Comunicate
4470 articole
Comunicat de presă - Consilier local AUR al municipiului Râmnicu Vâlcea Vicențiu Mocanu
CÃTRE CONDUCEREA PSD : Domnul Sorin Grindeanu, președintele PSD Domnul Claudiu Manda, secretarul general al PSD Domnul Constantin Rădulescu, președintele Organizației Județene Vâlcea a PSD CONDUCEREA PSD SE DELIMITEAZÃ DE LIMBAJUL GROBIAN AL LUI MIRCIA GUTÃU ( PSD ) SAU ÎL APROBÃ ? Nu este prima ieșire publică și nu sunt singura țintă. Vorbim despre un comportament repetat. Mircia Gutău PRIMAR PSD i-a spus unei jurnaliste 'o rușine ordinară' și 'mi-e scârbă de astfel de oameni', apoi a cerut să nu mai primească acreditare. A folosit expresiile 'în mod jegos' și 'ca milogul' la adresa unor reprezentanți ai opoziției. A ironizat elevii care cereau burse și a refuzat să le mai răspundă. A afirmat public că 'o mare parte din presă șantajează', fără să prezinte dovezi. Lista poate continua. În răspunsul public adresat mie, a folosit expresiile 'Olimpiada locală Apă, hrană, energie și cât mai multă prostie', 'p(r)ostare', 'soțul soției sale', 'ridicol' și 'fractură aritmetică'. Mai grav,primarul Mircia Gutău s-a opus personal acordării titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea unei sportive vâlcene devenite campioană mondială !!!! Prin batjocorirea mesajului 'Apă, hrană, energie', pe care l-a ironizat în 'Apă, hrană, energie și cât mai multă prostie', îl jignește direct pe dl. Călin Georgescu și pe milioane de români care susțin curentul suveranist. Nu doresc să mă cobor la nivelul primarului și nici să îi răspund cu aceeași monedă. Dezbaterea publică trebuie purtată cu fapte și argumente, nu cu jigniri si atacuri la persoana. Tocmai de aceea mă adresez conducerii PSD și îi solicit să intervină. Dl. Mircia Gutău este președintele Organizației Municipale Râmnicu Vâlcea a PSD si conform Art 30 alineatul (9) din Statutul PSD le cere membrilor să dovedească, în întreaga lor activitate, corectitudine și moralitate și să nu aducă daune imaginii și prestigiului partidului si Art 31 prevede sancțiuni pentru membrii care, prin activitatea sau comportamentul lor, aduc prejudicii partidului. Vă solicit cât mai urgent un răspuns public. Vă delimitați de acest limbaj? Îi cereți domnului Mircia Gutău să prezinte scuze publice și aplicați Statutul PSD? Sau aprobați acest comportament? Tăcerea dvs va însemna asumarea politică a acestui comportament. Vicențiu Mocanu Consilier local (AUR) al municipiului Râmnicu Vâlcea
Drept la replică - Spitalul Județean de Urgență Tulcea
DREPT LA REPLICA Spitalul Județean de Urgență Tulcea consideră necesară prezentarea punctului de vedere oficial al unității, acesta nefiind solicitat și inclus în materialul publicat. Managerul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, doctor Năstăsescu Tudor Ion, precizează că unitatea sanitară nu are în structura organizatorică aprobată de Ministerul Sănătății o secție sau un compartiment de oncologie și hematologie pediatrică, specialitatea în care medicul menționat este pregătit. Acesta nu a obținut avizul pentru exercitarea activității în pediatrie generală, iar în structura actuală a Spitalului Județean de Urgență Tulcea există doar Secția de Pediatrie și Secția de Oncologie medicală, structuri distincte. Organizarea unei astfel de structuri de înaltă specializare nu poate fi realizată prin simpla existență a unui medic specialist de oncologie și hematologie pediatrică, ci presupune îndeplinirea unor condiții specifice privind personalul, spațiile, dotarea, autorizarea, evaluarea și certificarea, potrivit Ordinului MS nr. 3.787/2023. O secție care să cuprindă această specialitate - oncologie și hematologie pediatrică se organizează în cadrul unor centre specializate de diagnostic și tratament, precum spitale clinice, institute sau centre universitare, unități medicale superioare unui spital județean de urgență precum cel din Tulcea. În consecință, prezentarea tânărului Mihai Grigoraș ca un 'medic specialist în oncologie și hematologie pediatrică din județul Tulcea, care muncește de aproape un an în construcții, ca muncitor necalificat, din cauză că specializarea pe care o are nu îi dă dreptul de liberă practică sau să fie angajat în Spitalul Județean de Urgență Tulcea, unitate care se confruntă cu deficit de specialiști de mai mulți ani' este de natură să creeze o percepție nefavorabilă și neconformă cu realitatea asupra unității sanitare. Spitalul Județean de Urgență Tulcea rămâne deschis identificării unor soluții pentru atragerea medicilor specialiști, însă orice angajare se realizează cu respectarea legislației în vigoare, a structurii organizatorice aprobate și a posturilor existente. În cazul de față, nu a existat o decizie a conducerii unității de refuz al angajării medicului menționat. Manager, Dr. Năstăsescu Tudor Ion
Comunicat de presă - Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune
Scrisoare deschisă privind accesul real la medicamente Domnule Prim Ministru Ilie Bolojan, Declarația dumneavoastră legată de nevoia de a controla cheltuielile cu medicamentele pornește de la o preocupare legitimă: niciun sistem de sănătate nu poate funcționa fără reguli transparente, evaluare riguroasă și responsabilitate în folosirea banilor publici. Este normal ca statul să compare costuri, să elimine risipa și să susțină utilizarea medicamentelor generice atunci când acestea sunt disponibile, indicate și pot asigura continuitatea tratamentului. Dar tocmai pentru că vorbim despre viața și sănătatea oamenilor, această discuție nu poate fi redusă la formula 'un medicament scump face cam același lucru ca un medicament generic'. Uneori, un generic reprezintă o alternativă corectă și benefică. Alteori, o asemenea comparație este pur și simplu imposibilă. Iar atunci când devine politică publică fără analiză clinică, economică și de disponibilitate, ea poate produce consecințe grave pentru pacienți. Problema reală este că un medicament accesibil doar pe hârtie nu tratează pe nimeni. În România, discontinuitățile de aprovizionare și retragerile de pe piață sunt o vulnerabilitate structurală, cu efecte directe asupra aderenței la tratament și asupra echității accesului. O analiză recentă bazată pe date naționale pentru perioada 2017-2024 arată că episoadele de penurie au precedat, în medie, retragerile permanente cu aproximativ doi ani; studiul identifică, de asemenea, o fragilitate a pieței care afectează inclusiv produsele generice și biosimilare. Așadar, întrebarea nu este doar 'cât costă un medicament?', ci și 'va exista el în farmacie și în spital, continuu, atunci când pacientul are nevoie de el?'. Dacă un tratament este schimbat repetat din cauza lipsei de pe piață, dacă pacientul trebuie să alerge între farmacii, să întrerupă terapia sau să rămână fără opțiuni, economia aparentă din buget se poate transforma în complicații, internări, pierderi de șansă și costuri mai mari pentru întregul sistem. Mai mult, nu toate medicamentele inovatoare au un generic sau un biosimilar disponibil. Un generic poate apărea numai după expirarea perioadelor de protecție aferente medicamentului de referință, și nici atunci în toate cazurile, decizia de investiție în crearea și lansarea pe o anumita piață a unui generic depinzând de o multitudine de factori, printre care și existența compensată pe acea piață a medicamentului inovator. În anumite indicații, terapia inovatoare nu are încă un echivalent generic sau biosimilar; în altele, nu există o alternativă terapeutică echivalentă pentru anumite patologii. De aceea, înainte ca un medicament să fie prezentat drept 'foarte scump, dar înlocuibil', trebuie demonstrat transparent că există o alternativă disponibilă, adecvată clinic, autorizată pentru aceeași indicație și accesibilă fără întreruperi. Orice decizie privind accesul la medicamente trebuie să ia în considerare situația pacienților pentru care nu există alternative terapeutice echivalente (bolile rare). În cazul acestora, restrângerea accesului la medicamentul inovator poate echivala, în fapt, cu lipsirea de tratament, motiv pentru care interesul pacientului și dreptul său la îngrijire medicală adecvată trebuie să rămână prioritare Această precauție este cu atât mai necesară într-o țară în care accesul la tratamente inovatoare rămâne întârziat. O analiză a proceselor de rambursare din România a arătat că timpul mediu dintre decizia de evaluare a tehnologiei medicale și rambursare a crescut de la 273 de zile în perioada 2020-2023 la peste 450 de zile de zile în 2024-2025. Numărul indicațiilor care așteptau rambursarea a crescut de la 47 în 2022 la peste 100 în 2026. Nu putem cere pacienților să accepte că tratamentele inovatoare sunt 'prea scumpe' fără a analiza ce pierdem când întârziem accesul la ele și fără a verifica dacă alternativa invocată există în realitate. În România, problema nu este doar costul medicamentelor, ci și timpul pierdut până când ele ajung efectiv la pacienți: pentru terapiile aprobate de EMA între 2021 și 2024, perioada medie până la compensare a fost de 1.110 zile, față de media europeană de 597 de zile, iar la începutul anului mai puțin de unul din cinci medicamente era compensat și niciun medicament autorizat în 2023 sau 2024 nu intrase încă la compensare; în plus, chiar și după decizia HTA, intervalul până la compensarea efectivă a crescut de la o medie de 253 de zile în 2020-2023 la 447 de zile în 2024-2025, potrivit analizei ARPIM. România se află deja printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate niveluri de mortalitate din cauze prevenibile și tratabile. Nu este nevoie să ne disputăm o poziție exactă într-un clasament pentru a înțelege gravitatea situației. Pentru pacienți și familiile lor, fiecare deces care putea fi evitat prin prevenție, diagnostic la timp sau acces la îngrijire eficientă este o tragedie și un eșec de sistem. În acest context, orice politică de control al costurilor trebuie să răspundă nu doar la întrebarea 'cât economisim astăzi?', ci și la întrebarea 'ce tratament garantăm mâine și cu ce consecințe dacă el nu mai este disponibil?'. Nu cerem ca orice medicament nou sau costisitor să fie rambursat necondiționat. Cerem ca decizia să fie corectă, explicată și bazată pe dovezi, iar legislatia existenta sa fie respectata. Cerem ca un pacient să nu fie trimis de la un tratament indisponibil la altul, doar pentru că acesta apare mai ieftin într-un tabel. Cerem ca medicamentele generice să fie sprijinite ca pilon al accesului, prin condiții care le fac viabile și disponibile, nu transformate într-un pretext pentru a ignora riscul discontinuităților. Și cerem ca acolo unde nu există o alternativă terapeutică echivalentă, acest lucru să fie recunoscut onest. Sustenabilitatea nu poate însemna ca un pacient să se întrebe, lună de lună, dacă își va găsi tratamentul sau dacă va fi nevoit să o ia de la capăt cu o altă opțiune. Înseamnă să folosim cu grijă fiecare ban public, dar și să protejăm continuitatea tratamentului, să păstrăm producția și distribuția de medicamente viabile și să alegem soluțiile pe baza valorii lor clinice reale. Înseamnă, mai presus de orice, să nu transferăm costul unei economii bugetare asupra oamenilor care trăiesc cu boala, asupra familiilor lor și asupra șansei lor de a se vindeca. Un sistem de sănătate nu devine mai eficient atunci când economisește pe hârtie, dar lasă pacienții fără tratamentul de care depind. Devine mai fragil și mai puțin uman. Adevărata eficiență este aceea care face ca tratamentul potrivit să fie disponibil la timp, în mod continuu, pentru fiecare pacient care are nevoie de el. Semnatari Alina Comănescu, Președinte Asociația Sănătate pentru Comunitate Rozalina Lăpadatu, Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune Radu Gănescu, Președinte Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) Marinela Debu, Președinte APAH-RO Eduard Andrei Pletea, Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative Rodica Molnar, Președinte ASCOTID Dorica Dan, Președinte Alianța Națională pentru Boli Rare din România Otilia Stanga, Președinte Asociația Română a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL SATU MARE: TRAFIC BLOCAT PE DN 1F Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1F, în zona localității Căuaș, județul Satu Mare, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 2 victime, cu diferite leziuni, aflate în evaluare medicală. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers. Se estimează reluarea traficului în jurul orei 18:00.
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
PERSOANE CERCETATE ÎN DOUÄ CAUZE PENALE, PRIVIND TRAFICUL DE DROGURI ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale, a 6 persoane, cu vârste între 19 și 34 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, în formă continuată. În sarcina a două dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv deținerea, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu. Din probatoriul administrat în cadrul primului dosar penal a reieșit faptul că, în intervalul septembrie 2022 - martie 2023, o persoană, de 28 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut în municipiile Galați și Tulcea, diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4EN-PINACA). De asemenea, în perioada în care s-a aflat încarcerat într-o unitate de penitenciar, tot din județul Tulcea, ar fi introdus, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut droguri de mare risc (MDMB-4e-PINACA) impregnate în coli de hârtie. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că alte 4 persoane, în perioada august 2025 - august 2026, la diferite date, ar fi procurat, inclusiv de la persoana de 28 de ani, diferite cantități de produse psihoactive și droguri de mare risc (5F-ABD, 5F-MDMB-PINACA, NEP și MDMB-4e-PINACA), pe care le-ar fi comercializat sau oferit cu titlu gratuit în municipiul Tulcea. În perioada menționată, una dintre persoane ar fi deținut și vândut și canabis, drog de risc. Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități din substanțele tranzacționate de către persoanele în cauză, inclusiv mai multe coli impregnate cu substanțe stupefiante, introduse în unitatea de penitenciar, iar în urma perchezițiilor efectuate, la data de 19 august 2026, în județele Tulcea și Galați, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,4 kilograme de produs psihoactiv (N-ethylpentedrone), 800 de grame de canabis, 130 de grame 5F-ADB, 30 de grame MDMB-4en-PINACA, 66 de coli de hârtie de matematică, impregnate cu produs psihoactiv 5F-ADB, pregătite pentru vânzare, diferite cantități de canabis și rezină de canabis, grindere, cântare, aparate de vidat, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă. Probele administrate, coroborate cu numărul mare de coli impregnate cu produse cu efecte psihoactive și droguri de mare risc arată că persoana de 28 de ani ar fi introdus substanțe stupefiante în mai multe penitenciare din România, prin scrisori cu coli impregnate. Cercetările în cadrul celei de-a doua cauze au reliefat că, în perioada 2024 - iunie 2026, la diferite intervale de timp, o persoană, de 22 de ani, ar fi deținut și vândut, în județul Tulcea, diferite cantități de ADB-BUTINACA (produse cu efecte psihoactive) și MDMB-4en-PINACA (drog de mare risc), cu suma de 50 de lei pentru o doză. De asemenea, aceasta ar fi oferit în mai multe rânduri, țigarete confecționate artizanal cu produse cu efecte psihoactive. La datele de 19 și 20 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Tulcea au dispus, în cele două cauze penale, reținerea a 6 persoane. Astăzi, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea au dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Constanța și Galați, inspectoratelor de poliție județene Tulcea și Galați, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea și Grupării de Jandarmi Mobile Constanța. Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Comunicat de presă - Centrul Român OISTAT
De la Brâncuși la Scenografie Contemporană: Începe International Program in Scenography 2026 Între 24 august și 6 septembrie 2026, faleza lacului Siutghiol și situl arheologic al Castrului Roman din orașul Ovidiu devin din nou un laborator creativ în aer liber, în cea de-a cincea ediție a International Program in Scenography (IPS). Singura rezidență artistică internațională din România dedicată scenografiei și instalațiilor site-specific reunește anul acesta tineri artiști emergenți din întreaga lume, care vor crea alături de mentori consacrați la nivel internațional. De la ediția-pilot din 2022, IPS s-a afirmat ca un reper în peisajul artistic global, aducând laolaltă scenografi, arhitecți, coregrafi, regizori, performeri, light, sound și costume designeri pentru a explora noi forme de expresie în dialog direct cu patrimoniul și comunitatea locală. Tema din acest an - 'Bird in Space' - pornește de la una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Constantin Brâncuși și marchează 150 de ani de la nașterea artistului. Propunerea nu urmărește doar o referință formală, ci deschide o reflecție asupra esenței creației: cum se ajunge de la formă la idee și ce rămâne atunci când reprezentarea este redusă la gest. În același timp, lucrarea trimite la celebrul proces Brâncuși vs. Statele Unite, desfășurat acum 100 de ani, un moment care a schimbat fundamental modul în care este definită arta modernă. Într-un prezent în care inteligența artificială influențează tot mai mult procesele creative, tema devine un punct de plecare pentru întrebări despre autor, intenție și sens, punând moștenirea lui Brâncuși în dialog direct cu realitatea artistică de astăzi. IPS 2026 este structurat în trei etape: Ateliere intensive (25 - 27 august): Sesiuni de cercetare și creație conduse de cei 3 mentori, Sean Crowley, Ana Mărgineanu și Peter Bottazi, artiști internaționali de prestigiu, care vor pregăti și iniția tinerii în procesul de creație scenografică site-specific. Construcția instalațiilor și ateliere comunitare (28 august - 4 septembrie): Timp de șapte zile, ideile prind formă tangibilă. Participanții construiesc instalațiile pe faleza lacului Siutghiol și în spațiul Castrului Roman. În paralel, copiii din comunitatea locală vor lua parte la un program educațional dedicat artelor vizuale și construcției de forme spațiale. Bird in Space GALA (5 septembrie): Evenimentul de încheiere organizat pe malul lacului, deschis publicului larg, ce oferă o experiență imersivă unică. Gala include vernisajul instalațiilor site-specific, momente performative, live art și parade artistice, aducând laolaltă comunitatea locală, artiști, critici și personalități marcante din lumea teatrului și a artelor vizuale. Muzică și comunitate: Lăutăresele ȘARAIMANIC la Gala IPS 2026 Gala se va încheia cu un program artistic special susținut de LÄ‚UTÄ‚RESELE ȘARAIMANIC. Două voci remarcabile din culturi și comunități distincte din România își vor uni energiile sonore pe malul lacului Siutghiol: Bianca Mihai, vocea plină de sensibilitate a culturii rrome, și Aylin Cadîr, vocea eterică a moștenirii turco-române. Intrarea este liberă. LÃUTÃRESELE este un concept artistic inițiat de mișcarea culturală ȘARAIMANIC, ce aduce în prim-plan 'femeia care se cântă' - femeia care își dă glas sieși, susținută și purtată de maieștrii lăutari, păstrători ai tradițiilor muzicale vii din România. Prin muzică, Șaraimanic creează punți între lumi, transformând Gala IPS într-o celebrare a diversității, identității și artei fără granițe. IPS 2026 continuă să consolideze poziția României pe harta scenografiei internaționale, oferind o platformă unică de colaborare și de schimb cultural. Rezidență artistică unică în România, International Program in Scenography este organizată de: ORGANIZATORI: Centrul Român OISTAT, Primăria Ovidiu, Teatrul de Stat Constanța, Consiliu Județean Constanța PROIECT CO-FINANȚAT DE: AFCN, Consiliul Județean Constanța prin Teatrul de Stat Constanța; Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. PARTENERI INSTITUȚIONALI: UNITER, Institutul Cultural Român, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez, Goethe Institut PARTENERI: Cherhana Ovidiu, Hotel Piccadilly Mamaia SPONSORI: Bigstore, Caii de la Letea, DM, Total Display Grup, Creative Bags PARTENERI MEDIA: Zile și Nopți, Radio România Cultural, TVR Cultural, Teatrul Azi, Munteanu Recomandă, Curatorial, România Pozitivă, Scena.ro, Mezomorf. Mai multe detalii pe https://www.ipsresidency.com/ IPS 2026 socials: International Program in Scenography Website oficial: https://www.ipsresidency.com/ Facebook: IPS Residency Instagram: @ips_residency Centrul Român OISTAT Facebook: Oistat Romania Instagram: @oistat.ro
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
TRIMITERE ÎN JUDECATÃ Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin rechizitoriul din data de 19 08 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Tărău Alin-Nicușor și Suciu Sebastian-Marius (în prezent pensionați), la data faptelor comisari șefi de poliție în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea, pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, precum și, în cazul inculpatului Tărău Alin-Nicușor, pentru instigare la aceste fapte, în legătură cu obținerea unor facilități de parcare gratuită în parcările administrate de Primăria Municipiului Oradea. Potrivit actului de sesizare al instanței, în perioada 2023-2024, cei doi inculpați ar fi acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, prin care ar fi urmărit obținerea unor foloase patrimoniale injuste pentru ei și pentru alte persoane din cadrul structurii de poliție. Concret, aceștia ar fi indus și menținut în eroare reprezentanții Primăriei Municipiului Oradea cu privire la faptul că autovehiculele pentru care se solicita parcare gratuită ar fi fost autoturisme de serviciu, utilizate în activități operative. În realitate, o parte dintre autovehiculele incluse în documentația transmisă ar fi fost autoturisme personale ale unor lucrători din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Oradea sau ale unor membri de familie ai acestora, utilizate în interes personal. Printre acestea s-ar fi aflat și autovehicule aflate în proprietatea sau folosința unor persoane apropiate inculpaților. Pentru susținerea solicitărilor adresate autorității locale, ar fi fost întocmite și folosite mai multe înscrisuri oficiale false, respectiv trei anexe depuse la Primăria Municipiului Oradea, în cuprinsul cărora, pe lângă numerele de înmatriculare ale autovehiculelor de serviciu, ar fi fost inserate și numerele de înmatriculare ale unor autoturisme personale. Aceste anexe ar fi fost transmise împreună cu adrese purtând semnătura inspectorului șef al I.P.J. Bihor, aspect care ar fi consolidat aparența de legalitate a demersului. Din materialul probator rezultă că mecanismul ar fi fost repetat în mai multe momente distincte, în cursul anilor 2023 și 2024, fiind reținute acte materiale succesive, corespunzătoare fiecărei transmisii de documente către Primăria Municipiului Oradea. Prin aceste demersuri, reprezentanții instituției ar fi fost determinați să acorde gratuități de parcare unor autovehicule care nu ar fi îndeplinit condițiile prezentate, ceea ce ar fi condus la neîncasarea contravalorii abonamentelor lunare de parcare. Prejudiciul reținut în cauză a fost estimat la suma de 58.400 lei, reprezentând contravaloarea abonamentelor de parcare aferente locurilor atribuite autovehiculelor respective și neîncasate de unitatea administrativ-teritorială. În cauză s-a reținut că inc. Suciu Sebastian-Marius ar fi întocmit, falsificat și folosit înscrisurile depuse la Primăria Municipiului Oradea în timp ce inc. Tărău Alin-Nicușor ar fi determinat aceste acțiuni și ar fi contribuit la transmiterea documentelor, fiind vizate inclusiv autovehicule aflate în folosința sa și a unor apropiați. Totodată, în sarcina inculpatului Tărău Alin-Nicușor a fost reținută și calitatea de instigator la fals intelectual și uz de fals, întrucât, potrivit rechizitoriului, acesta ar fi solicitat inserarea în tabele a unor numere de înmatriculare care nu aparțineau exclusiv autovehiculelor folosite în activitatea operativă, ci și unor autoturisme personale. Dosarul a fost trimis spre judecare instanței competente - Judecătoria Oradea, Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată reprezintă faze ale procesului penal, iar pe parcursul întregului proces inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BIHOR
Comunicat de presă - Creative Arts
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Analiza datelor descărcate din sistemele de tracking ale aeronavelor F-16 și corelarea acestora cu informațiile obținute de echipajul navei ajunsă în zonă au confirmat că a fost vorba despre o singură dronă. Drona a fost lovită cu tunul de bord al unei aeronave F-16, fără a fi însă distrusă complet. Ulterior, militarii EOD aflați la bordul navei au neutralizat drona în condiții de siguranță. Verificările efectuate au confirmat că aceasta avea încărcătură explozivă. Biroul de presă
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL CARAȘ - SEVERIN: TRAFIC BLOCAT PE DN 6 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 6 Caransebeș - Lugoj, în zona localității Prisaca, județul Caraș-Severin, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 5 victime, dintre care 2 minori, care sunt transportate la spital. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, traficul fiind dirijat pe rută ocolitoare. Se estimează reluarea circulației în jurul orei 17:00.
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
Polițiștii tulceni atrag atenția asupra fraudelor telefonice și online Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea desfășoară activități de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la riscurile asociate infracțiunilor de înșelăciune comise prin intermediul telefonului și al internetului. Având în vedere creșterea numărului de tentative de fraudă în mediul online, cetățenii sunt îndemnați să manifeste vigilență și să adopte măsuri preventive pentru protejarea datelor personale și financiare. În prezent, infractorii utilizează identități false, tehnici de manipulare și scenarii credibile pentru a determina victimele să transmită informații confidențiale, date bancare sau să efectueze transferuri de bani către conturi controlate de aceștia. Metode frecvent utilizate de infractori: Una dintre cele mai întâlnite metode constă în transmiterea unor apeluri sau mesaje false în numele unor instituții precum A.N.A.F., bănci ori firme de curierat. Prin intermediul acestora, victimele sunt determinate să acceseze link-uri frauduloase, să introducă datele cardului bancar sau să efectueze plăți neautorizate. De asemenea, autorii folosesc frecvent metoda spoofing, prin care este falsificat numărul de telefon afișat pe ecranul persoanei apelate, creând aparența că apelul provine din partea unei instituții de încredere. O altă modalitate de fraudare o reprezintă clonarea paginilor de internet ale unor instituții publice, unități bancare, firme de curierat sau platforme de comercializare a produselor, acestea fiind utilizate pentru obținerea ilegală a datelor personale și financiare. Totodată, polițiștii atrag atenția asupra investițiilor fictive în criptomonede sau acțiuni, promovate prin intermediul rețelelor de socializare. În multe situații sunt utilizate tehnologii bazate pe inteligență artificială pentru realizarea unor videoclipuri și imagini de tip deepfake, extrem de realiste, în care apar persoane prezentate drept polițiști, experți financiari sau celebrități, cu scopul de a induce în eroare utilizatorii și de a-i determina să investească bani. Au fost semnalate, la nivel național, cazuri în care videoclipuri false au fost create folosind imaginea unor persoane care pretindeau că reprezintă instituții ale statului sau domeniul financiar, recomandând investiții ori solicitând furnizarea unor date financiare pentru efectuarea ulterioară a unor tranzacții neautorizate. Este important de reținut că organele de poliție nu contactează cetățenii prin apeluri video, prin intermediul aplicațiilor WhatsApp, Zoom, Google Teams sau al altor platforme similare, pentru a face recomandări privind investițiile financiare. De asemenea, polițiștii nu vor solicita niciodată transferarea banilor într-un așa-zis 'cont colector' și nu vor cere transmiterea datelor bancare complete, a codurilor PIN sau a codurilor de securitate prin telefon, e-mail ori aplicații de mesagerie. Semnele unei posibile fraude: Cetățenii trebuie să manifeste atenție atunci când observă: - presiunea de a lua rapid o decizie sau de a transfera urgent bani; - solicitarea datelor bancare, a parolelor sau a codurilor de securitate; - mesaje care conțin greșeli gramaticale ori provin de la adrese suspecte; - promisiuni privind obținerea unor câștiguri rapide și garantate; - utilizarea imaginii unor persoane sau instituții pentru a crea încredere. Recomandări preventive: Pentru prevenirea victimizării, polițiștii recomandă cetățenilor: - să nu transmită date personale sau bancare prin telefon, SMS, e-mail sau aplicații de mesagerie; - să nu acceseze link-uri primite de la persoane necunoscute; - să verifice întotdeauna informațiile prin surse oficiale, apelând direct instituția sau accesând site-ul oficial; - să nu instaleze aplicații la solicitarea unor persoane necunoscute; - să nu efectueze investiții financiare sub presiunea timpului și să verifice autenticitatea ofertelor; - să discute cu membrii familiei, în special cu persoanele vârstnice, despre riscurile asociate fraudelor online. În situația în care ați fost victima unei fraude sau suspectați o tentativă de înșelăciune, sesizați de urgență cea mai apropiată unitate de poliție și anunțați imediat banca, pentru limitarea eventualului prejudiciu. Vigilența este cea mai bună formă de protecție!
Comunicat de presă - CONAF
Comunicat de presă - Poliția Română
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman
BÃRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări față un bărbat, în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane. La data de 19 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că, la data de 16 august a.c., în timp ce fiul său se afla pe stradă, în comuna Balaci, acesta ar fi fost mușcat de un câine, care ar fi ieșit din curtea unei locuințe. Persoana vătămată s-a prezentat la spitalul din municipiul Roșiori de Vede pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. A fost identificat proprietarul câinelui ca fiind un bărbat, iar în urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de acesta. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
Astăzi, 20 august a.c., în jurul orei 9.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism conduce haotic și pune în pericol siguranța rutieră. La scurt timp polițiștii au identificat, în localitatea Pecineaga, autoturismul semnalat și au efectuat semnal de oprire. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmărirea acestuia. La un moment dat, pe timpul deplasării, autoturismul urmărit a intrat în derapaj și s-a răsturnat. Pentru a evita coliziunea cu autoturismul, autospeciala de poliție a efectuat o manevră în urma căreia a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile. La nivelul autospecialei de poliție a izbucnit un incendiu, care a fost ulterior lichidat. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului autoturismului și negativ pentru agentul de poliție. Toate persoanele implicate (doi polițiști din autospecială, conducătorul auto și un pasager din autoturism) au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea dinamicii evenimentului și a cauzelor exacte în care s-a produs.
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ A condus având acest drept suspendat La data de 19 august a.c., în jurul orei 10:30, pe DN 7, km. 250 + 200 m, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 49 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având acest drept suspendat. *** A condus un autoturism neînmatriculat La data de 19 august a.c., în jurul orei 11:50, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un moped condus pe bulevardul Corneliu Coposu, de către un bărbat, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Miercurea Sibiului. Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că mopedul condus de către bărbat nu este înmatriculat sau înregistrat. Astfel, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat. *** Conducere fără permis La data de 20 august a.c., în jurul orei 00:40, în localitatea Șelimbăr, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu - Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șoseaua Sibiului la volanul căruia se afla un tânăr, localnic, în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. *** Reținut pentru loviri sau alte violențe La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 16 august a.c., în jurul orei 19:20, în municipiul Sibiu, pe strada Nicolae Iorga, în apropierea unei societăți comerciale, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul în vârstă de 36 de ani ar fi agresat fizic un alt bărbat, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Agnita, acesta fiind transportat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale. În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 36 de ani, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Comunicat de presă - Guvern
Funcționalitatea 'Link de plată' în aplicația e-Terra, reactivată Funcționalitatea 'Link de plată' în aplicația e-Terra, care permite persoanelor autorizate și notarilor să trimită beneficiarului un link unic prin e-mail sau SMS, astfel încât acesta să achite personal, cu cardul,
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Gheorghe Piperea (europarlamentar AUR/ECR): 'IMM Invest, nota de plată lăsată de stat băncilor ajunge la miliarde de lei' Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea critică modul în care programele IMM Invest și IMM Invest Plus au transferat o parte semnificativă a riscului de creditare către stat, în condițiile în care o mare parte din finanțări ar fi fost folosită pentru rostogolirea unor datorii, nu pentru investiții. Acesta atrage atenția că rata de default a crescut puternic, iar statul a ajuns deja să plătească băncilor miliarde de lei în contul garanțiilor acordate. 'Pentru a atenua consecințele negative ale plandemiei asupra IMM-urilor, statul român a emis prin OUG (desigur) un mini-PNRR, sub forma unor garanții de stat pentru credite acordate de bănci IMM-urilor. Au fost două astfel de programe: IMM Invest și IMM Invest Plus. Valoarea totală a expunerii statului: 58 de miliarde de lei. Ce înseamnă 'expunere'? Statul garanta 80% din valoarea împrumutului, pentru cazul imposibilității de restituire a împrumutului. Debitorul trebuia să garanteze doar 20%. Banca încasa totul, în caz de neplată la 90 de zile de la scadență: 20% de la debitor, 80% de la stat. În caz de faliment, pierdea 20% dacă debitorul nu prea putea aduce ipoteci. Nu orice IMM era 'bancabil'. Trebuia să fie vorba de afaceri consolidate sau de viitor, dar cu dificultăți financiare pasagere cauzate de plandemie. Așadar, nu ar fi trebuit să apară probleme de rambursare. În realitate, de la bun început, programul a avut probleme: încă de atunci am atras atenția, dar a fost ca și când țineam pledoarii în deșertul Gobi. Eram bannat, ostracizat, ba chiar diabolizat, că, deh, era plandemie și nu se cădea să cârtești față de minunatele programe arahatiene-câțiene (Arahat + Câțu = love). De ce mi s-a părut problematic? În principal, pentru că 85% din credite erau pentru rostogolirea unor datorii vechi, iar nu pentru investiții. Restul de 15% mergea la capital de lucru, adică nevoi urgente de bani, iar nu investiții. Din acest punct de vedere, am zis că, de fapt, numele de IMM Invest e o poreclă, iar nu o indicație a produsului. Ce să vezi? În 2025, rata de default a fost de 6%. În 2026, a depășit 13%. Ce înseamnă default? Imposibilitatea de plată sau falimentul debitorului, caz în care banca cere și obține imediat de la stat 80% din sumă, capital, dobânzi și penalități. Statul a plătit băncilor 1 (un) miliard de lei pentru default în programele IMM Invest & Plus. În 2026, deja s-a plătit încă 1 (un) miliard de lei. Nu-i bai, până la 10 miliarde, cât este soldul acestor garanții, mai e timp. Vreo 2 ani de politică bolojaniană. La final, statul va fi dator băncilor (încă) 10 miliarde. Notă finală de ofticare totală: programele Prima Casă, în care statul a dat garanție de 45% la creditele ipotecare, înseamnă o 'expunere' a statului de 9 miliarde de euro. Aici rata de default e încă mică, dar 'datorită' programelor bolojaniene, rata va putea ajunge rapid la 25%. E inflație, e scădere a puterii de cumpărare a banilor, e șomaj, e creștere a fiscalității și a costului utilităților: nu are cum să fie bine', a declarat europarlamentarul AUR/ECR, Gheorghe Piperea. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

