Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a menținut previziunile privind evoluția economiei românești în 2026 și 2027, în linie cu prognoza din iunie, și avertizează că riscurile de evoluție negativă persistă, potrivit raportului 'Regional Economic Prospects', publicat joi de instituția financiară internațională.
După o creștere de 0,7% a economiei României în 2025, BERD se așteaptă la un declin de 0,2% în 2026 și un avans de 1,8% în 2027.
'După un declin sever al economiei în ultimul trimestru din 2025, PIB-ul s-a contractat în ritm anual cu 0,8% în primul semestru din 2026, în urma unei scăderi de 4,6% a producției industriale, a reculului din servicii și din vânzările cu amănuntul. În contrast, sectorul construcțiilor a crescut, susținut de proiectele de infrastructură finanțate de UE. Deși dezechilibrele externe au început să se modereze, deficitul de cont curent al României rămâne printre cele mai mari din UE. Inflația a urcat la 9,7% în mai 2026, apoi s-a redus la 6,3% în august 2026, dar rămâne la cel mai ridicat nivel din UE. Deprecierea leului față de euro, cuplată cu prețurile mai ridicate la energie, ar putea prelungi presiunile inflaționiste', se arată în raportul BERD.
După ce s-a atenuat la 7,9% din PIB în 2025, deficitul bugetar a fost cu 37% mai scăzut în termeni nominali în ianuarie - iulie 2026 decât în perioada similară din 2025, iar ținta de deficit pe ansamblul acestui an, de 6,2% din PIB, pare realizabilă, previzionează instituția financiară internațională.
'Presupunând o redresare treptată a cererii gospodăriilor și finalizarea investițiilor finanțate de UE, alături de o revenire moderată a exporturilor, legată de restabilirea parțială a competitivității costurilor, PIB-ul ar putea reveni pe creștere în semestrul doi. Economia ar urma să se contracteze cu o medie de 0,2% în 2026, apoi să crească cu 1,8% în 2027, în pofida unei probabile scăderi a investițiilor publice. Riscurile de evoluție negativă persistă, fiind legate de incertitudinile privind politicile fiscale, șocul prețurilor energiei și cererea externă slabă', menționează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
BERD estimează un declin de 0,2% al PIB-ului României în acest an și avertizează că riscurile negative persistă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Industria HoReCa va oferi gratuit, în perioada 8-15 octombrie, peste 90.000 de porții de mâncare, 30.000 de sticle de apă și sucuri și 150.000 de pahare de ceai și cafea pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva, valoarea comercială estimată a produselor depășind 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Federației Patronate
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru









