Aproape toți liderii din telecomunicații (97%) se așteaptă ca inteligența artificială (AI) să genereze creșteri semnificative ale productivității și performanței operaționale în următorii cinci ani, însă deficitul de resurse umane și provocările legate de modelele operaționale ar putea încetini transformarea, relevă un studiu dat publicității miercuri.
Potrivit studiului EY-Parthenon, deși liderii se așteaptă ca inteligența artificială să îmbunătățească semnificativ eficiența în următorii cinci ani, deficitul de resurse umane, provocările legate de modelele operaționale și lipsa clarității strategice ar putea încetini progresul.
'Concluziile indică faptul că nu lipsesc oportunitățile de creștere pentru companiile de telecomunicații, însă este posibil ca acestea să nu dispună de nivelul de pregătire organizațională necesar pentru a le valorifica', se menționează în comunicat.
Conform cercetării, succesul utilizării inteligenței artificiale va depinde și de modelele operaționale, competențele angajaților și strategia companiilor.
'Companiile de telecomunicații nu duc lipsă de oportunități de creștere. Problema mai mare este dacă dispun de modelele operaționale, competențele și claritatea strategică necesare pentru a le valorifica. Inteligența artificială are potențialul de a transforma modul în care se desfășoară activitatea în telecom, însă simpla implementare a tehnologiei nu va aduce succesul. Organizațiile care vor produce cea mai mare valoare vor fi cele care reușesc să armonizeze strategia de afaceri, dezvoltarea competențelor angajaților și transformarea modelului operațional', a declarat Cedric Foray, lider EY Global Telecommunications Sector.
Inteligența artificială este vizată pentru utilizare în mai multe funcții ale companiilor de telecomunicații, notează autorii studiului.
'Inteligența artificială a devenit o prioritate definitorie în materie de transformare pentru sectorul telecom. Potrivit studiului, 97% dintre executivi se așteaptă ca IA să ofere creșteri semnificative ale productivității și performanței operaționale în următorii cinci ani. Liderii acordă prioritate IA într-o serie de funcții ale companiei, cele mai frecvente situații de utilizare identificate fiind: asistența clienților și soluționarea problemelor (92%), optimizarea rețelelor (67%) și augmentarea și personalizarea serviciilor (câte 38%)', se mai precizează în document.
În același timp, studiul identifică o serie de obstacole în calea transformării.
'Concretizarea acestor beneficii este departe de a fi o certitudine. Mai bine de jumătate dintre respondenți (54%) identifică constrângerile bugetare ca barieră în calea transformării, în timp ce 43% menționează insuficiența competențelor actuale. Liderii indică, de asemenea, lipsa alinierii dintre tehnologie și strategia de afaceri drept un obstacol semnificativ în calea unei transformări de succes. În mod deosebit, 34% identifică lipsa clarității cu privire la direcția strategică fundamentală a companiei drept o barieră importantă în calea transformării', precizează sursa citată.
Transformarea determinată de inteligența artificială va avea un impact semnificativ și asupra forței de muncă.
'Din interviurile cu executivii a reieșit că vor apărea perturbări semnificative în forța de muncă în perioada următoare. Aproape șapte din zece conducători executivi (69%) se așteaptă ca trei sferturi din forța lor de muncă fie să își perfecționeze competențele, fie să fie înlocuită în următorii cinci ani, pe măsură ce organizațiile se adaptează la modele operaționale în care IA joacă un rol tot mai important. Cu toate acestea, atragerea resurselor umane necesare pentru susținerea acestei transformări rămâne o preocupare. Doar 31% dintre lideri consideră că sectorul telecomunicațiilor se va număra printre cele mai atractive sectoare pentru angajați peste cinci ani', mai arată cercetarea.
În căutarea unor noi surse de dezvoltare, companiile de telecomunicații se orientează și către servicii din afara activității de bază.
'Jumătate dintre executivi (50%) identifică serviciile din afara activității de bază ca pârghie de dezvoltare, în creștere de la 34% în ediția precedentă, din 2024, a studiului EY-Parthenon Telco of Tomorrow. (...) Printre domeniile prioritare se numără securitatea cibernetică, serviciile de cloud suveran, infrastructura pentru IA și GPU-as-a-service', se mai precizează în comunicat.
Peisajul concurențial este, de asemenea, în schimbare, operatorii de sateliți fiind considerați o sursă importantă de perturbare.
'Peisajul concurențial evoluează rapid. Două treimi (66%) dintre executivi consideră operatorii de sateliți drept o sursă majoră de perturbare în următorii cinci ani, ceea ce reflectă temerile că progresele în domeniul serviciilor prin sateliți de orbită joasă (LEO) ar putea face concurență modelelor tradiționale de conectivitate, în special pe piețele rurale și cele insuficient deservite. În același timp, hiperscalerii provoacă o tensiune strategică tot mai mare pentru sector. Deși sunt văzuți tot mai mult drept concurenți pe piețele de servicii pentru companii, se preconizează totodată că aceștia vor deveni unii dintre cei mai importanți parteneri din ecosistem pentru companiile de telecom, în condițiile în care cererea de infrastructură pentru IA determină o aliniere mai strânsă între serviciile de conectivitate, cloud și calcul', susțin autorii analizei.
Studiul EY-Parthenon Telco of Tomorrow este realizat la intervale de doi ani și se bazează pe interviuri cu aproape 100 de executivi din companii de telecomunicații din întreaga lume. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Aproape toți liderii din telecom se așteaptă la creșteri semnificative de productivitate prin AI în următorii cinci ani (studiu)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.
Jakubowicz (AAFBR): Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească
Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească, în condițiile în care companiile încasează facturile mai târziu decât își achită obligațiile către furnizori, ceea ce poate genera blocaje financiare în lanț, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din Rom&acir
Pistol: Am deschis astăzi circulația pe podul rutier peste râul Tisa
Pistol: Am deschis astăzi circulația pe podul rutier peste râul Tisa
Leul s-a apreciat joi în raport cu euro, dar a scăzut față de dolarul american
Moneda națională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3470 lei, în scădere cu 0,31 bani (-0,06%) față de cotația precedentă, de 5,3501 lei. în schimb, moneda națională s-a depreciat față de dolarul american, care a fost cotat la 4,7814 lei, în creștere
Jakubowicz (AAFBR): Nu cred că putem acuza băncile de manipularea ROBOR
Mecanismul de calcul al ROBOR a fost transparent și public timp de mulți ani, iar băncile au aplicat o metodologie cunoscută, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz, referindu-se la raportul Consiliului Concurenței privind piața bancară. 'Din punctul meu de vedere,
BNS solicită viitorului Guvern măsuri concrete pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale
Blocul Național Sindical (BNS) solicită viitorului Guvern să transforme obiectivele europene privind reducerea sărăciei și a excluziunii sociale în măsuri concrete, finanțate și monitorizate, în condițiile în care aproximativ 5,2 milioane de români se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, potrivit unui comunicat
ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la 246,2 miliarde de lei, la finele lunii iunie
Activele totale administrate de fondurile de pensii private din România au ajuns la 246,2 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie 2026, în creștere cu 39% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'La finalul lun
Expert,despre criza energetică: Va fi un impact foarte grav în această iarnă și trebuie să fim conștienți de acest lucru
Criza energetică va avea un impact foarte grav în această iarnă și trebuie să fim conștienți de acest lucru, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Dan Drăgan, expert în energie și fost secretar de stat în Ministerul Energiei. 'Constat că, în continuare, există un apetit foarte mare pentru supra-reglement









