Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și reprezentanții Republicii Arabe Siriene au analizat relansarea relațiilor economice bilaterale, organizarea unui forum de afaceri România-Siria și dezvoltarea unor noi coridoare logistice între cele două state, în cadrul unei întâlniri desfășurate la solicitarea părții siriene.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, președintele CCIR a avut joi, 9 iulie, o întrevedere cu Anas Radwan Albadawi, însărcinat cu afaceri al Republicii Arabe Siriene în România, la care au participat și reprezentanții conducerii Consiliului de Afaceri Siria-România.
Discuțiile au avut loc la solicitarea părții siriene și au vizat reluarea și reorganizarea relațiilor economice dintre cele două state, notează sursa citată.
'În cadrul întâlnirii au fost analizate potențialul de dezvoltare al schimburilor comerciale, oportunitățile de investiții în sectoare precum energia, agricultura, construcțiile, petrochimia și industria cimentului, organizarea unui forum de afaceri România-Siria, precum și dezvoltarea unor noi coridoare logistice între cele două țări (prin conectarea porturilor Constanța și Tartous)', se menționează în comunicat.
Totodată, partea română a adresat o invitație oficială partenerilor sirieni de a participa la ediția din acest an a târgului Indagra.
'Schimburile comerciale dintre România și Siria au un potențial important de creștere, iar comunitatea de afaceri siriană din România (circa 2.060 companii cu capital sirian) poate juca un rol esențial în dezvoltarea relațiilor economice bilaterale', a declarat Mihai Daraban, citat în comunicat.
La rândul său, Anas Radwan Albadawi a subliniat că autoritățile siriene doresc relansarea relațiilor economice cu România și dezvoltarea unor proiecte comune în cadrul procesului de reconstrucție a economiei siriene.
În acest context, partea siriană a lansat invitația oficială ca o delegație a CCIR să efectueze o vizită în Siria pentru discuții la nivelul autorităților centrale și cu mediul de afaceri local, în scopul identificării unor proiecte concrete de cooperare economică. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Daraban (CCIR): Schimburile comerciale dintre România și Siria au un potențial important de creștere

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reliberalizarea pieței de gaze, programul ''gas release'' și gazele din Marea Neagră, șansa României de a fi hub energetic
Reliberalizarea pieței de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' și extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi șansa Românie de a deveni o piață reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbește, a afirmat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forum
INS: Prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari în august 2026 față de media anului 2017
Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Stoica (BRM): Suntem în șantier pentru alte produse ingenioase; anunțăm în premieră că pregătim contractele de tip spread
Bursa Română de Mărfuri pregătește contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piață și să vinzi pe altă piață, și vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziționat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazel
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George
Vânzările de locuințe au scăzut cu peste o treime în București-Ilfov și cu 17% la nivel național, în trimestrul III (analiză)
Numărul caselor și apartamentelor vândute în regiunea București-Ilfov a scăzut cu peste o treime în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivel național declinul a fost de 17%, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Conf
Un nou ETF, care urmărește evoluția a 30 de companii poloneze, a intrat la tranzacționare la BVB
Un nou fond tranzacționat la bursă (ETF), care urmărește evoluția a 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate pe Bursa de Valori din Varșovia, a intrat luni la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), potrivit unui comunicat al operatorului pieței de capital. InterCapital POLAND WIG30TR UCITS ETF,









