Comunicate
2070 articole
Comunicat de presă - Poliția Română
Peste 65 de milioane de țigarete și peste 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști, în primele 8 luni ale anului Peste 65 de milioane de țigarete și peste 9,7 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele 8 luni ale anului 2026, fiind aplicate 1.018 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.247.634 de lei. Activitățile desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun sunt abordate prioritar, fiind luate măsuri permanent, adaptate specificului fiecărei unități teritoriale, în cooperare cu celelalte unități și instituții cu atribuții în domeniu. În perioada ianuarie - august 2026, la nivel național, au fost desfășurate 327 de acțiuni, în sistem integrat, pe linia combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun și au fost înregistrate 494 de dosare penale vizând acest domeniu, în cadrul acestora fiind cercetate 652 de persoane. În urma activităților desfășurate, au fost destructurate 7 grupuri infracționale care acționau în domeniul contrabandei cu tutun și sesizate 653 de infracțiuni prevăzute de Codul Vamal, Codul Fiscal și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Astfel, au fost descoperite și indisponibilizate, de către polițiști, 65.401.309 țigarete și 9.729 de kilograme de tutun. Exemple: 1. La data de 20 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Craiova și în comuna Orodel. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. În urma activităților, într-o autoutilitară utilizată de către un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova, au fost descoperite și indisponibilizate 503.240 de țigarete fără timbru fiscal, iar într-un imobil din municipiul Craiova au fost descoperite alte 6.000 de țigarete fără timbru fiscal. Din cercetări s-a stabilit că bărbatul ar fi deținut țigaretele, fără timbru fiscal, pe care ar fi încercat să le valorifice pe piața internă. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, la data de 22 iunie 2026, bărbatul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. 2. La data de 22 iulie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, în județul Iași. În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat 530.860 de țigarete, 116.300 de lei, 9 dispozitive electronice și un autoturism. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. 3. La data de 21 august 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal privind contrabanda de țigarete. La imobilele percheziționate, din municipiul Onești, au fost găsite și ridicate 17.720 de țigarete, din care 11.520 de țigarete fără timbre fiscale și 6.200 de tigarete cu timbre fiscale de proveniență din Republica Moldova, suma de 32.000 de lei și 750 de euro. Au fost conduse la sediul poliției pentru audieri 3 persoane, cu vârste între 31 și 72 de ani, iar în urma probatoriului administrat în cauză, două dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore.
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 18.09.2026, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a țării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 84.400 de persoane, cetățeni români și străini și peste 15.400 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera. Dintre aceștia, pe sensul de intrare în România, au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 41.497 persoane și 7.349 mijloace de transport. În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naționale și comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 18.09.2026, la nivel național, intrând în România 15.971.419 cetățeni ucraineni. De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de trecere de la frontiera externă, deschise traficului internațional, informații care se regăsesc pe aplicația Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Începând cu 1 ianuarie 2025, a controlului de frontieră la granițele interne ale României cu Ungaria și Bulgaria, deplasarea în Spațiul Schengen se realizează fără oprirea la cabinele Poliției de Frontieră, cu menținerea posibilității efectuării unor controale aleatorii și nesistematice de către polițiștii de frontieră și lucrători ai structurilor de ordine și siguranță publică, în zona de competență de până la 30 km de la frontieră, pentru verificări și prevenirea faptelor ilegale. Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 14.700 de verificări în aplicația eDAC. În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în zonele de competență - punctele de trecere, dar și la 'frontiera verde' - polițiștii de frontieră au constatat 82 de fapte ilegale (46 infracțiuni și 36 contravenții) prin care a fost încălcată legislația română. În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 17.700 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 2.327.200 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii. De asemenea, nu s-a permis intrarea în țară a 36 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și de asemenea nu s-a permis ieșirea a 4 cetățeni români din diferite motive legale. Poliția de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituții abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competență, în vederea depistării și sancționării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, la Forumul anual 'The EU Meets the Balkans' Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa Clara Staicu a participat, la 18 septembrie 2026, la cea de-a cincea ediție a Forumului 'EU Meets the Balkans', organizat la Sofia, în acest an sub tema 'The Voice of the Region: Balkans' Path in a Competitive World'. În cadrul intervenției sale, secretarul de stat a reafirmat sprijinul ferm și constant al României pentru parcursul european al partenerilor din Balcanii de Vest, Republica Moldova și Ucraina, subliniind importanța menținerii procesului de extindere a Uniunii Europene ca o prioritate strategică și de natură geopolitică. A evidențiat necesitatea continuării reformelor și a adoptării deciziilor politice necesare pentru avansarea integrării europene, precum și importanța unui angajament clar și susținut al UE față de procesul de extindere. Totodată, oficialul român a subliniat că, într-un context geopolitic tot mai competitiv, alegerile strategice ale partenerilor din regiune sunt influențate atât de evoluțiile din domeniul securității, cât și de interesele economice. În acest context, a menționat relevanța consolidării cooperării regionale ca avantaj și canal pentru integrarea în UE. A reliefat, astfel, importanța consolidării rezilienței regiunii prin aprofundarea cooperării în domenii precum securitatea, politica externă, conectivitatea și dezvoltarea economică, evidențiind faptul că integrarea europeană reprezintă un proces transformator, bazat pe reforme concrete, beneficii tangibile pentru cetățeni și convergență cu standardele și politicile UE. Secretarul de stat Clara Staicu a făcut referire, în acest context, la cele două președinții regionale asumate de România în perioada 2026-2027: a Inițiativei Central-Europene (ICE) în 2026 și a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Astfel, a subliniat că prioritățile celor două mandate urmăresc obiective convergente cu agenda europeană a regiunii, prin susținerea procesului de extindere a UE, consolidarea rezilienței și stabilității regionale, precum și dezvoltarea economică sustenabilă și creșterea conectivității pe toate palierele de interes. În acest mod, România valorifică cele două mandate pentru a contribui la apropierea țărilor candidate de UE și pentru a transforma cooperarea regională în proiecte și inițiative concrete, cu beneficii directe și tangibile pentru cetățeni și economiile regiunii.
Comunicat de presă - Poliția Română
Comunicat de presă - Poliția Română
Fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității al Poliției Române anunță rezultatele studiului 'Analiza fraudelor online cu investiții în acțiuni și criptomonede' și analiza comparativă a datelor colectate și prelucrate, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026. Scopul studiului a fost conturarea unui profil al victimelor acestui tip de infracțiune. Metoda utilizată a fost analiza statistică a sesizărilor înregistrate în primele 6 luni ale anului 2026 la nivelul Poliției Române privind înșelăciunile săvârșite în mediul online prin investiții (de obicei acțiuni sau criptomonede), așa cum sunt ele definite prin art. 244 din Noul Cod Penal. Au fost analizate datele obținute din 1.252 de sesizări înregistrate la nivel național, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 (Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și toate inspectoratele de poliție județene). Mediul de rezidență are influență asupra riscului de victimizare prin această metodă, întrucât datele arată că mai mult de trei sferturi dintre victime (78%) proveneau din mediul urban (992 de persoane). Statutul ocupațional al victimei este important în producerea fraudelor cu investiții online întrucât 41,9% dintre victime erau pensionari, iar 41,1% erau persoane angajate la momentul comiterii faptei. Persoanele cu vârsta între 46 și 75 de ani au fost cele mai predispuse să devină victime ale fraudelor de acest tip, 64,1% dintre victime încadrându-se în acest interval. Vârsta minimă a victimelor a fost de 16 ani, iar cea maximă de 91 de ani. Persoanele având cel mult studii medii au devenit cel mai des victime ale fraudelor cu investiții online (50,8% dintre victime), însă nici persoanele cu studii superioare nu au fost ferite de acest mod de operare (38,8%). Cel mai frecvent au fost victime ale înșelăciunilor prin investiții persoane cu studii medii, vârsta între 66 și 75 de ani. Modul de operare cel mai des întâlnit în cazul fraudelor informatice cu investiții online a fost acela prin care victimelor li se solicita trimiterea de bani (74,8%), spre deosebire de faptele de acest tip comise în primele 9 luni ale anului 2024, când instalarea de aplicații reprezenta modul principal prin care victimele erau păcălite să trimită bani (66,05%). În cele mai multe dintre înșelăciunile cu investiții online, sesizate în perioada ianuarie - iunie 2026, victimelor li s-a promis investirea sumelor de bani în acțiuni (în 685 de situații, ceea ce reprezintă 51,5% din total), fiind mai rară situația în care promisiunea avea drept obiect criptomonedele (318 situații, adică aproximativ 24%). În 1.038 de situații prejudiciul a fost plătit în lei, totalul fiind de peste 58 de milioane de lei. În 125 de situații suma plătită a fost în euro, prejudiciul total fiind de peste 2 milioane de euro. În 193 de situații prejudiciul a fost plătit în dolari, iar total a fost de aproape 6 milioane de dolari. Au existat și situații în care victimele au efectuat plățile cu ajutorul criptomonedelor deținute anterior, în speranța obținerii unor câștiguri. Poliția Română va continua activitățile de informare cu privire la noile moduri de operare care apar și acțiunile operative și investigative, pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care comit astfel de fapte.
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Închiderea celei de-a XXXI-a ediții a Cursurilor Internaționale 'Nicolae Titulescu' pentru tineri diplomați În perioada 13-19 septembrie 2026, la București, s-a desfășurat cea de-a XXXI-a ediție a Cursurilor Internaționale 'Nicolae Titulescu' pentru tineri diplomați, unul dintre programele reprezentative de diplomație publică ale Ministerului Afacerilor Externe. Programul, la care au participat 44 de cursanți de pe 5 continente, s-a derulat sub egida deținerii de către România a Președinției în Exercițiu a Inițiativei Central Europene (ICE) și a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), cu includerea unor prelegeri pe teme de actualitate și cu accent pe cooperarea regională și relațiile de bună vecinătate, precum și cu vizite de documentare care au prezentat patrimoniul cultural și istoric românesc. Ceremonia de acordare a diplomelor de absolvire a avut loc în prezența secretarului de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, care a subliniat în intervenția sa importanța cursurilor ca platformă de dialog și schimb de idei pentru profesioniștii din domeniu, precum și pentru crearea de conexiuni și de legături durabile, în spiritul cooperării și solidarității promovate de Nicolae Titulescu. Informații suplimentare: Prima ediție a programului de diplomație publică Cursurile Internaționale 'Nicolae Titulescu' pentru tineri diplomați a avut loc în anul 1991 și perpetuează, în plan simbolic, tradiția de cinstire a memoriei marelui om de stat, diplomatului, personalității de prim rang a scenei internaționale care a fost Nicolae Titulescu. În cadrul programului, în fiecare an, sunt invitați să susțină prelegeri specialiști din Ministerul Afacerilor Externe, mediul academic și societatea civilă, din România și din străinătate, sprijinind astfel tinerii diplomați străini și români în dezvoltarea pregătirii profesionale în sfera relațiilor internaționale, dar și pentru aprofundarea anumitor cunoștințe specifice privind cultura, tradițiile și politica externă a României.
Comunicat de presă - Costache Chertif, senator AUR
Desemnatul pentru funcția de premier, Siegfried Mureșan, între promovarea intereselor popularilor europeni și și apărarea interesului național Problema României de astăzi nu este lipsa unui nume - credibil, dacă se poate - pentru funcția de prim-ministru. Problema României este economia. Românii vor să știe ce se întâmplă cu prețurile, cu taxele, cu salariile, cu pensiile, cu locurile de muncă și cu investițiile. Mediul de afaceri vrea predictibilitate. Sistemul de sănătate are nevoie urgentă de finanțare. România are nevoie de un buget convingător și de absorbția fondurile europene la care are acces. Desemnarea lui Siegfried Mureșan, în condițiile în care însuși președintele României recunoaște că nu există o majoritate parlamentară conturată, nu rezolvă mare lucru. Mai ales că există și acuzații publice foarte grave privind pozițiile pe care Siegfried Mureșan le-ar fi avut la Bruxelles, nu prea favorabile fondurilor europene destinate României. Aceste acuzații trebuie clarificate cu documentele pe masă: ce a cerut, ce a negociat, ce a votat și care au fost efectele pentru România. Vreau documente și răspunsuri, nu etichetări. Siegfried Mureșan are o carieră politică profund legată de Partidul Popular European (PPE), a studiat și a lucrat în Germania și ocupă poziții importante în familia politică europeană din care face parte și CDU. De aceea e legitimă întrebarea: dacă va ajunge prim-ministru, care va fi mandatul său? Mandatul primit de la România și de la Parlamentul acestei țări sau prioritățile politice ale familiei europene din care face parte? Nu spun și eu că Siegfried Mureșan este 'omul lui Merz'. Cer însă să știm foarte clar care este programul său pentru România și granița la care se oprește disciplina politică europeană și de unde începe apărarea interesului național. România nu are nevoie de un guvern care să primească instrucțiuni din afară, nici de un guvern care să ne izoleze de Europa. Are nevoie de un guvern care să negocieze competent și ferm pentru România. Poziția AUR trebuie să fie foarte clară: înainte de orice vot, candidatul desemnat trebuie să vină în fața Parlamentului și să spună românilor ce face cu deficitul, cu taxele, cu prețurile, cu investițiile și cu fondurile europene. AUR trebuie să judece acest guvern după program, după echipa propusă și după angajamentele concrete prezentate Parlamentului. Pentru noi, întrebarea fundamentală nu este cine îl susține pe Siegfried Mureșan la Bruxelles. Întrebarea este: ce va face Siegfried Mureșan pentru România? România trebuie să fie partener european cu voce proprie, nu spectator la deciziile altora. Iar dacă un guvern cere votul Parlamentului, trebuie să demonstreze că are soluții pentru români, nu doar susținere politică pentru ocuparea Palatului Victoria. România are nevoie de soluții, nu de rotația acelorași formule de putere. Interesul României, înaintea intereselor de partid; economia României, înaintea jocurilor politice; românii, înaintea funcțiilor. Președinte AUR Maramureș Senator dr. Costache Chertif
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița
Jandarmii dâmbovițeni s-au implicat în 'Ziua de Curățenie Națională' Jandarmii dâmbovițeni au participat astăzi, 19 septembrie, la acțiunile de ecologizare care s-au desfășurat la nivelul județului Dâmbovița, în cadrul campaniei 'Ziua de Curățenie Națională 2026'. Jandarmii s-au alăturat voluntarilor acestui proiect și au participat la curățarea arealelor naturale din zonele Nucet (malul râului Dâmbovița), Padina (Valea lui Serghie) și Runcu-Brebu. Prin participarea la această acțiune, jandarmii au dorit să transmită un mesaj de responsabilitate civică și să-și aducă contribuția la păstrarea unui mediu curat și sănătos, demonstrând că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor, încurajând totodată spiritul de voluntariat și implicarea activă a cetățenilor. *** Încă din anul 2010, când s-a lansat pentru prima dată această campanie de ecologizare în județul nostru, Jandarmeria Dâmbovița a răspuns prezent, iar de atunci am devenit parteneri în fiecare an. 'Let's Do It, Romania!' este cel mai mare proiect de implicare socială din România care își propune să responsabilizeze autoritățile și cetățenii în vederea curățării întregii tări de deșeuri într-o singură zi.
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat Sibiu
Un sfert de secol de operă la Sibiu - SOF ediția 25 Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 28 septembrie - 16 octombrie 2026, cea de-a XXV-a ediție Sibiu Opera Festival (SOF), cel mai longeviv festival de gen din România. Ediția aniversară reunește artiști, orchestre, coruri și companii din țară și din străinătate, într-un program dedicat operei și artelor spectacolului liric. Timp de aproape trei săptămâni, Sibiul găzduiește spectacole de operă, balet, concerte vocal-simfonice, spectacole pentru copii, conferințe, dar și recitaluri în spații neconvenționale. Evenimentele vor avea loc în spații precum Sala Thalia și Centrul Cultural 'Ion Besoiu', dar și în locuri din oraș și din împrejurimi. Ediția din acest an marchează 25 de ediții Sibiu Opera Festival, proiect inițiat în anul 2001. De-a lungul anilor, festivalul a adus la Sibiu mii de artiști și numeroase instituții lirice, oferind publicului atât producții din repertoriul clasic, cât și proiecte contemporane și formule prin care opera iese din sala de spectacol. Toamna aceasta, publicul are ocazia să întâlnească la Sibiu artiști și ansambluri de pe importante scene lirice europene. Printre invitații ediției se numără Teatro Goldoni di Livorno, Orchestra Sinfonica delle Terre Verdiane, Corul Operei din Parma și Teatrul de Balet Sibiu. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi, la rândul său, protagonista unui concert vocal-simfonic din programul ediției aniversare. Programul cuprinde titluri importante din creația lui Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi, concerte dedicate muzicii de operă și muzicii de film, evenimente adresate celor mai tineri spectatori și conferințe, alături de un spectacol de dans. Proiectul Take an Opera Break (TOB) ne încântă și anul acesta și duce ariile celebre dincolo de sala de concert. Timp de trei zile, studenți ai Academiei Naționale de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca, acompaniați la pian de Bianca Murariu, vor susține recitaluri în spații neconvenționale din Sibiu și împrejurimi, de la Aeroportul Internațional Sibiu până la Bâlea Lac. Programul complet și biletele pentru spectacolele programate sunt disponibile pe www.filarmonicasibiu.ro și în aplicația Filarmonica Sibiu App. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%. Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.
Comunicat de presă - ARTEXIM - Concursul Internațional George Enescu
Yiming Guo, Jeongwoo Lee și Pin-Hong Lin sunt finaliștii Secțiunii Pian a Concursului Enescu 2026 Trei tineri pianiști cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani s-au calificat în Finala Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2026, în urma semifinalei desfășurate joi, 17 septembrie, la Ateneul Român. Yiming Guo (24 de ani), Jeongwoo Lee (18 ani) și Pin-Hong Lin (25 de ani), vor concura sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 18:00, în Finala Secțiunii Pian a Concursului Enescu, care va avea loc tot la Ateneul Român. Cei trei finaliști vor evolua alături de Orchestra Filarmonicii 'George Enescu', dirijată de Daniela Candillari. În Finală, Yiming Guo va interpreta Concertul nr. 3 în do major pentru pian și orchestră op. 26 de Serghei Prokofiev, Jeongwoo Lee - Concertul pentru pian nr. 2 în fa minor op. 21 de Frederic Chopin, iar Pin-Hong Lin - Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Semifinala s-a desfășurat în două probe. În prima parte, cei șase concurenți au interpretat Suita nr. 2 în re major pentru pian op. 10 de George Enescu, fiecare propunând propria perspectivă asupra muzicii enesciene. Cea de-a doua parte s-a desfășurat în format Play & Conduct, una dintre noutățile ediției din 2026, alături de Orchestra de Cameră Radio, avându-l drept concertmaestru invitat pe Sebastian Câșleanu. În cadrul acestei probe, pianiștii și-au asumat simultan rolul de solist și conducerea muzicală a ansamblului, etapa punând în valoare atât performanța solistică, cât și capacitatea de a construi și coordona interpretarea împreună cu orchestra. Juriul Secțiunii Pian este prezidat de pianista Lilya Zilberstein. Din juriu fac parte Nelson Goerner, Rena Shereshevskaya, Vovka Ashkenazy, Didier de Cottignies, Anthony Fogg, Marie-Ange Nguci, Dana Borșan și Raluca Știrbăț, muzicieni, pedagogi și profesioniști cu importante cariere internaționale. La finalul serii de sâmbătă vor fi anunțați câștigătorii Premiilor I, II și III ale Secțiunii Pian, precum și premiile speciale acordate în cadrul competiției. Publicul va avea posibilitatea de a-și vota favoritul dintre cei trei finaliști ai Secțiunii Pian pentru Premiul Publicului. Votul se va desfășura online, pe festivalenescu.ro, pe durata Finalei și timp de încă 20 de minute după încheierea acesteia. Câștigătorul Premiului Publicului va fi anunțat la finalul serii, alături de laureații desemnați de juriul internațional. Finala Secțiunii Pian va fi transmisă LIVE de TVR Cultural și Radio România Muzical, precum și online, pe site-ul Concursului Internațional George Enescu, festivalenescu.ro, și pe medici.tv. Yiming Guo, în vârstă de 24 de ani, urmează studii postuniversitare la Conservatorul Central de Muzică din Beijing, sub îndrumarea profesorului Danwen Wei. A câștigat numeroase premii la concursuri internaționale de pian, printre care Concursul Long-Thibaud și Concursul Internațional de Pian de la Xiamen. În 2025, a primit premiul pentru 'Cel mai bun pianist chinez' în Concursul de Pian Paderewski, iar în 2026 a fost semifinalist al Concursului de Pian Takamatsu. Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, urmează studiile de licență la Conservatorul de Muzică din New England, sub îndrumarea profesoarei HaeSun Paik. În 2020, a câștigat Premiul I la Concursul de Muzică Ewha Kyunghyang, iar în 2024 a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Pian de la Ettlingen. A absolvit Școala Yewon din Coreea de Sud cu calificativul 'Performanță excepțională' și a participat, cu bursă integrală, la programul 'Morningside Music Bridge' de la Conservatorul de Muzică din New England din Boston. Pin-Hong Lin, în vârstă de 25 de ani, studiază la Jacobs School of Music, sub îndrumarea profesorului Norman Krieger. A câștigat Premiul al III-lea și premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate clasice la Concursul Internațional de Pian Paderewski, precum și Premiul Hastings la Concursul Internațional de Pian Hastings. Printre alte distincții se numără Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Pian din Philadelphia și Premiul al III-lea la Concursul de Pian Maria Canals. În calitate de solist, a evoluat alături de ansambluri precum Royal Philharmonic Orchestra, Filarmonica din Pomerania, Orchestra Simfonică din Taipei și Orchestra Simfonică Națională din Taiwan. Concursul Internațional George Enescu 2026 se desfășoară la București în perioada 23 august - 19 septembrie, sub tema 'În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence'. Ediția din 2026 a înregistrat 819 înscrieri din 58 de țări și teritorii, confirmând dimensiunea internațională a Concursului și interesul unei noi generații de muzicieni pentru competiția de la București. Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din întreaga țară beneficiază de acces gratuit, în baza legitimației de elev/student, respectiv a legitimației de serviciu, în limita locurilor disponibile. De asemenea, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, conform prevederilor legale. Concursul Internațional George Enescu 2026 se desfășoară între 23 august și 19 septembrie, la București, continuând o tradiție începută în 1958. Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii Organizator: ARTEXIM Co-organizator: FUNDAȚIA ART PRODUCTION Official Broadcaster: Societatea Română de Televiziune prin TVR 1, TVR Info, TVR Cultural Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Muzical, Primăria Municipiului București prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București Parteneri principali: Rompetrol - KMG International, BRD - Groupe Societe Generale, BRD Asset Management, LEXUS Parteneri: Purcari, One United Properties, L'Or, Mobexpert, Nazurro Aqua, Senia Music Cu sprijinul: Flavours, Althaus, Sanador, Eventim, Paradigma Film, Chrominance, Atelier Interesart, SAS Team, Conan PR, InterContinental AtheneE Palace Bucharest by IHG, Ibis Styles Parteneri instituționali: Universitatea Națională de Muzică București, Filarmonica George Enescu, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Cervantes, Institutul Goethe, Forumul Austriac, Muzeul Național George Enescu, Archetarium, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, Colegiul Național de Muzică George Enescu, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Compania Națională Poșta Română, Romfilatelia, Facultatea de Istorie - Universitatea București, Compania Națională Aeroporturi București, Asociația Culturală Play, Asociația Artiștilor Lutieri din România, Filarmonica Lyra - George Cavadia Brăila, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, Filarmonica Arad, Filarmonica Mihail Jora Bacău, Filarmonica de Stat Transilvania Cluj Napoca, Filarmonica Oltenia Craiova, Filarmonica Moldova Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești, Filarmonica Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu Mare, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Banatul Timișoara, Orchestra Națională de Cameră din Chișinău, Romanian Chamber Orchestra Parteneri pentru incluziune: Fundația Cartea Călătoare, Asociația Climb Again, Fundația Farmecul Tăcerii, Asociația Kinetobebe, Fundația Motivation România, Fundația Special Olympics România Partener juridic: Țuca Zbârcea & Asociații Parteneri media principali: Antena 3 CNN, Europa FM, HotNews.ro Parteneri media de tradiție: RFI România, Agerpres Partener TV internațional: Mezzo Partener streaming internațional: Medici.tv Parteneri media: Ringier, Libertatea, ELLE, BIZ, ICON, Republica.ro, Urban.ro, Observator cultural, LiterNet.ro, Scena9, Școala9, Cultura la dubă, Vorbitorincii, IQads.ro, Buletin de București, b365.ro, Happ.ro, Leviathan.ro, ClubEconomic, spotmedia, Nine O'Clock Ascultat de: Radio Guerrilla Partener de monitorizare: mediaTRUST Bianca Boitan-Rusu Media Relations Coordinator ARTEXIM - George Enescu International Festival & Competition www.festivalenescu.ro | www.artexim.ro | https://www.facebook.com/enescu.festival Tel: +4021.317.80.81/83
Comunicat de presă - Grupul parlamentar PACE - Întâi România
PARLAMENTUL ROMÂNIEI Grupul parlamentar PACE - Întâi România Siegfried Mureșan este un pericol pentru România prin excesele sale anti-americane Grupul PACE - Întâi România atrage atenția că Siegfried Mureșan, premierul desemnat din partea PNL-USR, reprezintă un pericol pentru România, fiind un anti-american declarat și convins. Înainte de realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, Siegfried Mureșan declara la RFI, în iunie 2024, că 'Donald Trump este o amenințare pentru modul nostru de viață' și că realegerea lui ca președinte al SUA 'ar fi un pericol pentru UE'. Mai grav, Siegfried Mureșan a vorbit pe larg în respectivul interviu despre 'pericolul cel mai mare care decurge dintr-o eventuală președinție a lui Donald Trump'. De asemenea, în decembrie 2024, Siegfried Mureșan l-a acuzat chiar pe pagina sa de socializare pe Donald Trump Jr de 'atac la adresa statului de drept al unui aliat NATO', adică al României, și a scris negru pe alb că 'Donald Trump Jr nu are nimic în comun cu statul de drept nici în SUA, nici oriunde altundeva în lume'. Acesta este personajul pentru care alianța anti-americană PNL-USR vrea să ceară votul Parlamentului, pentru a pune România în conflict cu Casa Albă și cu actualul președinte al SUA. Dacă Siegfried Mureșan ar ajunge premierul României, relația țării noastre cu SUA ar avea grav de suferit într-un context în care România are nevoie mai mult ca niciodată de sprijinul SUA pentru asigurarea securității și stabilității în regiune. Grupul PACE - Întâi România cere partidelor responsabile să nu voteze pentru premierul desemnat Siegfried Mureșan și le cere PNL și USR să îl retragă imediat pe Mureșan și să îl ascundă la Bruxelles ca să nu mai facă rău României. Chiar și defilarea sa ca premier desemnat reprezintă un afront la adresa Statelor Unite ale Americii! Partidele care vor vota pentru premierul anti-american Siegfried Mureșan se vor face vinovate de trădare de țară și de afectarea gravă a intereselor României și a parteneriatului strategic al României cu SUA! Grupul parlamentar PACE - Întâi România
Comunicat de presă - Fundația Motivation România
'Pregătit pentru plonjon?' - un nou spot audio dedicat prevenirii accidentelor prin sărituri în apă, lansat de Fundația Motivation România Fundația Motivation România continuă campania Plonjon, dedicată prevenirii leziunilor medulare provocate de săriturile în ape cu adâncime necunoscută, prin promovarea unui spot audio cu mesaj de interes public. Spotul atrage atenția asupra riscurilor asociate săriturilor în locuri neamenajate sau în ape a căror adâncime nu este cunoscută și încurajează un comportament responsabil în timpul activităților recreative. O săritură într-un loc necunoscut poate avea consecințe grave și permanente. Leziunile măduvei spinării produse în urma unor astfel de accidente pot schimba radical viața unei persoane, iar prevenția începe cu informarea și cu o alegere simplă: verificarea locului înainte de a sări. Campania Plonjon se adresează în special copiilor și tinerilor și urmărește informarea acestora cu privire la pericolele plonjonului în ape cu adâncime necunoscută. Spotul audio face parte dintr-un proiect finanțat prin Semimaraton Galați, program al Fundației Comunitare Galați. Prin distribuirea spotului audio, Fundația Motivation România își propune să ducă mesajul campaniei către un public cât mai larg și să transforme prevenția într-o conversație care poate începe oriunde. Spotul audio poate fi ascultat și distribuit pentru a contribui la răspândirea mesajului de prevenție. Pregătit pentru plonjon? Mai multe informații despre campania Plonjon sunt disponibile pe plonjon.motivation.ro.
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRÃRI, SERVICIULUI DE COMBATERE A CRIMINALITÃȚII ORGANIZATE ȘI REPREZENTANȚI AI INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCÃ LA FIRME DIN BOTOȘANI: STRÃINI, VERIFICAȚI DE ECHIPELE DE CONTROL Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Tulcea
PRIMÃRIA MUNICIPIULUI TULCEA INVITÃ TINERII CU VARSTE ÎNTRE 15 ȘI 24 DE ANI SÄ‚ PARTICIPE LA BLOOMBERG PHILANTHROPIES YOUTH CLIMATE ACTION FUND Primăria lansează un apel adresat tinerilor pentru idei și soluții locale care răspund obiectivelor de mediu ale municipiului Câștigătorii vor primi finanțare și sprijin dedicat din partea administrației locale pentru a-și transforma propunerile în proiecte concrete, cu beneficii pentru comunitate Municipiul Tulcea se numără printre cele 300 de noi municipalități selectate să participe la Bloomberg Philanthropies Youth Climate Action Fund, un program prin care administrațiile locale primesc finanțare și sprijin pentru a implica tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani în dezvoltarea și implementarea unor soluții pentru provocările climatice și de mediu ale orașelor. Extinderea programului se bazează pe rezultatele obținute în 34 de țări, unde 98 de municipalități au implementat proiecte concrete pentru comunitățile lor și au contribuit la creșterea încrederii tinerilor în administrația locală. 'Schimbările climatice nu mai sunt o problemă a viitorului. Sunt o realitate care ne afectează deja și care îi va afecta și mai mult pe tinerii de astăzi. De aceea, este important să le oferim nu doar ocazia de a veni cu idei creative, ci și șansa de a învăța cum să le transforme în proiecte concrete. Municipiul Tulcea are deja un Plan de Adaptare la Schimbările Climatice, realizat în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București. Este un document foarte util și îi încurajez pe tineri să îl consulte: pot găsi acolo probleme deja identificate, direcții de acțiune și idei de la care pot porni pentru propriile proiecte. La fel de important este însă ceea ce se întâmplă după ce primesc finanțarea. Îmi doresc ca tinerii să fie cei care iau deciziile, își organizează proiectele, gestionează fondurile și își asumă rezultatele. De aceea, fac un apel către profesorii și coordonatorii care îi vor sprijini să le lase cât mai multă libertate. Să-i îndrume, să-i ajute atunci când au nevoie și să-i corecteze atunci când greșesc, dar să nu facă lucrurile în locul lor. Responsabilitatea nu se învață din explicații, ci din experiența de a avea ceva concret de făcut și de dus până la capăt.'. (Ștefan ILIE, Primarul Municipiului Tulcea) Prin Bloomberg Philanthropies Youth Climate Action Fund, Primăria Municipiului Tulcea lansează un apel de proiecte adresat tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani. Proiectele selectate vor primi microgranturi cuprinse între 1.000 și 5.000 USD, dintr-un buget total de 42.000 USD destinat finanțării proiectelor. Bugetul total alocat municipiului Tulcea prin program este de 50.000 USD, diferența fiind destinată costurilor administrative și organizării unor activități și evenimente dedicate programului. Tinerii vor beneficia, de asemenea, de sprijin din partea administrației locale pe parcursul implementării proiectelor. Programul urmărește să îi ajute pe tineri să treacă de la idee la acțiune și să dezvolte soluții locale pentru provocările de mediu și schimbările climatice, prin proiecte care pot contribui, de exemplu, la crearea și îmbunătățirea spațiilor verzi, protejarea biodiversității, reducerea deșeurilor, adaptarea la efectele schimbărilor climatice sau creșterea rezilienței comunității. Sunt încurajate în mod special creativitatea și abordările care propun soluții inovatoare pentru problemele de mediu ale comunității. Municipiul Tulcea face parte din cea de-a doua etapă a Youth Climate Action Fund, prin care Bloomberg Philanthropies extinde programul la 300 de noi municipalități din întreaga lume. Extinderea se bazează pe experiența primei etape, derulată în 98 de municipalități din 34 de țări. În cadrul primei etape, peste 300.000 de tineri din cinci continente au participat la proiecte derulate împreună cu administrațiile locale. Acestea au dus, între altele, la crearea a peste 1.600 de spații verzi, plantarea a peste 1,8 milioane de plante și a 235.000 de arbori, dezvoltarea a aproape 5.000 de grădini și colectarea a peste 405.000 de livre de deșeuri și materiale reciclabile. Patru direcții pentru proiectele propuse în Tulcea Proiectele trebuie să răspundă uneia sau mai multora dintre următoarele teme prioritare, regăsite în Planul de Adaptare la Schimbările Climatice pentru municipiul Tulcea, realizat în anul 2023, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București: 1. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Reducerea emisiilor de COâ‚‚ asociate consumului de energie și combustibili. 2. Zone verzi Crearea, reabilitarea, revitalizarea și extinderea spațiilor verzi. 3. Energie regenerabilă Promovarea surselor de energie regenerabilă și a soluțiilor energetice sustenabile. 4. Conștientizare și educație privind schimbările climatice Creșterea gradului de informare și implicare a comunității și a capacității de intervenție în situații de risc și evenimente extreme. De la idee la proiect În cadrul Youth Climate Action Fund, municipalitățile lansează apeluri locale prin care tinerii pot propune soluții concrete pentru problemele de mediu din comunitățile lor. La nivelul Municipiului Tulcea, proiectele selectate vor beneficia de finanțare în cadrul programului și de sprijinul Primăriei pe parcursul implementării. Tinerii vor avea acces la sesiuni de mentorat și consultări, precum și la evenimente și activități dedicate programului. Programul urmărește nu doar realizarea unor proiecte cu impact local, ci și crearea unor oportunități prin care tinerii să se implice direct în dezvoltarea orașului și în găsirea unor soluții pentru provocările generate de schimbările climatice. Pentru inspirație și pentru identificarea unor posibile idei de proiecte, tinerii sunt încurajați să consulte 'Planul de atenuare și adaptare la schimbările climatice în municipiul Tulcea', în special Capitolul 5 - Planul de acțiuni pentru atenuare și adaptare la schimbările climatice pentru municipiul Tulcea, care include măsurile de atenuare și adaptare. Capitolul oferă exemple și detalii utile pentru dezvoltarea unor proiecte relevante pentru municipiul Tulcea. Tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani își pot depune proiectele în cadrul apelului lansat de Primăria Municipiului Tulcea. Termen-limită pentru depunerea proiectelor: 30 octombrie 2026. Detalii despre apel, criteriile de eligibilitate, ghidul solicitantului și formularul de înscriere sunt disponibile aici: https://www.primariatulcea.ro/noutati/ycaf/ Despre Bloomberg Philanthropies Bloomberg Philanthropies investește în 700 de orașe și 150 de țări din întreaga lume, pentru a contribui la asigurarea unei vieți mai bune și mai lungi pentru cât mai mulți oameni. Organizația urmărește să producă schimbări durabile în cinci domenii principale: Arte, Educație, Mediu, Inovare în administrația publică și Sănătate publică. Bloomberg Philanthropies reunește toate activitățile filantropice ale lui Michael R. Bloomberg, inclusiv donațiile realizate prin fundația sa, prin activități filantropice corporative și personale, precum și prin Bloomberg Associates, o firmă de consultanță filantropică ce oferă sprijin orașelor din întreaga lume. În 2025, Bloomberg Philanthropies a distribuit 4,3 miliarde de dolari. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Bloomberg Philanthropies. Pentru informații suplimentare, poate fi contactată echipa programului la adresa ycaf@primariatulcea.ro.
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
BULETIN INFORMATIV Tulcea, 18 septembrie 2026 850 de locuri disponibile la Școlile Militare de Subofițeri de Jandarmi În perioada 15 septembrie - 4 octombrie 2026, candidații interesați de o carieră militară se pot înscrie pentru admiterea la Școlile Militare de Subofițeri de Jandarmi 'Grigore Alexandru Ghica' - Drăgășani și 'Petru Rareș' - Fălticeni. Pentru sesiunea de admitere sunt disponibile 850 de locuri, pentru cei care își doresc să urmeze o carieră în Jandarmeria Română și să contribuie la protejarea și sprijinirea comunității. Calendarul admiterii: * înscrieri online: 15.09 - 04.10.2026 * depunerea dosarelor: până la 21.10.2026 * evaluarea psihologică: până la 21.10.2026 * probe fizice: 28.10 - 04.11.2026 * evaluarea cunoștințelor: 07.11.2026 * examinarea medicală: 11.11 - 11.12.2026 Înscrierea se realizează online, prin platforma 'Hub de servicii la nivelul M.A.I.', secțiunea 'Învățământ'. Informațiile privind condițiile de recrutare, documentele necesare și calendarul complet al admiterii sunt disponibile pe platforma oficială a Ministerului Afacerilor Interne. Succes tuturor candidaților! COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
BULETIN INFORMATIV Tulcea, 18 septembrie 2026 850 de locuri disponibile la Școlile Militare de Subofițeri de Jandarmi În perioada 15 septembrie - 4 octombrie 2026, candidații interesați de o carieră militară se pot înscrie pentru admiterea la Școlile Militare de Subofițeri de Jandarmi 'Grigore Alexandru Ghica' - Drăgășani și 'Petru Rareș' - Fălticeni. Pentru sesiunea de admitere sunt disponibile 850 de locuri, pentru cei care își doresc să urmeze o carieră în Jandarmeria Română și să contribuie la protejarea și sprijinirea comunității. Calendarul admiterii: * înscrieri online: 15.09 - 04.10.2026 * depunerea dosarelor: până la 21.10.2026 * evaluarea psihologică: până la 21.10.2026 * probe fizice: 28.10 - 04.11.2026 * evaluarea cunoștințelor: 07.11.2026 * examinarea medicală: 11.11 - 11.12.2026 Înscrierea se realizează online, prin platforma 'Hub de servicii la nivelul M.A.I.', secțiunea 'Învățământ'. Informațiile privind condițiile de recrutare, documentele necesare și calendarul complet al admiterii sunt disponibile pe platforma oficială a Ministerului Afacerilor Interne. Succes tuturor candidaților! COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Comunicat de presă - Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu
Fir cu fir. Migala dantelei românești Mileu, cipcă, roată, lasetă, fileu, croșetă, gherghef - toate făceau parte din firescul vieții de zi cu zi pentru românce. Cu răbdare și migală, cu fire simple din bumbac, femeile din zona Sibiului lucrau adevărate minunății, toate rememorate în expoziția online 'Fir cu fir. Migala dantelei românești', dedicată hărniciei femeilor, unicității dantelei românești și memoriei meșteșugurilor de odinioară. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu celebrează Ziua Dantelei Românești prin expoziția online 'Fir cu fir. Migala dantelei românești'. Aceasta reunește imagini de arhivă surprinse în timpul cercetărilor în teren din județul Sibiu și documentează obiecte și tehnici legate de realizarea pieselor decorative lucrate manual. Astfel, fotografiile readuc în atenție un univers domestic în care lucrul de mână era sinonim cu firescul. Dantela, privită în sens larg, era parte integrantă a portului popular din zonele etnografice ale Sibiului, de la cipca fină care împodobea cătrințele și mânecile iilor, până la diversele elemente decorative de pe vălitori. Dar priceperea femeilor nu se oprea la îmbrăcăminte. Ele își înfrumusețau casele cu mileuri, așezate cu mândrie pe piese de mobilier, cu fețe de masă, cu ștergare puse la icoane și la portretele de familie, cu covoare țesute la război și decorate cu roate și ciucuri; ba mai mult, lucrau perdele de mari dimensiuni sau metri de cipcă pentru blidare. În funcție de tehnica stăpânită, fiecare femeie își punea amprenta asupra lucrului. Realizau șnururi lungi din fire de bumbac, apoi le coseau pe bucăți de pânză, urmărind modelul imprimat cu indigoul. Șnurul urmărea desenul cu precizie, iar la final mileul era apretat într-o soluție de apă cu făină, iar mai târziu în aracet, pentru a-i da ținuta dorită. Alteori, roatele din fire de lână colorată deveneau motive decorative pentru covoarele țesute la război, culorile fiind alese astfel încât să armonizeze și să lege întreaga compoziție. Cele mai pricepute femei se așezau la gherghef și făceau 'plasa' pe care o umpleau apoi cu frunze, flori sau chiar păsări. Tehnica fileului presupunea o muncă migăloasă, desfășurată adesea în serile lungi de iarnă, fără grabă, dar și fără odihnă. În mâinile femeilor, un fir simplu se transforma în șnur, în roată sau mileu, devenind o mărturie a unei lumi pline de creativitate. Astăzi, aceste obiecte și tehnici sunt redescoperite și reinterpretate. Mileurile de odinioară intră în compoziția unor tablouri inedite sau transformă un simplu tricou alb într-o piesă unică; alteori, cipca devine suportul pentru decorațiuni contemporane, inclusiv ornamente pentru bradul de Crăciun. Expoziția 'Fir cu fir. Migala dantelei românești' poate fi vizitată online, pe rețelele de socializare ale CJCPCT 'Cindrelul-Junii' Sibiu și pe site-ul www.traditiisibiene.ro (http://www.traditiisibiene.ro/comunicate/anunt/674 ), fiind deschisă cu ocazia Zilei Dantelei Românești, eveniment organizat anual la inițiativa La Blouse Roumaine.
Comunicat de presă - Poliția Română
BÃRBAT CERCETAT PENTRU EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE SUSCEPTIBILE DE A AVEA EFECTE PSIHOACTIVE Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 29 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. Din probatoriul administrat a rezultat că, în intervalul iunie - septembrie 2026, bărbatul ar fi procurat și vândut, în mod repetat, substanță psihoactivă din categoria catinonelor, alfa-Etilaminopentiofenona, cu 100 de lei pentru un gram. La data de 17 septembrie 2026, acesta a fost prins în flagrant delict, în municipiul Vulcan, în timp ce ar fi deținut și transportat, cu un autoturism, aproximativ 250 de grame de substanță cristalină, aflată în curs de expertizare. Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate substanțele psihoactive tranzacționate. În urma percheziției efectuate la locuința bărbatului, în municipiul Lupeni, au fost descoperite și ridicate mai multe pungi și recipiente conținând substanță vegetală și substanță cristalină, mai multe doze de substanță ambalate în folie, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. La data de 17 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea acestuia. Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a bărbatului. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Vulcan și Poliției Municipiului Lupeni și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comunicat de presă - Muzeulu Cărții și Exilului Românesc
Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește marți, 22 septembrie 2026, la ora 18.00, expoziția de fotografie și artă fotografică de portret monocrom Chipuri. Expoziția este dedicată fotografului Marii Uniri, Samoilă Mârza, cel care a transformat aparatul de fotografiat într-un martor al istoriei, născut la data de 18 septembrie 1886. Chipuri aduce împreună 201 de fotografii realizate de 37 de artiști fotografi din România și din străinătate, într-un demers expozițional ce construiește o adevărată hartă fotografică a portretului contemporan, reunind sensibilități, generații și experiențe diferite. Artiștii participanți provin din 22 de localități din România, cărora li se adaugă Ierusalimul, Israel, într-o prezență internațională care extinde dialogul expoziției dincolo de spațiul românesc. Între cei 37 de artiști se regăsesc: Călin Rucsandra Silvia (Craiova), Pop D. Ovi (Oradea), Arcu Cătălin (Florești-Cluj), Plaino Marian (București), Vasile Sârb (Târgu Mureș), Dan Kamner (Sibiu), Scubli Mariana (Sighetu Marmației), Corcoveanu Livia (Craiova), Mirescu Cristian Silviu (Craiova), Cojocaru Mihaela Eleonora (Craiova), Țiganilă Oana Maria (Craiova), Nețoiu Claudiu Ion (Baia de Aramă), Voicu Andi Marian (Craiova), Tătaru Ioan Bogdan (Motru), Iancu Daniela (Slatina), Segal Paul (Ierusalim - Israel), Cruceru Valerian (Motru), Coșoveanu Crisiana (Craiova), Nițipir Marius (Craiova), Furdu Mircea Cristian (București), Ciobotaru Ioan (Râmnicu Vâlcea), Pașca Iuliana (Baia Mare), Agop Alexandra (23 August - Constanța), Gabriel Amarandei (Iași), Pălădescu Diana (Iași), Lena Karenina (Iași), Claudia Elena Bucur (București), Petre Dalea (Reșița), Alin Stăcioi (Târgu Jiu), Ciubucă Matei Dimitrie (Târgu Neamț), Bucșa Ramona (Cluj-Napoca), Doșa Ionel (Râmnicu Vâlcea), Sergiu Vințan (Vulcan - Hunedoara), Urziceanu Ovidiu (Calafat), Constantinescu Sebastian (Craiova), Marcu Cristina (Craiova) și Modan Teodora (Craiova). În deschiderea evenimentului va fi prezentat videoclipul dedicat portretisticii fotografice, intitulat: 'Portretul fotografic între realitate și interpretare - De la portretul de studio la instantaneu și la transformarea imaginii'. Filmul propune o incursiune în istoria și evoluția portretului fotografic, de la fotografia de studio și convențiile sale, până la transformările pe care imaginea le cunoaște în fotografia contemporană. La eveniment sunt invitați să participe toți iubitorii de fotografie și artă fotografică - artiști consacrați pe plan internațional, fotografi profesioniști, fotografi amatori, studenți, pasionați și publicul interesat de imagine și de poveștile pe care aceasta le poate spune. Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin ordonanța procurorului din data de 18.09.2026 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, prev. de art. 206 alin. (1) C. pen. și ultraj, prev. de art. 257 alin. (1), (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen. În fapt, s-a reținut că în cursul serii de 17 septembrie 2026, organele de poliție din cadrul IPJ Timiș, Secția 1 Poliție Urbană, au intervenit în vederea gestionării unui incident din incinta unui magazin din municipiul Timișoara, soldat cu amenințări la adresa unui lucrător comercial și, ulterior, împotriva unui agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care a fost amenințat cu moartea. În aceeași împrejurare suspectul a distrus și geamului autospecialei MAI. În urma administrării probatoriului, la data de 18 septembrie 2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) Cod penal, și ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) Cod penal raportat la art. 206 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni. Având în vedere gravitatea faptelor, modul de acțiune, comportamentul violent al suspectului și antecedentele sale penale, procurorul a apreciat că măsura reținerii este necesară și proporțională pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și pentru protejarea ordinii publice. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei, urmând a se analiza oportunitatea formulării unei propuneri de arestare preventivă către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara. Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara reafirmă că orice act de violență îndreptat împotriva cetățenilor sau a organelor de aplicare a legii este tratat cu maximă fermitate. Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și formularea propunerii de arestare preventivă nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, persoanele cercetate fiind prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. PRIM PROCUROR DERLEAN PETRU ALEXANDRU
Comunicat de presă - Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR
Sute de participanți la prima zi de APOLODOR Sute de copii, adolescenți, părinți, profesori și iubitori de carte au participat joi, 17 septembrie, la prima zi a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR. Programul a cuprins maternitatea, școlile, biblioteca, cinematograful, galeriile și teatrul, cu povești citite cu voce tare, ateliere, expoziții, jocuri, întrebări și întâlniri directe cu autorii. Cărțile au ajuns lângă pătuțurile nou-născuților, personajele au ieșit dintre coperți, iar scriitorii s-au așezat printre elevi. La Maternitatea din Botoșani, primele exemplare ale volumului 'Primele mele povești' au ajuns lângă pătuțurile copiilor veniți de curând pe lume. Campania 'Născut cititor', lansată de Festivalul APOLODOR, Maternitatea din Botoșani și Editura GAMA, va oferi timp de 12 luni câte o carte fiecărui copil născut în județ, iar 2.000 de volume au fost pregătite pentru familiile care vor pleca acasă cu un nou-născut. La Cinema 'Unirea', Rostogol a ieșit dintre pagini și a ajuns în fața unei săli pline de cititori curioși. Lavinia Braniște a stat de vorbă cu Ioana Cristina Matfeev și copiii din redacția Buzz, pornind de la volumul 'Rostogol în campanie', apărut la Editura Arthur. Întâlnirea le-a oferit micilor reporteri ocazia să descopere cum se naște un personaj și cum continuă povestea lui după tipărirea cărții. 'Îmi place mult că e bine organizat și că și noi, scriitorii, avem ocazia să ne întâlnim cu cititorii noștri din alte orașe decât marile centre universitare din țară', a spus Lavinia Braniște. Copiii au citit și au desenat în cele 3 sesiuni ale Atelierului lui Carli, susținut de Miruna Zaharia și Editura GAMA, iar Asociația Forma Mentis a organizat 2 ateliere de educație financiară pentru grupele de 5-9 și 10-15 ani. La Liceul de Artă 'Ștefan Luchian', Andrei Pantea a lucrat cu participanții în jurul literei, de la forma decorativă la cea abstractă, iar Elena Vijulie le-a arătat adolescenților cum se construiește o investigație jurnalistică. Ziua a cuprins și demonstrația 'LexiScor - cum măsurăm plăcerea de a citi?', întâlnirea 'Poezii cu piper și pitoni', turul multicultural, seria 'Autori printre bănci', lansarea și proiecția de la Albești, precum și vernisajele 'Livia Rusz, file de poveste', 'Geografii povestite', 'Ciubi versus Pisica Pătrată' și 'BOOK M@P 2'. Prima Seară APOLODOR a încheiat programul în Sala Mare a Teatrului 'Mihai Eminescu', unde Stelian Tănase și Simona Antonescu au purtat dialogul 'Copilărie și istorie', moderat de Ovidiu Mihăiuc. Festivalul continuă vineri, 18 septembrie, iar cea de-a doua Seară APOLODOR începe la ora 18.00, cu 'Copilării în dialog', alături de Jan Cornelius, Viorel Ilișoi și Victoria Pătrașcu, sub moderarea Ralucăi Aftene. Urmează recitalul 'Dincolo de note', susținut de Răzvan Stoica la vioara Stradivarius ex Ernst 1729 și Andreea Stoica la pian. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar persoanele care au invitații au prioritate la acces. Programul complet al festivalului, cu orele, locurile și categoriile de vârstă, poate fi consultat pe www.festivalul-apolodor.ro/program. Echipa festivalului: Director: Dan Lungu Director artistic: Luminița Corneanu Curatoare ale expozițiilor de ilustrație: Cezarina Caloian și Dana Lungu Director executiv: Costică Roman Asistent director: Pușa Piticari Manager logistică și voluntari: Alexandru Teioșanu Identitate vizuală: Marinela Ciobanu Comunicare: Roxana Aiacoboaei Social Media: Anamaria Ionel Website: Robert Pietraru Finanțatori: Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani Parteneri instituționali: Centrul Național al Cărții, Asociația Punctul de Cultură, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Teatrul Național 'Mihai Eminescu' Botoșani, Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii 'Mihai Eminescu', Biblioteca Județeană 'Mihai Eminescu', Botoșani, Universitatea Națională de Arte 'George Enescu' din Iași, Cinematograful Unirea Botoșani, Casa Corpului Didactic Botoșani, Asociația Bibliotecarilor din România, Asociația Forma Mentis, CHILL Festival Chișinău, Galeria ArtEast Iași, Editura Gama, Agenția Caracteristic, CNIPT Botoșani, Asociația pentru Ospitalitate Culturală - AOC Iași, Asociația Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenți din România - 'De Basm', Fundația Star of Hope - SOH România, Școala Profesională de Cooperație, Spitalul Județean de Urgenta Mavromati, Grupul de Cercetări Calitative - Universitatea 'Al. I. Cuza' Iași, Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar din București. Edituri partenere: Editura Art, Editura Arthur, Editura Grafic, Editura Polirom, Editura Gama, Editura Corint, Editura Casa Radio, Editura GRI, Editura Nemi, Editura Nemira, Editura Univers, Editura Vlad și Cartea cu Genius. Sponsori: Tipografia Printco Iași, Domeniile Sâmburești, Afumătoria noastră Iași, Bucătăria lui Nea Ilie Sulița, Armonia Gustului Havârna, Bahm Construcții Civile și Industriale SRL, Simetrix Business Software SRL, SC Danimet Exim SRL, Vatra Domnească SRL, SC Practic Comerț Strugaru SRL Darabani, Cambridge Star, Powerline Botoșani, Gecor Group, Fundația Alfa, energie și suflet. Parteneri media: Radio România Cultural, TVR Iași, Edupedu, PressHub, VIVA FM, Observator Cultural, Matca Literară, Filme-cărți.ro, Monitorul de Botoșani, Buzz Botoșani, Independentul de Botoșani. Partener de hidratare: Aqua Carpatica Partener de mobilitate: Geely Iași - ATI Motors Holding
Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu
Peste o săptămână, începe Târgul Internațional de Ecoturism! Consiliul Județean Sibiu, Muzeul ASTRA și Asociația Județeană de Turism Sibiu invită sibienii și turiștii la Târgul Internațional de Ecoturism, care va avea loc în perioada 24-27 septembrie, în Piața Mare din Sibiu. Timp de patru zile, centrul Sibiului devine un loc de întâlnire pentru destinații de ecoturism, producători locali, meșteri populari, ghizi și oameni care duc mai departe tradițiile și experiențele autentice ale comunităților din România, din regiuni precum Maramureș, Neamț, Dobrogea, Hunedoara, Harghita, Covasna și, bineînțeles, Sibiu. Ediția din acest an are și o dimensiune internațională, prin participarea Ungariei. 'Ecoturismul nu mai este o nișă, ci una dintre direcțiile prin care putem construi un turism mai echilibrat și mai valoros pentru comunități. Târgul de la Sibiu este exact despre asta: să aducem în același loc destinații, inițiative și exemple care arată că natura, patrimoniul și economia locală pot crește împreună. Faptul că ediția a doua devine deja internațională ne arată că acest eveniment are potențial să crească de la an la an', a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. În cadrul proiectului Muzeului ASTRA 'Drumeț în orașul tău', elevii vor participa la tururi ghidate din Piața Mare spre Etno-Tehno Parc, precum și la ateliere interactive, activități cultural-educaționale și sportive în Muzeul în aer liber. Echipa Anii Drumeției a pregătit pentru copii și familii activități în aer liber, de la plantarea de copăcei până la ateliere pictură și activități sportive. Totodată, Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' va prezenta publicului tehnici de supraviețuire. Meșterii populari invitați de Muzeul ASTRA vor susține ateliere demonstrative, iar componenta gastronomică va aduce în Piața Mare produse locale și experiențe culinare inspirate din diferite regiuni ale țării, inclusiv prin prezența unor Puncte Gastronomice Locale. Atmosfera va fi completată de momente artistice susținute de instituții de cultură ale Consiliului Județean Sibiu, între care Filarmonica de Stat Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu și Școala Populară de Arte și Meserii 'Ilie Micu'. Sâmbătă, programul va include un moment special de reconstituire istorică, cu salve de tun, precum și personaje în costume inspirate din perioadele dacică și romană. Tot în cadrul târgului, vineri, 25 septembrie, la Casa Artelor, va avea loc Bursa de turism Meet Sibiu PRO, dedicată profesioniștilor din industria turismului.
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Niculina Stelea (senator AUR): 'Românii de peste 50 de ani luptă pentru un loc de muncă' Senatorul AUR Niculina Stelea atrage atenția asupra unei probleme profunde pe care persoanele cu vârsta de peste 50 de ani o întâmpină. În timp ce România se confruntă cu un deficit de forță de muncă și apelează tot mai mult la lucrători din afara țării, românii cu experiență sunt excluși de pe propria piață a muncii și sunt victime ale unei economii care nu reușește să îi valorifice. 'Persoanele de peste 50 de ani care își pierd locul de muncă se confruntă astăzi cu o problemă cu atât mai gravă cu cât România traversează o perioadă economică dificilă. Economia stagnează, ocuparea forței de muncă este în scădere, iar producția industrială a fost afectată în ultimele luni. În acest context, pierderea unui loc de muncă după 50 de ani poate însemna intrarea într-un cerc din care este foarte greu să mai ieși: ai experiență, ai calificări și vrei să muncești, dar vârsta ajunge să cântărească mai greu decât competența. Situația de astăzi nu a apărut peste noapte. Timp de zeci de ani, România a pierdut milioane de oameni apți de muncă, plecați în străinătate în căutarea unor salarii și a unui nivel de trai mai bun. OECD arată că aproape unul din cinci români de vârstă activă născuți în România trăiește astăzi în afara țării și că emigrația masivă a contribuit direct la deficitul actual de forță de muncă. În locul unei politici coerente de păstrare a românilor acasă, de dezvoltare industrială și de creare a unor locuri de muncă bine plătite, guvernele succesive au lăsat această problemă să se adâncească. Iar acum apare paradoxul: în timp ce oameni care au muncit 20 sau 30 de ani în România întâmpină dificultăți în a se reangaja, statul extinde constant accesul lucrătorilor din afara Uniunii Europene pe piața muncii. România a avut contingente de câte 100.000 de lucrători străini anual în perioada 2022-2025, iar pentru 2026 a fost propus un nou contingent de 90.000. OECD arată, în același timp, că există încă un potențial intern important nevalorificat, inclusiv în rândul lucrătorilor mai în vârstă, și că o parte importantă dintre lucrătorii străini ajung în locuri de muncă slab plătite. Importarea forței de muncă nu poate deveni soluția automată pentru fiecare lipsă de personal, în timp ce românii care vor și pot să muncească rămân pe margine. Prima obligație a statului ar trebui să fie valorificarea forței de muncă existente: sprijin pentru reangajarea celor peste 50 de ani, stimulente pentru firmele care îi angajează, reconversie profesională acolo unde este necesară și politici economice care să readucă în țară locuri de muncă stabile și bine plătite. Altfel, riscăm să repetăm aceeași greșeală: îi împingem pe români să plece, îi ignorăm pe cei care rămân și apoi pretindem că singura soluție este să aducem forță de muncă mai ieftină din afara țării. România are nevoie, înainte de toate, să își folosească propria forță de muncă. Oamenii care au construit economia acestei țări timp de zeci de ani nu pot deveni invizibili în momentul în care trec de 50 de ani. Înainte să caute permanent forță de muncă mai ieftină la mii de kilometri distanță, statul român ar trebui să se întrebe de ce românii au fost obligați să plece și de ce cei care sunt încă aici nu își mai găsesc locul pe propria piață a muncii', a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Valeriu Munteanu (deputat AUR): 'Diana Buzoianu trebuie să explice cine sunt 'extremiștii' de care se teme USR' Deputatul AUR Valeriu Munteanu critică declarația ministrului demis Diana Buzoianu, la un post de televiziune privat, privind creșterea 'mișcării extremiste', acuzând USR că folosește eticheta de 'extremist' pentru a stigmatiza tot mai larg opoziția politică și alegătorii care nu sunt de acord cu viziunea partidului. Acesta îi cere ministrului să explice clar cine sunt acești extremiști la care se referă și ce fapte justifică această etichetare. 'Diana Buzoianu trebuie să explice cine sunt 'extremiștii' de care se teme USR România se află de luni de zile fără un guvern cu puteri depline, iar în locul unei explicații pentru incapacitatea partidelor politice de a construi o majoritate, Diana Buzoianu ne spune că problema este că 'nivelul extremiștilor crește'. Declarația este gravă tocmai pentru că nu vorbește despre o faptă concretă, despre violență sau despre o organizație anume, ci aruncă din nou această etichetă peste o zonă tot mai largă a opoziției politice. USR trebuie să spună foarte clar cine sunt acești 'extremiști'. Sunt oamenii care nu mai au încredere în actuala formulă politică? Sunt cei care votează partide pe care USR le numește extremiste? Sunt cetățenii care cer anticipate, care contestă actuala guvernare sau care pur și simplu nu împărtășesc viziunea USR? Pentru că, atunci când folosești obsesiv această etichetă pentru adversarii politici, ajungi inevitabil să stigmatizezi și milioane de oameni care îi votează. Nu este prima dată când conducerea USR recurge la acest limbaj. Dominic Fritz a numit explicit AUR 'partid extremist', iar termenul a devenit aproape o formulă standard prin care o parte importantă a opoziției este scoasă din spațiul politic considerat 'acceptabil'. Asta ar trebui să dea de gândit oricărui cetățean, indiferent ce partid votează. În democrație, adversarul nu devine ilegitim doar pentru că are alte idei sau pentru că începe să primească mai multe voturi decât tine. Diana Buzoianu spune că 'această mișcare extremistă crește ' pentru că România nu are guvern. Poate că întrebarea corectă este alta: de ce crește nemulțumirea oamenilor și de ce tot mai mulți români nu mai au încredere în partidele care s-au prezentat ani întregi drept singurele reprezentante ale 'democrației' și 'Europei'? Este mult mai ușor să numești electoratul advers 'extremist' decât să accepți că propria ofertă politică nu îi mai convinge. Poate că, înainte să împartă România între cei 'acceptabili' și cei pe care îi numesc 'extremiști', liderii USR ar trebui să-și amintească un lucru foarte simplu: ei reprezintă astăzi aproximativ o zecime din electorat. Sunt o minoritate politică, nu măsura întregii societăți și cu atât mai puțin autoritatea care decide ce opinii sunt legitime și care nu. Într-o democrație, faptul că majoritatea covârșitoare a cetățenilor nu votează cu tine nu înseamnă că țara are o problemă cu 'extremismul'. Poate însemna, pur și simplu, că țara nu este de acord cu tine sau cu viziuni cu adevărat totalitare', a declarat deputatul AUR, Valeriu Munteanu. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - RADAR
RADAR KIDS 2026 aduce la București peste 14 instalații interactive, ateliere de robotică și creație pentru copii Între 25 și 27 septembrie, RADAR KIDS revine la ARCUB - Hanul Gabroveni cu trei zile de experiențe interactive dedicate copiilor. Ediția include instalații, jocuri, at
Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
USR își consolidează statutul de partid al penalilor și condamnaților, după reținerea fostei prefecte USR de Timiș pentru fraudă cu fonduri europene PSD denunță duplicitatea USR în respectarea standardelor de integritate în politică. În trecut, cereau cu agresivitate altor partide să se delimiteze prompt și categoric de penali și condamnați. Astăzi însă nimeni din USR nu cere excluderea din partid a fostei prefecte USR de Timiș, reținută de procurorii Parchetului European, pentru fraude cu fonduri europene destinate persoanelor defavorizate. Tăcerea rușinoasă a USR după reținerea colegei penale nu e deloc întâmplătoare, având în vedere că aceasta era una dintre cele mai înverșunate participante la mitingul organizat de partid pentru susținerea președintelui USR condamnat definitiv pentru conflict de interese. În USR a devenit fapt obișnuit ca hoții să apere condamnații, iar penalii să fie susținuți de cei cu probleme de integritate! USR își consolidează statutul de partid al penalilor și condamnaților! A face scut în jurul colegilor cu probleme penale sau de integritate a devenit o practică uzuală a conducerii USR. Nu doar că nu se delimitează de aceștia, dar îi și apără cu înverșunare și îi promovează pe listele electorale. Iată câteva exemple: * FRITZ DOMINIC, condamnat definitiv pentru conflict de interese, votat în unanimitate în partid pentru a rămâne șeful USR. * ARMAND CLOTILDE, o penală, condamnată în primă instanță, pusă pe primul loc pe lista de candidați a USR București, pentru Senat. * VOICULESCU VLAD, un penal cercetat pentru mega-frauda cu vaccinuri COVID, pus pe locul 2, pe lista candidaților USR pentru Parlamentul European. * VIZITEU LUCIAN, un penal cercetat de DNA pentru atribuirea ilegală a unei locuințe de serviciu din fondul locativ al Primăriei Bacău, susținut de USR pentru obținerea unui nou mandat de primar. * COLIBAN ALLEN, un penal cercetat de DNA pentru deturnarea fondurilor Primăriei Brașov către ONG-ul personal, susținut, fără succes, de USR pentru obținerea unui nou mandat de primar. * ROMOCEAN PAULA, viceprimărița USR și mâna dreaptă a fostului primar USR de la Timișoara, condamnată în primă instanță pentru conflict de interese, dar susținută cu înverșunare de șeful său de partid. * LAȚCÄ‚U RUBEN, viceprimar USR la Timișoara, condamnat la muncă în folosul comunității pentru conducerea fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice. CSM a decis că acesta a afectat independența justiției prin atacurile și jignirile adresate magistraților. * ION STELIAN, care a declarat în fals că este persoană cu dizabilități și că lucra la o instituție publică pentru a primi o locuință de la ANL, a fost promovat de USR în funcția de Ministru al Justiției. * MIRON ANDREEA, condamnată definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu și fals intelectual, numită de USR administrator public al Primăriei Brașov, iar apoi promovată ca șefă de cabinet de ministrul USR al Economiei, Irineu Darău. A fost inclusă în grupul guvernamental care gestionează banii europeni din SAFE. * SIVACHE OANA, cercetată penal de DNA pentru luare de mită, pusă de USR directoare la Administrația Spitalelor din București. * HAIDUC NICOLAE GIGEL, dublu condamnat penal pentru violență extremă, a candidat din partea USR-PLUS la Primăria Orașului Câmpeni, Alba. * CHIRIAC CLAUDIU, condamnat penal definitiv pentru uciderea din culpă a unui bătrân, propus subprefect la Mehedinți din partea USR. * CROSU CIPRIAN, cercetat penal după ce a snopit în bătaie o femeie, reprezintă USR la Primăria Comunei Rediu din Iași. Biroul de presă al PSD
Comunicat de presă - Comunitatea Declic
Independența justiției, călcată în picioare la instanța supremă: Înalta Curte închide definitiv procesul Declic împotriva numirii Liei Savonea în funcția de președintă a Înaltei Curți Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, 17 septembrie 2026, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a contestat procedura de numire în fruntea instanței a Liei Savonea. Judecătorii supremi au invocat excepția lipsei de interes, ceea ce echivalează cu refuzul de a judeca fondul problemei. Soluția închide astfel definitiv dosarul, după ce judecătorii au respins ca inadmisibilă și cererea Declic de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), precum și solicitarea de trimitere a excepției de neconstituționalitate către Curtea Constituțională a României (CCR). 'Este o zi neagră pentru justiția din România și un semnal dezastruos pentru cetățeni. Să li se spună celor 70.000 de semnatari ai petiției 'Nu mai promovați judecători toxici!' că nu au 'interes' să ceară o justiție corectă și transparentă este o absurditate. Practic Magistrații au ales să se blindeze în spatele unei excepții procedurale pentru a evita să judece pe fond un caz incomod. Când cetățenilor li se taie dreptul de a contesta abuzurile din vârful sistemului, independența justiției devine doar un slogan golit de conținut', a declarat Roxana Pencea-Brădățan, coordonatoare de campanii Declic. Dosarul a fost plimbat timp de 1 an între instanțe (Cluj, Alba Iulia, ÎCCJ) înainte să fie tranșat chiar de instanța condusă de subiectul contestației, Lia Savonea. Istoricul unui proces mutat din instanță în instanță Demersul juridic inițiat de Declic împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a început în vara anului 2025, fiind susținut financiar și civic de peste 70.000 de cetățeni. Comunitatea a reclamat că CSM a declanșat prematur și netransparent procedura de desemnare a Liei Savonea la conducerea ÎCCJ. Traseul dosarului reflectă pe deplin manevrele procedurale de a scăpa de dosar: * August 2025: Declic depune acțiunea la Curtea de Apel Cluj. * Decembrie 2025: ÎCCJ admite cererea CSM de strămutare a dosarului, de teama 'influenței mediatice' a Declic în Cluj, mutând procesul la Curtea de Apel Alba Iulia. * Ianuarie - Mai 2026: Dosarul este declinat de Curtea de Apel Alba Iulia fix la Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție condusă de însuși subiectul contestației, Lia Savonea. * 17 septembrie 2026: ÎCCJ tranșează definitiv dosarul prin admiterea excepției lipsei de interes și respingerea solicitărilor de sesizare a CJUE și CCR. Pe parcursul ședințelor de judecată, avocații Declic au susținut că desemnarea conducerii Curții Supreme depășește simpla sferă a 'carierei judecătorilor' și vizează direct independența justiției. Acesta fiind un drept de interes public general care îndreptățește societatea civilă să intervină. 'Atât sesizarea CJUE cât și sesizarea CCR erau necesare pentru soluționarea excepției lipsei de interes și ridicau o problema fundamentală: dacă numirea la vârful Înaltei Curți este doar o chestiune internă de carieră a magistraților sau o garanție constituțională a independenței justiției de care depinde fiecare cetățean. Cel mai probabil, vom sesiza Comisia Europeană pentru activarea art. 258 TFUE.' a explicat Roxana Mândruțiu, avocata Asociației Declic. Despre Comunitatea Declic Comunitatea Declic numără peste 1 milion de membri și creează campanii de activism civic pentru o societate mai dreaptă, susținând activismul juridic și transparența instituțională exclusiv prin mici donații individuale de la cetățeni.

