Comunicate
4500 articole
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI AU EMIS PESTE 2.000 DE PERMISE ÎN ULTIMELE 72 DE ORE În ultimele 72 de ore, polițiștii de imigrări au emis 1.684 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. În aceeași perioadă au fost eliberate și 568 de permise de ședere destinate beneficiarilor de protecție temporară. De asemenea, în perioada de referință, polițiștii de imigrări au desfășurat, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituții cu atribuții în domeniu, 54 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor. În urma activităților desfășurate, 25 de străini au fost depistați în situații ilegale, 16 fiind îndepărtați sub escortă până la punctele de trecere ale frontierei, iar pentru ceilalți fie au fost îndrumați către structurile de imigrări să-și reglementeze șederea sau au fost dispuse alte măsuri. Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale. Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare. BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Pianista Angela Drăghicescu participă la Festivalul și Academia de Muzică de Cameră MiraTone de la Budapesta cu sprijinul ICR Institutul Cultural Român de la Budapesta sprijină participarea pianistei Angela Drăghicescu la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului și Academiei Internaționale de Muzică de Cameră MiraTone, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate muzicii de cameră din Europa Centrală, desfășurat între 22 și 30 august 2026. Distins cu prestigiosul EFFE Label ('Remarkable Arts Festival'), acordat de Asociația Europeană a Festivalurilor, MiraTone reunește anual la Budapesta artiști consacrați, profesori și tineri muzicieni din peste 25 de țări, constituind o platformă de referință pentru dialog artistic, educație și colaborare internațională. Parteneriatul dintre ICR Budapesta și Festivalul MiraTone continuă pentru al treilea an consecutiv, confirmând angajamentul comun pentru promovarea excelenței artistice și consolidarea schimburilor culturale internaționale. Pianista Angela Drăghicescu va susține mai multe sesiuni de masterclass, adresate elevilor și studenților, și va urca pe scenă în patru concerte incluse în programul festivalului. Unul dintre reperele ediției din acest an va fi concertul 'French Evening', programat în data de 26 august 2026 la Institutul Francez din Budapesta. Repertoriul serii reunește lucrări semnate de Claude Debussy, Maurice Ravel, Melanie Bonis și Lili Boulanger, într-o formulă camerală internațională ce aduce împreună muzicieni din România, Franța, Portugalia, Polonia, Cehia, Ungaria și Statele Unite ale Americii. Alături de interpreți consacrați ai scenei europene - Miranda Liu (vioară), Bartosz Koziak (violoncel), Tomas Jamnik (violoncel), Adriana Ferreira (flaut), Sergio Pires (clarinet) și Francois Dumont (pian) - Angela Drăghicescu va aduce în prim-plan universul sonor al muzicii franceze de la începutul secolului al XX-lea, printr-un program caracterizat de eleganță, subtilitate și rafinament. Vineri, 28 august 2026, pianista română va concerta în cadrul 'Central European Serenade', găzduit de FUGA Budapest Center of Architecture, unul dintre cele mai importante centre culturale independente ale capitalei ungare. Angela Drăghicescu a fost invitată alături de Igor Karsko (vioară), Daniel Rumler (vioară și violă), Haruka Nagao (violă), Tomas Krejbich (violă), Tomas Jamnik (violoncel), Sergio Pires (clarinet) și Csaba Palfi (clarinet). Programul va include lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, George Enescu și Bohuslav Martinu, propunând o incursiune în universul muzical central-european și evidențiind diversitatea tradițiilor culturale ale regiunii. Un moment deosebit al serii îl va constitui interpretarea Sonatei nr. 3 pentru vioară și pian - în caracter popular românesc, op. 25 de George Enescu, una dintre capodoperele repertoriului românesc. Muzicieni provenind din România, Slovacia, Elveția, Cehia, Portugalia, Japonia și Ungaria vor da viață unui program ce reflectă diversitatea culturală și vocația dialogului artistic, promovate de MiraTone. Sâmbătă, 29 august 2026, Angela Drăghicescu va urca din nou pe scena Centrului FUGA în cadrul concertului 'Shared Horizons', un program dedicat întâlnirii dintre tradițiile muzicale ale Europei Centrale și de Est și creația contemporană. Publicul va avea ocazia să asculte lucrări de Jan Freidlin, Oleksandr Kozarenko și Franz Liszt, inclusiv două piese prezentate in premieră în Ungaria: Expectation de Jan Freidlin și Irmologion de Oleksandr Kozarenko. Artista română va evolua alături de muzicieni din Ucraina, Polonia și Portugalia, precum și de MiraTone Ensemble, format din profesori, participanți și membri ai Orchestrei Simfonice de Tineret a Ucrainei. Programul evidențiază dialogul dintre tradiție și creația contemporană, demonstrând modul în care muzica poate conecta generații, spații culturale și sensibilități artistice diverse. Interpretează: Andrii Murza (vioară), Bartosz Koziak (violoncel), Adriana Ferreira (flaut), Angela Draghicescu (pian) și MiraTone Ensemble. Seria de concerte la care ia parte pianista română se va încheia pe 30 august 2026 cu evenimentul muzical 'Kurtag 100 - Shadowplay', găzduit de FUGA Budapest Center of Architecture, dedicat aniversării centenarului compozitorului maghiar Gyorgy Kurtag, una dintre personalitățile marcante ale muzicii contemporane europene. Programul reunește lucrări de Gyorgy Kurtag, Toru Takemitsu, Katarzyna Krzewinska, Gergely Vajda și Csanad Kedves. Seara muzicală invită publicul să exploreze multiplele expresii ale creației camerale contemporane, de la reflecții asupra memoriei și identității până la experimente sonore de mare rafinament. Angela Drăghicescu va cânta alături de violonista japoneză Haruka Nagao, pianistul maghiar Bertalan Robotka și cvartetul V4 String Quartet, ce are în componență muzicienii Miranda Liu (vioară), Daniel Rumler (vioară), Tomas Krejbich (violă) și Bartosz Koziak (violoncel). Desemnată de publicația The New York Times drept o pianistă 'elegantă și spectaculoasă', Angela Drăghicescu se bucură de o reputație consolidată pe marile scene ale lumii. A concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall, Kennedy Center, Konserthuset din Stockholm sau Salle Gaveau din Paris și a colaborat de-a lungul carierei cu personalități de prim rang ale muzicii clasice, între care Maxim Vengerov și Zubin Mehta, precum și cu membri ai Filarmonicii din Berlin. Dincolo de activitatea concertistică, pianista desfășoară o intensă activitate academică și de cercetare. Angela Drăghicescu este recunoscută la nivel internațional pentru contribuțiile sale la redescoperirea și promovarea operei lui George Enescu, inclusiv prin recuperarea și prezentarea în premieră mondială, în anul 2019, a primului trio cu pian al compozitorului, considerat pierdut timp de peste cincizeci de ani. De asemenea, cercetarea sa doctorală dedicată liedului românesc și creației lui Nicolae Bretan a fost recompensată cu distincția 'Dissertation of the Year' la Universitatea din Texas. Prin activitatea sa pedagogică, artistică și de promovare culturală, Angela Drăghicescu contribuie constant la integrarea patrimoniului muzical românesc în circuitul internațional al muzicii clasice, fiind apreciată atât ca interpretă, cât și ca ambasador cultural al României. Programul concertelor susținute de Angela Drăghicescu la Budapesta: 26 august 2026 - concertul 'French Evening', la Institutul Francez din Budapesta; 28 august 2026 - concertul 'Central European Serenade', la Centrul FUGA din Budapesta; 29 august 2026 - concertul 'Shared Horizons', la Centrul FUGA din Budapesta; 30 august 2026 - concertul 'Kurtag 100 - Shadowplay', la Centrul FUGA din Budapesta. Fondat în anul 2019 de violonista Miranda Liu, evenimentul intitulat Festivalul și Academia Internațională de Muzică de Cameră MiraTone a devenit într-un timp scurt un reper al vieții muzicale europene. Prin zecile de concerte și sute de ore de activități educaționale organizate anual, festivalul contribuie la formarea unei noi generații de muzicieni și la dezvoltarea cooperării artistice internaționale. Recompensat de două ori cu distincția europeană EFFE Label, MiraTone își consolidează constant poziția printre cele mai importante evenimente de muzică clasică din Europa. Susținerea participării Angelei Drăghicescu la ediția din acest an a Festivalului și Academiei MiraTone reflectă angajamentul Institutului Cultural Român de la Budapesta de a promova valorile culturale românești în spațiul internațional și de a facilita prezența artiștilor români de prestigiu în cadrul unor manifestări culturale de anvergură, contribuind astfel la consolidarea dialogului prin intermediul muzicii. Pianista Angela Drăghicescu a fost recent protagonista turneului internațional BrancuSING, alături de soprana Rodica Vică, un proiect organizat de Asociația InoMusicArt, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), având printre parteneri ICR Paris, ICR Viena, ICR Budapesta, ICR Lisabona, ICR Madrid și ICR New York. Biroul de presă al ICR
Comunicat de presă - USR Bistrița-Năsăud
Marinel Rus: 'Votul Comitetului Politic confirmă unitatea USR în jurul lui Dominic Fritz' 'Aseară am participat la Comitetul Politic al USR, unde am votat pentru reconfirmarea lui Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului. Comitetul Politic al USR a reconfirmat ieri, prin vot, în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), sprijinul politic pentru Dominic Fritz în funcția de președinte al USR. USR reafirmă fără echivoc sprijinul politic pentru Dominic Fritz ca președinte al partidului. USR a fost și va rămâne în opoziție totală față de orice încercare de capturare a instituțiilor democratice ale statului român și față de orice folosire a acestora în interes politic. Decizia luată de majoritatea PSD din Curtea Constituțională a României, instituția care ar trebui să protejeze legea fundamentală și drepturile cetățenilor, nu poate schimba nici votul timișorenilor și nici opțiunea membrilor USR, exprimată prin vot direct, pentru Dominic Fritz. Dimpotrivă, în fața acestui atac, USR este mai unit și mai determinat ca niciodată să apere democrația, statul de drept și votul cetățenilor. Principiul constituțional potrivit căruia o lege nu poate produce efecte pentru trecut este una dintre garanțiile esențiale care îi protejează pe cetățeni de abuzurile statului. Încălcarea acestui principiu creează un precedent extrem de periculos: dacă regulile pot fi schimbate retroactiv pentru a lovi un adversar politic, atunci niciun cetățean nu mai poate avea garanția că este protejat în fața arbitrariului puterii. Votul Comitetului Politic confirmă încă o dată mandatul politic al lui Dominic Fritz și unitatea partidului în jurul președintelui ales de membrii USR.USR rămâne puternic în fața presiunilor PSD-AUR și se va opune oricărei tentative de instalare în România a unui regim nedemocratic, bazat pe abuz de putere, control politic asupra instituțiilor și protejarea hoției. USR va continua să apere votul cetățenilor, independența instituțiilor și principiile constituționale care garantează libertatea și democrația în România.' A declarat Marinel Rus, președintele USR Bistrița-Năsăud.
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: În data de 20.08.2026 Judecătoria Arad a fost sesizată prin rechizitoriul întocmit de către procurorul de caz prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D.C.G., în vârstă de 53 de ani, cercetată sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prevăzută de art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 205/2004, în forma continuată, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (5 acte materiale); - uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prevăzută de art. 25 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 205/2004, în forma continuată, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale); - schingiuirea animalelor, în formă continuată, faptă prev. de art. 25 alin. (3) lit. b din Legea nr. 205/2004; - schingiuirea animalelor, în formă continuată, faptă prev. de art. 25 alin. (3) lit. b din Legea nr. 205/2004. În esență, s-a reținut că: 1. În perioada 10.02.2026-18.03.2026, la locația situată pe raza loc. Mâsca, jud. Arad, inculpata D.C.G., în calitate de deținător de câine, a ucis fără drept un număr de 5 exemplare canine, prin lipsire de apă și hrană și alte mijloace de subzistență și igienă. 2. În perioada 10.02.2026-20.03.2026, la locația situată pe raza loc. Gurba, jud. Arad, inculpata D.C.G., în calitate de deținător de câine, a ucis fără drept un număr de 3 exemplare canine, prin lipsire de apă și hrană și alte mijloace de subzistență și igienă. 3. În perioada 10.02.2026-18.03.2026, aflându-se la imobilul pe raza loc. Mâsca, jud. Arad, inculpata D.C.G., în calitate de deținător de câine, a schingiuit un număr de 40 exemplare canine, prin înfometare, lipsire de apă și condiții de adăpost corespunzătoare, în mod constant, constatându-se urme vizibile de inaniție, provocându-le acestora suferințe fizice și psihice inutile. 4. În perioada 10.02.2026-20.03.2026, la locația situată pe raza loc. Gurba, jud. Arad, inculpata D.C.G., în calitate de deținător de câine, a depozitat și a schingiuit un număr de 55 exemplare canine, prin lipsirea de apă și hrană și alte mijloace de subzistență și igienă, în mod sistematic, provocându-le acestora suferințe fizice și psihice inutile. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda este abilitată să aducă la cunoștința publicului următoarele: În data de 12.08.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul C.A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (12 acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C.pen. (recidivă postexecutorie). În concret, inculpatul C.A în perioada 08.04.2026-07.08.2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a sustras din mai multe centre comerciale din mun. Turda diverse produse alimentare și de igienă, prejudiciul total fiind de 3169 lei. În data de 12.08.2026 procurorul de caz a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile a inculpatului C.A., aflat în stare de reținere. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. În cauză, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției Mun. Turda - Biroul de Investigații Criminale. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Comunicat de presă - Senator Lucian Mărginean (PSD)
Senatorul PSD Mureș, Dr. Lucian Mărginean: 'Pesta porcină africană nu mai poate fi tratată ca o problemă locală. Fermierii au nevoie de protecție, nu de abandon' Reapariția și extinderea focarelor de pestă porcină africană în județul Mureș reprezintă un semnal de alarmă pe care autoritățile nu își mai permit să îl ignore. În spatele fiecărui focar nu se află doar o statistică sanitar-veterinară, ci munca de ani de zile a unui fermier, investițiile unei familii și, în multe cazuri, o parte importantă din veniturile unei gospodării. Consider că protejarea sectorului zootehnic trebuie să fie o responsabilitate permanentă a statului român, nu o reacție care apare doar după confirmarea unui nou focar. Situația epidemiologică din județul nostru este cu atât mai preocupantă cu cât populația de mistreți reprezintă una dintre principalele surse de menținere și răspândire a virusului. Acest lucru impune o supraveghere mult mai riguroasă a fondului cinegetic, o cooperare reală între autoritățile sanitar-veterinare, administratorii fondurilor de vânătoare și crescătorii de animale, precum și aplicarea consecventă a măsurilor de biosecuritate. Trebuie să recunoaștem însă și un lucru important: acolo unde regulile de biosecuritate sunt respectate cu strictețe, riscurile pot fi reduse considerabil. Marile exploatații comerciale din Mureș au reușit până acum să își protejeze efectivele prin măsuri riguroase, ceea ce demonstrează că prevenția funcționează. Din păcate, gospodăriile individuale rămân mult mai vulnerabile și au nevoie de sprijin, informare și îndrumare concretă din partea autorităților. Nu putem vorbi despre agricultură puternică și securitate alimentară fără să protejăm crescătorii de animale. Iar atunci când un fermier este obligat să își sacrifice animalele din cauza unui focar, despăgubirea nu trebuie să devină o nouă problemă. Oamenii trebuie să primească rapid și corect banii care li se cuvin, pentru a putea continua să muncească și să își refacă activitatea. În același timp, prevenția trebuie finanțată înaintea crizei, nu după producerea pagubelor. Este nevoie de resurse pentru biosecuritate, pentru supraveghere epidemiologică și pentru capacitatea autorităților de a interveni rapid atunci când apare o suspiciune. Fac, de asemenea, un apel către toți crescătorii de porci din județul Mureș să trateze cu maximă seriozitate recomandările medicilor veterinari și ale autorităților sanitar-veterinare. Orice suspiciune trebuie raportată imediat, iar restricțiile impuse trebuie respectate fără excepție. O întârziere sau o neglijență poate transforma un caz izolat într-un focar cu consecințe economice majore. Mureșul are fermieri serioși, exploatații importante și un sector zootehnic construit prin investiții și multă muncă. Nu putem permite ca rezultatele lor să fie compromise de lipsa de coordonare sau de intervenții întârziate. În calitate de senator PSD Mureș, voi susține în Parlament măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane, pentru sprijinirea fermierilor afectați și pentru consolidarea capacității statului de a proteja agricultura românească. Fermierii nu trebuie lăsați singuri în fața acestei amenințări. Protejând munca lor, protejăm economia locală, producția românească și, în cele din urmă, securitatea alimentară a întregii țări. Senator PSD Mureș, Lucian MÃRGINEAN
Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (Grup UPR)
Din 2027, casa românului va fi taxată după valoarea de piață, iar domiciliul trebuie protejat fiscal Începând cu anul 2027, România se pregătește să facă un pas important în reforma impozitării proprietății, prin apropierea bazei de impozitare de valoarea reală a imobilului. Documentele oficiale privind reforma fiscală prevăd pentru anul 2026 stabilirea valorilor care urmează să fie utilizate la determinarea bazei fiscale aferente anului 2027, ceea ce înseamnă că discuția despre impozitul pe locuință intră într-o etapă fundamental diferită. Casa în care un om trăiește poate ajunge să fie evaluată fiscal într-o relație mult mai strânsă cu valoarea pe care piața o atribuie proprietății, fără ca venitul proprietarului să crească în același ritm și fără ca acea locuință să îi producă vreun venit. Aceasta este exact problema asupra căreia am atras atenția înainte ca noul sistem de impozitare să ajungă în centrul dezbaterii fiscale. La 28 iulie 2025, am depus propunerea legislativă devenită PL-x nr. 476/2025, prin care am propus scutirea de la plata impozitului pe clădire și pe teren pentru locuința folosită exclusiv ca domiciliu, în limita a 120 de metri pătrați din suprafața utilă a clădirii și a 120 de metri pătrați din terenul aferent. Am recurs la acest demers pornind de la o diferență esențială pe care politica fiscală trebuie să o recunoască, există o diferență între casa în care un om locuiește și proprietatea deținută pentru investiție, închiriere, acumulare patrimonială sau speculație. Aceste proprietăți nu au aceeași funcție economică și nu pot fi tratate fiscal ca și cum ar avea aceeași destinație. Din 2027, această diferență devine și mai importantă. Un pensionar care locuiește de treizeci sau patruzeci de ani în același apartament poate constata că valoarea fiscală a locuinței sale crește deoarece zona s-a dezvoltat, prețurile imobiliare au urcat sau tranzacțiile din vecinătate indică valori mai mari. Pensia lui însă nu crește automat în același ritm, numărul camerelor rămâne același, locuința nu îi produce niciun venit, iar capacitatea sa reală de plată poate fi chiar mai redusă decât în anii anteriori. O locuință care valorează pe piață 300.000 de lei poate ajunge să valoreze 450.000 sau 600.000 de lei fără ca proprietarul ei să fi primit diferența de 150.000 sau 300.000 de lei. Această creștere există în valoarea patrimonială a bunului și devine lichiditate doar dacă omul își vinde casa. A construi o politică fiscală care confundă aprecierea teoretică a proprietății cu venitul disponibil al proprietarului înseamnă să presupui că omul este mai bogat doar pentru că locuința în care continuă să trăiască valorează mai mult pe piață. Tocmai aici se află problema de principiu pe care am ridicat-o prin inițiativa mea legislativă. Statul taxează venitul din care omul își cumpără locuința, încasează taxe și TVA din numeroasele operațiuni economice legate de construirea, cumpărarea sau renovarea acesteia, iar după dobândirea casei continuă să perceapă anual impozit pentru simpla deținere a bunului. În aceste condiții, trecerea către o bază fiscală apropiată de valoarea reală trebuie să fie însoțită obligatoriu de o discuție serioasă despre protejarea locuinței principale și despre limita până la care statul poate transforma domiciliul într-o sursă permanentă de venit fiscal. Inițiativa mea nu propune eliminarea impozitării tuturor proprietăților și nici scutirea nelimitată a patrimoniilor imobiliare importante. Ea stabilește o delimitare clară, protejarea unei suprafețe de maximum 120 mp din locuința principală și a 120 mp din terenul aferent. Vorbim, așadar, despre domiciliul efectiv al persoanei și despre o limită determinată, nu despre apartamente suplimentare, case de vacanță, proprietăți cumpărate pentru închiriere sau portofolii imobiliare care produc venit. Această distincție este cu atât mai necesară cu cât noua filosofie fiscală poate lega într-o măsură tot mai mare obligația anuală de dinamica pieței imobiliare. Piața poate crește mult mai repede decât salariile sau pensiile. Un proprietar poate deveni, din perspectiva evidenței fiscale, deținătorul unui bun din ce în ce mai valoros, în timp ce, în viața de zi cu zi, rămâne aceeași persoană care își plătește alimentele, energia, medicamentele și celelalte cheltuieli din același venit lunar. Un apartament cumpărat cu decenii în urmă într-un cartier care între timp s-a dezvoltat nu devine o sursă de venit doar pentru că astăzi ar putea fi vândut mai scump. O casă moștenită de la părinți nu transformă automat proprietarul într-un contribuabil cu o capacitate financiară superioară. Între valoarea unui patrimoniu și venitul disponibil există o diferență pe care un sistem fiscal echitabil trebuie să o recunoască înainte de a stabili cât poate suporta anual contribuabilul. Această problemă nu îi privește numai pe pensionari, ea îi privește și pe familiile tinere care au credite ipotecare pe douăzeci sau treizeci de ani. Un om poate plăti simultan rata pentru locuință, dobânda către bancă, asigurarea, utilitățile, întreținerea și impozitul local. Dacă valoarea fiscală a proprietății începe să evolueze odată cu piața, statul riscă să introducă o povară suplimentară asupra unui bun pentru care familia continuă încă să plătească lunar. Dacă o familie cumpără un apartament de 100.000 de euro cu un credit pe treizeci de ani, faptul că după zece ani apartamentul valorează 150.000 de euro nu înseamnă că familia a încasat 50.000 de euro. Nu înseamnă că salariile membrilor familiei au crescut cu 50% și nu înseamnă că aceștia dispun de bani suplimentari pentru a plăti un impozit mai mare. Înseamnă doar că bunul pe care încă îl finanțează prin credit are o valoare de piață mai ridicată. De aceea consider că anul 2027 nu poate deveni doar anul în care statul își perfecționează capacitatea de evaluare a proprietăților. Trebuie să fie și momentul în care Parlamentul stabilește ce anume protejează în raportul dintre fiscalitate și dreptul de proprietate. Dacă evaluarea devine mai exactă, iar baza fiscală se apropie de valoarea reală, atunci și delimitarea dintre locuința principală și proprietatea cu funcție economică trebuie să devină mai riguroasă. În forma actuală a Codului fiscal, persoana care deține o clădire datorează anual impozit pentru aceasta, cu excepțiile prevăzute de lege, iar impozitul pe clădirile rezidențiale este stabilit de autoritățile locale în limitele prevăzute de Codul fiscal. Tocmai de aceea este important să existe o protecție legală explicită pentru domiciliul principal înainte ca noul mecanism de evaluare să devină aplicabil. Nu putem ajunge într-o situație în care statul constată că valoarea locuințelor a crescut și transformă automat această apreciere într-un argument pentru creșterea sarcinii fiscale, fără să întrebe dacă proprietarul are un venit mai mare, dacă locuința îi produce bani, dacă este singura proprietate pe care o deține sau dacă omul respectiv are posibilitatea reală de a suporta noua obligație fără să renunțe la alte cheltuieli esențiale. Mai ales într-o țară în care proprietatea asupra locuinței a reprezentat, pentru generații întregi, principala formă de siguranță economică a familiei, politica fiscală trebuie să evite transformarea acestei siguranțe într-o vulnerabilitate. Omul care a muncit o viață pentru a avea o casă nu trebuie să ajungă la bătrânețe în situația de a se întreba dacă își mai poate permite fiscal să locuiască în propria sa proprietate doar pentru că valoarea acesteia a crescut în evidențele statului. Am propus scutirea locuinței principale tocmai pentru a introduce o asemenea limită. Consider că statul poate și trebuie să facă distincție între proprietatea care produce venit și proprietatea care asigură locuirea, între patrimoniul imobiliar acumulat și domiciliul familial, între omul care deține mai multe proprietăți cu scop economic și omul care deține o singură casă în care trăiește. Din această perspectivă, reforma anunțată pentru 2027 confirmă necesitatea dezbaterii pe care am deschis-o încă din 2025. Apropierea impozitării de valoarea reală a proprietății, fără introducerea unor garanții pentru domiciliul principal, poate accentua discrepanța dintre valoarea bunului și capacitatea financiară a proprietarului. Iar această discrepanță îi poate lovi tocmai pe cei care nu au venituri mari, dar locuiesc în proprietăți a căror valoare de piață a crescut în timp. În 2027, întrebarea nu va fi numai cât valorează casa unui român, întrebarea esențială va fi dacă statul consideră că acea valoare îi conferă automat și o capacitate mai mare de plată. Eu susțin că răspunsul trebuie să fie categoric, locuința în care omul trăiește, în limite rezonabile și fără a produce venit, trebuie protejată fiscal. Valoarea de piață a unei case nu este salariu, nu este pensie, nu este venit disponibil, și nu poate deveni, prin simpla reevaluare a proprietății, justificarea unei poveri fiscale tot mai mari asupra celui care nu face altceva decât să locuiască în propria sa casă. Raisa ENACHI, Deputat de Vaslui
Comunicat de presă - Federația Băncilor pentru Alimente din România
PENTRU PUBLICARE IMEDIATÃ Țintele UE pentru 2030 aduc donarea alimentelor în centrul luptei împotriva risipei: Cum ajută Rețeaua Băncilor pentru Alimente companiile din România să se alinieze regulilor europene - Directiva-Cadru privind Deșeurile impune statelor membre reducerea obligatorie a risipei cu 10% în producție și procesare, respectiv cu 30% în retail, servicii alimentare și gospodării, până în anul 2030. - Cadrul european recunoaște explicit donarea de alimente ca măsură prioritară și a introdus obligativitatea consultării băncilor pentru alimente pentru încheierea acordurilor de redistribuire. - Prin cele 9 Bănci Regionale, Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR oferă infrastructura logistică pregătită să preia și să securizeze surplusul de produse în beneficiul comunităților vulnerabile. BUCUREȘTI, 20.08 - Uniunea Europeană a făcut un pas decisiv în lupta împotriva risipei de resurse. Republicarea Directivei-Cadru privind Deșeurile (WFD) în Jurnalul Oficial a marcat un moment de cotitură: pentru prima dată, statele membre au obligația legală de a atinge ținte clare de reducere a risipei alimentare până în anul 2030. Regulile stabilesc praguri stricte pentru toate etapele lanțului de distribuție, raportate la perioada de referință a anilor 2021-2023: - O reducere cu 10% a deșeurilor alimentare în sectorul de procesare și producție industrială. - O reducere cu 30% (pe cap de locuitor) privite în ansamblu / cumulat la nivelul comerțului cu amănuntul (retail), al restaurantelor, serviciilor alimentare și al gospodăriilor. Aceste obiective ambițioase nu mai reprezintă doar o recomandare de bune practici, ci o obligație pe care România trebuie să o transpună în legislația națională în termen de 20 de luni de la publicarea Directivei. Statelor membre li se solicită să își evalueze și adapteze de urgență programele naționale de prevenire a risipei, prioritizând clar măsurile de salvare a hranei în fața celor de eliminare sau distrugere. Donarea de alimente: Una dintre cele mai importante soluții înainte ca hrana să devină deșeu Din perspectiva Federației Europene a Băncilor pentru Alimente - FEBA, atingerea noilor ținte este imposibilă fără aplicarea riguroasă a ierarhiei oficiale de prevenire a risipei. Acest ghid european de bune practici stabilește o ordine clară și obligatorie a priorităților pentru orice resursă alimentară: 1. Prevenirea la sursă (Prioritatea maximă): Evitarea din start a producerii de surplus de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. 2. Donarea și redistribuirea (A doua treaptă): Salvarea alimentelor bune de consum care au ieșit din circuitul comercial și direcționarea lor prioritară către oameni. 3. Gestionarea deșeurilor (Ultima instanță): Transformarea hranei în compost, energie sau deșeu, o măsură ce trebuie aplicată doar atunci când alimentele nu mai sunt sigure pentru consumul uman. Directiva europeană reconfirmă acest mecanism, stipulând că măsurile naționale trebuie să faciliteze donarea alimentelor sigure pentru consum. Mai mult, legislația introduce o noutate majoră: băncile de alimente trebuie consultate în mod direct pentru a asigura încheierea acordurilor de donare cu operatorii economici, recunoscându-le oficial ca parteneri cheie în acest proces. În România, Rețeaua Băncilor pentru Alimente funcționează ca partenerul logistic esențial pentru companiile care generează surplus, dar care nu au capacitatea de a gestiona individual relația cu sute de asociații caritabile. Prin cele 9 Bănci Regionale, rețeaua salvează zilnic produse sigure pentru consum de la retaileri, procesatori și producători, redistribuindu-le gratuit către cele 910 ONG-uri partenere. Astfel, surplusul alimentar nu mai ajunge la groapa de gunoi, ci devine o resursă vitală de supraviețuire pentru peste 340.000 de persoane vulnerabile. 'Țintele europene pentru anul 2030 nu ar trebui privite de companii ca o povară birocratică suplimentară, ci ca o oportunitate uriașă de a corecta risipa de resurse și de a ne recalibra uman. Legislația ne oferă acum un drum clar de urmat, dar cifrele vor rămâne doar pe hârtie dacă nu acționăm în teren. În România, noi avem deja soluția pregătită: o rețea logistică autorizată, transparentă și funcțională, care respectă cele mai înalte standarde de siguranță alimentară. Invităm întreaga industrie agroalimentară să nu mai amâne decizia salvării hranei. Donarea surplusului trebuie să devină o rutină operațională zilnică, o parte firească din viața fiecărui business', a declarat Romuald Bulai, Președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România. Apel către industrie: Integrați donarea surplusului în fluxul vostru curent FBAR adresează o invitație deschisă tuturor operatorilor economici din agricultură, producție agroalimentară, procesare și retail să includă donarea sistematică a surplusului în activitatea lor de zi cu zi. Pe lângă asigurarea conformității timpurii cu directivele europene ce au fost transpuse la nivel național, donarea de produse către Băncile pentru Alimente oferă companiilor avantaje fiscale clare și imediate, reglementate prin Legea risipei alimentare (nr. 217/2016): cheltuielile cu alimentele transferate sunt deductibile integral, iar procesul este scutit de la ajustarea TVA-ului. Alegeți ca hrana să își îndeplinească adevărata misiune: aceea de a hrăni oameni, nu de a deveni deșeu. Faceți primul pas spre o activitate fără risipă și contactați-ne la office@bancapentrualimente.ro. Despre Banca pentru Alimente: Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR și cele nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați formează o rețea națională de solidaritate care salvează zi de zi hrană de la risipă și o transformă în sprijin real pentru comunitățile vulnerabile. FBAR este membru al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente - FEBA. De la înființare, în 2016, și până la finalul lunii iunie 2026, Rețeaua Băncilor pentru Alimente a colectat peste 49 de mii de tone de produse: peste 44 de mii de tone de alimente salvate de la risipă, peste 4 mii de tone de alimente donate prin Colecta Națională de Alimente și peste 1.800 de tone de produse non-food. Cele peste 48 de mii de tone de alimente s-au transformat în peste 96 de milioane de porții de hrană, distribuite prin 910 ONG-uri partenere către 340.000 de persoane vulnerabile. Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR Diana Benchea - Director Comunicare
Comunicat de presă - Poliția Română
URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI La data de 19 august 2026, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau sentințe penale. La data de 19 august 2026, a fost adus în țară un bărbat, de 29 de ani, din Vâlcea, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Danemarca, având emis de către Judecătoria Drăgășani, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 8 luni. De asemenea, la data de 19 august 2026, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 33 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Târgu Cărbunești, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 6 luni. La aceeași dată, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 20 de ani, din Vrancea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Franța, având emisă de către Judecătoria Focșani, pe numele său, o sentință penală de un an și 10 luni. Tot la data de 19 august 2026, polițiștii români au adus în țară un bărbat, de 23 de ani, din Vaslui, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Aceasta a fost adus din Cehia, având emis de către Judecătoria Panciu, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor
Intervenție pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs în Tinăud În această dimineață, în jurul orei 04.15, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs în localitatea Tinăud, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane și un câine. Accidentul a fost semnalat prin numărul unic 112, la fața locului fiind mobilizate de urgență echipaje din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj de paramedici. În sprijinul acestora au fost mobilizate echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, cu medic de urgență. Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea femeii rămase captivă în autoturismul avariat, aceasta fiind extrasă și predată echipajelor medicale. Femeia, aflată în stare gravă, a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, fiind transportată la spital cu cod roșu medical. Bărbatul, care a suferit răni de gravitate ușoară și medie, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost, de asemenea, transportat la spital.
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor
Al doilea atelier de lucru al pompierilor români și maghiari, la Oradea, în cadrul Proiectului TERES - ROHU00623 - Răspuns rapid și eficient în situații de urgență în zona transfrontalieră - Săptămâna aceasta, timp de trei zile, la Oradea, pompierii români și maghiari au participat, la activități comune dedicate cooperării în domeniul situațiilor de urgență, în cadrul Proiectului TERES - ROHU00623 - Răspuns rapid și eficient în situații de urgență în zona transfrontalieră, proiect strategic finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria. În perioada 17-19 august a.c., s-a desfășurat cel de-al treilea atelier de lucru dedicat elaborării Planului Comun de Pregătire și a Curriculumului de Antrenament, prevăzute în cadrul activității A.1.7 a proiectului. Evenimentul a reunit 23 de experți și membri ai echipelor de implementare din cadrul celor patru instituții partenere: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) - Partener Lider, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Someș' al județului Satu Mare și Direcția Județeană pentru Gestionarea Dezastrelor Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria. Atelierul a urmărit continuarea procesului de elaborare și armonizare a planului comun de pregătire și a curriculelor de formare, astfel încât acestea să răspundă riscurilor și provocărilor actuale și să contribuie la dezvoltarea unei capacități operaționale comune, coerente și eficiente de intervenție de ambele părți ale frontierei. Participanții au analizat rezultatele atelierelor anterioare, nevoile de instruire și procedurile de răspuns din România și Ungaria, în vederea identificării unor abordări comune. Totodată, au fost revizuite și definitivate modulele de instruire, metodele de predare și instrumentele de evaluare, cu accent pe exerciții practice, simulări și gestionarea situațiilor de urgență în care sunt implicate persoane cu dizabilități. Atelierul încheiat astăzi marchează o etapă importantă în dezvoltarea unui cadru comun de pregătire pentru intervențiile transfrontaliere, prin armonizarea conceptelor și metodologiilor operaționale și conturarea unor programe de instruire adaptate riscurilor și provocărilor actuale. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea siguranței și protecției populației din zona eligibilă prin consolidarea adaptării la schimbările climatice și a prevenirii riscurilor de dezastre, prin înființarea de centre transfrontaliere de intervenție în caz de dezastre, dezvoltarea de facilități moderne de antrenament, consolidarea capacității instituționale și a capabilităților pentru intervenții comune ale instituțiilor responsabile de gestionarea situațiilor de urgență. Obiectivul specific al proiectului vizează consolidarea intervenției transfrontaliere în situații de urgență și a interoperabilității între România și Ungaria prin antrenamente comune, dezvoltarea infrastructurii și a unui cadru operațional comun pentru dezastrele naturale și cele legate de schimbări-climatice, îmbunătățind astfel gradul de pregătire și eficiența operațională în zona transfrontalieră a programului. Proiectul TERES are în componență 4 parteneri, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România, care are și calitatea de Partener Lider, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Someș' al județului Satu Mare, și Direcția Județeană de Gestionare a Dezastrelor Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria. Valoarea totală a proiectului este de 10.903.255,52 euro din care 7.210.668,50 euro contribuție UE. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, de la 23.12.2024 până la data de 22.12.2027.
Comunicat de presă - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)
De la amfiteatru la cabinet: UMF 'Carol Davila', FEPAM și CONAF conectează formarea medicilor cu piața reală a serviciilor medicale Peste 5.000 de companii medicale private pot deveni infrastructură de practică și inserție profesională pentru viitorii medici România formează medici într-unul dintre cele mai exigente sisteme universitare, dar legătura dintre formarea academică și realitatea în care aceștia își vor exercita profesia este insuficientă. Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, Federația Patronatelor Antreprenorilor din Domeniul Medical (FEPAM) și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) au făcut un pas pentru reducerea acestei distanțe, prin semnarea unui parteneriat care conectează universitatea cu o rețea națională formată din peste 5.000 de companii din sectorul medical privat. Parteneriatul privește întregul traseu al unui medic, de la formare la profesie, și capacitatea României de a transforma investiția în educația medicală în competență care rămâne și consolidează sistemul de sănătate. Cabinete, clinici, laboratoare și centre medicale din întreaga țară, reunite în cadrul FEPAM, pot constitui o infrastructură distribuită pentru practica studenților în medicina ambulatorie și de proximitate, complementară pregătirii desfășurate în spitalele universitare. Colaborarea se va concretiza în programe de practică și stagii pentru studenți în rețeaua furnizorilor medicali privați, dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de management necesare exercitării profesiei, programe de mentorat și orientare în carieră, conectarea absolvenților cu oportunități profesionale, inclusiv în zonele cu deficit de acoperire medicală, precum și în proiecte comune de cercetare și dezvoltare. Partenerii vor putea organiza, de asemenea, conferințe, ateliere și dezbateri profesionale și vor dezvolta analize, studii, ghiduri și recomandări privind evoluția profesiilor și a serviciilor medicale. Parteneriatul creează totodată cadrul pentru atragerea în comun de finanțări europene, naționale și private pentru proiectele dezvoltate împreună. Primele rezultate sunt programate încă din anul universitar 2026-2027. Calendarul prevede identificarea primului lot de parteneri de practică și definirea primului program operațional până la finalul acestui an, urmate în 2027 de primele convenții de practică, primul atelier de educație antreprenorială medicală și primul studiu comun privind traseele profesionale ale absolvenților. Un medic trebuie să știe să trateze. Dar, atunci când își deschide un cabinet, trebuie să știe și să îl conducă. Una dintre componentele distincte ale colaborării este apropierea viitorilor medici de realitatea economică și administrativă a exercitării profesiei. Pentru un absolvent care alege practica independentă sau dezvoltarea unei structuri medicale private, competența clinică este doar una dintre condițiile necesare. Contractarea, finanțarea, organizarea unei unități medicale, obligațiile juridice, relația cu instituțiile și managementul resurselor devin parte din viața profesională, deși aceste competențe sunt rareori în centrul pregătirii medicale. Parteneriatul deschide astfel perspectiva unor module opționale sau activități extracurriculare prin care studenții și tinerii medici să înțeleagă nu numai medicina pe care o vor practica, ci și mecanismele prin care aceasta poate fi organizată și susținută. 'Misiunea unei universități de medicină nu se încheie odată cu transmiterea cunoștințelor medicale. Avem responsabilitatea de a pregăti profesioniști capabili să înțeleagă sistemul de sănătate în care vor lucra, transformările prin care acesta trece și multiplele forme în care își pot exercita profesia. Apropierea dintre mediul academic și furnizorii de servicii medicale poate oferi studenților contact direct cu realitatea practicii medicale, inclusiv cu medicina ambulatorie și de proximitate, și le poate deschide perspective profesionale pe care formarea exclusiv academică nu le poate reproduce integral. Prin acest parteneriat ne propunem să construim oportunități concrete pentru studenți și tineri absolvenți, păstrând, firesc, standardele academice și profesionale care definesc formarea medicală la UMF «Carol Davila». Investiția în pregătirea unui medic capătă valoare deplină atunci când competența dobândită se transformă în servicii medicale mai bune pentru societate', a declarat Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF. 'Sectorul medical privat trebuie privit ca destinație profesională pentru absolvenți, dar și ca parte a infrastructurii în care putem forma, orienta și păstra viitoarele generații de profesioniști ai sănătății. În spatele FEPAM există mii de cabinete, clinici, laboratoare și centre medicale și, mai ales, mii de profesioniști care cunosc realitatea exercitării medicinei de zi cu zi. Punând această experiență la dispoziția studenților, putem scurta distanța dintre ceea ce învață un viitor medic și ceea ce va întâlni atunci când începe să profeseze. România nu își poate permite să investească în formarea medicilor și să înceapă să se preocupe de viitorul lor abia în momentul în care aceștia se gândesc să plece. Retenția începe mai devreme, prin oportunități, mentorat, perspective reale de carieră și prin conectarea tinerilor medici cu locurile în care competența lor este necesară. Acest parteneriat ne permite să trecem de la constatarea unei probleme la construirea unor soluții', a declarat Conf. Dr. Valeriu - Bogdan POPA, președinte FEPAM. Dr. ec. Cristina Chiriac, președinta CONAF declară: 'Un sistem de sănătate performant nu se construiește în interiorul unei singure instituții. Are nevoie de universități care formează excelență, de profesioniști care cunosc realitatea din teren, de antreprenori capabili să dezvolte servicii medicale și de un dialog constant între cei care formează, cei care practică și cei care iau decizii. Este primul parteneriat instituțional pe care FEPAM îl semnează și cred că este relevant că această serie începe alături de Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila». Nu îl privim ca pe un acord singular, ci ca pe începutul unei direcții de colaborare pe care FEPAM o va continua și cu alte instituții, pentru a extinde accesul la practică, cercetare, mentorat și dialog aplicat în domeniul medical. Pentru CONAF, valoarea acestui parteneriat se va vedea în ceea ce se întâmplă după momentul semnării. Practica, cercetarea, proiectele comune, dezbaterile profesionale și datele pe care le vom putea genera împreună trebuie să producă rezultate care pot fi măsurate și, acolo unde este necesar, transformate în recomandări și soluții aplicabile. România are competență medicală. Ceea ce trebuie să îmbunătățim este modul în care conectăm această competență cu cercetarea, inițiativa privată și nevoile reale ale sistemului de sănătate. Avem nevoie de mecanisme prin care experiența și cunoașterea existente să poată influența, nu doar să urmeze, evoluția sistemului'. De la percepții la date Parteneriatul deschide și o direcție de analiză comună privind traseele profesionale ale absolvenților, prin apropierea perspectivei academice asupra formării de perspectiva economică și profesională a pieței. Unde aleg absolvenții să profeseze? Ce tip de practică aleg? Ce competențe le lipsesc atunci când intră în profesie? Unde există cerere de specialiști? Ce îi determină să rămână și ce îi determină să plece? Răspunsurile la aceste întrebări pot transforma discuția despre resursa umană din sănătate dintr-o succesiune de percepții într-un instrument pentru decizii mai bine fundamentate. Parteneriatul dintre Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', FEPAM și CONAF pornește astfel de la o premisă simplă: universitatea formează medicul, dar ecosistemul în care acesta intră după absolvire poate influența decisiv locul în care va alege să își construiască viitorul. Dacă România vrea să își păstreze medicii, trebuie să înceapă mai devreme să le ofere motive profesionale pentru a rămâne. Despre FEPAM, membră CONAF: Consiliul Director FEPAM - Federația Patroatelor Antreprenorilor din Domeniul Medical, membră CONAF: Președinte Conf. Dr. Valeriu - Bogdan POPA; Vicepreședinți: Mihaela - Venoria PROICEA; Maria - Magdalena POPESCU - BICLINERU; Mihaela - Florentina BÃNICIOIU; Laura - Mariana BUTUNOI; Prof.dr. Cristian - Sebastian VLAD; Roxana DUMITRAȘCU Despre CONAF: Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, deschizând orizonturi de colaborare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 33 sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, peste 245.000 de angajați. CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și identificare de soluții pentru probleme de interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. Printre proiectele CONAF se numără: 'Pactul pentru Tineri', 'Maratonul pentru Educație Antreprenorială', Forumul 'De Vocație Antreprenoare', '24 Trends for 2024', SupraTAX, 'DigitalUP', 'Pactul pentru Muncă', 'Pactul pentru Educație Antreprenorială', 'Romanian Venture Forum', 'Turismul Românesc: Între impas și oportunitate', ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor. Consiliul Director CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Nicoleta Munteanu, Marius Ghenea, Anca Damour, Tatian Diaconu, Hildegard Brandl, Daniela Marișcu, Gabriel Biriș, Dan Oros, Gorkem Oran, Theodora Popa.
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu
Avertizare de caniculă: temperaturi de până la 40°C Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de caniculă valabilă în perioada 21 august, ora 10:00 - 22 august, ora 10:00. Temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa între 35 și 40 de grade. Va fi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime 20-25 de grade. Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri: - efectuați deplasări în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul; - evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00; - purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare; - evitați băuturile ce conțin alcool, cofeină sau zahăr; - consumați 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri; - mâncați fructe și legume și evitați alimentele cu un conținut mare de grăsimi; - păstrați legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență la nevoie; - nu lăsați copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme; - creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Evitați creșterea temperaturii, având grijă să: - limitați utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale și a surselor de căldură; - mențineți închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spațiul închis; - scădeți temperatura, având grijă să aerisiți dimineața devreme sau seara târziu; - reglați aerul condiționat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri: - respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor; - nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare; - nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune; - pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți; - nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate; - nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.). Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. Compartimentul Informare și Relații Publice

