Agentul de intervenție al Distrigaz Sud Rețele ajuns pe teren în dimineața zilei de 17 octombrie, ca urmare a apelului din Centrul de Apel Urgențe, a constatat că sigiliul aplicat ca urmare a intervenției de pe 16 octombrie fusese rupt din cauza unei intervenții neautorizate, precizează reprezentanții companiei referitor la deflagrația din cartierul Rahova.

Aceștia menționează, într-un comunicat, că robinetul de branșament pe care s-a aplicat sigiliul după închidere nu a fost afectat de explozie, fiind protejat de o firidă.

''Precizăm, de asemenea, că în conformitate cu legislația în vigoare Distrigaz Sud Rețele are obligația de a pune în siguranță imobilul prin întreruperea alimentării cu gaze naturale până la remedierea, de către o firmă autorizată de ANRE. De asemenea, clientului îi revin următoarele obligații: să întrețină și să exploateze în condiții de siguranță instalația de utilizare a gazelor naturale; să asigure efectuarea verificărilor și reviziilor tehnice periodice ale instalației de utilizare a gazelor naturale; să asigure remedierea defecțiunilor în funcționarea instalației de utilizare numai prin intermediul operatorilor economici autorizați de ANRE; să folosească exclusiv aparate consumatoare de combustibili gazoși care respectă cerințele legislației în vigoare și să efectueze verificarea și repararea acestora, prin intermediul unor operatori economici autorizați de organisme abilitate'', se subliniază în comunicat.

Sursa citată mai precizează că, pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat ANRE pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației interioare de utilizare; transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.

''Distrigaz Sud Rețele colaborează cu organele de anchetă prin punerea la dispoziție a tuturor informațiilor solicitate de acestea'', transmit reprezentanții companiei.

Distrigaz Sud a explicat anterior, printr-un comunicat, că echipele de intervenție ale companiei au sistat, joi, alimentarea cu gaze a blocului din Rahova unde a avut loc explozia, iar robinetul de branșament a fost sigilat, însă, vineri dimineața, în urma unei noi sesizări privind miros de gaze, au constatat că sigiliul fusese rupt.

Trei persoane au murit și 13 au fost rănite în urma exploziei care s-a produs vineri într-un bloc de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei. Premierul Ilie Bolojan a informat că, potrivit primelor estimări ale Inspecției de Stat în Construcții, foarte probabil acest bloc nu va mai putea fi reabilitat și va trebui demolat. Peste 400 de persoane sunt afectate în urma deflagrației. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)