Comunicate
1890 articole
Comunicat de presă - Televiziunea Română
România, la un pas de sferturile EuroVolley 2026! * LIVE, la TVR: Tricolorii luptă pentru un loc între cele mai bune opt echipe ale Europei Naționala masculină de volei a României continuă aventura europeană. Tricolorii joacă duminică, de la ora 16.00, în direct și în exclusivitate la TVR 1 și online, pe tvrplus.ro, pentru calificarea în sferturile Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026. După victoria spectaculoasă obținută în fața Franței, campioana olimpică en-titre, voleibaliștii români se află în fața unui nou test important: naționala noastră întâlnește, la Sofia, reprezentativa Ucrainei. Naționala Ucrainei ocupă în prezent locul 10 în ierarhia mondială, astfel că partida se anunță una extrem de disputată și cu o miză uriașă pentru echipa României: calificarea între primele opt echipe ale Europei. Duminică, de la ora 16.00, TVR 1 transmite în direct partida România - Ucraina, iar telespectatorii vor afla dacă tricolorii vor reuși să facă pasul spre sferturile de finală ale Campionatului European. Partida va putea fi urmărită și pe TVR Sport, înregistrată, de la ora 21.10.
Comunicat de presă - De Basm - Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți
'Cu cărțile pe toți pereții' - expoziția De Basm care reinventează poveștile clasice Ce s-ar întâmpla dacă personajele din cărțile cu care au copilărit generații de cititori ar ieși dintre coperți și s-ar urca pe pereți? Harap-Alb, Fram, ursul polar, Apolodor, Arpagic, Dl Goe, Ninigra și Aligru, Cățelușul șchiop și copiii din Recreația mare au primit noi înfățișări și povești în expoziția interactivă 'Cu cărțile pe toți pereții', realizată de De Basm - Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, cu o finanțare a Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). 'Cu cărțile pe toți pereții' - expoziția De Basm se deschide astăzi, 18 septembrie, la Seneca - hub cultural comunitar (str. Arh. Ion Mincu nr. 1, București) și va putea fi vizitată până pe 4 octombrie, zilnic, între orele 09:00 și 21:00. Din 28 octombrie, expoziția se va muta, într-o nouă interpretare, la Muzeul Național al Literaturii Române, sediul din Calea Griviței, unde va putea fi vizitată până pe 22 noiembrie 2026. Expoziția itinerantă 'Cu cărțile pe toți pereții' este rezultatul întâlnirii dintre literatura clasică pentru copii și imaginația unei noi generații de cititori. În ultimele luni, opt scriitoare - Adina Rosetti, Andreea Iatagan, Carmen Tiderle, Cristina Beatrice Preda, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Luminița Corneanu și Victoria Pătrașcu -, alături de artiștii vizuali Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) și Wanda Hutira, au susținut 40 de ateliere cu copii din București și din localitățile partenere. Împreună cu participanții la concursul de scriere creativă, peste 300 de copii s-au implicat în activitățile proiectului, iar ideile, poveștile și reinterpretările lor au devenit parte din universul expozițiilor, invitând vizitatorii să privească personajele cunoscute dintr-o perspectivă contemporană. Expozițiile vor prinde viață și prin 16 tururi ghidate și ateliere interactive, susținute de cele opt scriitoare și dedicate copiilor cu vârstele între 7 - 12 ani. În plus, pe 27 septembrie, de la ora 12:00, la Seneca va avea loc o întâlnire-atelier cu scriitoarele și artiștii vizuali ai proiectului, în care copiii și familiile sunt invitați să descopere poveștile din spatele expoziției și să intre în jocul personajelor. Participarea este liberă, pe baza rezervării locului prin formularul de înscriere. Poveștile câștigătoare ale concursului de scriere creativă 'Înnoiește o poveste', desfășurat în cadrul proiectului, au fost reunite într-o antologie și urmează să fie publicată în curând pe site-ul debasm.ro, dar și tipărită pentru câștigători, bibliotecile și școlile partenere. Reușita proiectului este posibilă datorită partenerilor De Basm, care contribuie la apropierea copiilor de literatură și artă vizuală: Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Comunală Conțești (jud. Dâmbovița), Biblioteca Județeană 'I. A. Bassarabescu' Giurgiu (jud. Giurgiu), Biblioteca Municipală 'Gala Galaction' Roșiorii de Vede (jud. Teleorman), Biblioteca Orășenească Titu (jud. Dâmbovița), Muzeul Național al Literaturii Române, Seneca Anticafe, EduCaB, Asociația Comunitățile Viitorului, ARCCA - Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor, Grupul Editorial ART (Arthur), Cărturești, Editura Casa Radio, Editura Frontiera, BookHub, Radio România Cultural și Agerpres. * De Basm - Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți este o organizație neguvernamentală, înființată în 2018, din dorința de a promova cât mai eficient literatura națională contemporană pentru copii și adolescenți. Asociația își propune să reprezinte la nivel instituțional interesele autorilor de literatură pentru copii, dar și să deruleze activități și programe în zona cultural-educativă, prin care literatura contemporană de profil din România să fie promovată, încurajată și racordată la circuitul internațional. Una dintre prioritățile De Basm este difuzarea literaturii contemporane în rândul copiilor și părinților în zone defavorizate din punct de vedere cultural. 'Cu cărțile pe toți pereții' este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
INFORMARE 18.09.2026 Prelungire temporară a orarului de funcționare a Punctului de Trecere a Frontierei Lunga - Nakovo La solicitarea autorităților publice locale din România și Serbia și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, programul de funcționare al Punctului de Trecere a Frontierei Lunga (România) - Nakovo (Serbia) va fi prelungit în perioada 18 - 21 septembrie 2026, după cum urmează: - 18/19 septembrie 2026: de la ora 20:00 până la ora 08:00, ora României; - 19/20 septembrie 2026: de la ora 20:00 până la ora 08:00, ora României; - 20/21 septembrie 2026: de la ora 20:00 până la ora 01:00, ora României. Deschiderea temporară pe timp de noapte a Punctului de Trecere a Frontierei Lunga (localitate de pe teritoriul României) - Nakovo (localitate de pe teritoriul Serbiei) este ocazionată de sărbătorirea, pe teritoriul Serbiei, a 'Festivalului Dovleacului' în localitatea Kikinda. Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a întreprins toate măsurile necesare pentru ca traficul la frontieră să se desfășoare în condiții optime. În acest context, reamintim cetățenilor români că trecerea frontierei de stat către Serbia este permisă numai în baza unui document de călătorie valabil, respectiv carte de identitate sau pașaport. De asemenea, reamintim tuturor participanților la traficul transfrontalier că, pentru informații privind condițiile de trecere a frontierei de stat, pot apela numărul unic 021.9590. Sesizările și solicitările primite vor fi preluate de polițiștii de frontieră, care vor dispune măsurile necesare, în conformitate cu prevederile legale și în funcție de situația semnalată. PURTÃTOR DE CUVÂNT Comisar-șef de poliție Nicola Petre-Ionuț
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Ziua de Curățenie Națională Mâine, 19 septembrie are loc cea de-a treisprezecea ediție a campaniei 'Ziua de Curățenie Națională' organizată de Asociația 'Let's DO it, Romania!' în toate județele din țara noastră. Ca în fiecare an, Jandarmeria Maramureș se alătură și de această dată acestei inițiative, mai mulți jandarmi luând parte la activitatea de ecologizare în diferite locații din județul Maramureș. Scopul campaniei este de a reuni cât mai mulți voluntari pentru a ecologiza zonele naturale ale județului nostru, prilej cu care îi încurajăm să vină alături de noi toți cei care doresc să contribuie prin acest gest la un mediu mai curat și la o viață mai sănătoasă. Conform informațiilor furnizate de organizator, în municipiul Baia Mare, punctul de întâlnire pentru voluntari este Stația OJT, între orele 8:30-9:00. Zonele propuse pentru ecologizare vor fi cele din apropierea Barajului Firiza. Transportul este gratuit, se asigură saci și mănuși pentru participanți, atât în Baia Mare, cât și în celelalte localități (informație transmisă de coordonatorul județean Let's do it, Romania! Prof. Pop Silvia). Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru un Maramureș mai curat!
Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Matei Basarab' Ploiești
Buletin informativ Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Voluntari și FC 'U' Cluj Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Matei Basarab' Ploiești, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, va lua măsuri pentru desfășurarea în condiții optime a partidei de fotbal dintre echipele FC VOLUNTARI și ASFC Universitatea Cluj . Meciul se va disputa duminică, 20.09.2026, începând cu orele 14.00, pe Stadionul 'Anghel Iordănescu' din localitatea Voluntari, județul Ilfov. Spectatorii vor putea intra începând cu ora 12.00, pe baza biletelor și abonamentelor puse la dispoziție de către clubul organizator. Accesul în stadion, efectuarea verificărilor de securitate, precum și îndrumarea și supravegherea spectatorilor în incinta arenei vor fi asigurate, potrivit legii, de agenții societății de pază și protecție contractate de organizator. În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind buna organizare și desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc. În acest context, participanții trebuie să aibă în vedere faptul că pot fi supuși controalelor corporale și verificării bagajelor, pentru prevenirea introducerii în stadion a obiectelor și materialelor interzise de lege. Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, le recomandăm suporterilor: - să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces; - să nu participe la acte de violență și să nu promoveze mesaje ori manifestări cu caracter discriminatoriu sau care incită la ură ori la violență; - să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion; - să respecte măsurile dispuse de organizator și indicațiile forțelor de ordine; - să se delimiteze de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. Totodată, reamintim că utilizarea materialelor pirotehnice în cadrul evenimentului sportiv este permisă exclusiv dacă aceasta este realizată în mod autorizat, organizat și executat de o societate de specialitate, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare și a măsurilor de siguranță aplicabile. Persoanele neautorizate care dețin sau folosesc materiale pirotehnice vor suporta rigorile legii. Accesul în arena sportivă este interzis persoanelor aflate în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive. În cazul identificării unor astfel de situații, vor fi dispuse măsurile legale prevăzute de actele normative în vigoare. Bucurați-vă de spectacolul fotbalistic, în condiții de siguranță și fair-play! Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul
Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Matei Basarab' Ploiești
Buletin informativ Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Petrolul Ploiești - FK Csíkszereda Miercurea Ciuc Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Matei Basarab' Ploiești, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, va lua măsuri pentru desfășurarea în condiții optime a partidei de fotbal dintre echipele FC Petrolul 52 și FK Csíkszereda Miercurea Ciuc. Meciul se va disputa luni, 21.09.2026, începând cu orele 21.00, pe stadionul 'Ilie Oană' din Municipiul Ploiești. Traficul rutier va fi restricționat la nevoie, în zona adiacentă arenei sportive. Accesul spectatorilor se va face astfel: -pentru Tribuna 0 și Tribuna 1 - prin strada Stadionului; -pentru Tribuna 2 - prin strada Mihai Bravu; -pentru Peluza 1 - prin strada Alexandru Vlahuță; -pentru Peluza 2, sectoarele destinate gazdelor - prin strada Mihai Bravu. Intrarea suporterilor echipei oaspete în incinta stadionului se va face pe Strada Latină. Spectatorii vor putea intra începând cu ora 19.00, pe baza biletelor și abonamentelor puse la dispoziție de către clubul organizator, care a comunicat că va deschide toată arena. Accesul în stadion, efectuarea verificărilor de securitate, precum și îndrumarea și supravegherea spectatorilor în incinta arenei vor fi asigurate, potrivit legii, de agenții societății de pază și protecție contractate de organizator. În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind buna organizare și desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc. În acest context, participanții trebuie să aibă în vedere faptul că pot fi supuși controalelor corporale și verificării bagajelor, pentru prevenirea introducerii în stadion a obiectelor și materialelor interzise de lege. Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, le recomandăm suporterilor: - să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces; - să nu participe la acte de violență și să nu promoveze mesaje ori manifestări cu caracter discriminatoriu sau care incită la ură ori la violență; - să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion; - să respecte măsurile dispuse de organizator și indicațiile forțelor de ordine; - să se delimiteze de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. Totodată, reamintim că utilizarea materialelor pirotehnice în cadrul evenimentului sportiv este permisă exclusiv dacă aceasta este realizată în mod autorizat, organizat și executat de o societate de specialitate, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare și a măsurilor de siguranță aplicabile. Persoanele neautorizate care dețin sau folosesc materiale pirotehnice vor suporta rigorile legii. Accesul în arena sportivă este interzis persoanelor aflate în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive. În cazul identificării unor astfel de situații, vor fi dispuse măsurile legale prevăzute de actele normative în vigoare. Bucurați-vă de spectacolul fotbalistic, în condiții de siguranță și fair-play! Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin ordonanța din data de 18.09.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ț.Ș.A., în vârstă de 28 de ani, cu antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003. În esență, în sarcina inculpatului Ț.Ș.A., s-a reținut că în data de 17.09.2026, în jurul orei 02.00, a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Arad, prin aceea că s-a apropiat de persoana vătămată C.F.N. (concubina sa) la o distanța mai mică de 50 metri și a pătruns în imobilul în care locuiește aceasta din urmă, situat pe raza loc. Felnac, jud. Arad. Menționăm faptul că inculpatul a mai fost condamnat în trecut la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol, fiind însă împlinit în prezent termenul de reabilitare. În data de 18.09.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind admisă, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Comunicat de presă - Cinema Ateneu Iași
Dolly Parton, IN MEMORIAM, la Cinema Ateneu Iași: 'De la 9 la 5', pe marele ecran, pe 20 septembrie Duminică, 20 septembrie, de la ora 19:00, Cinema Ateneu Iași o aduce pe Dolly Parton înapoi pe marele ecran, într-o proiecție IN MEMORIAM, dedicată uneia dintre cele mai iubite artiste ale cinematografiei și muzicii americane. Publicul ieșean este invitat la o proiecție specială a filmului 'De la 9 la 5' / 'Nine to Five' (1980), regizat de Colin Higgins, comedia care a devenit un titlu clasic al cinematografiei americane și care i-a avut în distribuție pe Jane Fonda, Lily Tomlin și Dolly Parton, în debutul său cinematografic. Filmul spune povestea a trei colege de birou care, sătule de comportamentul sexist și de nedreptățile de la locul de muncă, decid să preia controlul asupra situației. Cu umor, energie și o distribuție memorabilă, 'Nine to Five' a rămas, peste decenii, unul dintre filmele definitorii ale începutului de carieră cinematografică al lui Dolly Parton. 'De la 9 la 5' / 'Nine to Five' Duminică, 20 septembrie 2026 Ora 19:00 Cinema Ateneu Iași Bilete: pe cinemaiasi.ro/film/nine-to-five/ și la casieria Ateneului Național din Iași Proiecția de la Cinema Ateneu are loc într-un moment simbolic: 20 septembrie era data la care Dolly Parton urma să fie pe scena din Las Vegas. Astăzi, în aceeași seară, îi păstrăm prezența aproape de noi prin cinema, într-o proiecție dedicată memoriei sale. Astfel, în aceeași seară, Cinema Ateneu îi dedică o întâlnire pe marele ecran, prin unul dintre rolurile care au făcut-o cunoscută și publicului de cinema. 'De la 9 la 5' este, totodată, o ocazie de a o revedea pe Dolly Parton într-unul dintre primele sale roluri de film și de a celebra energia, umorul și personalitatea unei artiste care a depășit de mult granițele unui singur domeniu artistic.
Comunicat de presă - Festivalul Internațional de Teatru 'Toma Caragiu'
S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru 'Toma Caragiu' S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru 'Toma Caragiu', eveniment organizat în perioada 5-10 octombrie 2026 de Teatrul 'Toma Caragiu' Ploiești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, cu sprijinul Consiliului Județean Prahova. Acestea pot fi achiziționate de la Agenția de bilete a Teatrului 'Toma Caragiu' (strada Mihail Kogălniceanu nr.1, telefon 0244 522774/ 0721 367 631), sau online, accesând site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Festival TC, cu prețuri cuprinse între 55 și 120 de lei. Șase zile de teatru, muzică și artă Selecția spectacolelor din programul acestei ediții, desfășurată sub tema (Re)uniune, îi aparține teatrologului Oana Borș. Astfel, publicul va putea viziona reprezentații susținute de teatre renumite din țară: Teatrul ACT București, Teatrul 'Stela Popescu' București, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' Galați, Teatrul 'Alexandru Davila' Pitești, Teatrul de Vest Reșița, Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură 'George Ciprian' Buzău, Teatrul 'Toma Caragiu' Ploiești. Programul va include, de asemenea, spectacole și producții ale unor artiști și instituții de cultură din Turcia, Italia și Republica Moldova, prezentând perspective artistice și culturale diverse. Un moment special al acestei ediții va fi prezența Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', care va propune publicului o călătorie muzicală, poetică și vizuală inspirată de întâlnirea dintre culturi, tradiții și sonorități din spații diferite. Și anul acesta, la fel ca la edițiile precedente, Festivalul va depăși spațiul convențional al sălilor de teatru printr-o serie de evenimente conexe care vor transforma orașul într-un adevărat spațiu de întâlnire cu arta. Publicul va putea participa la spectacole în aer liber, concerte, expoziții de costume și sesiuni de pictură live. Pe lângă spectacolele găzduite de sala Teatrului 'Toma Caragiu' și de sala Teatrului de Animație Imaginario, Festivalul va ajunge și în spații alternative. Printre acestea se numără Sala Coloanelor a Palatului Culturii Ploiești, Ploiești - Showroom Proleasing Motors (Bucov Plaza), Berăria 'Curtea Berarilor', zona pietonală din apropierea Parcului 'Nichita Stănescu', esplanada din fața Palatului Culturii Ploiești și Teatrul Nației. Una dintre noutățile acestei ediții este 'Pașaportul de spectator', care îi va însoți pe iubitorii de teatru pe parcursul festivalului și va deveni, totodată, un suvenir al experienței lor. Toți cei care vor achiziționa bilete de la Agenția Teatrală sau online vor primi acest pașaport, fie de la Agenție, fie direct de la punctele de acces în sala de spectacole. Pentru fiecare reprezentație la care vor lua parte, spectatorii vor primi câte o ștampilă în pașaport, aplicată de voluntarii teatrului, iar cei care vor aduna șase ștampile vor fi răsplătiți cu o invitație dublă la un spectacol al Teatrului 'Toma Caragiu', din stagiunea curentă. Vă invităm să ne fiți alături și să descoperim împreună poveștile, oamenii și universurile artistice care vor da viață acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru 'Toma Caragiu'!
Comunicat de presă - Instituția Prefectului Județul Prahova
Astăzi,18.09.2026, la sediul Instituției Prefectului Județul Prahova a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova. Comitetul Local pentru Situații de Urgență Poiana Câmpina a solicitat sprijinul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. CJSU Prahova s-a reunit astăzi în ședința condusă de subprefectul Marius Soare și a adoptat Hotărârea nr.15/18.09.2026. Menționăm faptul că în localitatea Poiana Câmpina, în urma executării unui foraj destinat alimentării cu apă executat pe o proprietate privată, au fost semnalate posibile emanații de gaze și hidrocarburi. În urma analizării documentației, a situației din teren și a investigațiilor fizice și instrumentale efectuate direct la gura forajului, reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) au constatat existența unui potențial risc de explozie. Precizăm faptul că până la data ședinței, prefectul Daniel Nicodim și subprefectul Marius Soare au ținut permanent legătura cu reprezentanții ISU Prahova, ANRMPSG și cu primarul comunei Poiana Câmpina. De asemenea, ISU Prahova a monitorizat atât zona, cât și valorile concentrațiilor de gaz și, totodată, Primăria comunei Poiana Câmpina a dispus restricționarea accesului în zonă, prin balizarea perimetrului. Hotărârea CJSU Prahova nr.15/18.09.2026 prevede urmatoarele măsuri pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de risc: Art.1. Proprietarul terenului are obligația de a contracta, în regim de urgență, o firmă specializată în domeniu, în vederea realizării lucrărilor necesare pentru punerea în siguranță a amplasamentului în conformitate cu prevederile legale. Art.2. U.A.T. Poiana Câmpina va lua măsuri pentru balizarea și marcarea corespunzătoare a zonei, precum și informarea periodică a populației din proximitate cu privire la interdicția utilizării focului deschis și a altor echipamente electrice și mecanice care pot genera scântei. Art.3. U.A.T. Poiana Câmpina, prin Poliția Locală, va asigura măsuri de patrulare în zona respectivă, în vederea verificării respectării măsurilor stabilite la art.2 din prezenta hotărâre. Art.4. Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Șerban Cantacuzino' al județului Prahova va asigura, de două ori pe zi, monitorizarea zonei, a evoluției concentrațiilor de gaze și a nivelului de lichid existent în tubulatură. Art.5. U.A.T. Poiana Câmpina va informa, ori de câte ori este necesar, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, pe adresa de e-mail stp.ph@isuprahova.ro și infopublic@prefecturaprahova.ro asupra evoluției fenomenului. Art.6 Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Șerban Cantacuzino' al județului Prahova, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, va publica prezenta hotărâre pe site-ul instituției htps:/isuph.iesuro gi o va transmite membrilor C.J.S.U. Prahova, primăriei comunei Poiana Câmpina, precum și proprietarului terenului. Instituția Prefectului Județul Prahova
Comunicat de presă - Direcția Națională Anticorupție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 18 septembrie 2026, față de inculpatul S.L.C., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada mai - septembrie 2026, inculpatul S.L.C. ar fi pretins de la un administrator al mai multor societăți comerciale suma de 11.000 de euro, susținând că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, prin intermediul acestora, asupra inspectorilor antifraudă care efectuau controale fiscale la societățile administrate de acesta. În schimbul banilor, inculpatul ar fi promis că va determina inspectorii să îi asigure administratorului un tratament favorabil în cadrul controalelor fiscale, precum și informarea sa cu privire la eventualele sesizări către organele de urmărire penală. Facem precizarea că, în urma controalelor fiscale efectuate la societățile respective, ar fi fost stabilite obligații suplimentare de plată către bugetul de stat în cuantum de aproximativ 700.000 de lei. La data de 17 septembrie 2026, inculpatul S.L.C. a primit de la administratorul societății comerciale suma de 11.000 de euro, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor D.N.A. și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019. BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comunicat de presă - Consulatul General al României la Seghedin
177 de ani de la semnarea 'Pactului de pacificare româno-maghiar' la Seghedin (Szeged). Pentru a marca împlinirea a 177 de ani de la semnarea 'Pactului de împăciuire româno-maghiar' la Seghedin, între revoluționarul român pașoptist Nicolae Bălcescu și guvernatorul Ungariei, Lajos Kosuth, Consulatul General al României la Seghedin (Szeged), a organizat, în parteneriat cu Autoguvernarea Românească din Seghedin, cu sprijinul Primăriei Seghedin, o amplă manifestare, joi, 17 septembrie 2026, care a cuprins o depunere de coroane de flori, o conferință cu dezbateri și o recepție, la sediul misiunii. La placa comemorativă situată în Piața Klauzal din centrul municipiului Seghedin, al treilea oraș ca mărime a Ungariei, placă amplasată pe zidul clădirii, în care s-au întălnit Bălcescu și Kosuth, a avut loc o ceremonie urmată de depunere de coroane de flori. În cadrul ceremoniei, a adresat un cuvint de salut Florin-Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Seghedin, care a vorbit despre importanța marcării unui moment important din istoria relației bilaterale dintre români și maghiari, subliniind faptul că în data de 16 septembrie 2026 se împlinesc 30 de ani de la semnarea la Timișoara a Tratatului de de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Republica Ungară.* Despre contextul mai larg al revoluției pașoptiste și al semnării proiectului de împăciuire, a vorbit Prof. Univ. Dr. Laszlo Marjanucz de la Universitatea din Seghedin. S-au depus coroane de flori din partea unei delegații parlamentare ungare, Primăriei Seghedin, Consulatelor Generale ale României la Seghedin și Jula (Gyula); Purtătorului de Cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Autoguvernării Românești din Seghedin; Asociației Culturale a Românilor din Seghedin; ș.a. Placa comemorativă situată în Piața Klauzal din centrul Municipiului Seghedin, a fost amplasată de către Primăria Seghedin, în anul 1998, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la semnarea 'Pactului de împăciuire româno-maghiar' la Seghedin, în data de 14 iulie 1849, între revoluționarul român pașoptist Nicolae Bălcescu și guvernatorul Ungariei, Lajos Kosuth. În continuarea programului manifestării, la sediul Consulatului General al României la Seghedin a avut loc o sesiune de expuneri. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Petrușan, președintele Autoguvernării Românești din Seghedin, fost coordonator al Catedrei de lb. și literatura română de la Universitatea din Seghedin a vorbit despre politica națională a Ungariei, iar prof. Univ. Dr Ioan Horga de la Universitatea din Oradea a susținut o conferință, 'Bălcescu, Avram Iancu, Kosuth și pacificarea de la Seghedin din 1848'. Cei doi universitari au vorbit despre situația din timpul Revoluției de la 1848, despre conceptul de națiune cetățenească, susținut de către francezi și conceptul de națiune culturală, bazată pe identitatea lingvistică, prezentat de către germani, despre statutul Ungariei și al Transilvaniei în cadrul Imperiului Austro-Ungar, dar și despre relațiile între cele două națiuni, română și maghiară, precum și despre faptul că între ele problemele și divergențele nu se pot rezolva pe calea armelor ci pe calea dialogului. S-au amintit cele transmise la data de 27 iunie 1849 de către Avram Iancu lui Kosuth, prin intermediul lui Simonffy, 'Între români și maghiari, niciodată armele nu vor decide'. Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a susținut un referat despre Sfânta Anastasia Șaguna, despre demersurile efectuate pentru exhumarea și aducerea moaștelor sale la Sibiu, alături de cele ale fiului ei, Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna. Au transmis cuvinte de salut Jeremy Floutier, consul onorific al Franței la Seghedin; Vasile Sucigan, noul Purtător de Cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; pr. Marius Maghiaru, președintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria și vicepreședinte al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU). Pe lângă cei amintiți, la manifestări au participat oficialități din România și Ungaria, dar și diplomați străini: Daniel Banu, consulul general al României la Jula; Gajda Attila, deputat în Parlamentul Ungariei, însoțit de o delegație de consilieri; Agota Szentannai, responsabilul Filialei Seghedin a Institutului Cultural Român din Budapesta; Papp Tibor, consilier pentru Relații Internaționale al Primăriei din Seghedin; Kardos Janos, consilier pentru Cultură al Primăriei Seghedin. Au participat de asemenea și membri ai comunității românești din Seghedin, pr. Aurel Becan, protopop ortodox de Seghedin; Tiberiu Boca, coordonatorul Studioului Radio-TV în lb. Română de la Seghedin; Ștefan Crâsta, președintele Asociației Culturale a Românilor din Seghedin; reprezentanți ai mediului academic, ai mediului economic, alți invitați din România și Ungaria. În încheierea programului, invitații au participat la o recepție, în cadrul căreia s-au degustat mâncăruri și vinuri românești. În cadrul recepției, a fost omagiat Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu ocazia zilei sale de naștere. *'Proiect de împăciuire româno-ungar', 177 de ani. Seghedin; 17 septembrie 2026, Florin Vasiloni, consul general al României la Seghedin. Stimate oficialități, stimați invitați, Pentru mine este o mare onoare să mă adresez dumneavoastră în acest moment solemn, care marchează un moment important din istoria celor două popoare, roman și maghiar. În urmă cu 177 de ani, în data de 14 iulie 1849, revoluționarul român Nicolae Bălcescu și guvernatorul Ungariei, Lajos Kosuth, semnau aici, la Seghedin, în clădirea de lângă noi, în ultima etapă a Revoluției de la 1848, așa numitul 'Proiect de pacificare româno-ungar'. Subliniez faptul că relația reprezentanței diplomatice românești de la Seghedin, dar și a comunității istorice românești de aici cu Primăria Szeged este una foarte bună. Mulțumim autorităților de la Szeged pentru felul în care poartă de grijă acestei plăci comemorative, precum și monumentului eroilor români din Cimitirul Central din oraș. Este important să amintim în acest cadru despre această inițiativă de pace, veche de aproape două secole, în special în prezentul dominat de conflicte și amenințări. În aceste momente, se cuvine să amintim că ieri, 16 septembrie 2026, se împlinesc 30 de ani de la semnarea la Timișoara a Tratatului de de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Republica Ungară. Tratatul semnat la 16 septembrie 1996 între România și Ungaria stabilește principiile bunei vecinătăți, respectului reciproc și protecției minorităților, servind drept fundament politic și juridic al cooperării bilaterale pe multiple domenii. Scopul principal a fost consolidarea relațiilor de bună vecinătate între cele două state, pe fundamente de încredere, respect reciproc și cooperare, reafirmând angajamentul față de drepturile omului, democrație și statul de drept O să amintesc cele mai importante principii și obiectivele fundamentale ale tratatului: - Respectarea principiilor internaționale: Tratatul se bazează pe Carta ONU, Actul final de la Helsinki, Carta de la Paris și alte standarde OSCE - Pacea și securitatea regională: Părțile se angajează să se abțină de la amenințarea sau folosirea forței și să soluționeze orice diferenduri pe cale pașnică - Protecția integrității teritoriale: tratatul reafirmă inviolabilitatea frontierelor și inexistența pretențiilor teritoriale reciproce - Încurajarea colaborării între organele legislative și executive ale celor două state, cu întâlniri regulate la nivel de prim-miniștri și miniștri de externe - Dezvoltarea parteneriatelor și proiectelor comune în eforturi economice, industriale, agricole, ecologice, tehnologice, de infrastructură și transport - Sprijinirea schimburilor culturale, educaționale și științifice, inclusiv prin universități, institute de cercetare, biblioteci și ONG-uri - Cooperarea pe apele transfrontaliere și protecția mediului, inclusiv navigația pe Dunăre și gestionarea situațiilor de dezastru ecologic În ceea ce privește protecția minorităților,Tratatul prevede explicit dreptul persoanelor aparținând minorităților române din Ungaria și minorităților maghiare din România de a-și folosi liber limba maternă, atât oral, cât și în scris, inclusiv în public. Tratatul continuă să fie pilonul politico-juridic al cooperării româno-ungare, iar aniversarea sa (30 de ani în 2026) subliniază importanța dialogului bilateral și a proiectelor comune care apropie cetățenii celor două state. Este, de asemenea, baza pentru Parteneriatul Strategic bilateral semnat în 2002, care a extins dezvoltarea colaborării în spiritul valorilor europene și euroatlantice. În concluzie,Tratatul de Înțelegere, Cooperare și Bună Vecinătate din 1996 reprezintă un document central pentru relațiile bilaterale între Rmânia și Ungaria, combinând cooperarea politică, economică, culturală și protecția minorităților, consolidând pacea și stabilitatea în regiune. România speră la o viziune comună, bazată pe principii împărtășite de ambele părți, în baza statutului României și Ungariei de state vecine, parteneri strategici, membre ale comunității europene și euroatlantice și ale aceluiași sistem de valori. Ne dorim ca momentul aniversar de astăzi să fie asimilat ca o nouă bornă în apropierea relațiilor dintre statele noastre. Vă mulțumesc!
Comunicat de presă - Autoritatea Vamală Română
Peste 4.000.000 de țigarete nemarcate fiscal, în valoare de 3.700.000 de lei, reținute de inspectorii vamali din Timișoara Peste 4.000.000 de fire de țigarete, de mărci diferite, nemarcate fiscal, în valoare de 3.700.000 de lei Direcția Regională Vamală Timișoara, împreună cu inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva, într-un automarfar aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Arad, care efectuase un transport din România în Olanda și retur. Din examinarea documentelor prezentate a rezultat că mărfurile făcuseră obiectul unei operațiuni de tranzit vamal, cu plecare din România către Olanda și destinație finală Liban. Potrivit documentelor, marfa era compusă din 400 de colete (baxuri) conținând țigarete purtând două mărci. În realitate, însă cele 400 de baxuri nu au fost descărcate, ci au rămas în camion și urmau să fie reintroduse în România și revândute ilegal. Întrucât transportatorul nu a putut prezenta documente privind statutul unional al mărfurilor și nici alte documente vamale aferente, Autoritatea Vamală Română a procedat la reținerea integrală a celor 4.000.000 de fire de țigarete. S-a constatat că operatorul economic deținea o cantitate de țigarete ce depășește pragul de 10.000 de fire prevăzut la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fiind identificate indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu modificările și completările ulterioare. Pentru bunurile reținute a fost stabilit un prejudiciu în valoare de 3.700.000 lei, iar organele de urmărire penală au fost sesizate în vederea continuării cercetărilor. Controlul a avut loc în cadrul unei acțiuni comune pentru combaterea traficului ilicit cu țigarete desfășurată în perioada 15-16 septembrie 2026. Serviciul Relații Publice și internaționale
Comunicat de presă - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)
Regulamentul european privind ambalajele se aplică. România nu a publicat câte firme intră sub noile obligații CONAF avertizează că obligațiile administrative de conformare pot costa proporțional mai mult o firmă mică decât o companie mare și cere autorităților să publice câți operatori sunt vizați. Din 12 august 2026 se aplică Regulamentul (UE) 2025/40 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. România a intrat însă în noul regim fără ca autoritățile să fi publicat o estimare a numărului operatorilor economici vizați de noile obligații și, dintre aceștia,câți sunt microîntreprinderi și întreprinderi mici. Nu este un detaliu statistic. Fără o imagine publică asupra populației economice vizate este dificil de estimat riguros costul agregat al conformării, de dimensionat efortul de informare și de conceput un mecanism de implementare adaptat dimensiunii operatorilor. La 31 iulie 2026, România avea aproape 1,8 milioane de entități economice active: 1.305.605 persoane juridice și alte 471.565 de PFA, întreprinderi individuale și familiale. CONAF nu susține că toate aceste entități intră sub incidența Regulamentului. Problema este tocmai că, până la data acestei analize, nu a identificat în sursele publice ale autorităților o estimare care să arate câți operatori sunt efectiv vizați și cum se distribuie aceștia în funcție de dimensiune. Iar dimensiunea companiei contează. Un producător local care își ambalează produsele, un comerciant care vinde produse sub marcă proprie și o companie care pune pe piață volume mari de produse ambalate se pot afla în situații juridice diferite. Pentru fiecare trebuie stabilit rolul pe care îl are în lanțul economic și, în funcție de acesta, obligațiile care îi revin. Pentru compania mare există, de regulă, departamente juridice, consultanți, specialiști în sustenabilitate și oameni dedicați raportărilor. Într-o firmă mică, toate acestea ajung deseori pe masa antreprenorului. Aceeași regulă. Resurse diferite. Costuri foarte diferite. Obiectivul este de mediu. Costul conformării este economic. Comisia Europeană estimează că, în lipsa unor măsuri, deșeurile de ambalaje din Uniunea Europeană ar fi crescut cu 19% până în 2030, iar cele din plastic cu până la 46%. Obiectivul Regulamentului - reducerea deșeurilor și trecerea către ambalaje mai sustenabile - este necesar. Problema ridicată de CONAF nu privește obiectivul european, ci modul în care costul conformării se distribuie între companii foarte diferite ca dimensiune. Noul cadru introduce etapizat cerințe privind ambalajele, sustenabilitatea și conformitatea acestora, precum și obligații diferite în funcție de rolul operatorului economic. Aplicarea nu înseamnă că toate cerințele Regulamentului devin simultan obligatorii pentru toți operatorii, termenele fiind diferite în funcție de obligația prevăzută. Pentru companii, aceasta înseamnă identificarea corectă a rolului pe care îl au, a ambalajelor și materialelor utilizate și, după caz, pregătirea documentației și informațiilor necesare pentru demonstrarea conformității. O parte a costurilor administrative asociate acestui proces are caracter fix sau cvasi-fix: există indiferent dacă operatorul pune pe piață milioane de produse sau volume mult mai reduse. Pentru o companie mare, costul poate fi distribuit peste milioane de unități. Pentru o întreprindere mică, aceeași categorie de cheltuială poate cântări mult mai mult în costul unui produs și poate influența inclusiv decizia de a continua comercializarea acestuia. O obligație identică în text nu produce, așadar, în mod necesar aceeași povară economică. Pentru compania mare, conformarea este o funcție a organizației. Pentru firma mică, ea poate deveni încă o meserie a antreprenorului. Paradoxul mărcii românești Există însă un efect mai puțin vizibil, care privește una dintre vulnerabilitățile structurale ale economiei românești: capacitatea de a transforma producția în marcă și marca în valoare păstrată în economie. România vorbește de ani de zile despre nevoia de a urca în lanțurile valorice, de a nu mai produce predominant pentru brandurile altora și de a construi mărci românești capabile să concureze pe piața europeană. Regulamentul stabilește că, în anumite situații, operatorul care dispune proiectarea sau fabricarea unui ambalaj ori a unui produs ambalat sub propriul nume sau propria marcă este considerat fabricant, chiar dacă producția fizică este realizată de altcineva. Pentru microîntreprinderi, Regulamentul prevede însă reguli speciale privind stabilirea persoanei considerate fabricant, în condițiile expres prevăzute de acesta. Diferența pare tehnică până când este privită economic. Marca este capital intangibil. Momentul în care o companie românească încetează să mai producă anonim pentru altcineva și decide să își pună propriul nume pe produs este momentul în care încearcă să păstreze o parte mai mare din valoarea pe care o creează. Dacă această trecere poate aduce, în funcție de situația concretă și de încadrarea juridică aplicabilă, obligații și costuri administrative suplimentare, efectul asupra firmelor mici care încearcă să își construiască propriile mărci trebuie măsurat, nu presupus. O economie nu urcă în lanțul valoric doar pentru că își propune acest lucru într-o strategie. Urcă atunci când pentru o companie devine mai profitabil să își construiască propriul nume decât să rămână furnizorul anonim al altuia. România are deja obligații privind ambalajele România aplică deja răspunderea extinsă a producătorului prin legislația națională, inclusiv contribuția de 2 lei/kg datorată, în condițiile prevăzute de lege, pentru neîndeplinirea obiectivelor aplicabile privind deșeurile de ambalaje. Această contribuție nu este introdusă de Regulamentul (UE) 2025/40. Noul cadru european aduce însă propriile cerințe privind ambalajele și conformitatea acestora. Pentru ca sistemul să funcționeze, operatorul trebuie mai întâi să poată identifica obligațiile care îi revin și informațiile pe care trebuie să le dețină. Altfel, problema apare înainte de cost sau sancțiune: apare în momentul în care firma încearcă să înțeleagă ce trebuie să facă. România aplică înainte să măsoare Până la data publicării acestei analize, CONAF nu a identificat în sursele publice ale autorităților române o estimare a numărului operatorilor economici care intră sub incidența noilor obligații, defalcată pe clase de mărime. Aceasta este una dintre cele mai importante necunoscute ale implementării. Fără această informație este dificil de estimat costul agregat al conformării pentru economie, de dimensionat efortul de informare și de evaluat câte firme mici ar putea întâmpina dificultăți în aplicarea noilor cerințe. România dispune de date despre numărul entităților economice active. Ceea ce lipsește din spațiul public este legătura dintre această statistică generală și populația economică efectiv vizată de noile obligații. CONAF nu cere amânarea Regulamentului. Cere ca statul să îl facă aplicabil. CONAF susține obiectivele europene privind reducerea deșeurilor de ambalaje și consideră că succesul noului cadru depinde de capacitatea României de a transforma obligația juridică într-una pe care operatorii economici o pot identifica, înțelege și aplica. În acest sens, CONAF solicită: 1. Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să publice, în maximum 60 de zile, un ghid național de încadrare, cu exemple concrete pentru comerț, producție alimentară și marcă proprie. 2. Administrației Fondului pentru Mediu și Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați, defalcat pe clase de mărime. 3. Oficiului Național al Registrului Comerțului să introducă distribuția pe activități CAEN în statisticile lunare relevante, astfel încât impactul noilor obligații să poată fi evaluat pe structura reală a economiei. 4. Pentru microîntreprinderi, în primele douăsprezece luni de aplicare, autoritățile să exercite activ rolul de îndrumare și să acorde, în limitele cadrului legal, posibilitatea remedierii neconformităților administrative înaintea aplicării sancțiunilor. 5. România să susțină la nivel european soluții proporționale pentru obligațiile administrative aplicabile microîntreprinderilor și întreprinderilor mici care comercializează produse în alte state membre. Cele cinci măsuri au aceeași logică: înainte să controlezi trebuie să știi pe cine controlezi, iar înainte să sancționezi trebuie să te asiguri că obligația poate fi înțeleasă. 'O regulă poate fi egală în text și profund inegală în economie' 'Calendarul european nu așteaptă, iar companiile trebuie să respecte astăzi reguli pentru aplicarea cărora statul ar fi trebuit să le pregătească ieri. Nu contestăm obiectivul european și nu cerem mai puține reguli de mediu. Cerem să înțelegem economia asupra căreia le aplicăm, pentru că o regulă poate fi egală în text și profund inegală în economie atunci când costul administrativ cântărește diferit pentru o companie cu mii de angajați și pentru o firmă în care același om vinde, administrează și se ocupă de conformare. Înainte să sancționăm trebuie să explicăm, înainte să controlăm trebuie să măsurăm. Europa vrea mai puține deșeuri de ambalaje. România trebuie să se asigure că firmele înțeleg ce au de făcut pentru ca acest obiectiv să poată fi atins', a declarat Dr. ec. Cristina Chiriac, președinte fondator CONAF. Despre CONAF: Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, deschizând orizonturi de colaborare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 33 sucursale, 3 federații, 18 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, peste 245.000 de angajați. CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și identificare de soluții pentru probleme de interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. Printre proiectele CONAF se numără: 'Pactul pentru Tineri', 'Maratonul pentru Educație Antreprenorială', Forumul 'De Vocație Antreprenoare', '24 Trends for 2024', SupraTAX, 'DigitalUP', 'Pactul pentru Muncă', 'Pactul pentru Educație Antreprenorială', 'Romanian Venture Forum', 'Turismul Românesc: Între impas și oportunitate', ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor. Consiliul Director CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Nicoleta Munteanu, Marius Ghenea, Anca Damour, Tatian Diaconu, Hildegard Brandl, Daniela Marișcu, Gabriel Biriș, Dan Oros, Gorkem Oran, Theodora Popa.
Comunicat de presă - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov /TPBI/
Evenimentul 'The Color Run Night București 2026' modifică sâmbătă opt linii de transport public Liniile 73, 97, 104, 116, 117, 123, 312 și 323 vor funcționa pe trasee modificate pe parcursul zilei de sâmbătă, 19 septembrie 2026, ca urmare a desfășurării evenimentului sportiv 'The Color Run Night București 2026'. Traficul rutier va fi restricționat, între orele 08:00-24:00, pe Bd. Mircea Vodă (segmentul cuprins între Pasajul Mărășești și Bd. Unirii), iar între orele 17:00-23:00, restricțiile vor fi aplicate și pe tronsonul: Bd. Unirii - Piața Alba Iulia - Bd. Decebal. Din acest motiv, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) modifică liniile de transport public menționate astfel: Linia 73: - va funcționa, în intervalul orar 17:00-23:00, pe traseul de bază între terminalul 'Piața de Gros' și intersecția Bd. Dimitrie Cantemir/Bd. Unirii (Piața Unirii), apoi pe Bd. I. C. Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, până la stația 'Piața Sf. Vineri'. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat. Linia 97: - va funcționa, în intervalul orar 17:00-23:00, pe traseul de bază între terminalul 'Clăbucet' și intersecția Str. Popa Nan/Calea Călărași, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Calea Călărași, Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Șos. Mihai Bravu, Calea Dudești, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, revenind apoi pe traseul actual. Linia 104: - va funcționa, în intervalul orar 17:00-23:00, pe traseul de bază între terminalul 'Complex Pantelimon' și intersecția Bd. Decebal/Str. Dristorului, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Str. Dristorului, Șos. Mihai Bravu, Calea Dudești, Bd. Octavian Goga, prin Pasajul Mărășești, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, revenind apoi pe traseul actual. Linia 116: - va funcționa, în intervalul orar 17:00-23:00, pe traseul de bază între terminalul 'CFR Progresul' și intersecția Bd. Dimitrie Cantemir/Bd. Unirii/Bd. I. C. Brătianu (Piața Unirii), apoi pe Bd. I. C. Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, până la stația 'Piața Sfânta Vineri'. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat. Linia 117: - va funcționa, în intervalul orar 17:00-23:00, între terminalul 'Cartier Confort Urban' și intersecția Bd. Dimitrie Cantemir/Bd. Unirii/Bd. I. C. Brătianu (Piața Unirii), apoi pe un traseu modificat pe Bd. I. C. Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, până la stația 'Piața Sfânta Vineri'. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat. Linia 123: - va funcționa, în intervalul orar 17:00-23:00, pe traseul de bază între terminalul 'C.E.T. Sud Vitan' și intersecția Calea Vitan/Bd. Octavian Goga/Calea Dudești, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Bd. Octavian Goga, prin Pasajul Mărășești, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, Splaiul Independenței, revenind apoi pe traseul actual. Linia 312: - va funcționa, începând cu ora 08:00 și până la sfârșitul programului, pe traseul de bază între terminalul 'Bd. Alexandru Obregia' și intersecția Splaiul Unirii/Bd. Mărășești, apoi pe Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, până la stația 'Piața Unirii 1' cu întoarcere pe Splaiul Unirii, apoi traseul actual. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat. Linia 323: - va funcționa, începând cu ora 08:00 și până la sfârșitul programului, pe traseul de bază între terminalul 'Zețarilor' și intersecția Bd. Mircea Vodă/ Bd. Mărășești, apoi pe Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, până la stația 'Piața Unirii 1', cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărășești, Bd. Mircea Vodă, apoi traseul actual. TPBI menționează că în cazul în care condițiile meteorologice nu vor permite desfășurarea evenimentului sportiv 'The Color Run Night București 2026' în ziua de sâmbătă, acesta va fi reprogramat duminică, 20 septembrie 2026, în același interval orar, iar restricțiile de circulație și modificările traseelor vor fi aplicate la această dată.
Comunicat de presă - Rotary Club Constanța Marea Neagră
Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: 'Caligrafie și diplomație', pe 21 septembrie, la Constanța Cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, Rotary Club Constanța Marea Neagră, în parteneriat cu Biblioteca Județeană 'Ioan N. Roman' Constanța, organizează luni, 21 septembrie 2026, de la ora 17:00, evenimentul 'Caligrafie și diplomație - Cuvinte care construiesc pace'. Întâlnirea va avea loc la Biblioteca Județeană 'Ioan N. Roman' Constanța, în Sala 'Dumitru Canțin Zamfir', etajul II, iar accesul publicului este liber. Proiectul pornește de la o idee simplă: pacea nu se construiește doar prin acorduri și negocieri, ci și prin conversațiile de zi cu zi, prin felul în care alegem să ne exprimăm dezacordul, să ascultăm și să răspundem. Într-o perioadă în care comunicarea este tot mai rapidă, iar diferențele de opinie pot genera tensiuni, evenimentul propune un spațiu pentru dialog, reflecție și alegerea conștientă a cuvintelor. 'Pacea pare, de multe ori, un concept care ține de diplomație, de state și de marile negocieri. Dar ea începe și mult mai aproape de noi: în familie, la serviciu, în comunitate, în felul în care alegem să vorbim atunci când nu suntem de acord. Prin acest proiect ne dorim să aducem Ziua Internațională a Păcii în viața de zi cu zi și să ne întrebăm fiecare ce putem schimba în modul în care comunicăm cu ceilalți', declară prof.univ.dr. av. Gheorghe Dinu, președintele Rotary Club Constanța Marea Neagră. Programul va reuni perspective diferite asupra păcii, de la cultură și diplomație până la relații internaționale, istorie și artă. Amelia Stănescu, scriitoare, director al Bibliotecii Județene 'Ioan N. Roman' Constanța, doctor în filologie și cadru universitar, va susține și un moment poetic. Mircea Labeș, fost comisar-șef de poliție și fost șef, timp de 16 ani, al Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța, va vorbi despre 'Diplomația în viața de zi cu zi', iar Răzvan Pantelimon, specialist în relații internaționale, științe politice și studii electorale, va aborda tema 'Pace, conflict și societate - perspective globale și locale'. O perspectivă istorică va fi adusă de Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Național 'Regele Ferdinand I' - Filiala Constanța, prin intervenția 'Perspective istorice asupra păcii'. Ultima parte a întâlnirii va transforma ideile și reflecțiile în cuvinte scrise. Georgiana Văru va susține atelierul de caligrafie artistică 'Cuvinte care construiesc pace'. Caligrafia devine, în cadrul proiectului, mai mult decât un exercițiu artistic: un exercițiu de răbdare, atenție și prezență. Participanții vor transforma un cuvânt, un gând sau o idee într-un mesaj pentru pace, accentul fiind pus nu pe perfecțiunea scrisului, ci pe semnificația cuvintelor alese. Lucrările realizate pot deveni parte a expoziției colective 'CUVINTE PENTRU PACE - Mesaje scrise de oameni care aleg dialogul', prin care mesajele create în cadrul evenimentului vor putea continua conversația despre pace și după 21 septembrie. Conceptul proiectului propune și întrebarea adresată comunității: 'Tu ce cuvânt ai adăuga pentru pace?' Prin 'Caligrafie și diplomație - Cuvinte care construiesc pace', Rotary Club Constanța Marea Neagră și Biblioteca Județeană 'Ioan N. Roman' Constanța propun o întâlnire în care oameni cu experiențe și perspective diferite vorbesc despre pace nu doar ca despre un ideal, ci și ca despre o practică de zi cu zi. Pentru că, uneori, pacea începe foarte departe, la masa negocierilor. Alteori începe foarte aproape. Cu un cuvânt ales mai bine. Eveniment: 'Caligrafie și diplomație - Cuvinte care construiesc pace' Data: luni, 21 septembrie 2026 Ora: 17:00 Locul: Biblioteca Județeană 'Ioan N. Roman' Constanța - Sala 'Dumitru Canțin Zamfir', etajul II Acces: liber
Comunicat de presă - Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă lansează Centrul Virtual de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă - hubdezvoltaredurabila.gov.ro Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, a lansat oficial, pe 17 septembrie, la Palatul Victoria, Centrul Virtual de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă - hubdezvoltaredurabila.gov.ro, o platformă digitală dedicată accesului la date, informații și instrumente utile pentru dezvoltarea durabilă, realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în colaborare cu Departamentul IT al Secretariatului General al Guvernului. Lansarea a avut loc în cadrul unei reuniuni a Rețelei Nucleelor pentru Dezvoltare Durabilă, la care au participat Secretarul General al Guvernului, Dan Reșitnec, consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, reprezentanți ai Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și peste 80 de membri ai Rețelei. Centrul Virtual de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă își propune să reunească într-un singur spațiu digital resurse, date și informații relevante pentru implementarea principiilor dezvoltării durabile, oferind utilizatorilor instrumente moderne pentru documentare, accesarea informațiilor și analiză. Platforma include și soluții bazate pe inteligență artificială, care facilitează identificarea, accesarea și analizarea informațiilor disponibile, contribuind astfel la utilizarea mai eficientă a resurselor de cunoaștere în domeniul dezvoltării durabile. Centrul a fost prezentat de Daniel Belaconi, Director IT în cadrul Secretariatului General al Guvernului, care a evidențiat rolul tehnologiei în dezvoltarea unor instrumente accesibile și utile pentru administrația publică și pentru toți actorii interesați de Agenda 2030, economie circulară și raportare a sustenabilității. 'Lansarea Centrului Virtual de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă este un pas important de la strategie la acțiune. Avem nevoie de informație accesibilă, de instrumente moderne și de o comunitate de specialiști care să poată transforma cunoașterea în decizii și proiecte concrete. Prin acest hub, punem laolaltă resurse și soluții care pot sprijini administrația publică și partenerii săi în implementarea dezvoltării durabile', a declarat consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. Lansarea platformei se înscrie în demersurile Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă de consolidare a capacității administrației publice și de dezvoltare a unei comunități profesionale active în domeniul dezvoltării durabile. 'Acest proiect marchează un pas important în modernizarea administrației publice și arată cât de mult putem realiza prin colaborare instituțională. Rețeaua Nucleelor pentru Dezvoltare Durabilă contribuie la un limbaj instituțional comun și la o mai bună coordonare a politicilor publice, iar noul Centru Virtual de Resurse aduce tehnologia și informația mai aproape de cei care lucrează pentru dezvoltarea durabilă.' a declarat Dan Reșitnec, Secretarul General al Guvernului. În prezent, cele 19 Nuclee pentru Dezvoltare Durabilă reunesc aproximativ 165 de specialiști din administrația publică centrală, iar aproximativ 2.300 de funcționari publici au fost formați ca Experți în Dezvoltare Durabilă. Rețeaua reprezintă un mecanism de colaborare și schimb de expertiză pentru integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în politicile, programele și deciziile administrației publice. În cadrul reuniunii de la Palatul Victoria au fost prezentate și activitățile Rețelei Nucleelor pentru anul 2026, Raportul 2025 al Planului Național de Acțiune, precum și procesul de revizuire a Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Prezentările au fost susținute de Ileana-Luminița Bălălău - Director, Ștefania-Elena Deak - Șef serviciu, și Cornel Bertea-Hanganu - Consilier IA, din cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, alături de echipa DDD. Totodată, în perspectiva viitoarei Strategii pentru Dezvoltare Durabilă, a fost evidențiat rolul culturii ca element transversal al dezvoltării durabile, inclusiv prin contribuția sa la educație, formarea valorilor, stimularea creativității și atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În acest context, a fost propusă analizarea oportunității de a include un Obiectiv de Dezvoltare Durabilă dedicat culturii în viitoarea agendă. În cadrul evenimentului a fost anunțată, de asemenea, participarea României la SDG Flag Day, inițiativă internațională dedicată promovării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, inițiată de Regatul Țărilor de Jos. Demersul reprezintă o oportunitate de a aduce Agenda 2030 mai aproape de instituțiile publice, administrația locală, mediul de afaceri, educație și societatea civilă și de a consolida implicarea acestora în promovarea dezvoltării durabile. Prin lansarea Centrului Virtual de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă, România face un pas către un ecosistem digital în care informația, expertiza și tehnologia sunt reunite pentru a sprijini implementarea dezvoltării durabile. De la strategie la acțiune înseamnă și acces la cunoaștere, instrumente moderne și o comunitate capabilă să transforme obiectivele în rezultate concrete pentru dezvoltarea durabilă a României.
Comunicat de presă - ARCUB
iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: PROGRAM ȘI REGULI DE ACCES, PE 19 ȘI 20 SEPTEMBRIE, ÎN PIAȚA CONSTITUȚIEI iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE, evenimentul dedicat întregii familii, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul Zilelor Bucureștiului, oferă pe 19 și 20 sep
Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Regele Ferdinand I' Târgu-Mureș
Jandarmii au intervenit pentru aplanarea unui conflict în Târgu Mureș La data de 17 septembrie, în jurul orei 21:45, în timp ce executau o misiune de patrulare în municipiul Târgu Mureș, pe strada Gheorghe Doja, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș a surprins în flagrant doi bărbați în timp ce agresau un minor, într-o stație de autobuz. Jandarmii au intervenit prompt, i-au imobilizat pe cei doi și i-au condus la poliție, pentru continuarea cercetărilor. În cauză, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de 'lovire sau alte violențe', urmând ca polițiștii să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Dacă observați fapte antisociale, vă recomandăm să vă adresați echipajelor de jandarmi aflate în teren sau să apelați numărul unic de urgență 112. COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Comunicat de presă - Asociația Expert Forum
Ghidul practic pentru predarea cetățeniei democratice la clasa a VII-a - o nouă ediție disponibilă acum Asociația Expert Forum (EFOR) lansează o nouă ediție a cursului online asincron dedicat profesorilor care predau Educație Socială la clasa a VII-a. Cursul online intitulat Ghidul practic pentru predarea cetățeniei democratice la clasa a VII-a este disponibil gratuit și oferă planuri de lecție de folosit la clasă, deja testate de alți profesori. Anul trecut, peste 800 de profesori din România s-au înscris și au beneficiat de resursele din curs. Termenul de înscriere este până pe 2 noiembrie 2026, iar participarea este gratuită. Despre curs Cursul oferă sprijin concret în predarea celor mai importante teme din cadrul materiei Educație pentru Cetățenie Democratică predată la clasa a VII-a. Cursul oferă profesorilor informații teoretice esențiale pentru predarea conceptelor, instrumente practice pentru predare sub forma unor planuri de lecție, precum și sugestii pedagogice. Materialele au fost dezvoltate de Asociația Expert Forum în urma a zeci de ore de observare la clasă. Până în prezent, peste 10.000 de elevi au folosit materialele noastre în clase din toată România. Platforma de învățare online pune la dispoziție: * Conținut teoretic structurat, explicat clar de experți în domeniu, dezvoltat pentru aprofundarea subiectelor de către profesori. * Materiale de predare testate - planuri de lecții care conțin fișe de lucru, exerciții, explicații, întrebări de reflecție și activități pentru clasă, gândite să se încadreze în orele la clasă. Materialele de predare au fost testate în ultimii trei ani de către profesori de educație socială și peste 10.000 elevi au folosit resursele la clasă. * Acces la evenimente online și resurse suplimentare pe tot parcursul anului școlar 2025-2026 pentru comunitatea de profesori, precum și sprijin continuu din partea EFOR. Participarea este gratuită, iar profesorii care finalizează cursul până la finalul anului școlar vor primi un certificat de absolvire. Cursul este disponibil integral online și asincron - poate fi parcurs în ritm propriu, în aproximativ 15 ore. Cursul este găzduit pe platforma Predau Viitor, dezvoltată și administrată de Asociația Techsoup. Înscrieri Cursul începe pe data de 14 septembrie, iar pentru a avea acces la el profesorii interesați trebuie să se înscrie până cel târziu pe 2 noiembrie. Creează un cont gratuit pe platforma PredauViitor și înscrie-te în curs aici: https://cursuri.predauviitor.ro/courses/course-v1:ExpertForum+TfD+2/about Ce spun profesorii despre materialele din curs: 'Cel mai mult mi-a plăcut claritatea și coerența structurii (planului de lecție), care le-a permis elevilor să înțeleagă logic rolul puterii judecătorești și să facă legătura cu lecțiile anterioare despre puterile legislativă și executivă. De asemenea, am apreciat diversitatea activităților - lucrul individual, în echipă și discuția frontală - și faptul că elevii au lucrat cu exemple concrete și fragmente din Constituție, ceea ce le-a oferit oportunitatea de a descoperi conceptele cheie prin aplicare practică, nu doar prin memorare.' 'Elevii au participat activ la oră, au fost implicați în activități de grup, au răspuns la întrebări și au contribuit la discuții, au analizat articolele din Constituție, care i-au provocat să gândească critic și să le coreleze cu drepturile.' 'Mi-a plăcut cel mai mult că planul de lecție combină exerciții individuale, lucrul în echipă și discuții, oferind elevilor oportunitatea să descopere singuri conceptele despre puterea legislativă și să reflecteze asupra lor.' Despre Expert Forum: Încă din 2015, Expert Forum lucrează cu profesori din România și Republica Moldova, în cadrul programului Școala pentru Democrație, cu focus pe educație pentru democrație și cetățenie activă. Pe parcursul acestor ani, am avut oportunitatea de a cunoaște și de a lucra cu peste 1000 de profesori, de a înțelege provocările pe care le au în clasă și de a-i sprijini pentru a crea împreună oportunități de învățare mai eficiente pentru elevi. https://scoalapentrudemocratie.ro/ Despre proiect Cursul face parte din proiectul Teaching for Democracy, implementat de Asociația Expert Forum printr-un grant oferit de Romanian-American Foundation. Proiectul are ca scop dezvoltarea de planuri de lecții și instrumente didactice care să sprijine profesorii în predarea conținutului din Educație pentru Cetățenie Democratică (clasa a VII-a).
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Dominic Fritz: Ne propunem să formăm un guvern serios și coerent, care să unească acolo unde discursul urii a dezbinat Președintele USR, Dominic Fritz, subliniază că USR, PNL și UDMR vor propune, alături de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, un guvern serios și coerent, cu o viziune clară și pozitivă pentru România. Liderii USR, PNL și UDMR au susținut, astăzi, declarații de presă, alături de premierul desemnat. 'Știu că este extrem de multă tensiune în societate, creată pe de o parte de acest blocaj politic care trenează de mult prea mult timp, pe de altă parte, de situația economică dificilă pentru mulți români. Dar e tensiune și pentru că există un discurs al urii care subminează fundamentele democrației noastre și sperie pe mulți cetățeni. Tocmai de aceea, ne propunem să formăm un guvern serios și coerent, cu o viziune clară și pozitivă pentru România. O viziune care nu este bazată pe ură, ci pe încredere în capacitatea românilor, pe încredere în sectorul privat să livreze prosperitate, nu pe daruri de la stat. O viziune care reușește să creeze din nou comunități peste tot unde discursul urii a dezbinat', a declarat Dominic Fritz. Președintele USR a subliniat că Siegfried Mureșan este omul potrivit să conducă un guvern care să întărească încrederea oamenilor că România poate să aibă un viitor mai bun decât în prezent. La rândul său, premierul desemnat a precizat că este pregătit să formeze un guvern serios, reformator și proeuropean, care să prezinte o agendă de modernizare a României, care să se regăsească în creșterea nivelului de trai al oamenilor. 'Sunt conștient că România are nevoie de un guvern serios și credibil cât mai curând, un guvern care să continue măsurile de reformă, proiectele și programele începute în ultimul an. Știu că România a câștigat credibilitate în ultimul an, că este astăzi mai stabilă, mai puternică decât în trecut și trebuie să continuăm pe acest drum', a afirmat Siegfried Mureșan. Experții din USR, PNL și UDMR vor începe imediat, alături de premierul desemnat, să scrie programul de guvernare, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, să fie prezentate prioritățile programului de guvernare. Apoi, în baza priorităților rezultate, vor fi demarate discuții cu deputații și senatorii din Parlamentul României.
Comunicat de presă - ICR Londra
Comunicat de presă - Muzeul Național de Artă al României
Sesiunea de comunicări științifice Date noi în cercetarea artei medievale și premoderne din România Ediția a XXII-a În zilele de 24-25 septembrie 2026, Muzeul Național de Artă al României și Institutul de Istoria Artei 'George Oprescu' al Academiei Române organizează cea de-a XXII-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice Date noi în cercetarea artei medievale și premoderne din România. De peste două decenii, această întâlnire anuală oferă un spațiu de dialog pentru specialiștii preocupați de cunoașterea, documentarea și promovarea patrimoniului artistic din România și din spațiile culturale învecinate. Ediția din acest an reunește cercetători din instituții academice, universitare și muzeale din România și din străinătate și propune o incursiune în lumi, epoci și forme de expresie artistică diverse: de la atelierele în care erau realizate manuscrisele medievale și concepute programele complexe de pictură ale bisericilor la arhitectura reședințelor nobiliare, tezaure de podoabe prețioase, icoane și alte mărturii documentare care evocă legături între spații și comunități. 'Într-un prezent în care patrimoniul cultural este expus unor riscuri tot mai vizibile, de la distrugerea monumentelor în timpul conflictelor și dezastrelor până la furtul și traficul ilicit al operelor de artă, cercetarea dobândește o miză care depășește cadrul strict academic. A cunoaște un obiect înseamnă a-i putea reconstitui istoria, a-i înțelege valoarea și a-i recunoaște locul în memoria unei comunități, cu scopul de a-l proteja și a-l transmite generațiilor viitoare. ' Erwin Kessler, Director General MNAR. Evenimentul se desfășoară în format hibrid, oferind publicului posibilitatea de a participa la lucrări fie în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României, fie online, prin platforma Zoom (ID sesiune: 876 9286 4327; parolă: 242526) Programul complet și informațiile privind participarea sunt disponibile pe website-urile celor două instituții partenere: www.mnar.arts.ro și www.istoria-artei.ro.
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Șeful Statului Major al Apărării, la Conferința Comitetului Militar NATO de la Copenhaga Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, participă, în zilele de 18 și 19 septembrie, la Conferința Comitetului Militar NATO în formatul șefilor apărării din statele aliate, care are loc la Copenhaga, în Regatul Danemarcei. Reuniunea, prezidată de amiralul Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar NATO, îi reunește pe șefii apărării din cele 32 de state membre ale Alianței. La lucrări participă, de asemenea, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Alexus G. Grynkewich, și comandantul suprem aliat pentru transformare, amiralul Pierre Vandier. Agenda discuțiilor vizează implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Ankara, cu accent pe consolidarea posturii de descurajare și apărare colectivă a Alianței, dezvoltarea și integrarea noilor tehnologii și pe continuarea sprijinului acordat Ucrainei. În cadrul reuniunii, șefii apărării vor analiza, din perspectivă militară, evoluțiile mediului de securitate și prioritățile Alianței pentru adaptarea posturii de apărare la amenințările actuale și viitoare. Discuțiile vor aborda, totodată, operațiile, misiunile, exercițiile și dezvoltarea capabilităților NATO. Participarea șefului Statului Major al Apărării la conferința de la Copenhaga se înscrie în contribuția României la procesul aliat de consultare și decizie militară și la eforturile NATO pentru consolidarea descurajării și apărării pe întregul Flanc Estic. Biroul presă
Comunicat de presă - Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Sâmbătă, traficul rutier va fi închis în totalitate cu ocazia Zilelor Sportive Sfântu Gheorghe Parcările din centrul orașului trebuie eliberate de vineri după-amiază. Sâmbătă, traficul rutier va fi închis în totalitate cu ocazia Zilelor Sportive Sfântu Gheorghe În weekendul acesta, cu ocazia Zilelor Sportive, șoferii din Sfântu Gheorghe trebuie să ia în calcul restricții temporare privind parcarea începând de vineri, iar sâmbătă circulația rutieră va fi închisă complet în zona centrală a orașului. Pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor, autoritățile fac apel la înțelegerea și sprijinul locuitorilor. 'Pentru pregătirea zonelor în care se vor desfășura activitățile din cadrul Zilelor Sportive, respectiv pentru siguranța participanților, este esențial ca anumite sectoare din centrul orașului să fie eliberate din timp atât de autovehiculele aflate în trafic, cât și de cele parcate. Începem eliberarea parcărilor încă de vineri după-amiază, deoarece mașinile rămase în zonă ar îngreuna considerabil pregătirile de sâmbătă dimineață, iar ridicarea acestora ar crea inconveniente suplimentare. Vrem să prevenim această situație și, de aceea, le solicităm proprietarilor de autovehicule să colaboreze cu noi', a declarat Hadnagy Istvan, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe. Eliberarea locurilor de parcare va începe vineri după-amiază, pe 18 septembrie 2026, pe strada Gróf Mikó Imre până la intersecția cu strada Godri Ferenc, precum și în Piața Libertății, în zona cuprinsă între Biserica Catolică și colțul Colegiului 'Szekely Miko'. Autoturismele parcate în aceste zone trebuie mutate vineri, după ora 16:00, motiv pentru care Poliția Locală solicită ferm proprietarilor să ia din timp măsurile necesare pentru relocarea autovehiculelor. Închiderea circulației și restricțiile de trafic propriu-zise vor intra în vigoare exclusiv sâmbătă, 19 septembrie 2026: Locația și intervalul orar: Pe sectoarele indicate din centrul orașului, traficul rutier va fi închis în totalitate sâmbătă, între orele 8:00 și 22:00. Parada bicicliștilor: Sâmbătă, începând cu ora 19:00, va avea loc o paradă a bicicliștilor, al cărei traseu va include principalele artere ale orașului. În acest interval sunt posibile perturbări temporare ale traficului. Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție sporită, răbdare și prudență pe parcursul weekendului. Poliția Locală Sfântu Gheorghe Biroul de Presă
Comunicat de presă - Crucea Roșie Filiala Sibiu
Serviciul de Ambulanță Crucea Roșie Filiala Sibiu celebrează 6 luni de activitate Șase luni de activitate în numele binelui. Peste 7.000 de km de transport. Peste 100 de pacienți. Au fost încheiate contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu, Serviciul Județean de Ambulanță, Spitalul Municipal CF Sibiu și Spitalul de Pneumofitziologie din Sibiu. S-a fidelizat o echipă de angajați profesioniști. Susținem cazurile sociale. Servicii decontate de Casa de Sănătate. Cum putem fi contactați Serviciul de Ambulanță al Crucii Roșii Filiala Sibiu a împlinit șase luni de activitate în slujba binelui. Acreditat de Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică, cu o flotă formată dintr-o ambulață de tip B1/B2 pentru intervenții de urgență și transport pacieți critici, una de tip AMD destinată consultațiilor de urgență la domiciliu și încă una de tip A1/A2 pentru transportul sanitar neasistat, noul serviciu a realizat aproape 7000 de km de transport de pacienți, a avut 30 de pacienți care au beneficiat de servicii decontate prin CAS și a asigurat buna desfășurare a patru evenimente culturale, sportive sau religioase (Concertul '300 de Voci într-o Singură Inimă' organizat de Fundația Polisano, 'Get Muddy' organizat de Asociația SUS INIMA, 'Sibiu Guitar Meeting' și Sfințirea Bisericii 'Adormirea Maicii Domnului' de la Turnu Roșu). Dotările medicale superioare, personalul specializat, serviciile la prețurile corecte sau decontate de CAS precum și transportul rapid și în siguranță sunt dublate de empatia personalului nostru. Deservim atât pacienți privați cât și pacienți care nu achită nimic deoarece beneficiază de contractul nostru cu Casa de Sănătate. Ne bucurăm de o foarte bună colaborare cu Spitalul Municipal CF Sibiu și cu Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Echipa care deservește binele comunității și e implicată în activitatea noului serviciu de ambulanță al orașului Sibiu este formată exclusiv din medici, asistenți medicali și ambulanțieri calificați, majoritatea recurtați din rândul voluntarilor filialei noastre. Momentan echipa este formată din 5 asistenți medicali, 2 ambulanțieri, un medic de familie și un medic urgentist. Lor li s-au alăturat în misiuni sau acțiuni, și voluntari ai filialei noastre, studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității Lucian Blaga. In curând vom aveam 2 noi ambulanțieri, selectați tot din rândul voluntarilor noștri. Pentru că acest serviciu este dedicat binelui comunității, o parte dintre serviciile prestate au fost oferite gratuit cazurilor sociale sau celor aflați în nevoie din rândul beneficiariilor Crucii Roșii Sibiu. Astfel, 27 de persoane au beneficiat de gratuitate, fie că a fost vorba de transport gratuit fie că au beneficiat de asistență medicală gratuită. Crucea Roșie Filiala Sibiu oferă, prin contractul cu CAS, GRATUIT, consultații medicale la domiciliu, transport sanitar la externare sau pentru investigații precum tratamente pentru recuperare și astfel, 30 de persoane au beneficiat de gratuitate pentru aceste servicii. 'Deși lansarea oficială a serviciului nostru de ambulanță a avut loc în luna martie a acestui an, suntem funcționali 100% doar din luna iunie. Au fost luni extrem de grele pentru noi, cu mari provocări dar și cu bucuria împlinirii uni vis, acela de a ajuta oamenii in cele mai grele momente. Pentru că anul acesta Crucea Roșie Română împlinește 150 de ani de activitate, suntem foarte onorați să putem reda Crucii Roșii unul dintre pilonii istorici de activitate. La Crucea Roșie Română au funcționat primele ambulanțe din țară începând cu anul 1876, când prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat în misiune pe frontul din războiul sârbo - turc, la doar 3 săptămâni de la înființarea organizației noastre. Suntem recunoscători tuturor celor care ne-au spijinit și ne sprijină în continuare, precum colegii de la Filiala Alba de Cruce Roșie, partenerii de la Serviciul Județean de Ambulanță, Consiliul Județean Sibiu, Casa de Sănătate sau de la Spitalul Municipal CF și Spitalul de Pneumoftiziologie. Mulțumirile noastre merg și către personalul care deservește serviciul nostru de ambulanță, fără de care, acest vis frumos nu ar fi fost posibil' Raluca Morar, Director - Crucea Roșie Filiala Sibiu. Dispeceratul are sediul la Sala Transilvania iar operatorii din echipa logistică pot fi apelați la numărul 0799 207 207. Vă reamintim că an de an, Filiala Sibiu a Crucii Roșii ajută sute de persoane vulnerabile, organizează cursuri de prim ajutor sau pentru sănătate și derulează numeroase campanii educative și de promovare a sănătății. Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie, auxiliară autorității publice, abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și sprijin pentru persoanele vulnerabile.
Comunicat de presă - Europarlamentar Adrian Axinia (AUR/ECR)
Adrian Axinia (europarlamentar AUR/ECR): 'Siegfried Mureșan să-și dea demisia din Parlamentul European după nominalizarea pentru funcția de Prim-ministru' Liderul europarlamentarilor AUR, Adrian Axinia, i-a solicitat Premierului desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, să demisioneze din Parlamentul European. În opinia reprezentatului AUR, această decizie este absolut necesară pentru a arăta că demersul Președintelui Nicușor Dan nu este o cacealma și ca o dovadă a faptului că, așa cum spune Mureșan însuși, a venit momentul să pună interesul public deasupra confortului personal. 'Povestea cu timpul de gândire solicitat de Siegfried Mureșan pentru a da un răspuns afirmativ propunerii Președintelui Nicușor Dan de a deveni Premier ne arată că, de fapt, băiatul de mingi al Ursulei von der Leyen știe că acest demers este neserios. Pentru a oferi credibilitate acestei acțiuni comune Nicușor Dan pe filiera PNL-USR-UDMR, îi solicit lui Siegfried Mureșan să aibă decența de a demisiona din funcția de eurodeputat, lucru pe care, oricum, ar trebui să-l facă dacă Parlamentul îi acordă votul de învestitură. Câtă vreme europarlamentarul PNL stă cu gândul la fotoliul său de la Bruxelles, nu poate convinge pe nimeni că a dat dragostea de țară peste el și că ar trebui votat. Dacă nu demisionează, atunci devine evident că nici el nu crede în șansele proprii și ar trebui să-și depună mandatul', a declarat eurodeputatul Adrian Axinia. Reprezentantul AUR semnalează faptul că, în ultimele luni, Siegfried Mureșan a avut cel puțin patru poziții care nu sunt în interesul României și care nu sunt coordonate cu deciziile de la nivel național. 'Lumea trebuie să știe câte ceva despre acțiunile întreprinse de acest domn la Bruxelles și Strasbourg și, apoi, poate fiecare să evalueze cât de mult ține acesta la România. În primul rând, Siegfried Mureșan a fost așa-zisul coordonator al cadrului financiar multianual 2028-2034 al UE care presupune amestecarea fondurilor de coeziune cu fondurile din politica agricolă. Deci, inclusiv din cauza lui riscăm fie să rămânem fără bani de infrastructură, fie să nu avem bani pentru subvențiile agricole. În al doilea rând, Siegfried Mureșan, care are și cetățenia germană, este autorul real al scrisorii comune PPE-Renew Europe prin care i s-a cerut Comisiei Europene să nu plătească 770 de milioane de euro din PNRR ca urmare modificării Legii integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. În al treilea rând, chiar după discursul recent al Ursulei von der Leyen de la Strasbourg, europarlamentarul Mureșan a ieșit să aplaude prezumtivele modificări la condiționalitățile accesării fondurilor europene din viitorul exercițiu bugetar al UE. Și sunt două probleme: a) introducerea unui mecanism similar cu PNRR-ul în care banii sunt condiționați de așa-zise reforme, ceea ce înseamnă că Bruxelles-ul vrea să preia controlul pe politicile publice ale statelor membre; b) condiționarea fondurilor europene de rezultatul alegerilor, în sensul în care, dacă Bruxelles-ului nu-i convine cine câștigă Puterea într-o țară, îi taie banii. Nu în ultimul rând, tot Siegfried Mureșan este mare susținător al renunțării la ideea consensului politic, și luarea hotărârilor în UE pe bază de majoritate calificată. Or, asta ar însemna eliminarea României de la masa deciziei. Aceste lucruri trebuie luate în considerare atunci când analizăm posibilitatea ca un astfel politician să devină Premier al țării noastre', a afirmat europarlamentarul AUR Adrian Axinia.
Comunicat de presă - Romfilatelia
Emisiune Comună România - Kazahstan REZERVAȚII ALE BIOSFEREI Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație vineri, 18 septembrie 2026, emisiunea comună de mărci poștale România - Kazahstan, având drept subiect REZERVAȚII ALE BIOSFEREI. Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, un bloc filatelic de patru timbre dantelate, un plic 'prima zi' și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat, prezintă specii reprezentative din Rezervația Biosferei Munții Rodnei și din Rezervația Biosferei Altaiul de Vest. România a recunoscut independența de stat a Republicii Kazahstan la 17 decembrie 1991, la o zi după proclamarea acesteia. La 15 iulie 1992, România și Republica Kazahstan au stabilit relații diplomatice. Parcul Național Munții Rodnei este desemnat Rezervația Biosferei Munții Rodnei. Este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha, localizat în grupul nordic al Carpaților Orientali. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare. Din punct de vedere administrativ, parcul se întinde în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud. Preocupările privind protejarea naturii, a florei și faunei sălbatice au existat încă din perioada interbelică, și au culminat în anul 1932, când 183 hectare de gol alpin din zona Pietrosu Mare - județul Maramureș - au fost declarate rezervație naturală, rămasă în istorie ca prima rezervație de acest fel din România. Datorită importanței și frumuseții particulare a cununei de pădure din jurul acesteia, în anul 1962 rezervația s-a extins la 2700 ha, iar în anul 1977 aceasta a ajuns la 3300 ha. Momentul de referință în evoluția acestei arii protejate o constituie atribuirea statutului cel mai important, respectiv declararea acestei suprafețe de 3300 ha ca Rezervație a Biosferei la Paris, în anul 1979, de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură - Programul Omul și Biosfera - MAB-UNESCO. Această recunoaștere internațională, precum și preocupările continue ale specialiștilor români - silvicultori, biologi, botaniști, entomologi, geografi, pedologi, ornitologi, au consolidat nucleul viitorului Parc Național Munții Rodnei. Acest statut este menționat și în legislația românească. Ulterior, conform prevederilor Legii nr. 5/2000 și Hotărârii Guvernului nr. 230/2003 Parcul Național Munții Rodnei este recunoscut ca Rezervație a Biosferei în anul 1980 de către Comitetul MAB UNESCO Paris. La intrarea în parcul național, dinspre Borșa, se află Cascada Cailor, într-o zonă de un pitoresc deosebit. Stâncile din zonă sunt o mare atracție pentru alpiniști. Pe lângă zonele de protecție strictă Pietrosul Mare (3084 hectare), Piatra Rea (201 hectare), Ineu-Lala (960 hectare) și Corongiș (401 ha) mai sunt și ariile naturale protejate de interes național: Poiana cu narcise de pe Masivul Saca, Peștera din Valea Cobășelului, Izvorul Bătrâna, Izvoarele Mihăiesei și Peștera și Izbucul Izvorul Albastru al Izei. Parcul Național Munții Rodnei se suprapune integral peste situl de importanță comunitară ROSCI0125 Munții Rodnei și peste aria de protecție specială avifaunistică ROSPA0085 Munții Rodnei. Punctele de interes sunt: căldări și lacuri glaciare, vârfuri de peste 2000 m (Vf. Ineu, Vf. Pietrosul), jnepenișuri (Pinus mugo) cu zâmbru (Pinus cembra), peisaje montane superbe. Poiana cu narcise din masivul Saca la o altitudinea de 1.600 m, oferă o priveliște magnifică. Sunt prezente cascade naturale, formațiuni geologice. Flora montană: campanula, opaițul Munților Rodnei - endemit carpatic, gențiene, floarea de colț, bujorul de munte. Fauna specifică zonei: urs, lup, râs, cerb, căprior, mistreț, capre negre, marmota, cocoșul de munte și cocoșul de mesteacăn. Speciile întâlnite sunt: Capra neagră (Rupicapra rupicapra), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 6 lei, are un rol esențial în menținerea echilibrului ecologic și a sănătății ecosistemelor montane din Carpați. Ca animal erbivor, se hrănește cu ierburi alpine, mușchi și licheni, contribuind la reglarea creșterii acestora și la regenerarea naturală a plantelor. Este o sursă importantă de hrană pentru marii prădători din munți, cum ar fi lupul, râsul și ursul, facilitând fluxul de energie în natură. Cocoșul de munte (Tetrao urogallus), redat pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei, joacă un rol ecologic esențial ca specie indicator pentru sănătatea pădurilor bătrâne de conifere și menținerea echilibrului trofic montan. Consumând muguri, lăstari, ace de conifere și fructe de pădure (cum ar fi afinele), influențează dinamic flora locală. Face parte din lanțul trofic, fiind o pradă importantă pentru răpitoare mari și mamifere carnivore (cum ar fi râsul sau acvila de munte). Rezervația Biosferei Altaiul de Vest este situată în Kazahstanul de Est și face parte din comunitatea rezervației biosferei UNESCO. Teritoriul său acoperă ecosisteme montane unice, bogate în floră și faună, servind drept un centru important pentru conservarea biodiversității. Ursul brun (Ursus arctos), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 27 lei, este unul dintre cei mai mari prădători ai Eurasiei. Această specie joacă un rol cheie în ecosistemele din Altai, acționând ca un indicator al sănătății mediului. Ursul este cunoscut pentru constituția sa puternică, simțul olfactiv ascuțit și dieta omnivoră. Pinul siberian, specie ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei, prezintă conuri de Pinus sibirica. Acestea conțin nuci nutritive vitale atât pentru ecosistemele forestiere, cât și pentru oameni. Cedrul este un simbol al taigaua Altai, asigurând stabilitatea comunităților forestiere și furnizând resurse valoroase. Romfilatelia mulțumește reprezentanților RNP - Romsilva Administrației Parcului Național Munții Rodnei R.A., Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Ambasadei României în Republica Kazahstan și Administrației Poștale din Republica Kazahstan, pentru sprijinul documentar și colaborarea la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale. Emisiunea este disponibilă de vineri, 18 septembrie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/ Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice : pr@romfilatelia.ro
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ Alcool în aerul expirat La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 07:30, în apropierea localității Arpașu de Jos, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în localitatea Arpașu de Jos. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință. Trei tineri cercetați pentru lovire sau alte violențe, sub control judiciar La data de 17 septembrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus față de trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cei trei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În fapt, în noaptea de 21/22 august a.c., în jurul orei 01:50, polițiștii sibieni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, are loc un conflict între mai multe persoane. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar, din primele verificări efectuate, au stabilit că trei tineri necunoscuți ar fi intrat într-un conflict verbal cu un bărbat în vârstă de 53 de ani, fiul acestuia, un tânăr de 21 de ani, și o tânără de 22 de ani, toți din municipiul Sibiu. Conflictul verbal ar fi degenerat în acte de violență, iar până la sosirea echipajelor de poliție cei trei tineri au părăsit locul faptei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale. În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au identificat cele trei persoane implicate în conflict: un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul București, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Călărași, și un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Ilfov. La data de 16 septembrie a.c., în urma administrării probatoriului, față de cei trei tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. Ulterior, la data de 17 septembrie a.c., procurorul de caz a dispus față de cei trei măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Comunicat de presă - PSD
PSD îi solicită prim-ministrului desemnat să prezinte public planul său pentru România Înainte de orice discuție despre majorități și voturile PSD, Siegfried Mureșan trebuie să răspundă public la o întrebare fundamentală: Vrea să schimbe politicile Guvernului Bolojan sau vrea să

