, materialele pentru lucrul scenografiei erau, în continuare, pânza, lemnul, sârma de Buzău. Pentru acest spectacol elementul de bază al scenografiei a fost costumul. Am fost la Jilava, undeva unde se prelucrau piei de animale, și am ales niște bucăți de meșină, pe care le-am croit și le-am pictat manual. La costume am lucrat și cu elevi de la Liceul de Artă din Piatra Neamț. Costumul a devenit parte din plastica sonoră a spectacolului. Când se mișcau actorii, costumele făceau zgomot și acest fâșâit trebuia controlat, era necesară multă disciplină de grup. Din punct de vedere vizual, spectacolul era definit prin costume și lumini. E un spectacol la care eu țin foarte mult - primul care mi-a pus probleme artistice și tehnice serioase. Rep.: Se mai poate forma azi un artist astfel? D.B.: Orice e posibil. Dar lumea de azi e mult mai periculoasă - un fals rai, care îți oferă prea multe fructe, nu doar mărul. Te poți abate ușor de la drum. E o societate instabilă, care îți creează un disconfort psihic. E profund neliniștitor să fii întrebat de copiii tăi - și fetele mai mici, și cea mare - dacă va fi război Aici s-a terminat bateria camerei. Ce a urmat a rămas parțial pe bandă: un om care, întrebat de copiii lui dacă vine războiul, se crispează sub vântul vremurilor. Dar care, în aceeași respirație, spune că se simte norocos pentru că trăiește dintr-un lucru fragil și trecător: teatrul. Urmașul unei familii de maltezi care au urcat Dunărea dragându-i malurile, plecat de acasă la 14 ani, călător în depărtări și prin spații imaginare, ținându-se, într-o lume nesigură, tocmai de un castel de nisip. Și numind asta noroc. a consemnat Camelia Varvara Tudose - Serviciul Literar și Artistic al Teatrului Tineretului Piatra Neamț
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Neptun Deep nu poate fi apărat prin improvizație, declarații contradictorii și promisiuni. România are nevoie urgentă de o apărare reală împotriva dronelor Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită explicații urgente conducerii Ministerului Apărării Naționale și Guvernului României după incidentul grav produs în apropierea obiectivului strategic Neptun Deep, unde o dronă marină, despre care autoritățile au confirmat ulterior că avea încărcătură explozivă, a pătruns în proximitatea uneia dintre cele mai importante infrastructuri energetice ale României. Faptul că o astfel de țintă a ajuns la câteva sute de metri de zona în care se desfășoară activități legate de exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă un semnal de alarmă extrem de grav. Neptun Deep nu este un obiectiv oarecare. Este o infrastructură de importanță strategică națională, esențială pentru securitatea energetică a României și pentru poziția țării noastre în regiune. Incidentul ridică întrebări fundamentale: cât de protejată este, în realitate, infrastructura critică românească din Marea Neagră? Câte alte drone sau amenințări similare ar putea trece nedetectate? Și de ce România continuă să reacționeze punctual, în loc să construiască un sistem permanent și integrat de apărare împotriva unor amenințări care nu mai sunt de mult timp teoretice? Potrivit informațiilor comunicate public, drona a fost urmărită de avioane F-16, fiind lovită cu tunul de la bord. Ulterior însă, ținta nu a fost neutralizată complet prin această intervenție, fiind necesară intervenția specialiștilor EOD pentru distrugerea încărcăturii. Nu militarii aflați în misiune sunt cei care trebuie transformați în țapi ispășitori pentru lipsurile sistemului. Responsabilitatea politică aparține celor care, de ani de zile, au avut obligația să pregătească Armata Română pentru războiul modern și pentru amenințarea reprezentată de dronele aeriene, maritime și submersibile. Ceea ce s-a întâmplat demonstrează, încă o dată, că România nu își poate baza securitatea infrastructurii strategice exclusiv pe soluții improvizate și pe folosirea unor platforme de luptă extrem de costisitoare pentru neutralizarea unor drone care pot fi produse și lansate la costuri incomparabil mai mici. Declarații contradictorii într-un moment în care România avea nevoie de claritate La fel de îngrijorător este modul în care informațiile au fost comunicate public de conducerea Ministerului Apărării. Românii au asistat la informații contradictorii cu privire la existența încărcăturii explozive și chiar cu privire la numărul dronelor implicate. Într-un moment în care un obiectiv strategic al României este amenințat, autoritățile nu își pot permite confuzie, mesaje retractate și explicații succesive. Un ministru al Apărării nu poate conduce prin postări corectate din mers atunci când este în joc securitatea unei infrastructuri strategice și siguranța a sute de oameni aflați în zona de operațiuni. România are nevoie de informații corecte, verificate și comunicate coerent. Mai ales într-o situație de securitate, fiecare declarație oficială trebuie să inspire încredere, nu să ridice noi semne de întrebare. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îi solicită ministrului Apărării să prezinte public, complet și fără ambiguități: Care a fost traseul dronei și de când era aceasta cunoscută autorităților române. La ce distanță exactă de infrastructura Neptun Deep a fost identificată și neutralizată. Ce sisteme de supraveghere și avertizare au detectat ținta și în ce moment. De ce neutralizarea unei drone maritime cu încărcătură explozivă aflate în apropierea unui obiectiv strategic a necesitat o succesiune de intervenții și verificări. Care sunt măsurile permanente, nu doar cele de criză, pentru protejarea infrastructurii energetice din Marea Neagră. România nu mai are timp să aștepte 'soluții din import' Războiul din apropierea frontierelor României a demonstrat fără echivoc că dronele au schimbat radical modul în care se poartă conflictele moderne. Drone ieftine pot amenința nave de război, infrastructuri energetice, obiective industriale, aeroporturi și poziții militare. Dronele maritime și aeriene sunt astăzi instrumente de luptă utilizate pe scară largă, iar contracararea lor necesită sisteme specializate, integrate și disponibile în număr suficient. Cu toate acestea, România continuă să se comporte ca și cum timpul și securitatea națională ar putea fi puse pe pauză până când vom primi, cândva, echipamente din import sau până când un aliat va putea acoperi toate vulnerabilitățile noastre. Alianțele sunt fundamentale pentru securitatea României. Dar apartenența la NATO nu înlocuiește obligația statului român de a-și construi propriile capacități de apărare. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că România trebuie să accelereze urgent: - dezvoltarea și achiziția de sisteme moderne de detectare și neutralizare a dronelor; - crearea unei apărări integrate pentru infrastructura critică din Marea Neagră; - dezvoltarea capabilităților de supraveghere maritimă și de reacție rapidă; - producerea și integrarea unor drone maritime, aeriene și terestre în dotarea forțelor armate; - dezvoltarea unor soluții românești de război electronic și combatere a sistemelor fără pilot; - cooperarea cu aliații NATO și partenerii regionali, fără ca această cooperare să devină un substitut pentru propriile capacități naționale. Companiile românești trebuie să devină parte a soluției, nu spectatoare Este inacceptabil ca România să vorbească permanent despre 'înzestrare', dar să trateze companiile, institutele de cercetare și specialiștii români capabili să dezvolte tehnologii fără pilot ca pe niște spectatori ai propriei noastre apărări. Statul român trebuie să înceteze politica potrivit căreia așteptăm mai întâi produsul din afară și abia apoi ne întrebăm dacă România ar fi putut să dezvolte și să producă o parte din aceste capabilități în țară. Nu susținem izolarea României și nici renunțarea la tehnologia aliată. Dimpotrivă. România trebuie să cumpere ceea ce are nevoie urgent și nu poate produce într-un termen util. Dar, în același timp, trebuie să investească inteligent în cercetare, dezvoltare, prototipare, testare și producție autohtonă. O țară aflată pe flancul estic al NATO și la granița unui război nu își poate permite să fie doar piață de desfacere pentru tehnologia altora. România trebuie să devină și producător de securitate. Avem specialiști, universități, institute de cercetare, companii private și capacități industriale care pot contribui la dezvoltarea unor sisteme românești. Ceea ce a lipsit până acum a fost o politică națională coerentă, proceduri rapide de testare și achiziție, finanțare predictibilă și voința politică de a transforma această capacitate într-un avantaj strategic. Cerem un plan național urgent pentru apărarea împotriva dronelor Incidentul din apropierea Neptun Deep trebuie să reprezinte un moment de trezire pentru autoritățile române. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită convocarea urgentă a instituțiilor competente și prezentarea unui Plan Național pentru Apărarea împotriva Amenințărilor fără Pilot, care să cuprindă termene concrete, responsabilități clare și finanțare identificată pentru: - Protejarea permanentă a infrastructurii critice din Marea Neagră. - Dezvoltarea unui sistem integrat de detectare, identificare și neutralizare a dronelor aeriene și maritime. - Înzestrarea rapidă a Forțelor Navale și a celorlalte categorii de forțe cu mijloace moderne de luptă împotriva dronelor. - Lansarea unor programe accelerate de cercetare și producție în România, în parteneriat cu industria națională și cu mediul universitar. -Simplificarea procedurilor prin care soluțiile tehnologice românești pot fi testate și integrate rapid în sistemul de apărare. - Consolidarea cooperării cu aliații NATO și cu statele riverane Mării Negre pentru supravegherea și protejarea infrastructurii critice. - Securitatea României nu poate fi administrată prin reacții după incident Acum, o dronă cu încărcătură explozivă a ajuns în apropierea unui obiectiv strategic pentru securitatea energetică a României. Intervenția a împiedicat producerea unei tragedii. Dar întrebarea pe care ministrul Apărării și Guvernul trebuie să o audă este simplă: Ce se va întâmpla data viitoare? Vom continua să constatăm, după fiecare incident, că avem nevoie de mai multe sisteme, de mai multă supraveghere, de mai multă coordonare și de mai multă tehnologie? Sau vom lua, în sfârșit, deciziile care trebuiau luate înainte ca o dronă cu explozibil să ajungă în apropierea infrastructurii strategice a României? Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) avertizează că securitatea Mării Negre și protejarea obiectivelor strategice ale României nu pot fi tratate prin improvizație, declarații contradictorii și așteptarea permanentă a unor soluții venite din exterior. România are nevoie de o apărare modernă. Are nevoie de sisteme anti-dronă. Are nevoie de o strategie clară pentru Neptun Deep și pentru Marea Neagră. Și are nevoie de o industrie națională de apărare capabilă să contribuie direct la securitatea țării. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Instituția Prefectului - Județul Tulcea
Măsuri pentru limitarea răspândirii variolei ovină și caprină în județul Tulcea În cadrul ședinței desfășurate astăzi, 21 august 2026, la ora 16:00, la Prefectura Tulcea, Centrul Local de Combatere a Bolilor a aprobat noi măsuri pentru prevenirea și limitarea răspândirii variolei ovină și caprină. Decizia vine după confirmarea unor focare în Valea Nucarilor și Peceneaga, precum și apariția unor noi suspiciuni. Începând de astăzi, este interzisă mișcarea ovinelor și caprinelor pe teritoriul județului Tulcea, inclusiv transportul către sau dinspre alte județe. Sunt instituite, de asemenea, zone de protecție și supraveghere în jurul focarelor. Vor fi intensificate controalele în trafic și supravegherea efectivelor, iar târgurile, expozițiile și alte adunări de ovine și caprine sunt interzise pe durata aplicării măsurilor. Autoritățile fac apel la crescători să respecte restricțiile și să anunțe imediat medicul veterinar în cazul apariției unor semne de boală.
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Victor Cațavei (AUR): 'România traversează un val puternic de concedieri în 2026 - cu zeci de mii de locuri de muncă afectate - pe fondul presiunilor economice' Victor Catavei, coordonatorul comisiei AUR 'Investiții și Programe de Finanțare' atrage atenția asupra valului de concedieri care lovește România în 2026, de la IT și industria auto până la construcții, textile și industria chimică, și susține că Guvernul trebuie să intervină urgent pentru a proteja locurile de muncă și firmele românești. 'România traversează un val puternic de concedieri în 2026, cu zeci de mii de locuri de muncă afectate în IT, industrie, auto și construcții, pe fondul presiunilor economice și al retehnologizării. Mii de angajați din mediul privat și de stat (inclusiv prin restructurări în companii de transport public sau unități de producție locale) sunt afectați de reduceri de personal. Domeniile cele mai afectate sunt următoarele: 1. IT și Tehnologie: Reduceri de personal la companii mari (inclusiv Oracle, Amazon, Telus Digital, eMAG) pe fondul optimizărilor și al presiunilor economice tot mai accentuate. 2. Auto și Producție: Fabrici de piese auto și platforme industriale își reduc activitatea sau închid linii de producție. Industria auto trece printr-o criză profundă marcată de concedieri colective masive la nivel global, european și local, generate de tranziția dificilă spre mașinile electrice si de scăderea comenzilor. 3. Șantiere și Construcții: Prin activitate încetinită și presiuni pe costuri în sectorul naval și construcții. Sectorul construcțiilor din România traversează o perioadă de contracție și presiune financiară, marcată de scăderea volumului de lucrări, creșterea insolvențelor și riscul unor disponibilizări considerabile pe șantiere. Ajustările vin pe fondul scumpirii materialelor, restrângerii proiectelor imobiliare private și al temperării lucrărilor finanțate sau derulate în etape anterioare. 4. Confecții, textile și încălțăminte: Industria ușoară (lohn) continuă să piardă masiv locuri de muncă în cursul acestui an. Multe fabrici de textile își mută producția spre Asia sau Nordul Africii, deoarece costurile cu forța de muncă și utilitățile din România au crescut semnificativ. 5. Industria chimică și prelucrătoare: Fabricile din industria chimică se confruntă cu marje de profit extrem de reduse din cauza prețurilor mari la gaze și energie electrică, generând restructurări masive. În acest context, pentru a combate declinul economic si, implicit, pentru a stopa concedierile masive, Alianța pentru Unirea Românilor propune un set de actiuni axat pe măsuri de reducere a fiscalității muncii și a poverii administrative. Astfel, Alianța pentru Unirea Românilor propune o serie de măsuri concrete, respectiv: 1. Sprijin fiscal pentru antreprenori și IMM-uri, prin: a). Impozit pe dividende: Reducerea cotei de la 16% la 8% pentru stimultarea reinvestirii banilor în companii. b). Pragul pentru IMM-uri: Majorarea pragului de venituri pentru încadrarea în regimul fiscal avantajos al întreprinderilor mici și mijlocii până la 250.000 de euro. c). Contracte part-time: Corectarea și relaxarea modului de taxare supra-dimensională pentru munca cu timp partial. 2. Stimulente pentru angajați și flexibilizare, prin: a). Participarea la profit: Printr-oinițiativă legislativă care permite sau încurajează companiile private să distribuie până la 15% din profitul brut către angajați la sfârșitul anului. b). Debirocratizare: Simplificarea procedurilor de raportare și a relației fiscale dintre antreprenori și instituțiile statului. 3. Optimizarea domeniilor de Fiscalitate și Politici Sociale, prin: a). Protejarea antreprenorilor: Crearea unei 'celule de criză pentru antreprenoriat' în Parlament pentru a genera soluții rapide care să protejeze firmele românești. b). Sprijin pentru studenții angajați: Un proiect de lege care scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți (în limita a 1.000 de lei/lună). c). Combaterea fraudelor: Introducerea taxării inverse a TVA în anumite sectoare economice pentru reducerea evaziunii fiscale și securizarea veniturilor la buget', a declarat Victor Cațavei. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Ministerul Apărării
Vineri, 21 august, Ministerul Apărării Naționale a fost solicitat să intervină pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment de dronă aeriană, semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, în Marea Neagră, la aproximativ 25 de metri de digul de sud al Portului Midia, județul Constanța. O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române intervine în zona indicată pentru identificarea și evaluarea obiectului. Vom reveni cu informații, în funcție de evoluția situației.
Comunicat de presă - Noaptea Muzeelor la Sate - județul Tulcea
Șase muzee din județul Tulcea, pe harta Nopții Muzeelor la Sate Șase muzee din județul Tulcea participă, pe 29 august 2026, la cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment dedicat patrimoniului cultural din mediul rural. Programul propune întâlniri cu istoria și memoria locală, tradițiile și cultura Deltei Dunării, dar și experiențe cinematografice și gastronomice. Casa ICHTHUS din Vișina își deschide porțile pentru vizitarea colecției muzeale, în cadrul programului mai amplu al evenimentelor organizate în localitate. La Casa Memorială 'Panait Cerna' din Cerna, vizitatorii pot descoperi viața și opera poetului Panait Stanciof, cunoscut sub pseudonimul Panait Cerna, prin documente, mărturii și obiecte legate de familia sa. Expoziția este completată de reconstituiri etnografice care redau atmosfera unei gospodării tradiționale de la începutul secolului XX. Gospodăria Tradițională 'Suvenir din Dobrogea' din Vișina propune o incursiune în lumea vrăciuiri și a magiei tradiționale din Dobrogea și Delta Dunării, prin proiecții de filme documentare realizate în cadrul cercetărilor de teren ANTROPOFLORA. Publicul este invitat să descopere practici, credințe și cunoștințe despre plantele de leac și rolul vracilor și vrăjitoarelor în comunitățile rurale. La Muzeul Constantin Paraschiva din Vișina, vizitatorii vor avea ocazia să descopere colecția și să asculte poveștile lui tanti Paraschiva, într-o întâlnire cu memoria și istoria locală. Muzeul Ivan Patzaichin - Centru de Inovare Comunitară din Mila 23 propune o seară dedicată gastronomiei, memoriei și patrimoniului local. Programul include expoziția 'Un domn maghiar din New York' - Kovi Pal și Ospățul transilvan, urmată, de la ora 19:30, de proiecția documentarului 'IVAN, omul cu rădăcinile în apă', în regia Anei Preda, și de o selecție de scurtmetraje din repertoriul muzeului. La Muzeul Satului Pescăresc din Tulcea, vizitatorii sunt invitați într-o incursiune în universul comunităților pescărești din Delta Dunării. Muzeul în aer liber reunește zece gospodării tradiționale, două mori de vânt, o bisericuță din piatră și trei alei tematice dedicate brațelor Dunării - Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe. Vizita poate fi completată cu preparate specifice la bufetul sătesc și cherhanaua muzeului. La nivel național, peste 165 de muzee, colecții și obiective de patrimoniu din mediul rural s-au înscris la ediția din acest an a Nopții Muzeelor la Sate, printre care și 13 muzee și obiective culturale din Republica Moldova. Programul complet și informațiile despre fiecare obiectiv participant sunt disponibile pe www.noapteamuzeelor-la-sate.ro. Eveniment organizat de Asociația Da'DeCe, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa din Sibiu. Partener: Rețeaua Națională a Muzeelor din România. Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Regional, Antena Satelor, Radio România Cultural, Agerpres, Agenția de Carte, Bookhub, Botoșani News, Cluj.com, Graiul Maramureșului, Informația Zilei, Jurnal de Craiova, Jurnal MM, La pas prin Brașov, Locals.md, Monitorul Expres, Moldova.org, Muzee de la Sat, Răsunetul, Satmăreanul, Viața Liberă, Ziarul de Roman.
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Situația contestațiilor depuse la nivelul centrelor de examen de Bacalaureat din județul Sibiu Joi, 20.08.2025, la ora 17.00, s-a finalizat etapa vizionare a lucrărilor scrise și de depunere a contestațiilor pentru rezultatele obținute de elevi la examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, la nivelul celor 3 centre de examen din județul Sibiu. Centralizarea, după depunerea contestațiilor de către elevi, este următoarea: Disciplina - Număr contestații Limba și literatura română (real) - 62 Limba și literatura română (umanist) - 24 Limba germană maternă - 1 Matematică (științele naturii) - 1 Matematică (tehnologic) - 48 Istorie - 22 Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană - 12 Biologie vegetală și animală - 52 Chimie anorganică - 3 Fizică (tehnologic) - 3 Geografie - 31 Informatică C++ - 1 Filosofie - 1 Logică, argumentare și comunicare - 7 Sociologie - 1 TOTAL - 269 Cele mai multe contestații au fost depuse de către elevii care au susținut examenul la Liceul Teoretic 'Onisfor Ghibu' Sibiu (94), urmați de cei care au susținut examenul la Colegiul 'Școala Națională de Gaz' Mediaș (91) și de cei de la Colegiul Național 'Octavian Goga' Sibiu (84). În conformitate cu OMEN 4 950/2019, art. 11, alin. (4) și art. 12, alin. (1), cu modificările și completările ulterioare 'nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este notă definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă'. Rezultatele finale se vor afișa luni, 24.08.2026.

