Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o foarte bună școală de guvernare în aproape toate domeniile, când vorbim de fiscalitate, piața muncii, investiții, educație, sănătate, mediu, guvernanță publică sau afaceri sociale, a declarat, miercuri, la un eveniment de specialitate, Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE), coordonator național al procesului de aderare a României la OCDE.
'OCDE este o foarte, foarte bună școală de guvernare în aproape toate domeniile, fie că e vorba despre fiscalitate, piața muncii, investiții, educație - toți cunoaștem testele PISA care vin de la OCDE -, sănătate, mediu, guvernanță publică sau afaceri sociale. (...) Aderarea la OCDE este cel mai important proiect pe care îl avem după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană', a spus Niculescu.
Potrivit acestuia, în procesul de aderare, 'foarte complex, care seamănă foarte mult' cu cel al integrării în UE, început în iunie 2022, România a realizat deja foarte mulți pași înainte.
'Avem 25 de comitete de parcurs, am reușit să încheiem cu bine 24. Suntem, din acest punct de vedere, țara cea mai avansată în procesul de aderare, unde mai sunt încă șapte țări: Bulgaria, Croația, Argentina, Brazilia, Peru, Thailanda și Indonezia. Este și o listă mai lungă de țări care găsesc organizația extrem de atractivă și bat la ușa ei. Procesul de așteptare poate fi unul foarte lung. România a depus pentru prima oară cererea de aderare în 2004, a revenit în 2012, pe urmă în 2016-2017-2018 și de-abia în 2022 s-au deschis porțile pentru a începe procesul de aderare', a completat Luca Niculescu.
Acesta consideră că aderarea la organizație va aduce o serie de beneficii țării noastre.
'Aderarea va aduce, în primul rând, investiții mai multe și mai bune. Sunt unele fonduri mari de investiții care nu investesc decât în țări membre ale OCDE. Și calitatea investițiilor crește. Investițiile mai bune înseamnă mai multe și mai bune locuri de muncă. Apoi, un alt beneficiu este școala de guvernare foarte bună, care este reprezentată de OCDE. (...) OCDE înseamnă un amplu proces de de reformă. Noi am adoptat până acum peste o sută de legi, acte normative, politici, pentru aderarea la OCDE. Înseamnă progrese mai multe și pe planul social', a mai arătat secretarul de stat.
În context, acesta s-a referit la Raportul privind piața muncii și afacerile sociale, publicat de OCDE, după discuții cu mulți 'actori' din România și în care sunt remarcate o serie de progrese realizate de România. Dintre acestea, Luca Niculescu a amintit de: reforma sistemului de pensii, îmbunătățirea accesului la servicii pentru persoane cu dizabilități și persoanele vârstnice, persoanele fără adăpost sau comunitatea romă, investițiile în educația timpurie și în echilibrul dintre viața profesională și cea personală, consolidarea dialogului social.
În plus, potrivit lui Niculescu, documentul constată, în același timp, care sunt provocările României în viitorul apropiat.
'Rata de ocupare este de aproximativ 63%, sub media OCDE. Decalajele sunt foarte vizibile în rândul femeilor, tinerilor și persoanelor în vârstă. Totodată, România are una dintre cele mai ridicate rate de migrare din spațiul OCDE, iar scăderea populației active face cu atât mai necesară valorificarea întregului potențial al forței de muncă', a subliniat reprezentantul MAE.
În opinia acestuia, un beneficiu important al aderării este o influență mai mare a României în lume.
'Aderarea la OCDE va aduce României o altă deschidere, o altă respirație! Sunt 38 de state în această organizație de pe multe continente. Sigur, sunt multe state europene, dar întâlnim țări din America de Nord, America de Sud, Canada, Statele Unite, întâlnim Israel și Turcia, Australia și Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud. Toate aceste țări vor fi într-o altă formă de dialog cu România, pe care încă nu o avem în prezent. Va însemna o influență mai mare a României în lume, pentru că OCDE este organizația care elaborează cele mai multe standarde și norme în lumea întreagă. Știm cu toții că este mai bine să fii la începutul lanțului de decizie, acolo când se creionează aceste standarde și norme, decât la final, când doar ți se aplică sub forma unei directive europene sau nu știu cărui act normativ. Sunt multe beneficii, dar poate cel mai important este dat de îmbunătățirea calității actului administrativ. În plus, faptul că vom intra în OCDE ne va ajuta și în dialogul cu agențiile de rating', a mai afirmat Luca Niculescu.
Blocul Național Sindical (BNS) organizează, miercuri, la București, dezbaterea cu tema 'Efectul OCDE', eveniment dedicat analizării impactului pe care aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) îl poate avea asupra economiei, guvernanței și dezvoltării pe termen lung a țării.
Potrivit organizatorilor, în contextul apropierii etapei finale a procesului de aderare, dezbaterea abordează atât oportunitățile, cât și provocările asociate statutului de stat membru OCDE, pornind de la lecțiile oferite de experiența altor state din regiune și de la realitățile economice actuale ale României.
La eveniment au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, ai Parlamentului, ai partidelor politice, ai partenerilor sociali, ai mediului academic și ai societății civile. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Niculescu: OCDE este o foarte bună școală de guvernare în aproape toate domeniile

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu









