Politicile economice pot conduce la direcții greșite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa unei fundamentări riguroase, susține viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul său.
'Cred că cel mai important mesaj pentru tinerii economiști este acela că, prin ideile, cercetările și inițiativele lor, ei sunt actori esențiali pentru viitorul României, pentru creșterea calității instituționale și a competitivității economice. A recunoaște acest potențial presupune implicarea tinerilor în proiecte mari, cu obiective pe termen lung. Totodată, simțim nevoia de adaptare a educației economice la temele prezentului: transformările tehnologice și digitale, implicațiile schimbărilor climatice în economie și sistemul financiar, rolul inovării, impactul instituțiilor asupra dezvoltării economice. Recomandarea mea pentru tinerii colegi economiști este să exploreze atent literatura de specialitate care a trecut testul timpului și are capacitatea de a face lumină atunci când și acolo unde predomină confuziile și nesiguranța. Numai așa se poate articula sănătos modul economic de gândire, care să ne permită ulterior dezvoltarea de contribuții științifice relevante, inclusiv în sfera politicilor economice naționale', a arătat Cosmin Marinescu, într-un articol în care face referire la un interviu acordat revistei 'Ambasador pentru România'.
În opinia sa, modul economic de gândire se reflectă în tot ceea ce ne înconjoară - de la costul vieții la crizele pe care le traversăm, de la comerțul internațional la meseriile pe care le practicăm.
'Tinerii economiști au rolul esențial de a menține vie legătura dintre teoriile bune și rezolvarea problemelor. Ei pot asigura o mai bună înțelegere a economiei moderne și a politicilor necesare obiectivelor actuale. Unul dintre rolurile principale ale Academiei Române este cel de spațiu al cercetării fundamentale, indiferent de vârstă, domeniu de activitate sau înclinare teoretică. Apărarea logicii economice rămâne esențială, deoarece numai astfel putem înțelege cum inițiativa individuală și cooperarea socială creează valoare și susțin progresul. O școală de economie puternică acționează precum un filtru de calitate pentru mediul antreprenorial și politicile economice dintr-o țară, având simultan și rol de catalizator în atingerea performanțelor economice. Rolul școlii de economie nu este doar acela de a produce diplomele necesare, ci de a conferi resursei umane un mod calitativ de a gândi și acționa, care să protejeze economia de populism și decizii nefundamentate', a menționat Cosmin Marinescu.
El subliniază că este important să cumulăm capacitatea de analiză riguroasă, bazată pe concepte și instrumente moderne, fundamentarea pe bază de date, precum și un limbaj comun cu centrele competitive de cercetare internațională. Iar etica profesională să confere curajul de a promova doar măsurile care protejează stabilitatea pe termen lung a țării.
'Aceasta întrucât politicile economice ne pot duce pe direcții greșite, a căror corijare să necesite costuri vreme de decenii. Asistăm astăzi la schimbări de establishment care, prin slăbirea mecanismelor concurențiale, a libertății comerciale și a disciplinei instituționale, ne pot împinge în capcane greu de remediat. De exemplu, socialismul a însemnat decenii de subdezvoltare, fiind rezultatul unei doctrine impusă prin forță, agresiune, violență și crimă. Iată consecințele nefaste ale unui mod greșit de a gândi limitele naturale ale economiei în evoluția societății. Sunt pe deplin convins că destinul societății umane nu poate fi separat de libertatea individuală, educație economică și instituții de drept solide, care să ghideze productiv întreaga sferă a acțiunilor umane, de la antreprenoriat până la creativitatea tehnică și științifică. Iar tinerii economiști, prin viziune și bună credință, au misiunea cheie de a se asigura că economia de piață continuă să fie starea naturală a societății umane. În acest sens, fac un apel la implicarea tinerilor economiști în dezbaterea de idei și în asumarea de roluri cu responsabilitate economică, socială și politică. Consider că numai în acest mod, prin angajament în fundamentarea politicilor publice, putem asigura un parcurs de stabilitate și prosperitate pentru economia României', a afirmat Cosmin Marinescu.
De asemenea, el a declarat că, în perspectivă, rămân esențiale analizele privind ajustarea dezechilibrelor și reluarea parcursului de îndeplinire a criteriilor de convergență nominală.
'România trebuie să rămână ferm angajată în urmărirea obiectivului său strategic de aderare la zona euro. Consider că aderarea la zona euro poate fi proiectul strategic al României pentru următorul deceniu. Pentru România, aderarea la zona euro ar însemna o economie mai puternică, dar și un nivel de trai mai bun pentru populație. Creșterea economică s-ar baza pe o piață mai eficientă și extinsă, dobânzi mai reduse și stabile, dar și rezerve financiare mai solide. Aderarea la zona euro ar reprezenta și un adevărat reviriment instituțional, dat de apartenența asumată la nucleul economic al Europei. Parteneriatele regionale, europene și internaționale rămân pilonii centrali în dinamica dezvoltării. Explorarea de noi oportunități în noul context comercial global, alături de colaborări strategice în domenii precum energia nucleară, industria de apărare sau tehnologiile emergente, vor aduce beneficii României. Acestea pot fi substanțiale prin valorificarea avantajelor geopolitice și economice ale celor mai robuste formate de integrare, cu accent pe OCDE, Zona Euro și consolidarea poziției în UE și în NATO', a spus Cosmin Marinescu.
În opinia sa, România trebuie să treacă de la o perioadă de adaptare la una de viziune și construcție.
'Evenimente majore, cu impact global, precum pandemia și războiul ilegitim împotriva Ucrainei, vor dăinui în paginile de istorie. Pandemia ne-a arătat solidaritatea umană, iar conflictul ne testează hotărârea, anduranța și unitatea. Iar acum trebuie să învățăm din mers cum să navigăm în aceste vremuri dificile, prin eforturi susținute de a menține România pe făgașul euroatlantic. Cu pragmatism echilibrat, diplomația comercială este un factor esențial de influență și creștere, care trebuie să imprime reflexe economice politicii noastre externe. Puterea noastră rezidă în capacitatea de a activa atuurile pe care le putem valorifica, prin leadership asumat. În acest cadru, dorim să ne asigurăm că Banca Națională a României va continua să reprezinte un pilon de stabilitate și credibilitate pentru sistemul monetar și economia României, în linie cu atribuțiile legale și cu obiectivul privind stabilitatea prețurilor', a precizat Cosmin Marinescu. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Marinescu (BNR): Politicile economice ne pot duce pe direcții greșite, a căror corijare să necesite costuri vreme de decenii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenurile Coradia Stream 23 și 24, livrate României săptămâna trecută, au fost recepționate preliminar
O echipă de proiect a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) și reprezentanți ai EGIS și Alstom au efectuat luni recepția preliminară a ramelor electrice interregionale Coradia Stream cu numărul 23 și 24, transferul dreptului de proprietate asupra acestora de la furnizor către beneficiar - operatorul de transport feroviar InterRegional Călători - urmând să
Cristina Păun (ACUE): România intră în iarna aceasta într-o situație bună
România intră în iarna aceasta într-o situație bună, fiind în grafic cu înmagazinarea, iar în privința prețurilor nu ne așteptăm la creșteri foarte mari, întrucât, până la 31 martie, prețul care se va factura consumatorilor casnici este minimumul dintre prețul administrativ și cel din
Reliberalizarea pieței de gaze, programul ''gas release'' și gazele din Marea Neagră, șansa României de a fi hub energetic
Reliberalizarea pieței de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' și extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi șansa Românie de a deveni o piață reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbește, a afirmat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forum
INS: Prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari în august 2026 față de media anului 2017
Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Stoica (BRM): Suntem în șantier pentru alte produse ingenioase; anunțăm în premieră că pregătim contractele de tip spread
Bursa Română de Mărfuri pregătește contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piață și să vinzi pe altă piață, și vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziționat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazel
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George









