Piața carburanților din România nu funcționează uniform, iar majorările de preț nu sunt dictate exclusiv de taxe sau de costurile internaționale, întrucât există spațiu de manevră comercială, fiecare operator alege să îl utilizeze diferit, se arată într-o analiză publicată, miercuri, de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
'Ieri au expirat măsurile instituite în perioada stării de criză pe piața carburanților, iar primele efecte s-au văzut imediat la pompă. Motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, iar benzina a înregistrat majorări modeste sau chiar deloc, în funcție de companie. Dincolo de reacția firească a consumatorilor, cifrele arată însă că adevărata poveste nu este despre accize, ci despre modul în care companiile aleg să își formeze prețurile', susține președintele AEI, Dumitru Chisăliță.
Conform studiului Asociației, intitulat 'Evoluția prețurilor la motorină și benzină în starea de criză din România', în cazul motorinei, circa 16% este produsă din țiței extras în România, în timp ce aproximativ 84% provine din țiței importat și rafinat în țară. Situația este, însă, diferită în cazul benzinei, unde 35% provine din producția internă de țiței, iar 65% din țiței importat și rafinat în România.
'Această diferență este esențială. Dacă o parte importantă a materiei prime este produsă local, atunci costurile carburanților nu pot urma teoretic fiecare fluctuație a cotațiilor internaționale. Există un amortizor natural reprezentat de producția internă, iar acesta ar trebui să limiteze amplitudinea scumpirilor', precizează specialistul.
În viziunea lui Chisăliță, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare, transport, distribuție și comercializare, există trei scenarii privind prețurile teoretice.
Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile efective estimate de AEI și o marjă comercială de 10%, indică faptul că ar fi trebuit să avem un preț mediu de aproximativ 8,58 lei/litru pentru motorină și de 8,31 lei/litru pentru benzină.
Al doilea scenariu ia în calcul decalajul normal dintre achiziția materiei prime și comercializarea produsului finit (de până la o lună), folosind cotațiile produselor petroliere de acum aproximativ 30 de zile. Astfel, rezultă un preț mediu de 9,01 lei/litru pentru motorină, respectiv de 8,69 lei/litru pentru benzină.
Totodată, al treilea scenariu utilizează cotațiile internaționale curente ale benzinei și motorinei, rezultând un preț teoretic de aproximativ 9,99 lei/litru pentru motorină și de 8,88 lei/litru pentru benzină.
Potrivit datelor AEI, în data de 1 iulie 2026, OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru, cu exact 38 de bani, din care 36 de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor de criză, iar aproximativ doi bani pot fi explicați prin eliminarea plafonării adaosului comercial. În același timp, benzina a fost scumpită tot cu doi bani, până la 8,68 lei/litru, motivația putând fi aceeași.
De asemenea, Petrom a scumpit motorina cu 32 de bani, până la 9,54 lei/litru, 'ceea ce înseamnă că societatea a absorbit aproximativ 4 bani din impactul fiscal'. În cazul benzinei, prețul a rămas neschimbat, la 8,62 lei/litru.
În ceea ce privește Rompetrol și Lukoil, acestea nu au modificat, cel puțin până la momentul analizei, prețurile față de ziua precedentă.
'Aceste decizii demonstrează că piața nu funcționează uniform și că majorările nu sunt dictate exclusiv de taxe sau de costurile internaționale. Există spațiu de manevră comercială, iar fiecare operator îl utilizează diferit (....) În perioada următoare se va vedea dacă presiunea concurențială va conduce la ajustări descendente sau dacă operatorii vor prefera să păstreze prețurile la nivelurile actuale. Expirarea măsurilor de criză nu înseamnă doar revenirea accizelor sau eliminarea plafonării adaosului comercial. Ea reprezintă și un test pentru funcționarea pieței. Dacă diferențele dintre costurile economice și prețurile finale vor continua să rămână ridicate, atunci discuția trebuie să fie despre fiscalitate, concurență, transparență și responsabilitatea față de consumatori. Iar acesta este, probabil, cel mai important mesaj al analizei AEI: nu orice preț ridicat este inevitabil și nu orice scumpire poate fi explicată exclusiv prin evoluția cotațiilor internaționale', este de părere șeful AEI.
Analiza de specialitate punctează faptul că, deși România are a doua cea mai mare producție internă de țiței din țările Uniunii Europene (UE), prețurile practicate pe piața internă sunt la nivelul țărilor vestice.
Astfel, cel mai mare preț la carburanți îl plătesc locuitorii din Finlanda - de 2,28 euro/litru, urmați de către cei din Danemarca (2,10 euro/litru) și din Țările de Jos (2,095 euro/litru). România are o medie a prețurilor de 1,85 de euro/litru, la nivelul Suediei și Austriei, în timp ce prețurile cele mai mici se înregistrează în Malta, unde un litru de combustibil costă, în medie, 1,042 euro. Toate tarifele includ TVA. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
AEI: Majorările de preț pe piața carburanților din România nu sunt dictate exclusiv de taxe sau de costurile internaționale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu









