România este anul acesta gazdă pentru cea de-a 32-a Conferință a Asociației Muzeelor în Aer Liber din Europa (AEOM), care se desfășoară în perioada 6 - 11 septembrie, la Muzeul Satului din Capitală și la Complexul Național Muzeal 'Astra' - Sibiu.
Acest eveniment are loc ca urmare a propunerii lansate de Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' în luna august 2017, la cea de-a 28-a Conferință a Asociației, ce a avut loc în Marea Britanie, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Întâlnirea, aflată sub patronajul Ministerului Culturii, va avea loc în perioada 6 - 11 septembrie, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' - București și la Complexul Național Muzeal 'Astra' - Sibiu și este a doua întâlnire găzduită de țara noastră.
La eveniment vor participa peste 70 de specialiști și directori ai muzeelor în aer liber din 17 țări: Marea Britanie, Cehia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Germania, Olanda, Suedia, Norvegia, Ungaria, Bulgaria, Malta, Danemarca, Finlanda, SUA și România.
În deschiderea conferinței, vor lua cuvântul: dr. Zsolt Sari, președinte AEOM; Andras Istvan Demeter, ministrul interimar al Culturii; conf. univ. dr. Paula Popoiu, manager, Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'; Ciprian Ștefan, manager, Complexul Național Muzeal 'Astra', Sibiu.
Conferința din România va încerca să exploreze transformările și rolul transformator al muzeelor în aer liber, deslușind unele dintre problemele arzătoare și sensibile din muzeologia în aer liber, arată organizatorii. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
A 32-a Conferință a Asociației Muzeelor în Aer Liber din Europa, la București și Sibiu; evenimentul - între 6 și 11 septembrie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării








