Majorarea tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Transelectrica, se va reflecta în prețul final al energiei însă impactul este unul minor, reprezentând aproximativ 0,6% din valoarea totală a facturii, a anunțat joi Hidroelectrica.
Potrivit companiei, pentru un consum mediu de 100 kWh/lună, creșterea înseamnă o diferență de aproximativ 70 de bani în factura finală.
'Începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice 'Transelectrica' S.A., în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial. Acest tarif se aplică tuturor furnizorilor de energie din România. Ajustarea, stabilită prin decizie a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a modificat tariful de la 0.00704 lei/kWh la 0.01279 lei/kWh pentru componenta care se referă la tariful reglementat pentru servicii de sistem aferente Transelectrica. Impactul asupra prețului final al energiei este minor, reprezentând sub 1% din valoarea totală a facturii de energie electrică (aproximativ 0,6%). Astfel, pentru un consum mediu de 100 kWh/lună, creșterea se traduce printr-o diferență de aproximativ 70 de bani în factura finală', se precizează în comunicatul companiei.
Noul tarif se va reflecta în facturile emise începând cu luna octombrie 2025, aferente consumului de energie din luna septembrie 2025.
Totodată, Hidroelectrica a precizat că își menține oferta de preț făcută către clienți în ceea ce privește energia activă, componenta din tarif controlată de companie. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Hidroelectrica: Majorarea tarifului reglementat pentru serviciile de sistem are un impact minor în factura de energie electrică

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 9%, și respectiv, 10,2%, în august
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit
INS: Veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie în trimestrul II 2026; cheltuielile au totalizat 8.650 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creștere cu 8% față de trimestrul I 2026, în termeni nominali, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri
Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'în contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr









