Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Lituania testează sistemul ucrainean de detectare a dronelor ''Sky Fortress''
Lituania testează un sistem de supraveghere aeriană dezvoltat în Ucraina pentru a proteja împotriva amenințărilor generate de drone, a declarat vineri ministrul apărării, Robertas Kaunas, citat de dpa. ''Amenințările aeriene se schimbă rapid, așa că ne adaptăm soluțiile în consecință. în loc să dezvoltăm totul d
Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare ale Ucrainei
Comisia Europeană (CE) a deblocat vineri 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare şi pentru a menţine funcţionarea administraţiei publice din Ucraina, aflată în război cu Rusia, informează EFE. CE a precizat într-un comunicat că această sumă include 800 de milioane de euro care vor fi acordate pentru p
Rusia își intensifică retorica agresivă împotriva Europei (agenții de presă)
Rusia și-a intensificat retorica agresivă împotriva Europei atât prin vorbe, cât și prin fapte, de la amenințări cu utilizarea armelor nucleare pentru apărarea exclavei Kaliningrad, până la exproprierea temporară a activelor unor companii precum Nestle și Auchan și creșterea cheltuielilor pentru apărare, care vor ajunge la 600 de miliarde de dolari în următorii trei ani, scrie vineri EFE. ''Da, desigur, Franța și Regatul Unit sunt puteri nucleare (...) dar nimeni nu deține genul de armament pe care îl are Rusia astăzi. Acesta este avantajul nostru competitiv'', a declarat joi președintele rus Vladimir Putin care, în urmă cu o săptămână, și-a retras ambasadorii din ambele țări în contextul ''absenței relațiilor bilaterale''. Putin a ordonat consolidarea securității în regiunea baltică după ce Moscova a susținut că ''NATO pregătește o blocadă aeriană și maritimă a Kaliningradului'', un ''casus belli'' pentru Rusia. Kaliningradul, veriga cea mai slabă Exclava baltică, situată între Polonia și Lituania, este veriga cea mai slabă pentru ambele părți: pentru Kremlin, deoarece exclava nu este conectată terestru la restul țării, dar și pentru Alianța Atlantică, deoarece așa-numitul Coridor Suwalki, o fâșie de pământ cu o lățime mai mică de 100 de kilometri, leagă exclava rusă de Belarus, principalul aliat al Moscovei. Foto: (c) Sputnik/Grigory Sysoyev/Pool via REUTERS Dacă se produce un atac împotriva Kaliningradului, ''problema utilizării de către Rusia a tuturor armelor de care dispune va fi inevitabil pe ordinea de zi'', a insistat Putin. NATO a acuzat Rusia că folosește ''retorica militară'', dar tensiunile din jurul acestui teritoriu, faimos pentru chihlimbarul său și ca loc de naștere al filosofului Immanuel Kant, nu sunt noi. încă de acum un an, Polonia a fost nevoită să desfășoare zeci de mii de soldați la graniță, după ce Rusia și Belarus au organizat primele exerciții strategice de la începerea războiului din Ucraina, simulând capturarea Suwalki. în 2022, autoritățile lituaniene au luat măsuri pe care Moscova le-a interpretat ca o blocadă parțială a Kaliningradului. Cu toate acestea, situația este acum mai gravă, deoarece odată cu aderarea Finlandei și Suediei la blocul euro-atlantic, Kaliningradul este complet înconjurat de țări aliate. Exproprierea temporară a activelor Putin a declarat că firmele care pleacă își vor pierde locul pe piața rusă - Moscova a rămas cu circa 30 de companii occidentale, precum Carlsberg, Danone și Bosch - dar că de cele care rămân nu se va atinge nimeni. în doar două săptămâni, Rusia a plasat activele a cel puțin șase companii europene sub ''control extern'', un eufemism pentru exproprierea temporară. Printre acestea se numără compania elvețiană Nestle (șase fabrici); companiile franceze Auchan (200 de magazine și 30.000 de angajați) și Leroy Merlin (peste 200 de magazine); și compania germană METRO AG (aproape o sută de magazine). Putin a negat că aceasta a fost o expropriere - ''noi nu luăm nimic de la nimeni și nici nu naționalizăm nimic'', a susținut el - dar a adăugat: ''Creăm condițiile astfel încât, dacă firmele noastre sunt naționalizate sau furate, să putem răspunde în mod simetric''. Și a acuzat Occidentul că a înghețat rezervele Băncii Centrale și a confiscat activele unor companii precum Gazprom și Lukoil. Kremlinul, care, la fel ca Putin, a subliniat că acest proces este ''reversibil'', a legat decizia de implicarea activă a acestor țări ''neprietenoase'' în acțiunile militare din Ucraina. Retorică inversă: Europa este agresorul Propaganda rusă încearcă să promoveze ideea că Europa se pregătește pentru ''un război cu Rusia în 2029 sau 2030'' și este vinovată pentru blocarea negocierilor de pace din Ucraina. Putin a etichetat deschis aceste presupuse pregătiri drept ''escaladare'', precum și manevrele NATO în apropierea exclavei Kaliningrad și confiscarea navelor rusești în apele internaționale. ''Noi nu amenințăm pe nimeni, nu avem nicio intenție de a ataca, nici în 2029, nici în 2030 și nici în 2050. Dar, dacă ne confruntăm cu o agresiune, trebuie să răspundem'', a declarat el. Foto: (c) Sputnik/Kristina Solovyova/Pool via REUTERS Ca răspuns la acuzațiile de război hibrid, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a afirmat că țările europene sunt deja ''în război cu Rusia'', deoarece furnizează Ucrainei arme folosite pentru a ataca Rusia. Cu toate acestea, după cum arată proiectul de buget prezentat joi Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus - n.r.), Moscova este cea care se pregătește să continue războiul în următorii ani. Deși autoritățile au ascuns o mare parte din informații presei, se știe că Rusia va cheltui o sumă-record de 600 de miliarde de dolari (50 de trilioane de ruble) pentru apărare în următorii trei ani. Putin nu a menționat acest lucru miercuri în fața Dumei, dar cheltuielile pentru apărare și securitate națională în 2027 vor reprezenta 44% din bugetul de stat, în timp ce cheltuielile sociale vor fi reduse (21%). Țările occidentale, acuzate de Putin că ridică o nouă ''cortină de fier'' Totodată, Putin a acuzat joi țările occidentale că ridică o nouă ''cortină de fier'' în relațiile internaționale și a subliniat că astfel de politici izolaționiste sunt sortite eșecului, potrivit Xinhua. în discursul său susținut în cadrul sesiunii plenare a celei de-a 23-a reuniuni anuale a Clubului de Discuții Valdai, Putin a afirmat că, în pofida acuzațiilor Occidentului, Rusia nu intenționează să creeze diviziuni în cadrul comunității internaționale. Blocul occidental este cel care a ridicat o ''cortină de fier'' modernă, prin măsuri restrictive drastice și acțiuni izolaționiste, a insistat el. Putin a evidențiat faptul că țările occidentale au impus mii de sancțiuni Rusiei, au blocat contactele diplomatice cu reprezentanții ruși și au încercat să izoleze Rusia de organizațiile internaționale. Făcând referire la lecțiile istorice ale Războiului Rece, Putin a declarat că încercarea Uniunii Sovietice de a ridica o cortină de fier s-a soldat cu un eșec total. El a adăugat că orice tentativă modernă de a impune astfel de bariere ideologice și geopolitice este nerealistă și se va prăbuși inevitabil în contextul actualei dinamici globale. Putin se declară ''pregătit'' pentru discuții de pace... Putin a declarat că Ucraina a îngreunat reluarea discuțiilor de pace prin lansarea unor atacuri cu drone în timpul alegerilor pentru Duma de Stat a Rusiei. Moscova era pregătită să reia negocierile privind Ucraina pe 21 septembrie, a doua zi după alegerile pentru Duma de Stat, a spus Putin în fața unei audiențe internaționale, la Clubul de Discuții Valdai din Moscova, potrivit dpa. El a menționat că peste 1.600 de drone au fost lansate asupra Moscovei și a subliniat că secțiile de votare din alte regiuni ale Rusiei au fost vizate de atacuri constante. Ucraina a greșit mizând pe succesul atacurilor împotriva Rusiei, a afirmat Putin. ''Inamicul se aștepta ca societatea noastră să se destrame, dar oricine poate greși'', a spus el. Foto: (c) Maryam Majd / REUTERS Rusia rămâne pregătită să intre în negocieri și să le finalizeze cât mai curând posibil, a declarat locatarul de la Kremlin. ''Dar, desigur, în condiții care să fie acceptabile și pentru Federația Rusă, pentru poporul nostru, pentru poporul rus'', a adăugat el. Dar anunță că Rusia va cuceri întregul Donețk mai repede decât se așteaptă Ucraina și Europa Rusia va cuceri restul teritoriului regiunii ucrainene Donețk controlat de Kiev mult mai devreme decât se așteaptă Ucraina și Uniunea Europeană, a prezis Putin, afirmând că numai în septembrie, trupele ruse au ocupat peste 1.300 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean. ''înaltul comandament ucrainean susține că va menține controlul asupra celor 11% rămase din teritoriul Republicii Populare Donețk timp de un an și jumătate. în Europa, se spune că Ucraina îl va menține timp de doi ani. Credem că acest lucru se va întâmpla mult mai devreme, având în vedere viteza avansului trupelor noastre'', a declarat el, citat de EFE. Putin a menționat că situația de pe linia frontului se schimbă rapid și a subliniat că, ''numai în ultima lună, Rusia a cucerit 1.301 kilometri pătrați''. ''Aceasta este de 2,5 ori mai mult decât în lunile precedente'', a susținut el. Victoriile armatei ruse declarate de Putin sunt adesea puse la îndoială sau infirmate de Ucraina, Occident și chiar de bloggerii ruși. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), dacă rușii continuă să avanseze în ritmul actual - 124 de kilometri pătrați în august - nu vor lua Donbasul până în 2032. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Fotbal: Arsenal renunță la mărirea stadionului său pentru a nu juca în altă arenă
Arsenal, campioana Angliei la fotbal, a decis să nu extindă capacitatea stadionului Emirates cu aproape 20.000 de locuri pentru a evita o mutare temporară pe un alt stadion care ar putea avea un impact negativ asupra performanței sale, scrie EFE. Echipa lui Mikel Arteta s-a inspirat de la vecina sa din nordul Londrei, Tottenham Hotspur, care a
Zelenski confirmă atacuri rusești asupra unui pod-cheie din Kiev
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri că forțele ruse au atacat noaptea trecută Podul Pivdeni (sud, în ucraineană), care leagă ambele maluri ale râului Nipru în partea de sud a Kievului, relatează EFE. ''La Kiev, drone shahed au atacat Podul Pivdeni de mai multe ori'', a indicat Zelenski pe X, făcând bilanțul bombardamentelor rusești din noaptea de joi spre vineri. Last night, the Russians launched more than 100 attack drones at Ukraine, nearly 50 of them jet-powered. Our warriors neutralized most of them, but unfortunately, there were also hits. In Kyiv, "shaheds" struck the Pivdennyi Bridge several times. In the morning, a residential… pic.twitter.com/8z1TePtjFV— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 2, 2026 Președintele ucrainean a explicat că Rusia a utilizat în acest atac peste 100 de drone, dintre care aproape 50 au fost cu motor cu reacție. Dronele cu motor cu reacție sunt mai greu de interceptat din cauza vitezei mai mari pe care o ating. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, comunicase anterior închiderea acestui pod pentru traficul rutier și metrou - care traversează această infrastructură de pe un mal pe altul al Niprului - din cauza pagubelor provocate de atac. Circulația pe acest pod important care leagă cele două părți ale Kievului fusese întreruptă joi după-amiază, pentru scurt timp, după ce două drone rusești s-au prăbușit aproape de structura podului. Acesta a fost redeschis după ce specialiștii municipali au verificat că nu suferise daune. Presa locală a relatat despre cozi lungi de mașini din cauza perturbărilor provocate de limitarea opțiunilor pentru traversarea de pe un mal pe altul al Niprului. Potrivit unuia dintre consilierii militari ai lui Zelenski, Rusia a folosit pentru prima oară săptămâna aceasta o dronă cu motor cu reacție cu ogive concepute pentru a distruge turnuri de transmisie electrică și structuri de oțel ale podurilor. Ucraina se teme că va fi victima în această iarnă a unei noi campanii rusești împotriva infrastructurilor sale esențiale, încă și mai devastatoare decât cele desfășurate împotriva sistemului energetic în iernile anterioare. Din cauza lipsei de rachete balistice și a intensificării atacurilor cu drone cu reacție, împotriva cărora Ucraina nu a găsit încă soluții satisfăcătoare, armata ucraineană este în special vulnerabilă în prezent la atacurile aeriene rusești. Zelenski a solicitat vineri comunității internaționale să asigure respectarea sancțiunilor, pentru a împiedica Rusia să le eludeze în continuare și să primească componentele de care are nevoie pentru a continua producția de rachete și drone. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Parc de distracții cu peste 300 de roboți, inaugurat în China
Peste 300 de roboți umanoizi funcționează într-un parc de distracții deschis în China, în complexul turistic Hengqin Chimelong, conform postului China Global Television Network (CGTN), citat vineri de agenția de presă WAM. Roboții din parcul de distracții se ocupă de înregistrarea și ghidarea vizitatorilor și susțin spe
#Ucraina neagă că ar exista probleme de mentenanță legate de flota sa de avioane F-16
Ucraina a declarat vineri că folosește încă ''intensiv'' avioanele de vânătoare F-16, de fabricație americană și furnizate de aliații săi occidentali, reacționând la un articol apărut în presă conform căruia un număr mare de astfel de aparate de zbor au fost ținute la sol din cauza unor probleme de întreținere, relatează
Germania va avea până în 2029 un regiment de drone pe deplin operațional, potrivit șefului armatei
Viitorul regiment de drone al armatei germane va fi pe deplin operațional până în 2029, a declarat vineri șeful armatei, Christian Freuding, pentru dpa. Unitatea, axată integral pe sisteme fără pilot, va fi formată din cinci sau șase companii cu diferite capabilități, a precizat general-locotenentul Freuding. Una din
Elveția: Președintele Confederației va părăsi guvernul la sfârșitul anului
Președintele Confederației Elvețiene Guy Parmelin, în vârstă de 66 de ani, a anunțat vineri că va părăsi Consiliul federal (guvernul) la expirarea mandatului său de președinte, la sfârșitul anului, relatează AFP. ''I-am informat pe colegii mei în această dimineață în timpul ședinței săptămânale a Con
Auto - F1: Colapinto (Alpine), penalizat cu 15 locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Bahrainului
Pilotul argentinian Franco Colapinto (Alpine) va pierde 15 locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Bahrainului de duminică, a 16-a cursă din Campionatul Mondial de Formula 1, care se ca desfășura pe circuitul de la Sepang, în Malaezia, scrie EFE. Colapinto, 23 de ani, pierde zece poziții din cauza schimbării diferitelor piese din unitatea de putere
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani
Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres
Explozie în Zona Demilitarizată: Phenianul respinge acuzațiile Coreei de Sud și cataloghează drept 'josnică' pretenția de a i se prezenta scuze
Coreea de Nord a respins vineri drept 'lipsite de temei' acuzațiile autorităților de la Seul că mine nord-coreene ar fi rănit grav soldați sud-coreeni în Zona Demilitarizată, precum și cererea Coreei de Sud a prezenta scuze pentru incident, relatează Reuters și AFP, citând agenția de știri națională nord-coreeană KCNA. Kim Yo Jong, sora inf
VIDEO Roboți învechiți și alimentați cu IA s-au autodistrus, sărind în cuptorul de topire al unei oțelării, după metoda Terminator
Compania americană de tehnologie Figure, specializată în crearea de roboți umanoizi alimentați cu inteligență artificială (IA), a distrus roboți învechiți învățându-i să sară în cuptorul de topire al unei oțelării, o idee propusă de actorul Arnold Schwarzenegger, informează vineri EFE. F.02 Decommission pic.twitter.com/NAJsRpplR8— Figure (@Figure_robot) September 30, 2026 A rezultat un videoclip promoțional spectaculos, care poate fi urmărit aici. Compania de robotică a explicat că dorea să distrugă o mare parte din flota sa de roboți umanoizi F.02 pentru a-și proteja proprietatea intelectuală și a accelera producția următorului model, dar demontarea acestora ar fi durat prea mult, așa că a cerut idei utilizatorilor de internet. 'Răspunsul categoric a venit dintr-o sursă neașteptată: Arnold Schwarzenegger, care ne-a sugerat să-i topim. L-am contactat pe Arnold și, când și-a exprimat dorința de a participa, am pus totul în mișcare', a declarat compania într-un comunicat de presă. Această soluție drastică amintește de faimoasa scenă finală din filmul 'Terminator 2: Ziua Judecății', cu Schwarzenegger în rol principal, în care personajul său, robotul T-800, cere să fie aruncat într-o cuvă pentru oțel topit pentru a-i distruge tehnologia și a salva astfel viitorul omenirii. Compania de tehnologie a contactat mai multe oțelării din Statele Unite și Mexic, dar niciuna nu a fost de acord să topească roboți echipați cu baterii de litiu din cauza riscului pe care îl reprezenta pentru instalațiile lor scumpe, până când au găsit în sfârșit o turnătorie dispusă să accepte provocarea, localizată în Imatra, în Finlanda. Ulterior, inginerii Figure au antrenat roboții F.02 să sară de la etajul al doilea din sediul companiei din San Jose, statul California, pe uriașe paturi gonflabile care simulau o cuvă pentru oțel topit. Pentru aceasta, au creat un nou model de inteligență artificială care le-a permis roboților să sară cu precizie, folosind ca referință mișcările cascadorilor din scenele filmelor de acțiune. Odată ajunși în Finlanda, roboții și-au executat misiunea impecabil, în ciuda căldurii extreme și a câmpurilor electromagnetice ale cuptorului cu arc electric de 75 de tone al turnătoriei. Videoclipul, în care apare însuși Arnold Schwarzenegger, arată un robot apucând un lanț pentru a coborî în cuva pentru oțel topit - așa cum face personajul său din film - și alți câțiva roboți lansându-se cu salturi acrobatice în creuzet. Compania a declarat că a distrus aproape toți roboții din acest model, cu excepția câtorva pe care intenționează să îi păstreze, și că va fabrica o serie de obiecte comemorative dedicate robotului umanoid F.02 din barele metalice rezultate din topirea roboților, care vor fi apoi vândute. Deși este specializată în robotică bazată pe inteligență artificială, compania americană de tehnologie a clarificat că nu a folosit această tehnologie în crearea videoclipului promoțional. 'Cu ajutorul lui Arnold Schwarzenegger și al echipei noastre de filmare, am realizat ceva cu adevărat extraordinar. într-o eră a imaginilor generate de inteligența artificială, merită clarificat: am antrenat roboți să sară autonom, i-am trimis în Finlanda și i-am pus să sară într-o cuvă pentru oțel topit', a declarat compania. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Figure/x.com
Auto - F1: Leclerc, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere la Marele Premiu al Bahrainului
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a reușit vineri cel mai rapid tur de circuit, în a doua sesiunea de antrenamente libere a Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, care se dispută în acest weekend la Sepang, în Malaezia, scrie EFE. Leclerc a fost cel mai rapid pe circuitul de 5,543 km, cu timpul de 1 min 37 sec 528/1000, devans&a
Fotbal: Xavi se consideră responsabil pentru jocul slab al Olandei din prima repriză cu Grecia
Selecționerul Olandei, Xavi Hernandez, a declarat că el este cel care trebuie criticat pentru jocul slab al echipei sale din prima repriză a meciului cu Grecia, de joi, din Liga Națiunilor la fotbal, transmite Reuters. Rezultatul de egalitate, 2-2, face ca fostul câștigător al Cupei Mondiale să fie neînvins de la preluarea naționalei Olandei, mijlo
Suedia: Social-democrata Magdalena Andersson, mandatată din nou cu formarea guvernului, după o primă tentativă eșuată
Președintele parlamentului suedez a mandatat-o vineri, pentru a doua oară, pe lidera social-democraților, Magdalena Andersson, cu misiunea formării unui nou guvern după un prim eșec, în urma alegerilor câștigate la limită de blocul de stânga, transmit AFP și Reuters. 'în lumina discuțiilor pe care le-am purtat, am decis să-i încredințez Magdalenei Andersson, președinta Partidului Social-Democrat, misiunea de a relua consultările exploratorii', a spus Andreas Norlen într-o conferință de presă. Andersson, care, împreună cu aliații săi, dispune în parlament de 176 de mandate, față de 173 ale partidelor de dreapta și extremă dreapta, renunțase luni la tentativa de a forma un guvern, în lipsa unui acord între partidele de stânga și centrist. 'Misiunea ei va începe oficial luni, 5 octombrie, și va trebui să-mi prezinte un raport cel târziu luni, 12 octombrie. La acea dată, Magdalena Andersson își poate fie finaliza misiunea, fie solicita o prelungire dacă sunt în curs negocieri sau discuții utile și trebuie să le poată continua', a explicat Norlen, subliniind că distribuția forțelor nu s-a schimbat de la începutul săptămânii. Rezultatele alegerilor parlamentare din 13 septembrie au fost atât de strânse, încât a fost nevoie de câteva zile pentru a confirma victoria la limită a blocului de centru-stânga asupra celui al prim-ministrului conservator demisionar, Ulf Kristersson, care se prefigura în noaptea alegerilor. Președintele Riksdag-ului, parlamentul unicameral, are la dispoziție patru încercări de a încredința cuiva formarea unui guvern. Dacă și a patra încercare eșuează, trebuie convocate noi alegeri - o perspectivă foarte nepopulară. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Actorul și comediantul american Eddie Murphy își va face debutul într-un serial de televiziune. El va interpreta rolul principal în 'The Chairman', un serial dramatic creat de Matthew Weiner ('Mad Men'), transmite vineri agenția de presă EFE. Eddie Murphy, nominalizat la Oscar și câștigător al unui premiu Emmy, va colabo
Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, transmit AFP și Reuters. Potrivit unei estimări preliminare pub
Franța: Guvernul cere ca părinții să fie trași la răspundere pentru pagubele provocate de copiii lor în timpul protestelor
Ministrul justiției francez, Gerald Darmanin, a anunțat vineri că a cerut procurorilor să solicite răspunderea civilă a părinților pentru daunele cauzate de copiii lor în timpul protestelor și revoltelor din jurul mișcării de blocare a școlilor, informează EFE. 'Am cerut procurorilor să solicite un răspuns ferm, cât mai rapid posibil, dar mai presus de toate să solicite răspunderea civilă, altfel spus, ca părinții să fie trași la răspundere solidară pentru acțiunile comise de copiii lor', a declarat Darmanin într-un interviu acordat RTL. Ministrul francez a afirmat că aproximativ 300 de ofițeri de poliție și jandarmi, și peste 60 de profesori și administratori școlari au fost răniți în incidente și a menționat că unele școli au fost incendiate. 'Când profesorii sunt atacați, când serviciile publice sunt atacate, evident, justiția trebuie să fie implicată', a spus el, deși a recunoscut că cererile elevilor și tinerilor francezi 'trebuie ascultate'. însă Darmanin a insistat ca părinții să acopere financiar daunele cauzate de copiii lor. 'Nu minorul plătește, ci părinții', a declarat el. 'Tu strici ceva, părinții tăi plătesc', a adăugat el. Ministrul francez a mai declarat că se teme de o escaladare a violenței în timpul demonstrațiilor de vinerea aceasta și în zilele următoare. 'Am trecut de la demonstrații studențești la o tulburare a ordinii publice. Când un autobuz este atacat, când școlile sunt incendiate, nu se mai pune problema unei demonstrații', a atras el atenția. Ministrul justiției i-a criticat, de asemenea, pe liderii partidului de stânga La France Insoumise (LFI), inclusiv pe liderul acestuia, Jean-Luc Melenchon, pe care l-a acuzat că a contribuit la escaladarea violenței. Protestele studențești s-au intensificat joi în Franța, tot mai multe licee fiind afectate, iar demonstrațiile s-au extins la universități, dar mai ales violențele au escaladat, ceea ce a dus la un total de 1.949 de arestări, potrivit Ministerului de Interne. Conform cifrelor oficiale, joi au avut loc aproximativ 900 de acțiuni în fața școlilor din întreaga țară. Peste 300 de polițiști și jandarmi au fost răniți, potrivit ministrului de interne, Laurent Nunez, care a condamnat 'violența dezlănțuită'. în încercarea de a descuraja protestele, aproximativ 400 din cele 3.700 de licee existente vor rămâne închise vineri, cursurile urmând să se desfășoare online, iar adunările în proximitatea instituțiilor de învățământ au fost interzise pentru a încerca să prevină ciocnirile, care au fost raportate vineri dimineață la unele școli din Marsilia (sud) și Strasbourg (nord-est), potrivit postului BMFTV. în paralel, ministrul Educației, Edouard Geffray, se va întâlni vineri după-amiază cu reprezentanți ai sindicatelor personalului didactic și administrativ, cu asociații ale părinților, cu asociații școlare și cu membri aleși ai Consiliului Național pentru Viața Școlară. Mobilizarea studențească, care cere condiții de studiu mai bune, încetarea eliminării posturilor universitare și a reducerilor de burse, a început săptămâna trecută în regiunea pariziană și s-a extins în toată țara. într-un interviu acordat BMFTV vineri, Geffray a cerut ajutorul părinților, pe care i-a avertizat că 'copiii sunt în pericol pe străzi', ca răspuns la apelurile la proteste. Geffray a declarat că 65 de membri ai personalului școlar, inclusiv 40 de directori de școli, și 170 de elevi au fost răniți de la începutul mișcării, ceea ce l-a determinat să concluzioneze că 'există în mod clar o campanie de atacare și distrugere a serviciului public de învățământ'. Peste o sută de școli au suferit, de asemenea, daune grave, potrivit ministrului, care consideră că mișcarea studențească este ținută ostatică de grupuri extrem de violente. Surse din cadrul biroului prim-ministrului au acuzat anterior La France Insoumise și grupurile de extremă stânga că au orchestrat o operațiune organizată, o afirmație negată categoric de liderii acestei formațiuni. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
FAO: Prețurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în septembrie
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, perturbările logistice și temerile privind fenomenele meteo majorând cotațiile cerealelor pe piețele globale, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO
Relațiile Grecia-SUA sunt la un maxim istoric, spune ministrul energiei Papastavrou, dezmințind orice presiune americană
Relațiile dintre Grecia și Statele Unite se află în prezent la un maxim istoric, sunt mai apropiate și mai stabile ca oricând și sunt bazate pe respect reciproc, a declarat vineri ministrul grec al mediului și energiei, Stavros Papastavrou, răspunzând unei interpelări adresate de deputatul Alexandros Kazamias, din partidul Plefsi Eleftheria, în legătură cu un articol din Wall Street Journal privind presupuse intervenții ale ambasadoarei SUA în sectorul energetic, transmite agenția oficială elenă ANA. 'Vreau să fiu absolut clar. Nu a existat niciodată nicio cerere, presiune ori amenințare pentru țara noastră de a lua vreo măsură, și, desigur, așa ceva nici nu ar putea fi tolerat. După cum știți, deciziile noastre sunt ghidate exclusiv de interesul național și de beneficiul cetățenilor greci', a spus ministrul. Papastavrou a insistat că 'relațiile dintre Grecia și SUA se află acum la un maxim istoric. Ele sunt mai apropiate și mai stabile ca oricând. Ele se bazează pe respect reciproc și pe legăturile îndelungate dintre popoarele noastre'. 'Cooperarea noastră cu SUA se extinde', a mai spus ministrul, amintind că Doug Burgum, secretarul american al internelor și președinte al Consiliului național pentru dominație energetică (National Energy Dominance Council), a vizitat anul trecut Grecia, pe care a descris-o ca unul dintre partenerii energetici strategici ai Statelor Unite. 'Săptămâna trecută, m-am întâlnit cu secretarul energiei, Chris Wright, în marginea Adunării Generale a ONU, și am discutat despre evoluțiile semnificative în sectorul hidrocarburilor din țara noastră', a continuat Papastavrou. El a menționat că cele mai mari două companii energetice din SUA, Chevron și ExxonMobil, investesc în Grecia. Mai exact, Chevron intenționează să efectueze studii seismice în 2026 în Marea Ionică, la sud de Peloponez și la sud de Creta, în timp ce ExxonMobil, în parteneriat cu Energean și HELLENiQ ENERGY, va lansa la începutul anului 2027 prima operațiune de foraj exploratoriu din Marea Ionică din ultimii 50 de ani, pentru a stabili dacă există zăcăminte exploatabile comercial. 'Și, cel mai important, aceste studii sunt realizate în colaborare cu ingineri și geologi greci, ceea ce reprezintă un dublu vot de încredere în țara noastră', a adăugat Papastavrou. Totodată, PPC și Amazon au semnat, în urmă cu câteva zile, un memorandum de cooperare cu privire la crearea unui centru de date major în regiunea greacă Macedonia de Vest. 'Acestea sunt rezultate concrete ale unui parteneriat energetic strategic care se consolidează cu fiecare zi, spre avantajul reciproc al ambelor țări', a insistat ministrul. Deputatul Alexandros Kazamias s-a referit la presupuse amenințări din partea ambasadoarei americane, așa cum au fost ele relatate în mass-media, care ar putea destabiliza guvernul și afecta grav evoluțiile din Grecia. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: mononewsgr/x.com
Zborul Flydubai/Pilotul indian i-a povestit premierului Modi cum a deschis ușa cockpitului în timpul atacului
Smit Machchhar, pilotul indian înjunghiat de copilotul său în timpul unui zbor Flydubai, care efectua o cursă de la Dubai la Tel Aviv, a povestit vineri detaliile atacului dramatic și efortul său disperat de a deschide ușa cabinei de pilotaj pentru a cere ajutor, în timpul unui apel video cu premierul indian Narendra Modi, relatează Reuters.
Bilanțul epidemiei de Ebola din RD Congo a depășit pragul de 4.000 de morți
Numărul victimelor actualei epidemii de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC) a depășit pragul de 4.000, fiind raportate 4.018 decese dintre cele 8.300 de cazuri de infectare confirmate în șapte provincii, conform celor mai recente cifre publicate vineri de autoritățile sanitare și citate de agenția de presă Xinhua. Un număr de 2.162 de pacienți s-
Compania israeliană El Al anulează zborurile prevăzute vineri pentru repatrierea israelienilor din Dubai
Compania israeliană El Al a anunțat că anulează zborurile prevăzute vineri pentru repatrierea israelienilor blocați la Dubai după suspendarea curselor companiei Flydubai, drept reacție la redirecționarea de urgență a unuia dintre avioanele sale în drum spre Tel Aviv, relatează AFP. 'Zborurile prevăzute la Dubai de vineri sunt anulate', a declarat
Danemarca: Armata recunoaște erori în raportul privind incursiuni de drone în 2025
Armata daneză a recunoscut joi că a comis erori în raportul privind drone suspecte care ar fi survolat țara în 2025, și că este posibil ca militarii săi să fi tras în timp ce un avion civil trecerea prin apropiere, transmite AFP. La sfârșitul lunii septembrie 2025, au apărut semnalări despre drone neidentificate care zburau deasupra unor aeroporturi daneze și a bazei aeriene Skrydstrup, unde sunt antrenați piloții ucraineni pe avioane de luptă F-16. După speculații legate de faptul că era vorba sau nu despre drone, guvernul și armata au confirmat în iunie că drone, de origine necunoscută, au survolat într-adevăr țara. în raportul privitor la gestionarea acestor incidente, armata îl menționează pe cel survenit pe poligonul de tragere de la Borris, în ziua de 28 septembrie 2025, când soldații au tras spre un obiect zburător neidentificat. Conform raportului, un obiect zburător fusese reperat, iar site-ul FlightRadar, care permite urmărirea zborurilor în timp real, a arătat că era vorba despre un avion de pasageri care zbura la altitudinea de 2.800 de metri. De partea lor, militarii au declarat că văzuseră, cu circa 10 minute mai târziu, un obiect zburând la o altitudine de 150-200 metri pe deasupra câmpului de tragere unde ei se aflau, obiect spre care au fost trase focuri. însă această versiune a fost pusă sub semnul întrebării în urma informațiilor de presă potrivit cărora martori ar fi auzit tiruri mai devreme decât indica raportul armatei, ceea ce l-a determinat pe ministrul apărării, Jeppe Bruus, să ceară ca raportul să fie revizuit. în versiunea revăzută și publicată joi, armata a recunoscut că tirurile au fost trase mai devreme decât fusese raportat anterior. 'Prin urmare, nu este exclus să fi existat o suprapunere temporală între tiruri și trecerea unui avion civil în zonă', a admis armata într-un comunicat. Ea a insistat totuși pe faptul că militarii săi, aflați 'în misiune sensibilă de protejare a piloților stagiari ucraineni din baza' de la Borrsi, au tras spre ceea ce au crezut că era o dronă. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Producătorul de jucării Mattel se lansează în domeniul parcurilor de distracții
Producătorul american de jucării Mattel a dezvăluit joi un 'eveniment marcant' în cadrul strategiei sale de diversificare: crearea unor parcuri acvatice în Statele Unite, dintre care primul urmează să se deschidă în Nebraska la sfârșitul anului 2027, pentru a pune în valoare mărcile sale emblematice, printre care Barbie și Hot Wheels, tr
Fotbal: Zidane, despre episodul cu Materazzi - Nu poți face doar lucruri mărețe
Selecționerul echipei de fotbal a Franței, Zinedine Zidane, a declarat că în viață nu poți face doar lucruri mărețe, referindu-se la episodul lovirii cu capul a italianului Marco Materazzi în finala Cupei Mondiale din 2006, în ajunul meciului cu Italia prevăzut pe Stade de France în Liga Națiunilor, scrie AFP. ''Nu sunt mândru de ceea ce s-a întâmplat. Am spus-o, am spus-o iar și o voi spune din nou astăzi. Dar face parte din călătorie. Nu poți face doar lucruri mărețe. Cred că suntem cu toții pe un drum al vieții în care facem lucruri care nu sunt mărețe'', a insistat noul selecționer al naționalei Franței, joi, într-o conferință de presă. în finala Cupei Mondiale din 2006 de la Berlin, când Franța și Italia erau la egalitate, 1-1, în prelungiri, după un schimb de replici aprins cu Materazzi, Zidane și-a pierdut cumpătul și l-a lovit cu capul în piept. Arbitrul, care nu văzuse acțiunea, i-a arătat cartonașul roșu. Italia a câștigat în cele din urmă titlul mondial la loviturile de departajare, după ce David Trezeguet a ratat execuția. A fost ultimul meci al lui Zizou ca jucător. ''2006? Imaginile îmi amintesc mereu de asta, deoarece sunt redate constant peste tot (zâmbește). Din fericire, nu am făcut doar asta, și există și alte momente mai plăcute. Așa că am tendința să mă gândesc mai mult la cele pozitive'', a comentat Zidane, adăugând că nu a mai vorbit deloc cu fundașul italian de atunci. ''Acestea nu sunt regrete, pentru că fac parte din cariera mea. în 2006, nu știam că voi deveni antrenor. Am crezut că este sfârșitul, așa că a fost foarte dificil'', a transmis Zidane. Zidane se pregătește să trăiască ''un moment foarte emoționant'' la întoarcerea pe Stade de France, la 20 de ani de la ultimul său meci ca jucător pe această arenă, un amical împotriva Mexicului (1-0). ''Suntem pregătiți pentru acest al treilea meci, ne-am pregătit bine, nu există probleme deosebite. Vom încerca să câștigăm în fața fanilor noștri'', a asigurat Zidane, care va fi la primul său meci pe teren propriu ca selecționer, după cele două victorii obținute în deplasare împotriva Turciei (1-0) și Belgiei (1-0). Franța este lider în Grupa A1 a Ligii Națiunilor, cu 6 puncte, înaintea partidelor cu Italia de vineri și returul cu Belgia de luni, tot pe Stade de France. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Reuters: Airbus a livrat peste 70 de aeronave în septembrie
Livrările grupului aeronautic european Airbus au depășit ușor 70 de aeronave în septembrie, după un efort de ultim moment pentru a reduce întârzierile anterioare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Reprezentanții Airbus nu au dorit să comenteze informațiile, înaintea publicării datelor oficiale, &i































