Concertul simfonic 'Sounds of Fantasy' va aduce pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor din Timișoara, vineri și sâmbătă, interpretări live ale coloanelor sonore ale unor mari producții cinematografice, precum 'Lord of the Rings', 'Game of Thrones', 'Avatar', 'The Avengers', 'Black Panther', 'King Kong', 'How to Train Your Dragon' și 'Jurassic Park'.
Orchestra simfonică 'Remus Georgescu' și Corul 'Ion Românu' ale Filarmonicii Banatul Timișoara, alături de 300 de voci ale Corului comunitar, vor evolua sub conducerea dirijorului Stefan Geiger, se arată într-un comunicat al Filarmonicii Banatul din Timișoara.
Soliștii serii vor fi soprana Rut Iovescu, mezzosoprana Ana Kui și basul Claudiu Șola.
Corul Filarmonicii va fi pregătit de maestrul Iosif Todea, iar Corul comunitar, de către Mihaela Codruța Niculescu, Lucia Manga Gligor, Carol Budai și Lucian Onița - șefi de partidă ai Corului 'Ion Românu'.
Programul celor două seri aduce în fața publicului muzica unor producții, cu partituri care au contribuit decisiv la identitatea acestor filme și seriale și care au rămas în memoria publicului dincolo de imaginile pe care le-au însoțit.
Anul acesta, Corul comunitar marchează cea de-a patra ediție în care urcă pe scenă alături de artiștii profesioniști ai Filarmonicii, demonstrând că prezența lor contribuie nu doar la dimensiunea sonoră a concertului, ci și la apropierea de comunitate, reunind artiști profesioniști și timișoreni uniți de aceeași pasiune pentru muzică.
Același program va fi prezentat în ambele seri, de la ora 21:00, iar accesul publicului este liber.
Organizatorul evenimentului este Filarmonica Banatul Timișoara, programul fiind finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara. Proiectul cultural este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș prin Programul TimCultura. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)
Timiș: Sounds of Fantasy - muzica marilor producții cinematografice, interpretată de 300 de artiști în Parcul Rozelor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării








