Legea salarizării unitare a tensionat dialogul politic și a consemnat un impas, iar pierderea de 770 milioane euro este un cost pentru buget, dar nu poate cauza în sine un derapaj, este de părere președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
În capitolul de introducere al Raportului pe anul 2025 al Consiliul Fiscal, dat luni publicității, Dăianu subliniază că instabilitatea politică se întâlnește și în alte țări din UE, dar numai România are o problemă atât de gravă cu dezechilibrul intern și cel extern, cu un nivel foarte jos al veniturilor fiscale (inclusiv contribuții) și, nu în cele din urmă, cu o lipsă de credibilitate a politicii economice.
'România, nefiind în zona euro, se confruntă și cu riscul valutar. Șansa mare a României, totuși, este că face parte din UE și beneficiază de fonduri europene considerabile și de sprijin, dacă se ajunge la mare ananghie (cum s-a întâmplat după criza financiară globală). Dar acest sprijin este strict condiționat. Legea salarizării unitare a tensionat dialogul politic și a consemnat un impas, să sperăm că de moment. Pierderea de 770 milioane euro este un cost pentru buget, dar nu poate cauza în sine un derapaj. România are nevoie stringentă de reforma salarizării unitare, deoarece aceasta ar corecta inechități și ar asigura predictibilitate în evoluția salariilor în sectorul bugetar, care să nu mai cunoască salturi ce primejduiesc finanțele publice', susține Dăianu.
În opinia acestuia, 'regretabil este că discutarea acestei legi nu s-a făcut la timp'.
'Este bine ca în lunile ce vin să se încerce realizarea unui consens privind această reformă, astfel ca proiectul de buget pe 2027 să o includă, dar având în vedere constrângerile ce decurg din continuarea consolidării bugetare. Reforma salarizării unitare nu trebuie să fie abandonată; ea ajută ratingul suveran, credibilitatea politicii economice', a punctat președintele Consiliului Fiscal.
Potrivit sursei citate, de ani buni, România a trăit mult peste posibilități, din cauza unor politici bugetare greșite, fiind iminentă demararea unei corecții bugetare de amploare.
'În mai 2026, Guvernul Bolojan a căzut ca urmare a unei moțiuni de cenzură, care a declanșat o criză politică prelungită. Situația politică internă complică procesul de consolidare bugetară, într-un context internațional ce este tot mai nefavorabil. De ani buni, România trăia mult peste posibilități din cauza unor politici bugetare greșite și era numai o chestiune de timp confruntarea cu o realitate foarte dură: iminența unei corecții bugetare de amploare. Este de amintit că, înainte de anul pandemiei (2020), România era singura țară din UE aflată în procedura de deficit excesiv. În acel an, deficitul bugetar a trecut de 9% din PIB, este drept și ca urmare a închiderii parțiale a economiei. Economia noastră evidenția și un sindrom acut al deficitelor gemene - deficit bugetar mare și deficit de cont curent mare, a cărui finanțare se face în proporție de peste 55% prin împrumuturi. Această situație a condus datoria publică la peste 60% din PIB în 2026, față de 35% din PIB în 2019, din care circa jumătate este externă', explică specialistul.
Dăianu aduce în discuție și faptul că execuția bugetară pe primele șapte luni, cu un deficit de 2,34% din PIB, mai mic cu circa 1,7 puncte procentuale față de perioada corespondentă din 2025, arată că ajustarea bugetară continuă în mod ferm.
'Diminuarea deficitului bugetar s-a realizat prin înghețare de salarii și pensii (reducerea lor ca pondere în PIB) și creșterea unor taxe și impozite (TVA și accize în principal). Această combinație de măsuri a fost inevitabilă, deoarece alte modalități de ajustare rapidă evocate în dezbaterea publică (tăiere drastică de cheltuieli sau creșterea masivă și rapidă a veniturilor fiscale) nu erau realiste. Este ceea ce a argumentat și Consiliul Fiscal în analizele sale. Ambele agenții de rating au menționat însă instabilitatea/fragilitatea politică ca un factor ce periclitează ratingul României, fiindcă ele judecă și perspectiva procesului de consolidare bugetară. Corecția bugetară are un cost economic și social ce nu poate fi evitat. Într-o lume tot mai necruțătoare, nu există cadouri, iar ajutoarele au și ele un preț ce poate deveni copleșitor. O ajustare bugetară de peste 3 pp din PIB în intervalul 2025-2026 nu putea avea loc fără ca cineva să suporte efectele măsurilor; este vorba despre puterea de cumpărare a cetățenilor și impactul asupra mediului de afaceri', notează sursa citată.
În analiza de specialitate se precizează că, în 2026, chiar dacă nu toate sumele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt absorbite, fondurile europene vor contribui masiv la sprijinirea economiei, 'în condițiile în care impactul corecției bugetare este sever'.
În acest an, este posibil să avem o recesiune ușoară, transmite economistul.
'Pentru 2027, cheltuielile publice prognozate cu salarii și pensii nu trebuie să depășească ca ritm de creștere dinamica PIB-ului nominal, iar o indexare trebuie să fie prudentă. În 2027, este posibil să avem o creștere economică în jur de 2% din PIB și o inflație care să meargă sub 4% la finele anului, dacă nu vor surveni alte șocuri puternice. Rectificarea bugetară și construcția bugetului pentru 2027 reclamă formarea unui guvern cu puteri depline. Situația internă și cea internațională cer un asemenea guvern. În 2027, trebuie să fie continuată consolidarea bugetară, să încercăm să ajungem cu deficitul în jur de 5,5% din PIB. Nu va fi simplu, dar este posibil, mai ales dacă vom avea o colectare mult mai bună a veniturilor fiscale. În România, un regim fiscal inadecvat, o legislație permisivă, grupuri de interese ce vor prezervarea unor privilegii au favorizat o cultură a impunității, fraudarea bugetului public, respingerea unor reforme', afirmă Daniel Dăianu.
Acesta a adăugat că dezvoltarea capacității de apărare în Europa, inclusiv în România, va pune presiune sporită pe bugetele publice. De asemenea, consecințele devastatoare ale schimbărilor climatice erodează stocuri naționale de avuție și modifică fluxuri economice, alocări de resurse.
'Geopolitica și geoeconomia domină relațiile internaționale. Cursa tehnologică prin AI (inteligența artificială) creează o foame de energie și resurse, ce va înăspri condițiile financiare pe plan internațional; se va manifesta un efect de evicțiune (crowding out) pe plan global. Există și o tendință de dereglementare a industriei financiare, care, împreună cu dinamica AI, poate amplifica riscuri sistemice', arată președintele CF.
În plus, aceste evoluții vor afecta și piețele financiare interne, ceea ce va complica procesul de consolidare bugetară, ajungerea la un deficit de 3% din PIB în perspectiva anului 2030.
'România trebuie să ajungă la un surplus bugetar primar care să permită stabilizarea datoriei publice. Fără deficite mici, ușor finanțabile, nu se poate discuta în mod serios despre aderarea la zona euro. Contextul internațional tot mai nefavorabil, războiul dintre Rusia și Ucraina, cel din Orientul Mijlociu, atacurile hibride (inclusiv asupra României), conflicte comerciale și erodarea regulilor în sistemul de relații interstatale trebuie să responsabilizeze mai mult, să pună guvernanța publică în regim de management de criză permanent', afirmă Daniel Dăianu.
Acesta atrage atenția că România trebuie să valorifice rezervele de eficiență ce există în sectorul public, să folosească mai bine banii europeni, să fructifice 'din plin' programul SAFE, să existe eficacitate în combaterea evaziunii și optimizărilor fiscale, a corupției, și să facă reformele necesare în sectorul public. De asemenea, va trebui să-și valorifice 'în mod inteligent' resursele de energie și materii prime.
'Dacă vom avansa în aceste domenii, vom înlesni reducerea în continuare a deficitului bugetar (și a celui de cont curent), stabilizarea datoriei publice, o economie mai competitivă, o capacitate superioară de a amortiza șocuri adverse. Repararea bugetului public este ca o bătălie pentru apa grea', a transmis economistul. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Dăianu: Legea salarizării unitare a consemnat un impas; pierderea a 770 milioane de euro nu poate cauza în sine un derapaj

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu









