Opera Națională Română din Iași se aliniază circuitului european al instituțiilor lirice prin afilierea la Opera Europa, organizație internațională care reunește aproximativ 250 de teatre din întreaga lume, a declarat, joi, managerul instituției culturale, Andrei Fermeșanu.
Potrivit acestuia, afilierea la Opera Europa oferă instituției din Iași acces la conferințe tematice, sesiuni de instruire și schimburi de bune practici, inclusiv în ceea ce privește soluțiile scenografice inovatoare.
'Opera Europa este un for internațional care reunește 250 de teatre, de la categoria A până la cele de categoria D, o tradiție europeană în lumea operei. În sfârșit, Opera Națională Română din Iași se aliniază acestei rețele de teatre lirice care facilitează colaborarea dintre instituții, coproducțiile internaționale, schimbul de experiență și accesul la programe de formare', a explicat, pentru AGERPRES, managerul Operei Naționale Română din Iași, Andrei Fermeșanu.
El a arătat că unul dintre cele mai importante beneficii este posibilitatea realizării unor coproducții între mai multe teatre lirice din țară și străinătate.
Managerul Operei din Iași a dat ca exemplu posibilitatea realizării unor proiecte comune cu Opera Națională București, instituții similare din Praga sau Teatro di San Carlo din Napoli.
'Toată Europa se confruntă cu o contracție financiară, astfel încât trebuie găsite soluții. (...) Patru sau cinci instituții pot contribui financiar la realizarea unui spectacol, care este apoi prezentat, pe rând, pe scenele teatrelor partenere, potrivit unui calendar stabilit în comun. Mă gândesc în primul rând la coproducție. Faptul că pun bani patru instituții pentru o producție de operă este un lucru extraordinar și totodată o garanție a unei calități. Pentru că niciodată opera din opera San Carlos, să spunem, n-ar pune o producție care nu e la un anumit nivel, pentru că pierde publicul. Așadar, ceea ce puteți vedea în Europa va fi inevitabil rulat și la Opera din Iași', a precizat Andrei Fermeșanu.
Conform acestuia, prima întâlnire la care ONR Iași va participa în cadrul noului parteneriat este programată în luna noiembrie, la Brno, în Cehia.
'Va fi un moment de debut pentru noi, astfel că o să vedem cum se pune problema în aceste consilii. (...) Schimbul de experiență este esențial pentru o instituție care are 70 de ani de existență, în condițiile în care unele dintre teatrele cu care Opera din Iași va intra în contact au o tradiție de câteva sute de ani. Înainte de a ne apuca pe drumuri noi, vrem să acumulăm din experiența celor care au succes și care sunt validați la nivel internațional și care dau cumva ora exactă în tot ce înseamnă practica de operă în lume', a spus managerul ONRI.
În opinia sa, afilierea la Opera Europa poate facilita și accesul tinerilor artiști la programe de pregătire, stagii și proiecte dezvoltate de instituțiile membre.
'Un tânăr artist din Opera din Iași, care este colaborator sau angajat, poate beneficia, grație acestor parteneriate, de o pregătire în primul rând muzicală, în cadrul unui studiu care funcționează pe lângă operele din Europa', a explicat Andrei Fermeșanu. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Anamaria Constantin, editor online: Simona Aruştei)
Iași: Opera din Iași intră în circuitul european al marilor teatre lirice

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării








