Inginerul și specialistul român în energie Bogdan Leu a fost ales în funcția de președinte Internațional NGN al CIGRE pentru a conduce comunitatea globală CIGRE Next Generation Network în mandatul 2026-2028.
În noua structură de conducere, Bogdan Leu va lucra alături de Logan Rolles din Statele Unite ale Americii, aleasă în funcția de vicepreședinte pentru mandatul 2026-2028. Noua echipă de conducere își propune să continue dezvoltarea rețelei internaționale și să consolideze implicarea tinerilor profesioniști din toată lumea în activitățile CIGRE.
'CIGRE este cea mai mare asociație profesională în domeniul sistemelor enegetice din lume, care totalizează undeva la 23.000 de membri, în toată lumea, iar 32% din membri au sub 35 ani și fac parte din comunitatea Next Generation Network, cea la care am preluat pentru următorii doi ani președinția, în baza votului pe care l-au acordat membrii din comitetele naționale din undeva la 45 de țări. Mandatul acesta de doi ani e legat de a extinde ce înseamnă activitatea CIGRE la nivel global, astfel încât activitatea tehnică și științifică a CIGRE să ajungă la cât mai mulți tineri, să fie implicați, să facă research, să aibă activitate tehnică și să îi implicam în tot ce înseamnă activitatea de bază a CIGRE Paris. Pentru noi, ca și români, orice poziție de leadership este și un bun ambasador al țării, dar întărește și importanța comunității energetice românești, care are foarte mulți experți buni', a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Leu.
CIGRE Next Generation Network (NGN) reprezintă comunitatea CIGRE dedicată tinerilor profesioniști din întreaga lume care activează în domeniul sistemelor electroenergetice. Rețeaua oferă acestora oportunități de dezvoltare profesională, schimb de experiență, participare la activitățile tehnice ale CIGRE și colaborare cu experți consacrați din întreaga lume.
Bogdan Leu are nouă ani de experiență în sectorul energetic și lucrează în cadrul Transelectrica, operatorul de transport și de sistem din România, în funcția de Research & Innovation Project manager, unde coordonează proiecte de cercetare și inovare și dezvoltă colaborări cu parteneri internaționali din industrie și cercetare.
El deține un doctorat în Inginerie Electrică și master & licență în domeniul sistemelor electroenergetice, cu studii și cercetare realizate la Universitatea Politehnica din București și Institut Polytechnique de Grenoble.
'Alegerea lui Bogdan reprezintă nu doar o recunoaștere a activității sale profesionale și a implicării sale în CIGRE, ci și o recunoaștere a contribuției comunității românești CIGRE la nivel internațional. Suntem convinși că această poziție va consolida și mai mult vizibilitatea și implicarea României în comunitatea globală CIGRE', a declarat președintele CIGRE România, Ciprian Diaconu, citat într-un comunicat al organizației.
CIGRE este o organizație independentă, non-profit, înființată în urmă cu 100 de ani pentru a sprijini dezvoltarea sectorului energiei electrice. CIGRE combină expertiza locală cu o perspectivă globală, reunind toți actorii din lanțul valoric al energiei electrice.
Circa 15.000 de experți din 100 de țări participă, în perioada 23-28 august, la CIGRE 2026 Paris Session pentru a discuta despre provocările electrificării. Ediția din 2026 pune în prim-plan cele mai importante teme pentru sector: impactul inteligenței artificiale și al centrelor de date asupra sistemelor electroenergetice; lecțiile și măsurile de răspuns în urma recentelor pene de curent de amploare; tehnologiile grid-forming, esențiale pentru integrarea unor ponderi ridicate de energie regenerabilă fără a compromite stabilitatea rețelei; evoluția piețelor de energie electrică și a mecanismelor de flexibilitate; securitatea cibernetică și planificarea infrastructurii.
Singura companie românească prezentă ca și expozant la această ediție este Enevo Group, care prezintă în cadrul standului expertiza sa în EPC și cybersecurity pentru infrastructuri energetice și organizează workshopuri dedicate, prezentări și demo-uri live ale platformei de securitate cibernetică SentryOT. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Specialistul român Bogdan Leu, ales la Paris în funcția de președinte al CIGRE Next Generation Network

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &









