România a depășit vârful inflației, iar rata acesteia ar putea coborî spre 5,5% din toamnă și chiar spre 5% la sfârșitul anului, dacă noul Guvern nu va lua măsuri care să stimuleze creșterile de prețuri, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu.
Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%.
'Datele statistice vin să confirme că am depășit vârful inflației, iar dacă noul guvern va menține această traiectorie, altfel spus, nu va lua măsuri menite să stimuleze creșterile de prețuri, s-ar putea ca din toamnă să vedem inflația pe la 5,5%, poate chiar 5% spre sfârșitul anului, așa cum estimează și Banca Națională. În esență, prețurile nu scad în România, ele continuă să crească, dar vor crește cu un ritm mai scăzut decât ce am văzut în ultimii doi ani de zile', a afirmat Negrescu.
Temperarea creșterilor de prețuri începe să fie vizibilă în special în cazul produselor alimentare, pe fondul reducerii vânzărilor și a puterii de cumpărare, a precizat el.
'E o veste bună, mai ales în zona produselor alimentare, acolo unde, față de luna iunie, vedem o scădere generalizată a prețurilor, ceea ce arată, din punctul meu de vedere, că s-a ajuns la fundul sacului. Pe de o parte, scăderea vânzărilor, iar pe de altă parte, reducerea puterii de cumpărare au determinat retailerii din sectorul agroalimentar să caute, prin promoții, prin tot felul de discount-uri, prin schimbarea sortimentației, să ofere niște produse mai ieftine și să-și mențină vânzările pe linia de plutire. Iar acest lucru confirmă o tendință pe care am anticipat-o încă din primăvară, faptul că scăderea puterii de cumpărare din cauza inflației va genera o schimbare a modului în care sunt construite prețurile în România', a explicat consultantul economic.
În opinia sa, evoluția prețurilor carburanților rămâne unul dintre principalele elemente de incertitudine pentru inflația din perioada următoare.
'Marele semn de întrebare este legat, din punctul meu de vedere, de evoluția prețului carburanților. Pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, aceștia pot influența semnificativ evoluția inflației în lunile următoare, însă nu cu un procent foarte mare. Nici măcar creșterea prețului la energie, care ar putea să intervină din această toamnă, nu va influența semnificativ inflația, pentru că efectele de bază deja s-au estompat', a susținut Negrescu.
Acesta estimează că nu vor mai fi înregistrate creșteri de prețuri de amploarea celor din anul precedent, iar unele produse alimentare și serviciile dau deja semne de temperare.
'Nu vom mai vedea creșteri de prețuri spectaculoase cum am văzut anul trecut, când scumpirea energiei cu aproape 80% a dus la o inflație record la nivel european în 2025 și începutul lui 2026. Cartofii, fructele proaspete încep să se ieftinească. Vedem faptul că nici serviciile nu se mai scumpesc atât de mult cât se scumpeau în lunile anterioare. Am ajuns la un capăt de linie din perspectiva scumpirilor, economia practic absorbind în momentul de față toate creșterile de prețuri din ultimele 24 de luni', a precizat acesta.
În ceea ce privește energia electrică, consultantul economic estimează o posibilă scumpire cu 10-15% în această toamnă, însă cu un impact asupra inflației mai redus decât anul trecut.
'Este posibil ca energia electrică să se scumpească cu 10-15%, însă impactul acestei creșteri de prețuri în inflație nu va mai fi similar cu cel de anul trecut. Aduceți-vă aminte că, la o creștere de 80% a prețurilor la energie, am văzut, din păcate, scumpiri generalizate în economia românească. Ce putem face în această situație este să încercăm să ne protejăm, iar atât populația, cât și firmele să-și refacă contractele de furnizare de energie, în așa fel încât, în perioada următoare, pentru următoarele 12 luni, să aibă un preț fix garantat prin condițiile contractuale', a declarat Adrian Negrescu.
Pe lângă carburanți, evoluțiile fiscale reprezintă, în opinia sa, un alt risc pentru traiectoria inflației.
'Pe de altă parte, marele semn de întrebare este legat de evoluția prețului carburanților, scumpirile la motorină și benzină din luna august urmând să influențeze moderat inflația din lunile următoare, iar marele semn de întrebare îl reprezintă evoluțiile fiscale. Ce va face noul guvern care va fi instalat la Palatul Victoria din punct de vedere fiscal? Dacă se va atinge din nou de taxe, dacă va crește din nou taxele, mi-e teamă că această perspectivă de scădere generalizată a inflației spre 5,5%, cum estimează și Banca Națională, ar putea fi spulberată de efectele unei majorări fiscale', a avertizat consultantul.
Negrescu consideră că o eventuală creștere a TVA la 24% ar putea reaprinde inflația și ar afecta competitivitatea companiilor românești.
'Sper ca politicienii să nu cadă în capcana și în tentația creșterii taxelor pentru a avea cu ce să plătească majorările salariale din sectorul bugetar, creșterea pensiilor de anul viitor și alocațiilor pentru copii. O eventuală creștere a TVA-ului la 24% ar însemna, din punctul meu de vedere, un fel de sepuku economic pentru România, pentru că ar reaprinde inflația și ar duce, din păcate, competitivitatea firmelor românești spre un minim istoric în ultimii 15 ani', a afirmat acesta.
În privința perspectivelor economiei, consultantul apreciază că există semnale ale unei reveniri, care ar putea începe să fie resimțită în ultimele luni ale acestui an.
'Aș spune că vedem luminița de la capătul tunelului, din punct de vedere economic. Confirmările primite de la Moody's și Fitch legate de rating-ul României, scăderea inflației și această tendință de temperare a inflației spre 2,9%, cum estimează Banca Națională în 2027, urmează să creeze premisele unei reveniri economice pe care, probabil, vom începe să o simțim din ultimele luni ale acestui an', a declarat Negrescu.
În opinia sa, restructurarea activității companiilor și recalibrarea ofertelor de bunuri și servicii ar putea susține această evoluție.
'Sezonul de shopping de Crăciun, prima perioadă din 2027, va confirma faptul că economia românească și-a restructurat mare parte din activitate, și-a reorganizat paleta de bunuri și servicii, și-a recalibrat ofertele, iar perspectivele economice converg într-un nou scenariu, unul pozitiv, din punctul meu de vedere, confirmat inclusiv de agențiile de rating', a mai spus consultantul economic Adrian Negrescu. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Negrescu: Am depășit vârful inflației; din toamnă am putea vedea o rată de 5,5%, poate chiar 5% spre sfârșitul anului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de









