Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, până la o contracție de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie și o creștere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut, arată cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat marți de instituția financiară internațională.
De asemenea, FMI și-a redus ușor și estimările privind evoluția PIB-ului României în 2027, până la un avans de 2,2%, de la unul de 2,5% cât prognoza în primăvară.
Potrivit instituției financiare internaționale, singurele state din Europa, atât cea avansată cât și cea emergentă, care vor înregistra în acest an o contracție a Produsului Intern Brut sunt România (minus 0,5%) și Irlanda (minus 1%). La nivel general, Europa va înregistra în acest an o creștere economică de 1,4% în 2026 și un avans de 1,7% în 2027.
FMI este mai pesimist și când vine vorba de progresele României în diminuarea deficitului de cont curent, care în conformitate cu cele mai noi estimări se va reduce doar până la 7% din PIB în acest an, față de o scădere până la 6,8% din PIB prognozată în primăvară. Situația ar urma să fie similară anul următor, când deficitul de cont curent al României ar urma să se reducă până la 6,7% din PIB, o performanță mai modestă decât un deficit de 6,2% din PIB prognozat în luna aprilie.
FMI și-a revizuit în mod semnificativ și prognozele privind evoluția prețurilor de consum în România, care ar urma să înregistreze o medie anuală de 8,2% în 2026 și una de 4,1% în 2027. Comparativ, în luna aprilie, Fondul miza în cazul României pe o creștere medie anuală a prețurilor de 7,8% în 2026, respectiv 3,9% în 2027.
În privința ratei șomajului în România, FMI indică faptul că aceasta va crește până la 6,5% în 2026, de la 6,1% în 2025, pentru a se reduce ușor la 5,9% în 2027. Comparativ, în aprilie miza pe o ușoară scădere a ratei a șomajului la 6% în 2026, urmată de un declin până la 5,9% în 2027.
Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor de toamnă ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), care se desfășoară săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda).
La nivel global, Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a îmbunătățit ușor estimările de creștere globală pentru 2026, descriind o economie globală prinsă între creșterea prețurilor la energie și boom-ul investițiilor în AI. Conform celor mai recente previziuni, prezentate la Bangkok, FMI se așteaptă ca economia mondială să înregistreze în acest an o creștere de 3,1% (cu 0,1 puncte procentuale peste de previziunile din iulie), față de 3,5% în 2025, înainte de a accelera la 3,4% în 2027 (nemodificată).
Revizuirea provine din performanța puternică a economiilor avansate, în special din Asia, stimulate de boom-ul investițiilor în inteligență artificială: SUA (creștere așteptată de 2,3%, neschimbată în ciuda șocului energetic), Taiwan (10,7%), Coreea de Sud (3,3%) și altele.
În schimb, economiile emergente suferă de pe urma creșterii prețurilor la hidrocarburi, declanșate de conflictul din Orientul Mijlociu, pe care încearcă să o atenueze prin subvenții care le epuizează și mai mult resursele bugetare deja limitate.
În același timp, țările importatoare de energie care nu sunt expuse la creșterea IA rămân cele mai vulnerabile: o traiectorie cu două viteze, observă Fondul.
'Economia globală a demonstrat rezistență, dar această rezistență este pusă la încercare, cu riscuri de scădere', avertizează Silvana Tenreyro, economist-șef al FMI.
Săptămâna trecută, Banca Mondială a dat publicității propriile sale previziuni, conform cărora economia românească ar urma să se contracte cu 0,5% anul acesta, din cauza consolidării fiscale și a costurilor mai ridicate cu energia. O redresare a veniturilor reale și încetinirea inflației ar trebui să ajute la redresarea creșterii la aproximativ 1,9% în 2027 - 2028, după declinul din 2026.
AGERPRES/(AS - redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
România și Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an, potrivit FMI

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Chiriile, motorina și benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026
Descoperă lumea prin imagini de impact
INS: Salariul mediu net s-a diminuat cu 2,3% în luna august față de iulie
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august față de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câștigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul lunii august 2026, câștigul salarial mediu brut a fost de 9.497 de lei
Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie
Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie
Eveniment pe teme de energie, organizat marți la București
Provocările dezvoltării accelerate a producției de energie regenerabilă și prețul energiei în această iarnă și anul viitor sunt doar câteva dintre temele ce vor fi abordate în cadrul evenimentului Profit Energy.forum - 'Energia României în Europa - între independență și interdependență', ajuns la cea de-a X-a ediție.
Darău: Peste 290 de înscrieri în Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă
Peste 290 de candidaturi au fost depuse în Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă, fiind un semnal clar că mediul de afaceri, sindicatele, asociațiile profesionale, universitățile, centrele de cercetare și societatea civilă vor un dialog real cu statul, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitaliză
Bușoi: Ținta stabilită pentru stocarea în baterii este de 1.200 de megawați la sfârșitul lui 2030
Ținta stabilită pentru stocarea energiei în baterii este de 1.200 de megawați la sfârșitul anului 2030, cu 2.400 de megawați/oră, la care se adaugă 800 de megawați cu acumulare prin pompaj, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. ''Ținta stabilită (
Bursa de Valori București a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost de aproximativ 1,387 miliarde de lei (259,9 milioane de euro). Pe Piața Reglementată, cele mai mari valori ale tranzacțiilor au fost înregistrate de acțiunile Electrica, care au generat schimburi de 16,31
Trenurile Coradia Stream 23 și 24, livrate României săptămâna trecută, au fost recepționate preliminar
O echipă de proiect a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) și reprezentanți ai EGIS și Alstom au efectuat luni recepția preliminară a ramelor electrice interregionale Coradia Stream cu numărul 23 și 24, transferul dreptului de proprietate asupra acestora de la furnizor către beneficiar - operatorul de transport feroviar InterRegional Călători - urmând să









