Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exercițiul fiscal care s-a încheiat în luna septembrie 2025, această sumă reprezentând aproximativ 40% din impozitele plătite la nivel mondial, conform unui document al companiei care detaliază, pentru prima dată, care sunt profiturile și taxele plătite de producătorul telefoanelor iPhone în fiecare țară, transmite Reuters.
Apple a precizat că impozitele plătite Irlandei au fost 'semnificativ mai mari' decât impozitele pe profit datorate, deoarece includ și cele 13 miliarde de euro sub formă de impozite restante, pe care compania americană a fost obligată să le plătească Irlandei de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în 2024.
Instanța europeană a decis că Irlanda a acordat Apple reduceri de impozite ilegale timp de mai bine de două decenii, rezultând o cotă de impozitare sub 1%. În replică, Irlanda, alături de Apple, a contestat decizia privind impozitele restante timp de opt ani, căutând să-și apere poziția de locație preferată pentru multinaționalele americane în Europa precum și miliardele de euro sub formă impozite directe și indirecte pe care le primește în fiecare an.
În total, Apple a plătit impozite pe profit în valoare de 43,2 miliarde de dolari la nivel mondial în anul fiscal care s-a încheiat în septembrie 2025. Dintre acestea, impozitele de 17,1 miliarde de dolari plătite Irlandei reprezintă 39,54% din total.
Multe companii multinaționale s-au stabilit în Irlanda în ultimii ani datorită cotei scăzute de impozitare a companiilor, care, în cazul Apple, a fost de 13,8% , mult sub cotele de impozitare din alte țări europene.
Potrivit publicației Irish Independent, impozitele plătite de Apple în Irlanda în 2025 ar fi 'aproape suficiente' pentru a acoperi întregul buget pentru educație din țară sau costurile preconizate ale proiectul liniei de metrou Metrolink din Dublin. AGERPRES/(AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu









