România a parcurs un an de consolidare cu cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din Uniunea Europeană (UE), trecând de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiții și dezvoltare pe termen lung, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Într-o postare pe pagina sa de Faceook, acesta a făcut radiografia economică la zi a României, 'țara care a intrat cu cel mai mare deficit fiscal din UE în 2025'.
'Un an de consolidare și cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din UE: de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiții și dezvoltare pe termen lung. În 2024, România a avut un deficit bugetar de 9,3% din PIB. Nicio altă țară din Uniunea Europeană nu a intrat în 2025 cu un deficit de peste 6%, în timp ce media UE a fost de 3,1%', a notat, luni, ministrul Finanțelor.
În opinia sa, acesta a fost punctul de plecare pentru consolidarea fiscală pe care România a traversat-o în ultimul an. Potrivit prognozei Comisiei Europene, deficitul anual al României a coborât la 7,9% din PIB în 2025 și este estimat să ajungă la 6,2% în 2026. Pentru al doilea an la rând, România are cea mai amplă reducere a deficitului proiectată în UE.
'Astăzi, la puțin peste un an de când am schimbat paradigma finanțelor publice și după primele șapte luni din 2026, avem o imagine clară a direcției în care mergem. Deficitul bugetar a scăzut de la 76,44 miliarde de lei în primele șapte luni din 2025 la 48,08 miliarde de lei în primele șapte luni din 2026. Înseamnă 28,36 miliarde de lei mai puțin, o reducere de aproximativ 37%. Această evoluție nu este întâmplătoare. Veniturile bugetare au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile totale au crescut cu numai 2,9%. În același timp, cheltuielile de personal s-au redus cu peste 4 miliarde de lei', menționează Nazare.
El consideră că, după un an de consolidare, România nu mai este nici pe departe în situația de la începutul anului 2025, când acumularea unui deficit de peste 9% însemna o economie dependentă de împrumuturi pentru a susține un nivel de cheltuieli pe care veniturile statului nu îl puteau acoperi.
'Dar nici nu suntem la capăt de drum. Am schimbat radical direcția, dar este obligatoriu să menținem aceeași traiectorie. Reducerea deficitului este obligatorie pentru a pune finanțele publice pe o bază sustenabilă și pentru a reduce presiunea datoriei asupra economiei. În acest context, este important să vorbim despre datorie, pentru a înțelege amploarea schimbării pe care o operăm în modul în care gestionăm banii publici', a adăugat șeful de la Finanțe.
Conform acestuia, necesarul brut de finanțare al statului a ajuns de la 135 de miliarde de lei în 2021 la 278,5 miliarde de lei în 2026. Acesta include atât finanțarea deficitului nou, cât și refinanțarea datoriei acumulate care ajunge la scadență. Datoria publică a crescut de la 46,9% din PIB în 2020 la 59,6% la finalul anului 2025, depășind 1.138 de miliarde de lei.
De aceea, subliniază Nazare, reducerea deficitului nu este o chestiune de opțiuni și nu mai poate fi amânată pentru că 'deficitele de astăzi devin datoria și dobânzile de mâine'.
'Iar costul acestei datorii este unul foarte concret: în primele șapte luni din 2026, cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 26,5%, depășind 40 de miliarde de lei. Fiecare leu în plus plătit pentru dobânzi este un leu care nu mai poate fi folosit pentru școli, spitale, drumuri sau servicii publice mai bune. Este factura anilor în care statul a cheltuit constant mai mult decât și-a permis', a precizat ministrul.
Totuși, în acest context de presiune ridicată asupra finanțelor publice, corecția deficitului nu s-a făcut prin tăieri de investiții și nici prin sacrificarea dezvoltării pe termen lung - dimpotrivă, investițiile au continuat să crească. Aici este una dintre cele mai importante diferențe față de o ajustare fiscală făcută exclusiv prin reducerea cheltuielilor, a arătat Nazare.
În primele șapte luni din 2026, investițiile au ajuns la 76,51 miliarde de lei, cu 14,83 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut - iar peste 71% din plățile pentru investiții sunt legate de fonduri europene și PNRR. În același timp, plățile pentru proiectele finanțate din fonduri europene și PNRR au crescut cu 20,40 miliarde de lei, respectiv 60,08%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit sursei citate, direcția susținută la Ministerul Finanțelor vizează reducerea cheltuielilor 'care apasă permanent asupra bugetului' și protejarea cheltuielilor 'care dezvoltă România'.
'Am început să mutăm centrul de greutate al economiei de la consum și cheltuieli curente susținute prin datorie către investiții, producție, infrastructură, activitate pentru companii și locuri de muncă. România trebuie să facă, în continuare, o schimbare mult mai profundă decât simpla reducere a deficitului. Trebuie să schimbăm modelul de creștere economică', consideră Alexandru Nazare.
Șeful de la Finanțe a atenționat că, în ultimii ani, cererea a crescut mai repede decât producția, iar consumul a fost susținut în parte prin deficite și importuri, ceea ce înseamnă un consum nesănătos, alimentat prin împrumuturi și care nu poate constitui baza unei creșteri economice solide și durabile.
'România trebuie să treacă de la un consum finanțat prin datorie la o creștere bazată pe investiții, producție, productivitate și venituri pe termen lung. Obiectivul este ca puterea de cumpărare să fie susținută de producție, productivitate, locuri de muncă și venituri reale, nu de datorie și inflație. Nu este o tranziție lipsită de costuri. Economia traversează o perioadă dificilă, marcată de vulnerabilități externe alături de cele interne, iar corectarea unui deficit atât de ridicat nu poate fi lipsită de efecte. Temperarea temporară a consumului este unul dintre efectele anticipate al ajustării, după o perioadă în care cererea a crescut mai repede decât producția. Alternativa de la care am pornit implica riscul unei corecții impuse de pierderea încrederii, cu dobânzi mai mari și consecințe mult mai grele pentru populație și companii', a mai scris ministrul.
În opinia sa, ajustarea fiscală este necesară și pentru reducerea deficitelor gemene - deficitul bugetar al statului și deficitul de cont curent, adică situația în care România cheltuiește în exterior mai mult decât încasează. Împreună, 'acestea ne fac mai dependenți de finanțarea externă și mai vulnerabili la dobânzi, cursul de schimb, percepția investitorilor și evaluările agențiilor de rating'.
Potrivit lui Nazare, costurile ajustării trebuie însă limitate și distribuite echitabil, cu protejarea persoanelor vulnerabile, iar 'consolidarea fiscală înseamnă, în esență, să refacem echilibrele fără să blocăm dezvoltarea'.
'Datele la septembrie 2026 arată o direcție clară: am redus semnificativ deficitul, am ținut sub control cheltuielile și am protejat în același timp investițiile. România încă refinanțează datorii mari și plătește dobânzi ridicate. Nu este o factură acumulată care să poate fi ștearsă într-un singur an. Ceea ce putem face însă este să reducem deficitul care o alimentează și să schimbăm treptat direcția. Aceasta cred că este obligația morală a generației noastre. Mai puțini bani pentru dobânzi și pentru funcționarea ineficientă a statului și mutarea accentului pe investițiile care dezvoltă România și creează oportunități pentru generațiile următoare', a concluzionat ministrul Finanțelor. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Nazare: Reducerea deficitului nu este o chestiune de opțiuni și nu poate fi amânată; deficitele de astăzi devin datoria și dobânzile de mâine

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu









