Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente, în contextul apariției la nivel național a unor incendii de vegetație uscată.
Potrivit unui comunicat al APIA, remis miercuri AGERPRES, toți beneficiarii de sprijin financiar din partea APIA, acordat sub formă de plăți directe și a unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, au obligația respectării: standardului GAEC 3 - Interdicția de a incendia miriștile, cu excepția cazurilor justificate din motive fitosanitare, și a standardului GAEC 10 - Interdicția de a incendia vegetația pajiștilor permanente (GAEC suplimentar), ca parte a normelor de condiționalitate ce trebuie respectate de către fermieri.
Totodată, fermierii care primesc sprijin prin intervențiile din Planul Național Strategic PS 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.
'Prin respectarea celor două norme de condiționalitate, respectiv standardul GAEC 3 și standardul GAEC 10, fermierii contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură și menținerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicția arderii miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile precum și a vegetației pajiștilor permanente', subliniază reprezentanții APIA.
Instituția atenționează că standardul GAEC 3 trebuie respectat de toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile. Fermierii care utilizează terenuri arabile nu trebuie să ardă miriștile și/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiță ș.a.).
Standardul GAEC 10 se aplică pe toate pajiștile permanente de pe teritoriul național.
Vegetația pajiștilor permanente include vegetația uscată existentă pe pășuni și fânețe, miriștea și resturile vegetale rămase în urma pășunatului sau după recoltarea fânului, precum și vegetația invazivă sau vegetația dăunătoare covorului ierbos pe pajiștile permanente.
'Pentru a întări măsurile de verificare a respectării standardelor GAEC 3 și GAEC 10 de către fermieri, APIA a încheiat cu Garda Națională de Mediu (GNM) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) un protocol de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a normelor privind condiționalitatea referitoare la interdicția de a arde miriștile, vegetația uscată, resturile vegetale existente pe terenurile arabile, a vegetației pajiștilor permanente precum și interdicția arderii miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile și a vegetației pajiștilor permanente situate în siturile Natura 2000, în baza căruia părțile se angajează să colaboreze pentru creșterea eficienței acțiunilor de control', se arată în comunicat.
În cazul în care se constată că o anumită parcelă din cadrul exploatației a fost arsă, iar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționați, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul local/județean al APIA la care au depus cererea, copia procesului verbal de intervenție întocmit de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență sau copia după sesizarea (plângerea) depusă la secția de Poliție pe raza căreia s-a produs arderea, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului de soluționare a sesizării făcute.
Neprezentarea acestor documente determină aplicarea de penalități ca urmare a nerespectării standardelor GAEC 3 și GAEC 10, avertizează APIA, iar documentele trebuie să fie întocmite înaintea efectuării controlului și să fie valabile la data efectuării controlului. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
APIA: Arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente este interzisă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu









