Integrarea prosumatorilor în Sistemul Energetic Național trebuie să se facă într-un mod optim, astfel încât să le fie garantate beneficiile, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, directoarea executivă a Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie - ACUE, Daniela Dărăban.
Aceasta a atras atenția că sistemul 'ar putea cădea', în cazul în care comunitățile de energie ar beneficia de aceleași facilități ca și prosumatorii.
'Cred că România trebuie să aibă un plan foarte asumat, transparent, cu cifre și cu date în spate, chiar dacă unele discuții sunt mai nepotrivite pentru anumiți jucători, pentru că cineva trebuie să plătească la un moment dat investițiile, trebuie să plătească costurile. Voi aduce cu toată responsabilitatea în discuție și tema legată de integrarea optimă a prosumatorilor. Ei devin parte din Sistemul Energetic Național, au un rol-cheie pe care nu îl contestă nimeni, dar integrarea lor trebuie să se facă într-un mod optim, în așa fel încât beneficiile să le fie asigurate. Vă spun foarte sincer că, dacă comunitățile de energie ar beneficia de aceleași facilități ca și prosumatorii, cred că ar cădea sistemul. Revenind la faptul că sistemul energetic trebuie privit ca o balanță extrem de sensibilă, eu cred că trebuie împreună să avem un plan cu măsuri foarte clare, asumate vizavi de modul în care asigurăm producția în bandă, de modul în care în optimizăm integrarea surselor regenerabile, inclusiv a prosumatorilor, de investițiile care trebuie făcute în sistemul de distribuție, în sistemul de transport. Spun de foarte multă vreme că, în momentul de față, în sistemul de distribuție nu avem posibilitatea să asigurăm necesarul de finanțare reală. Avem undeva 2,8 miliarde de lei asumați în acest an, ca investiție. Din estimările noastre, ca să aducem la minim obiectivele stabilite prin documentele naționale, ne-ar trebui undeva la un miliard de euro pe an, optim. Cel mai bine ar fi să ne ducem peste un miliard. Asta este estimarea noastră', a punctat Dărăban.
Specialista în energie a adus în discuție și pericolul atacurilor cibernetice la care este supus sectorul energetic.
'Energia este unul dintre sectoarele care, astăzi, este o țintă predilectă pentru atacurile cibernetice. Din datele publice reiese că, în sectorul energetic, costul mediu al unui incident cibernetic este undeva la cinci milioane de dolari. România trebuie să iasă din filmul în care putem funcționa izolat. Noi vorbim de această situație cu interconectarea cu Austria, dar să știți că ar trebui, dacă vrem să adresăm corect o problemă, să ne uităm complet la acea problemă. Nici România nu a făcut tot ce avea de făcut pe partea de obligații de interconectare (...) Cred că subiectul este abordat în mod potrivit la nivelul Comisiei și al Parlamentului European. Din înțelegerea mea, există o preocupare reală, astfel încât aceste proiecte să devină proiecte de interes comun (...) Interconectarea este în dublu sens, iar în momentul de față suntem afectați de faptul că energia cu preț mai mic din Vest nu ajunge în Est, dar a fost o perioadă în care noi, în Est, am fost feriți de prețul mai mare din Vest, ca să fie povestea completă', a afirmat Daniela Dărăban.
Reprezentanta ACUE a avertizat asupra faptului că riscul de blackout trebuie să intre pe lista situațiilor de urgență, în sensul în care populația ar trebui să fie informată pe acest subiect.
'Văd că încercăm să ne ferim de cuvântul 'blackout', dar totuși trebuie să devenim un pic raționali și să înțelegem că noi trebuie să avem mai multă responsabilitate în pregătirea populației pentru situații de urgență, iar riscul unui blackout ar trebui să intre pe lista situațiilor de urgență, așa cum există un risc de cutremur, de un conflict militar. Nu cred că trebuie să ne temem să vorbim de aceste acțiuni. Eu cred că, în primul rând, probabil, că populația nu are încredere în instituții și că de cele mai multe ori atunci când se aduce în spațiul public o discuție pe o situație de urgență, se creează imediat așteptarea nepotrivită că se întâmplă ceva rău. Atunci, noi va trebui cumva, pe partea noastră, actori din zona privată cu responsabilități în sector, instituții publice, să separăm un pic lucrurile și mesajele. În primul rând trebuie să le arătăm oamenilor și cetățenilor că tot ceea ce ține de noi facem noi, dar că riscul de a îndepărta la modul absolut o situație nedorită de acest gen există. Nu cred că în Spania sau în Portugalia instituțiile nu au încercat să facă tot posibilul să îndepărteze ceea ce s-a întâmplat în primăvară și chiar s-a întâmplat. Deci, o situație de acest gen poate interveni, indiferent de cât de bine ne pregătim noi. Există un risc real. Acum, noi trebuie să le arătăm oamenilor că ne pregătim, că suntem conștienți de care sunt riscurile din sector, ce poate să genereze o situație de genul acesta', a susținut Dărăban.
Tranziția energetică, riscul de blackout sau necesarul de investiții în domeniu sunt printre subiectele discutate în cadrul celei de-a XIV-a ediții a conferinței Energy Forum, intitulată 'România, de la independență energetică la blackout', organizată marți de trustul DC Media Group. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Dărăban (ACUE): Integrarea prosumatorilor în Sistemul Energetic Național trebuie să se facă într-un mod optim

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Descoperă lumea prin imagini de impact
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.









