logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicate

1830 articole

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Alexandria
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Alexandria

Acțiune de ecologizare în zona centurii municipiului Alexandria Primăria Municipiului Alexandria informează că, sâmbătă, a fost desfășurată o acțiune de ecologizare în zona centurii municipiului Alexandria, pe tronsonul cuprins între Parcul Valahia și strada Viilor. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Zilei de Curățenie Națională, organizată de 'Let's Do It, Romania!', având ca obiectiv igienizarea zonei și colectarea deșeurilor depozitate necorespunzător. Au participat administratorul public al municipiului Alexandria, Octavian Teodorescu, consilieri și voluntari ai Consiliului Local al Tinerilor Alexandria (CLTA), precum și angajați ai Primăriei Municipiului Alexandria și ai serviciilor publice. În urma acțiunii de ecologizare, a fost colectată o cantitate de aproximativ o tonă de deșeuri. Primăria Municipiului Alexandria apreciază implicarea tuturor participanților și subliniază importanța acțiunilor de acest tip pentru menținerea curățeniei în municipiu și pentru responsabilizarea în rândul cetățenilor în ceea ce privește protejarea și întreținerea spațiilor publice. PRIMAR, VICTOR DRÃGUȘIN Director executiv, Gafencu Haritina Șef Serviciu Dragne Iolanda Întocmit, Vîrban Liliana

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași

Propunere arestare preventivă - Ultraj asupra unui polițist local În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Biroul de informare și relații cu publicul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași este împuternicit să vă comunice următoarele date, pentru corecta informare a opiniei publice: La data de 19.09.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a solicitat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărași arestarea preventivă a unei persoane, pe o durată de 30 de zile. Propunerea de arestare a fost respinsă, judecătorul dispunând luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 30 zile. Față de aceasta, prin ordonanța procurorului de caz din data de 19.09.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de 'ultrajul' prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C.pen. rap. la art. 193 alin. (2) și (2¹) lit. c) C.pen. În ordonanța procurorului s-a reținut că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt: La data de 18.09.2026, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla într-un loc public, respectiv la intersecția dintre str. București și str. Pompieri, din mun. Călărași, inculpatul i-ar fi aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței persoanei vătămate, având calitatea de agent de poliție locală în cadrul Direcției de Poliție Locală Călărași, persoană aflată în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, provocându-i astfel persoanei vătămate leziuni traumatice evaluate la 2-3 zile de îngrijiri medicale. Anterior, procurorul a luat măsura reținerii față de inculpat, pe o durată de 24 ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a declarat contestație împotriva soluției pronunțate de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărași, solicitând Completului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași admiterea propunerii și luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu pot înfrânge, în nici un fel, principiul prezumției de nevinovăție. BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui

ACȚIUNI DESFÃȘURATE ÎN MUNICIPIILE VASLUI ȘI HUȘI, PENTRU COMBATEREA FENOMENULUI INFRACȚIONAL Polițiștii din cadrul Polițiilor Municipale Vaslui și Huși au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, în noaptea de 19 spre 20 septembrie 2026, în muncipiile Vaslui și Huși, dar și în comunele arondate, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic. Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la diverse intervale orare, peste 25 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, au acționat pentru creșterea gradului de siguranță publică. Acțiunea a urmărit creșterea autorității poliției și asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor, creșterea vizibilității elementului polițienesc în zonele cu risc criminogen ridicat, esențială fiind prevenirea și combaterea tuturor tipurilor de activități infracționale. Totodată, prin desfășurarea acțiunilor s-a urmărit identificarea și tragerea la răspundere, atât a conducătorilor auto care se deplasează pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, cât și a celorlalte categorii de participanți la trafic care încalcă legislația rutieră. Pe parcursul activităților, prin intermediul celor 20 de filtre rutiere efectuate, polițiștii au legitimat peste 220 de persoane și au oprit în trafic, pentru control, peste 180 de vehicule. Totodată, au fost verificate și 8 societăți comerciale. De asemenea, au fost derulate peste 145 de testări alcoolscopice și pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fiind reținute 3 permise de conducere. Bicicliștilor, căruțașilor, conducătorilor de trotinete electrice și mopeduri le-au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 100 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea, 5 au fost aplicate pentru abateri prevăzute de Legea nr 61/1991 republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Facem un apel la prudență și cumpătare, atât în ceea ce privește comportamentul manifestat în trafic de pietoni cât și de celelalte categorii de participanți la trafic. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță publică și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile cu risc ridicat criminogen.

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Gheorghe Piperea (europarlamentar AUR/ECR): 'Bruxelles-ul pregătește noi taxe, iar românii vor suporta nota de plată' Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea critică direcția în care se îndreaptă politica fiscală a Uniunii Europene și avertizează că noul buget multianual european va pune presiune suplimentară asupra contribuabililor. Acesta susține că, în contextul negocierilor privind bugetul pentru următorii șapte ani și al datoriilor tot mai mari ale Uniunii Europene, Bruxelles-ul pregătește noi forme de taxare, de la taxarea coletelor provenite din afara UE până la taxe legate de emisiile de carbon, iar costurile vor ajunge, în cele din urmă, să fie suportate de cetățeni. 'Principala problemă a acestei toamne este negocierea, pe de o parte, între Comisia Europeană, pe de altă parte, între Consiliu și, respectiv, Parlament, a acestui buget multianual pe următorii șapte ani de zile. Precum cu siguranță știți, s-a anunțat că va fi vorba despre un buget de 2.000 de miliarde de euro, un buget care, cu siguranță, va fi simțitor redus, pentru că acest lucru este ceea ce își dorește Cancelarul Merz, care, acum, astăzi, când discutăm, este într-o dificultate enormă, majoră, pentru că alegerile din celălalt land german, care s-au desfășurat ieri, au dus la un rezultat absolut catastrofal pentru CDU. Ceea ce vă spuneam deunăzi, că CDU a înțeles mesajul electoratului și a dat semne că vrea să se reducă taxarea, impozitarea și așa mai departe, se va impune și Europei, pentru că, unul la mână, CDU este principalul, încă principalul partid al Germaniei, este și principalul partid al Uniunii Europene și, cu siguranță, vom avea o reducere a acestui buget de la 2 trilioane către, probabil, 1,4 trilioane. Oricum, problematica rămâne, pentru că, chiar și așa, Uniunea Europeană trebuie să-și finanțeze acest buget și nu există altă soluție decât una din acestea. Ori se majorează taxele în statele membre, absolut nimeni nu este foarte încântat de această idee, ori se majorează taxele sau se inventează taxe pentru a fi colectate direct de Uniunea Europeană. () Toate coletele care sunt comandate de pe platformele online și care provin din state non-membre ale Uniunii Europene, China, India, Statele Unite și așa mai departe, sunt taxate cu cel puțin 3 euro pe pachet. E posibil să fie și 6 euro, 9 euro, pentru că nu se taxează doar pachetul, ci se taxează inclusiv categoria de produse din pachetul respectiv. Asta înseamnă că, la taxa pe care deja noi o plătim pe aceste pachete, aceste colete, și care este de 24 de lei, se aplică încă o taxă de 16 lei, ceea ce înseamnă că și acest gen de consum se va reduce din motive de taxare. În Franța deja carburantul a ajuns la 2,7 euro, o să ajungă 3 foarte curând, asta din cauza penuriei, dar la această creștere din cauza penuriei de materie primă se va adăuga o nouă taxă, care este special concepută pentru a alimenta bugetul Uniunii Europene, care va duce în Franța, încă nu s-a calculat cât va fi în România, la creșterea cu cel puțin 30 de cenți pe fiecare litru, pentru că se va aplica o taxă pe amprenta de carbon, plătibilă de data aceasta de persoanele fizice care conduc mașini. Taxa aceasta pe amprenta de carbon nu se limitează la carburanți. Foarte curând, mă refer la 2027, o să ajungem să plătim taxă pe amprenta de carbon și dacă ne facem căldură în casă cu combustibil fosil, iar nu cu regenerat. La ora actuală, Uniunea Europeană are un sold, un credit scadent de aproape 1 trilion de euro. Se va mai adăuga în 5 ani de zile încă 0,8 trilioane de euro cu înarmarea. Iar la momentul la care discutăm, Uniunea Europeană se împrumută cu dobândă de 3,78%, iar scadențele care se termină în 2036 au ajuns deja la 4%. Sigur că nu sunt atât de grave situațiile comparat cu România, dar, cu toate acestea, deja Uniunea Europeană se împrumută foarte scump și ghiciți ce. Aceste costuri cu dobânzile nu or să fie suportate din buzunarele Comisarilor Europeni, cu atât mai puțin din buzunarul Președintei Comisiei Europene, ci din taxele și impozitele noastre', a declarat europarlamentarul AUR/ECR, Gheorghe Piperea. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne

România și SUA își extind cooperarea pentru securitatea cetățenilor și combaterea criminalității transnaționale Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), condusă de John Gountanis, subsecretar adjunct al Departamentului pentru Securitate Internă al SUA pentru Strategie, Politici și Planificare. Discuțiile s-au concentrat asupra consolidării cooperării România-SUA în domeniul securității, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale, securitatea frontierelor, traficul de droguri și de migranți, migrația ilegală și răspunsul la amenințările emergente. Cele două părți au reafirmat importanța strategică a relației dintre România și Statele Unite și rolul cooperării în domeniul afacerilor interne pentru securitatea celor două state și a regiunii. În contextul transformărilor geopolitice și de securitate actuale, ministrul Cătălin Predoiu a subliniat că Parteneriatul Strategic România-SUA dispune de un potențial suplimentar de cooperare, inclusiv în domenii în care securitatea, tehnologia și dezvoltarea economică se intersectează. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a arătat că securitatea și prosperitatea se susțin reciproc. Un mediu sigur, instituții capabile să protejeze cetățenii și frontierele și o cooperare internațională eficientă contribuie atât la reziliența statului, cât și la crearea unui cadru favorabil investițiilor și dezvoltării relațiilor economice dintre România și Statele Unite. O componentă importantă a discuțiilor a vizat combaterea criminalității organizate transfrontaliere. MAI acordă o atenție prioritară destructurării rețelelor infracționale care acționează peste granițe și care afectează direct siguranța cetățenilor, inclusiv prin trafic de droguri, trafic de persoane și migranți și alte forme de criminalitate gravă. În acest context, partea română a susținut aprofundarea cooperării operaționale cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, prin schimburi mai rapide de informații, expertiză și bune practici, precum și prin dezvoltarea unor noi forme de cooperare capabile să răspundă caracterului tot mai transnațional al amenințărilor. Discuțiile au vizat și amenințările emergente și necesitatea adaptării instrumentelor de securitate la noile riscuri. Cele două părți au subliniat importanța proiectelor comune, a schimbului de experiență și a dezvoltării unor mecanisme moderne de cooperare pentru consolidarea capacității de prevenire și răspuns. Au fost abordate, de asemenea, securitatea frontierelor și consolidarea mecanismelor de cooperare dintre România și Statele Unite, ministrul Cătălin Predoiu evidențiind contribuția acestora la creșterea nivelului de securitate pentru cetățenii ambelor state. 'Pentru cetățeni, cooperarea internațională în domeniul securității trebuie să producă rezultate concrete: frontiere mai sigure, rețele criminale destructurate, combaterea mai eficientă a traficului de droguri și de persoane și o capacitate mai mare a statului de a anticipa și contracara noile amenințări. România și Statele Unite au construit în timp mecanisme solide de cooperare, bazate pe încredere și rezultate. Putem și trebuie să mergem mai departe. Parteneriatul Strategic are, în opinia mea, un potențial care poate fi valorificat suplimentar atât în planul securității, cât și în cel economic. Securitatea, stabilitatea și prosperitatea sunt legate între ele. O Românie sigură și puternică este un partener mai valoros pentru Statele Unite, un loc mai bun pentru investiții și, înainte de toate, o țară mai sigură pentru cetățenii săi. Vom continua să lucrăm pragmatic cu partenerii americani pentru proiecte și rezultate concrete în beneficiul ambelor țări', a declarat Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne. La finalul întrevederii, cele două părți au exprimat disponibilitatea pentru continuarea dialogului direct și pentru identificarea unor noi proiecte și instrumente de cooperare în domenii de interes comun.

Comunicat de presă - Muzeul Municipiului București
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Muzeul Municipiului București

'Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani' 25 septembrie - 15 noiembrie 2026 | Palatul Suțu La 120 de ani de la inaugurarea Expoziției Generale Române din 1906, Muzeul Municipiului București vine în fața publicului o incursiune în istoria unuia dintre cele mai importante evenimente expoziționale organizate la București în debutul secolului al XX-lea. Expoziția dedicată 'Expoziției Generale Române din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani', deschisă la Palatul Suțu în perioada 25 septembrie - 15 noiembrie 2026, reconstituie, prin fotografii, documente, materiale promoționale, medalii și cărți, universul efemer al marii expoziții aniversare de la Filaret și urmărește modul în care aceasta a fost proiectată, construită și percepută de contemporani. Organizată cu prilejul împlinirii a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian, Expoziția Națională din 1906 a fost un amplu proiect dedicat progresului și modernizării României. În mai puțin de un an, pe o suprafață de aproximativ 41 de hectare, zona Filaret a fost transformată într-un parc destinat expoziției, în care au fost ridicate circa 165 de pavilioane și construcții. Acestea prezentau evoluția României în domenii precum economia, industria, agricultura, armata, cultura și educația. Arhitectura expoziției combina modernitatea cu evocarea trecutului național. Pavilionul Regal era inspirat de Mănăstirea Cozia, Biserica Cuțitul de Argint reinterpreta biserica ieșeană atribuită lui Ștefan cel Mare, iar ansamblul cuprindea și reconstituiri ale Mănăstirii Hurezu și ale unei cule oltenești. În centrul expoziției se afla Palatul Artelor, denumit 'Muzeul Trecutului Nostru'. Expoziția a reunit, de asemenea, participanți internaționali și reprezentanți ai românilor din Transilvania, Bucovina, Banat și Macedonia, reflectând atât deschiderea economică și culturală a României, cât și contextul politic al epocii. O expoziție reconstituită prin imagini La 120 de ani distanță, cea mai mare parte a construcțiilor Expoziției din 1906 nu mai există. Fotografia devine astfel una dintre principalele surse prin care acest spațiu poate fi recuperat și înțeles. Un nucleu important al expoziției îl constituie documentarul fotografic realizat prin grija dr. Alexandru Zaharia, colaborator al dr. Constantin I. Istrati și membru al comitetului de organizare. Imaginile surprind atât lucrările de amenajare a terenului și construirea pavilioanelor, cât și expoziția finalizată, oferind perspective ample asupra ansamblului și imagini ale unor interioare dispărute. Alături de fotografii, documentele, materialele promoționale, medaliile și cărțile dedicate Expoziției din 1906 contribuie la reconstituirea modului în care evenimentul a fost organizat, promovat și perceput de public. De la Expoziția din 1906 la Bucureștiul de astăzi Spațiul de la Filaret a continuat să fie utilizat pentru importante manifestări expoziționale și în perioada interbelică, găzduind, printre altele, expoziții industriale și manifestările Lunii Bucureștilor. O parte dintre construcțiile Expoziției din 1906 au fost ulterior reutilizate sau transformate. Palatul Artelor a fost grav afectat de cutremurul din 1940 și de un incendiu ulterior, fiind în cele din urmă demolat. Astăzi, Turnul lui Vlad Țepeș, Arenele Romane, Biserica Cuțitul de Argint și fântâna Minelor și Carierelor păstrează încă urmele acestei istorii în peisajul Bucureștiului. Prin reunirea imaginilor și obiectelor de epocă, proiectul 'Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani' readuce în atenție un moment important din istoria Bucureștiului și a României moderne și oferă publicului posibilitatea de a descoperi, prin ochii fotografilor de acum 120 de ani, un spațiu expozițional dispărut aproape în întregime. 'Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani' Curator: Cezar Petre Buiumaci, muzeograf, Muzeul Municipiului București Perioada de vizitare: 25 septembrie - 15 noiembrie 2026 Adresă: Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București), Bd. I. C. Brătianu, nr. 2, sector 3, București Vernisaj: Vineri, 25 septembrie 2026, ora 17:00

Comunicat de presă - Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi (Grup minorități)
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi (Grup minorități)

Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, a participat, în perioada 18-20 septembrie, la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică C8, desfășurat la Bukovel, în regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina, alături de o delegație numeroasă a Uniunii Ucrainenilor din România. Evenimentul a reunit reprezentanți ai celor opt state din regiunea carpatică, respectiv Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ucraina și Ungaria, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene, ai mediului de afaceri și ai administrațiilor locale și regionale. Reuniunea a fost organizată la inițiativa Președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, iar România a fost reprezentată de Președintele Nicușor Dan. Noua platformă regională a fost dedicată consolidării cooperării în spațiul carpatic, cu accent pe securitate, dezvoltare economică, investiții și cooperare transfrontalieră. Programul summitului a urmărit trecerea de la dialogul politic la dezvoltarea unor proiecte concrete de cooperare, reunind lideri politici, reprezentanți ai instituțiilor europene, autorități locale și regionale, investitori internaționali și reprezentanți ai mediului de afaceri. Discuțiile au vizat valorificarea potențialului economic al regiunii carpatice, crearea unui climat investițional predictibil, stimularea inovației și consolidarea cooperării transfrontaliere prin proiecte comune. Prima zi a summitului, 18 septembrie, a fost marcată de deschiderea oficială a reuniunii și de lucrările Forumului Economic Carpatic. Agenda a inclus lansarea oficială a Inițiativei C8, declarațiile liderilor participanți și dezbateri privind direcțiile de dezvoltare ale regiunii și atragerea investițiilor. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme referitoare la dezvoltarea economică a macroregiunii, consolidarea cooperării dintre statele participante și identificarea unor oportunități pentru proiecte investiționale comune. Cea de-a doua zi a summitului a pus accent pe dimensiunea practică a cooperării regionale și pe dezvoltarea unei viziuni comune pentru spațiul carpatic. Mesajul de deschidere al prim-ministrului Ucrainei, Sergii Koretskyi, a evidențiat importanța aprofundării cooperării economice, a integrării europene și a atragerii investițiilor internaționale. Discuțiile au vizat dezvoltarea infrastructurii de transport și energie, conectarea Ucrainei la rețelele europene, industria, turismul, securitatea și reconstrucția Ucrainei. Programul a inclus sesiuni dedicate investițiilor, energiei, infrastructurii și dezvoltării regionale, precum și întâlniri între reprezentanți ai autorităților, companii și investitori. În marja summitului, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut o serie de întâlniri și convorbiri cu oficiali ucraineni și reprezentanți ai administrațiilor regionale și locale. Acesta a discutat cu președintele Parlamentului Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, precum și cu adjunctul șefului Administrației Prezidențiale a Ucrainei, Viktor Mykyta, despre evoluțiile relațiilor dintre România și Ucraina, necesitatea consolidării dialogului bilateral și sprijinul acordat Ucrainei. Un subiect important al discuțiilor l-a reprezentat și rolul diplomației parlamentare în consolidarea relațiilor bilaterale și în susținerea unor inițiative menite să apropie cele două state. De asemenea, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a purtat discuții cu guvernatorii regiunilor Cernăuți, Ivano-Frankivsk și Zakarpattia, precum și cu reprezentanți ai Consiliilor Regionale din Ternopil, Zakarpattia și Odesa. În cadrul acestor întâlniri au fost abordate aspecte concrete privind dezvoltarea cooperării transfrontaliere și regionale, intensificarea contactelor dintre administrațiile locale și regionale și identificarea unor noi proiecte comune. Participarea României și a reprezentanților comunității ucrainene din România la Summitul C8 a evidențiat importanța consolidării legăturilor regionale și a dezvoltării unor forme durabile de cooperare între statele și comunitățile din regiunea carpatică. România are un rol relevant în acest format prin poziția sa geografică, prin legăturile directe cu Ucraina și prin experiența acumulată în domeniul proiectelor de cooperare transfrontalieră. Prezența delegației Uniunii Ucrainenilor din România la summit a reflectat implicarea constantă a organizației în dezvoltarea relațiilor bilaterale și transfrontaliere dintre România și Ucraina. De-a lungul timpului, UUR a facilitat semnarea unor acorduri de parteneriat între administrațiile locale și regionale din cele două state, contribuind la dezvoltarea contactelor instituționale și la identificarea unor noi oportunități de cooperare. Totodată, prin facilitarea contactelor și sprijinirea relațiilor dintre reprezentanții mediului de afaceri, Uniunea Ucrainenilor din România a contribuit la dezvoltarea unor noi oportunități de colaborare economică. Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi

Comunicat de presă - Teatrul Național 'Radu Stanca' Sibiu
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Teatrul Național 'Radu Stanca' Sibiu

Constantin Chiriac a premiat elevii merituoși din satul natal, în cadrul celei de-a XII-a ediții a premiilor care îi poartă numele Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național 'Radu Stanca' Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a revenit și în această toamnă în localitatea natală, Prisăcani, pentru cea de-a XII-a ediție a 'Premiilor Constantin Chiriac'. Inițiativa este dedicată elevilor Școlii Gimnaziale din localitate și are rolul de a recunoaște și a valorifica atât calitățile intelectuale, cât și pe cele sufletești ale tinerilor. La ediția din acest an au participat toți cei 24 de elevi ai clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Prisăcani. Pornind de la o temă despre relația dintre suflet, familie, școală și prieteni, tinerii au redactat compuneri pe care apoi le-au prezentat în fața juriului. Concursul le-a oferit prilejul de a vorbi despre valorile importante pentru ei, dar și de a-și demonstra creativitatea și capacitatea de exprimare. Inițiate de Constantin Chiriac și ajunse la cea de-a XII-a ediție, premiile își propun să încurajeze performanța, implicarea și încrederea tinerilor în propriile posibilități, indiferent de locul în care s-au născut sau în care învață. Premiul I i-a revenit lui Andrei Argeanu. Două premii II au fost acordate Narcisei Alexandra Gafița - Premiul Daniela Jula Miculescu și Deliei Alexandra Chiriac - Premiul Gilda Lazăr. Premiul al III-lea a fost acordat elevelor Mălina Teodora Ganea, Alexandra Guzumaș și Maria Eliza Talpău. Premiul special Celestin Constantin i-a revenit Aliei-Cosmina Tîrnoveanu, iar Premiul special Dana-Iuliana Stanciu lui David-Ionuț Leonte. Au fost acordate, de asemenea, șase mențiuni: Mențiunea I - Constantin Iliescu, Paul Cosmin Mardare; Mențiunea a II-a - David Constantin Trofin; Mențiunea a III-a - Carmen Denisa Popa; Mențiunea a IV-a - Cristina Georgiana Bîrlescu; Mențiunea a V-a - Adelina Petronela Bîrlescu; Mențiunea a VI-a - Dennis Edward Cașcaval. Premiile acordate celor mai bune lucrări au fost completate de o recompensă pentru fiecare dintre cei 24 de participanți: toți elevii au primit rechizite și câte o tabletă, ca sprijin pentru educația și pregătirea lor. 'Dragi adolescente și adolescenți, vă scriu pentru a avea un dialog sincer și deschis cu voi, la vârsta care vă pune în fața unei prime evaluări majore. Veți primi carte de identitate și va trebui să optați pentru viitorul vostru. Aș vrea să scrieți despre preocupările pe care le aveți. Întrebările care vă frământă și felul în care vedeți viitorul. Mă interesează legătura voastră cu oamenii, profesorii, părinții, familia, colegii, prietenii și dușmanii. De asemenea, legătura voastră cu pământul, natura, cerul, stelele. Ce reprezintă pentru voi Sufletul? Dar Dumnezeu? M-aș bucura să scrieți voi, din capul vostru, din sufletul vostru și inima voastră', a fost provocarea lansată de Constantin Chiriac. Revenirea anuală la Prisăcani este, pentru Constantin Chiriac, și un mod de a păstra legătura cu școala și comunitatea în care a crescut și de a le transmite tinerilor că locul din care pornesc nu trebuie să le limiteze aspirațiile. Prin aceste premii, elevii sunt încurajați să aibă încredere în educație, în muncă și în propriile valori și să privească spre viitor cu încredere. Cea de-a XII-a ediție a 'Premiilor Constantin Chiriac' a fost realizată cu sprijinul BRD Groupe Societe Generale, NEPI Rockcastle, Anca Ghiorghiu, UniCredit, DENT ESTET, MedLife, CEC, Gilda Lazăr, Daniela Jula Miculescu, Celestin Constantin, Dana-Iuliana Stanciu, Constantin Iliescu, Costel Chirilă și Asociația Viitorul Prisăcani.

Comunicat de presă - Opera Națională Română din Timișoara
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Opera Națională Română din Timișoara

Vă invităm la o Serată la Operă - Pagini celebre, duminică, 27 septembrie 2026, ora 18! O seară dedicată unora dintre cele mai cunoscute și îndrăgite pagini din repertoriul de operă și balet, din creația compozitorilor: Rossini, Donizetti, Bellini, Verdi, Minkus, Bizet, Boito și Puccini în interpretarea soliștilor vocali: Narcisa Brumar, Lăcrămioara Cristescu, Crina Vezentan, Cristina Vlaicu, Antonela Barnat, Gabriella Varvari, Cristian Bălășescu, Cosmin Ifrim, Bogdan Zahariea, Mihail Dogotari, George Proca, Cristian Rudic, Gelu Dobrea, Marius Goșa și Octavian Vlaicu și a soliștii de balet: Cecilia Bassetto, Carla Dukai, Andreea Mirea, Codruța Bălan, Ovidiu Matei Iancu, Gustavo Ferreira, Sergiu Mihalic, Flavius Popa și Antonin Faraut. Dirijorul Szabolcs Hermann se va afla la pupitrul Orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara. Octombrie 2026, o lună de neratat la Operă! În această toamnă, Opera Națională Română din Timișoara vă invită la câteva întâlniri cu opera, opereta și baletul. De la spectaculoasa lume orientală din 'Scheherazade' și energia dansului contemporan din 'Bodies & Emotions' (3.10.2026, ora 19), la pasiunea din 'Otello' (4.10.2026, ora 18), romantismul baletului 'Giselle' (11.10.2026, ora 18), dramatismul operei 'Bal mascat' (13.10.2026, ora 19) și farmecul inconfundabil al operetei 'Văduva veselă' (19.10.2026 și 20.10.2026, orele 19). Biletele sunt disponibile online pe www.ort.ro și la Agenția de bilete a Operei (str. Mărășești nr. 2, Timișoara, telefon: 0256201286, email: bilete@ort.ro, orar duminică-vineri: 11-19, sâmbăta și sărbătorile legale este închis). Vă așteptăm cu drag! Florin Emilian BRÎNZEI Referent specialitate relații publice OPERA NAȚIONALÃ ROMÂNÃ DIN TIMIȘOARA

Comunicat de presă - Consiliul Județean Harghita
Comunicate 21.09. 00:00

Comunicat de presă - Consiliul Județean Harghita

Borboly Csaba, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita și membru al Comitetului European al Regiunilor, a participat, la 21 septembrie, la Bruxelles, la reuniunea 'Reality Check', organizată în cadrul testului de evaluare a directivelor europene privind păsările și habitatele. În calitate de raportor al unor avize anterioare ale Comitetului European al Re

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres