Activele financiare ale administrațiilor publice au crescut în trimestrul al doilea din 2025 cu 6,9%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, însă ca pondere în produsul intern brut (PIB) au scăzut cu 0,3 puncte procentuale, ajungând la 26,8%, conform datelor publicate de Banca Națională a României.
Potrivit BNR, dinamica indicatorului a fost determinată, în principal, de creșterea stocului de participații și acțiuni/unități ale fondurilor de investiții (+10,2%), urmată de alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuții sociale, creanțe comerciale, sume datorate de agenții economici autorităților publice și creanțe externe) al căror stoc a crescut cu 6,6%, până la nivelul de 7,2% din PIB și de disponibilitățile de natura numerarului și depozitelor al căror stoc s-a majorat cu 5,5%, atingând un nivel de 7,2% din PIB. Stocul creditelor acordate de administrațiile publice s-a micșorat cu 0,8%, până la nivelul de 2,1% din PIB (în scădere cu 0,2 puncte procentuale comparativ cu trimestrul II 2024).
Angajamentele financiare ale administrațiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, au crescut cu 5,1 puncte procentuale, ajungând la 63% la finele trimestrului II 2025. Această evoluție a fost determinată în principal de majorarea stocului titlurilor de natura datoriei (+4,0 puncte procentuale în perioada analizată), până la 43,5% din PIB, ca urmare a emisiunilor de
obligațiuni lansate de Ministerul Finanțelor pe piața internă și externă , în vederea finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei guvernamentale, explică BNR.
Stocul creditelor guvernamentale angajate a înregistrat o majorare cu 31,9%, față de trimestrul II 2024, pe seama emisiunilor de titluri de stat nenegociabile destinate populației din cadrul programului Tezaur10. În termeni relativi, indicatorul a crescut cu 1,6 puncte procentuale, până la nivelul de 8,7% din PIB. Alte conturi de plătit au atins un nivel de 9,7% din PIB.
Sectorul administrațiilor publice a înregistrat un necesar net de finanțare de 1,3% din PIB în trimestrul II 2025, comparativ cu 1,2% din PIB în trimestrul II 2024. Administrația centrală a consemnat un necesar net de finanțare de 1,5% din PIB, iar administrațiile locale de doar 0,001% din PIB. Administrațiile de securitate socială au consemnat o capacitate netă de finanțare de 0,16%. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
BNR: Activele financiare ale administrațiilor publice au scăzut la 26,8%, la finele trimestrului II din 2025

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c
Pop (MMAP): Lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile
Ministerul Mediului este îngropat în foarte multe priorități atât din direcția Uniunea Europeană spre statul-membru România, cât și din direcția teren spre autoritatea locală și centrală, iar lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile, a declarat, miercuri, la o conferință de
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 8,72 milioane lei (1,63 milioane euro), după aproximativ 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere c
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 9%, și respectiv, 10,2%, în august
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit
INS: Veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie în trimestrul II 2026; cheltuielile au totalizat 8.650 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creștere cu 8% față de trimestrul I 2026, în termeni nominali, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri
O conferință internațională dedicată aniversării a 70 de ani de la adoptarea Convenției de la Geneva privind transportul rutier internațional de mărfuri (CMR) va avea loc în perioada 7-9 octombrie, la Facultatea de Drept a Universității din București. Evenimentul, organizat de CMR Advisory Council (CMR-AC) împreună cu Facultatea de
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î









