Peste opt din zece produse de protecție solară au prezentat un risc chimic, aproape unul din șase s-a dovedit contrafăcut, iar unele creme etichetate cu SPF 50+ aveau, în realitate, o protecție de până la cinci ori mai mică, relevă un studiu comparativ pe perioada 2022-2026, realizat de InfoCons, în care s-au analizat 65 de produse de protecție solară semnalate ca neconforme la nivel european.
Potrivit sursei, numărul alertelor a crescut accelerat: de la două produse în 2022, la 9 în 2023, 19 în 2024 și un vârf de 31 de produse (47,7%) în 2025. Cele mai multe semnalări au venit din Italia (61,5%), care este totodată și principala țară de origine a produselor (47,7%).
Pe mărci, două branduri concentrează aproape jumătate dintre alerte: Nivea (27,7%) și BILBOA (20%), urmate de Leocrema, Helios Herb, SUN, DELICE și ParaSol. Pe tipuri de produse, 'protecția solară' denumită generic (41,5%) și laptele de protecție solară (24,6%) sunt cele mai des întâlnite.
InfoCons susține că pentru sănătate aceste produse neconforme au un risc chimic în proporție de 83,1% pentru că multe produse conțineau butilfenil metilpropional (BMHCA), substanță interzisă în cosmetice, care poate afecta sistemul reproducător, poate dăuna copilului nenăscut și provoacă sensibilizarea pielii. Au fost depistate și benzofenonă (asociată riscului de cancer) sau 2-fenoxietanol peste limită.
De asemenea, există posibilitatea unor arsuri din SPF fals (9,2%): eticheta promite o protecție pe care produsul nu o oferă. Consumatorul rămâne sub-protejat și se expune la arsuri solare grave, leziuni cutanate pe termen lung și risc crescut de cancer de piele.
Totodată, riscul microbiologic este de 6,2%: produse contaminate cu bacterii precum Pseudomonas aeruginosa, care, aplicate pe pielea lezată sau în contact cu ochii, pot provoca infecții și iritații.
InfoCons recomandă consumatorilor să verifice eticheta și ingredientele înainte de cumpărare și să fie atenți la prețuri neobișnuit de mici sau ambalaje suspecte, care pot indica un produs contrafăcut ori cu protecție falsă. Prin Aplicația InfoCons, instrument gratuit care reunește o bază de date cu milioane de produse, orice consumator poate verifica rapid produsele și poate fi informat în timp util cu privire la alertele și retragerile de pe piață.
InfoCons este o organizație dedicată protecției și informării consumatorilor, care monitorizează permanent piața și pune la dispoziția publicului instrumente gratuite de verificare a produselor și serviciilor. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Opt din zece creme de plajă ascund substanțe chimice (studiu InfoCons)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.









