Blocul Național Sindical (BNS) i-a cerut, miercuri, președintelui Nicușor Dan să inițieze în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) o dezbatere privind securitatea energetică a României pentru a analiza decizia prin care statul român va cumpăra gaze naturale la un anumit preț de la OMV Petrom, în baza dreptului de preempțiune aferent exploatării gazelor din perimetrul Neptun Deep.
Potrivit confederației sindicale, la dezbaterea din CSAT ar trebui să participe toate instituțiile cu atribuții în domeniu, precum: Ministerul Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Consiliul Concurenței.
În context, BNS menționează că a luat act de faptul că șeful statului a promulgat Legea Nr. 171/2026 privind unele măsuri bugetare.
'Concret, legea vizează achiziția a 49,9 milioane MWh (49,9 TWh) de gaze naturale prin proiectul Neptun Deep, în valoare totală de peste 2,4 miliarde de euro. Conform actului normativ, în perioada 2027-2034, statul român va cumpăra gaze naturale la un preț de 48,752 de euro/MWh, de la OMV Petrom, în baza dreptului de preempțiune aferent exploatării gazelor din perimetrul Neptun Deep. România are în acest perimetru offshore, aproximativ 100 de miliarde de metri de cubi de gaze naturale, din care jumătate se află în exploatarea ROMGAZ. Nu vorbim despre o decizie cu efect limitat la o tranzacție comercială. Vorbim despre o decizie care poate produce efecte asupra bugetului de stat, facturilor populației, prețurilor energiei electrice, competitivității industriei românești și atractivității României pentru investiții, timp de șapte ani', se arată într-o scrisoare deschisă transmisă președintelui României.
BNS consideră că această decizie legislativă poate genera cel puțin două scenarii cu efecte majore asupra României. Primul scenariu este cel în care prețul gazului pe piața liberă va fi mai mic decât prețul de 48,752 de euro/MWh stabilit prin lege. În această situație, statul român ar cumpăra gazul la un preț superior celui de piață și ar trebui ulterior să îl valorifice într-un context de piață în care prețul ar putea fi mai mic. Diferența ar putea deveni astfel o pierdere pentru statul român, suportată, în ultimă instanță, din bani publici.
Pe de altă parte, prețul de 48,752 de euro/MWh stabilit prin lege echivalează cu circa 256 lei/MWh, peste nivelul prețului reglementat de 120 lei/MWh aplicat în prezent producătorilor interni pentru gazele destinate consumatorilor casnici și producătorilor de energie termică.
În al doilea scenariu, costul suplimentar al gazului se transferă în economie și în prețurile plătite de consumatori.
'Dacă luăm drept reper un preț de 22,8 de euro/MWh (preț reglementat acum pentru populație) și îl comparăm cu prețul de 48,752 de euro/MWh, vorbim despre o creștere de 113% a prețului gazului, nu despre o ajustare marginală. Această diferență nu poate fi ignorată într-o economie în care gazul natural reprezintă o componentă importantă a costurilor pentru populație, pentru industrie și pentru producția de energie electrică', arată liderii sindicali.
Mai mult, în cazul producției de energie electrică pe bază de gaze naturale, creșterea costului combustibilului se transmite în costul energiei produse și, ulterior, în prețurile din economie. Astfel, pentru 1 MWH de energie electrică se consumă 2,5 MWH de gaze naturale. Asta înseamnă că 1 MWH de energie electrică ajunge la peste 120 de euro. Tarif care, conform practicilor din piața de energie, va reprezenta prețul minim al energiei active, la care se adaugă costurile de transport, distribuție, accize, TVA și certificate de emisii de carbon. Toate acestea însumate vor conduce la prețul de peste 180 de euro/ MWH la consumatorul final: industrial sau casnic.
Pe de altă parte, analiza BNS arată că există o creștere cu peste 100% a facturilor la căldură pentru populația care se încălzește în sistem centralizat pentru că gazele vor fi introduse în centralele pe cogenerare la un preț dublu față de cel existent.
'Există și o problemă mai largă, care depășește nivelul facturii individuale. Stabilirea prin lege a unui preț de 48,752 de euro/MWh pentru o perioadă de șapte ani poate reprezenta un semnal economic și investițional extrem de important pentru piața românească. Într-o economie în care prețul energiei reprezintă unul dintre principalii factori care determină competitivitatea, investitorii au nevoie de predictibilitate, dar și de prețuri competitive. Dacă energia devine structural mai scumpă în România, există riscul ca investițiile să fie redirecționate către alte piețe, iar companiile care produc în România să își piardă competitivitatea în raport cu cele din alte state europene. În traducere, investitorii vor fugi și vor închide fabricile, uzinele și toate afacerile care astăzi plătesc taxe și impozite la bugetul de stat și asigură venituri pentru milioane de lucrători!', se mai spune în scrisoarea deschisă.
BNS consideră normal ca, atunci când este luată o decizie politică de asemenea anvergură, să existe și o analiză temeinică la baza ei.
'România traversează mai multe crize suprapuse care generează creșteri de prețuri în energie, iar românii constată cu ochiul liber că Guvernul nu poate face față provocărilor unei piețe libere (a se vedea cazul introducerii accizei dinamice la motorină, care în loc să reducă prețul la pompă a dus la o creștere a acestuia)', adaugă liderii sindicali.
BNS consideră că este obligatoriu ca instituțiile cu atribuții în domeniu să prezinte analize complete asupra efectelor acestei decizii politice, de achiziție a gazelor naturale la prețul indicat mai sus, asupra facturilor la gaze naturale și energie electrică, precum și asupra inflației, competitivității industriei și asupra bugetului de stat. De asemenea, consideră necesar ca aceste rapoarte de analiză să fie însoțite de măsuri care trebuie aplicate pentru ca românii să nu se trezească cu creșteri de prețuri în facturile la energie.
BNS îi cere președintelui să dispună autorităților cu atribuții în domeniu prezentarea analizelor de impact care să răspundă la mai multe întrebări privind: impactul prețului de 48,752 de euro/MWh asupra facturii finale plătite de consumatorii casnici de gaze naturale în perioada 2027-2034; impactul asupra prețului energiei electrice și asupra bugetului de stat dacă prețul de piață al gazului va fi inferior celui de 48 de euro/MWh etc.
De asemenea, alte întrebări se referă la: pierderea potențială pentru statul român; impactul asupra inflației, industriei românești, costurilor de producție și investițiilor străine directe.
'Care este beneficiul economic net pentru România în urma acestei decizii, după raportarea costurilor potențiale pentru buget, consumatori și economie? De ce a ales România să cumpere gaze naturale de la OMV Petrom (49,9 TWh de gaze naturale din perimetrul offshore Neptun Deep), când ROMGAZ, companie a statului român, deține jumătate din gazele care vor fi exploatate prin proiectul Neptun Deep? De ce a ales România să cumpere gaze naturale la prețul de 48,752 de euro/MWh, când estimările pentru 2027, la Bursa de gaze naturale din Olanda (TTF) sunt de 45 de euro pentru un MWH?', sunt o serie de alte câteva întrebări adresate de BNS.
'Resursele României trebuie să fie o sursă de prosperitate pentru români, nu o sursă de pierderi pentru buget sau de scumpiri pentru consumatori', se arată în finalul scrisorii deschise. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
BNS îi cere președintelui să analizeze în CSAT decizia achiziției de gaze de la OMV Petrom la prețul de 48,752 de euro/MWh

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de









