Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, care peste doi ani ar putea alimenta cu energie Sfântul Scaun, prin intermediul unui sistem care combină energia solară și agricultura, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Se estimează că viitoarea centrală de tip agrivoltaică va avea o capacitate de 80 până la 90 de megawați, ceea ce o va face una dintre cele mai mari instalații de acest tip din Italia, au adăugat sursele citate de Reuters. În astfel de centrale, panourile solare sunt montate la câțiva metri deasupra solului, astfel încât culturile agricole să poată crește sub ele, umbra contribuind la reducerea evaporării și protejând plantele de vremea extremă.
O comisie mixtă italo-vaticană s-a întrunit la începutul acestei luni pentru a lansa proiectul la complexul Santa Maria di Galeria, o proprietate deținută de Vatican la periferia nord-vestică a Romei, după ce Italia a ratificat un acord bilateral din 2025 pentru dezvoltarea acestui teren.
Oficialii nu au dezvăluit detalii legate de costul, capacitatea sau calendarul proiectului după întâlnire. Cu toate acestea, sursele din apropierea discuțiilor au declarat că finalizarea centralei ar putea dura 18 până la 24 de luni, inclusiv obținerea autorizațiilor.
Cetatea Vaticanului, sediul Bisericii Catolice și locul unde este amplasată Bazilica Sfântul Petru, este cea mai mică țară din lume, acoperind 108 acri (0,44 kilometri pătrați sau 44 de hectare) și adăpostind mai puțin de 900 de locuitori.
Complexul Santa Maria di Galeria, cu o suprafață de aproximativ 450 de hectare, situat la periferia nord-vestică a Romei, a găzduit instalațiile de transmisie ale Radio Vatican încă din anii 1950.
Viitoarea centrală este destinată să furnizeze energie electrică stației de transmisie a Radio Vatican și va contribui la autosuficiența energetică a Cetății Vaticanului. Sursele au declarat că energia produsă de viitoarea centrală ar putea fi utilizată și de proprietăți care au legătură de Sfântul Scaun, inclusiv spitalul Bambino Gesu‚ din Roma.
Panourile fotovoltaice care vor intra în componența acestui proiect ar urma să acopere aproximativ 200 de hectare, aproape jumătate din suprafața complexului Santa Maria di Galeria, a declarat una dintre cele două surse.
Proiectul a fost o prioritate pentru regretatul Papă Francisc, primul pontif care a acceptat consensul științific privind schimbările climatice și a fost aprobat de Papa Leon al XIV-lea.
Acordul bilateral dintre Italia și Cetatea Vaticanului a extins la proiectul agrivoltaic statutul special de care beneficiază deja instalațiile Radio Vatican, inclusiv scutiri de la impozitele și taxele italiene.
Cu toate acestea, Vaticanul nu va beneficia de stimulentele financiare disponibile pentru gospodăriile și întreprinderile italiene care instalează echipamente pentru producția de energie fotovoltaică. Orice surplus de energie electrică ar urma să fie pus la dispoziția Italiei.
Contractele pentru lucrări la viitoarea centrală vor fi scoase la licitație în următoarele săptămâni. AGERPRES/(AS-editor: Constantin Balaban, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu









